and we are back..

am avut o vreme fara laptop. nu am murit. am avut telefonul. am stat niste luni doar cu familia mea. departe de oras si oameni. mi-a prins bine, am inteles exact de cine mi-e dor si de cine nu. poate ca este trist, dar mi-a fost dor de foarte putine persoane. acum sunt din nou acasa si inca nu tin sa vad lume, in afara de lumea mea deja cunoscuta, cele 3 grupuri dragi - fetele, margaretele si multii mei dragi familisti. in rest mi-e dor de vara si atat. scriu din pat, in plina criza de bile, day 2. am fost rapusa de sezonul 8 din anatomia lui grey si plansul nocturn al colegei de pat.
Kate a crescut. este lunga si totusi marunta. musca terbil si ma zgarie mai abitir decat un motan in calduri tinut inchis. aparitia laptopului a adus si noi gesturi. de tandrete, de aceasta data. se simte data la o parte de cutia asta neagra si se tot urca pe mine, ma mangaie, ma pupa, doar doar l'oi azvali cat colo. dar nu, eu incerc sa ma regasesc printre fotografii si randuri, caci m-am uitat si mi-e putin de mine dor. daca nu mi-ar fi rau as merge ore intregi pe jos, prin parcuri, sa mai prind putin din aerul asta inca suportabil de rece. eu sunt animal de vara, nu stiu cum o sa treaca iarna asta..probabil la fel ca si cele de pana acum, repede. nu am mari vesti:( nu fac nimic fantastic, nu vad cine stie ce filme, nu citesc nimic, nu ascult alta muzica decat oamenii obisnuiti. faac paine. o data la doua zile fac paine de casa. experimentez si imi place de fapt mana mea in coca. imi place mirosul de paine pentru ca ma duce mereu la bunica, acasa. de aia si fac paine. mi-e dor de bunica si de sora mea, asa ca fac ceva care sa le tot aduca in casa. nu vreau sa imi mai sune telefonul, e urat, ca poate ma suna oameni draguti, dar pentru ca mi-e rau, ma scoate din sarite sa il aud..cand o sa ma simt bine o sa povestesc cum a fost vara, caci a fost o vara de vis, cred ca cea mai frumoasa din ultimii 10 ani:) acum ma intorc la serialul meu, imi fac o cana de ceai de sunatoare si ma rog sa treaca repede durerile ca sa ies afara cu minunea cea muscatoare si periculoasa.
in rest, va doresc numai de bine.

Chinurile intarcarii - partea a 3 a

Incep cu finalul pentru ca imi este cel mai la indemana. Nu stiu daca pentru copil exista experiente mai triste decat cele in care se simte abandonat. Daca renunti la el de mic poate ca nu ii pasa asa de tare, iti ia locul o bunica sau o bona si copilul creste..daca e alaptat si faci asta pana cand e mai mare, din ce creste, din ce e mai greu. Kate a fost intarcata la 1 an si 6 luni. As putea sa va pun aici poze cu ce am lasat in urma, pfoai ce trafic as avea pe blog..ce amintire uriasaaaa, ce balcoanebidoanesilicoane..insa postul asta e scris noaptea, de langa omul mic cel bolnavior. Prima boala serioasa de cand am intarcat-o..Caci, pana la faza cu intarcatul, nicio boala/durere/lacrima nu a ramas nealinata pe loc:( Cand copilul suge e ca la drog, se duce intr'o lume unde e safe, nimic nu doare. Comparatia mea e una nedericita, drogul e morfina, asa cum am citit despre...numai ca laptele e un drog fff bun. Kate nu a stiut ce e aia boala, febra, etc. Am avut cateva episoade de dinti, niste raceli mici, tone de diarei pe care oricum le am uitat, toate vindecabile cu lapte de muma. Ei bine, a intarcar balaia si deja sunt la a doua noapte intr'o saptamana can copilul varsa in somn si se sperie si plange si eu nu pot sa o alin nicicum:( Si mi e asa de mila de ea, ca uit ca mi e groaza de ce vaz in pat:( Circul a inceput vineri noaptea, aZi e marti si am mai avut cateva faze si dimineatza. Cand nu varsa, face kk. E vesela in rest, manaca de regim (partial..), cam alba la fatza..Nu stiu exact ce legatura are cu intarcarea, dar s'a schimbat f tare de doua sapt incoace:(
La inceput ma ura. Nu glumesc, in ochii aia mici, umbriticu gene lungi era o ura nene..nu mai vroia sa o ating, sa o iau in brate, sa ma vada in camera:)) Apoi m'a iertat, ma iubea din nou. Lapte de vaca nu a vrut, la Bucuresti o sa caut o formula de lapte care sa ii placa, sa speram ca se mai rotunjeste putin-eu o vad f micuta si firava, desi de mancat mananca f bine si sanatos si cu pofta. Insa...ma distruge cu treaba asta, caci nu pare ca am cu ce sa o ajut. I am dat chestii pt stomac, ia vitamine, sirop si picaturi pt voma si kk, ciuciu, iaca iar o vinit noaptea, iar maine spal la lenjerie:(
Imi voi indesa 2 bomboane de ciucalata in gura - fur din rezerva bunichii:)) poi ma culc si sper sa nu mai aud hac hoc hic de la micul om, caci tare mi e mila sa o vad asa distrosica:(
Uite, daca eram la oras, parca ma simteam mai bine la gandul ca dau fuga la spital cu ea si o rezolv..aci la poplaca, unde sa dau fuga?!?! La spitalul care e la 8 km?! Si care oricum e mic si amarat..sa speram ca nu e cazul, oricum daca e ceva, prefer sa sar in tren sa fiu acasa in 4 ore..
Noapte buna si ciucalata!

Sent from my iPhone

Aventuri in padurea verde

Dupa ce am indurat cu greu licenta sora'mi si gradele de afara, la care adaugam doua fetite crizate si hiperactive, iaca se terminara toate si ne facuram cadou (din banii lui Kate) o mini-vacanta la munte. Doua mamicute plus doua pisicute, cu trenul, doua carucioare, patru bagaje. Not funny. Norocul nostru cu Alina si Tudor + copil superb din dotare, altfel cred ca lasam copilele in gara si plecam la mare chiar si fara bagaje:))
Am plecat devreme vineri dimineata, am ajuns in doua ore la munte, racoare si aer curat - la ora la care deja Bucuresti dogora asfaltul. Din Busteni am luat cu greu un microbus, in care am indesat 3 carucioare si 4 adulti super hartaniti de soarta. Lumea se uita la noi ca la urs, un barbat si trei femei plus copchii din dotare, carucioarele imense, si bagajele de rigoare..Am ajuns repede la vila unde facusem rezervarea si ce crezi? Eu cand am facut rezervarea am omis niste detalii. Marunte. Am rezervat camera de la mansarda. Sa fie bine. Sa fie frumos, sa fie la inaltime, sa vedem muntele pe geam dimineata. Etajul 3. Doi copii. Bagaje. Eu si sor'mea, obosite din nastere (sau erau dupa nastere?!).

Cand a vazut sora mea cat e de urcat (pe o scara interioara, usor in spirala) au apucat-o toate spumele. Eu radeam si nu intelegeam cum de nu se poate bucura ca stam la mansarda! M-am mai hahait pana la prima urcare cu copilul in brate. Apoi am coborat si am carat incet bagajele.. Si mansarda nu mi-a mai parut o alegere buna. Dar in fapt a fost cea mai buna alegere. Pentru ca era uriasa si fetele au avut spatiu super safe, paturi pentru fiecare muma si pruncul ei, curatenie, o bicla langa dus - poate vrei (daca tot esti la munte) sa faci niste miscare in casa!! View-ul de pe geam nu era spectaculos - vedeam casele din Zamora si niste braduti, muntele era pe partea cealalta, desigur. Oricum, eu am vrut un loc sa dormim si inainte de somn sa aiba picele unde sa alerge (curte si camera). In camera a fost ok, curtea era totusi cam mica - in comparatie cu ce credeam noi..
Prima zi a fost super, am ajuns dimineata devreme si ne-am petrecut ziua pe traseul inspre cascada Urlatoare, fetele la umbra, noi dupa fragi si la soare. Super puternice si determinate piticele. Au urcat cot la cot cu noi, au mancat fragi pe rupte, au dormit la umbra de brad..de vis.

Eu am fost socata de peisaj..taie aia copaci ca la balamuc, e o crima ce se intampla acolo, ce urs nene? Cum sa vina ursul? Pai ce, e nebun??

Cred ca si apa a ales sa bea din alta parte, la ce galagie fac drujbele si cum cad secerati brazii..nici un urs nu am zarit, nici macar un rahatel de urs. Insa! Mizerie de nedescris, bidoane de bere de la taietorii de lemne, ambalaje de chipsuri si multe, multe, multe gunoaie, doze de aluminiu, etc. Trist. Trist pentru ca uite..am ca referinta ultimul munte "urcat". In Thassos, pe munte la ei, nu vezi o hartie. Nu vezi un pet, nu vezi o doza de bere. Totul e curat, perfect, zici ca nici nu a pasit un om vreodata. Acolo e plin numai de capre si cacarezele lor..


si daca tot am ajuns la cacareze, sa va zic cum e cu mancarea. Nu prea ai unde sa mananci. Cel mai bine e sa iti faci tu la pensiune'/vila unde stai. ieftin si bun, proaspat, ca acasa. noi nu am stiut cum e treaba, asa ca am mancat la carciuma. Popasul de langa o parcare - ca pe vremuri. Mesele aranjate ca pe vremuri, niste oameni ca pe vremuri, mancare putina, preturi asa si asa. De cina, rupte de foame, am mers la alt popas, unul mai faimos asa..Popasul vanatorilor. Ma, ok, nu sunt prea scoasa in lume in ultimul an, dar frate!! O nesimtire de preturi! Un castronel cu salata "greceasca" (greceasca my ass) - 15 lei. un CASTRONEL!! cu nimic grecesc in el frate!! Peste 300 de mii, bautura scumpa, portiile mici si chicios puse in farfurie. Dar!! blana de oaie sub cur, lautarul si cantareata care ziceau duios romaneste, ursul impaiat..De vis! Pai nu asta vrea turistul?? Nu de aia te duci la carciuma?!? Ce atata mancare nene!
Nu mi-a placut. Scump si prost si putin! Domnule, eu prefer scump si mult si bun! Ca de aia ma duc sa stau cu oaia sub cur nu?? Si sa imi cante ala "fetele lui tata", sa imi dea lacrima de dorul lui tata, nu??
A doua zi, ne-am trezit devreme, am lalait-o pana la 10 si apoi am plecat in Sinaia sa ne vedem cu o fatuca draga noua. Microbuzul lui peste prajit ne-a lasat pe centura orasului, ca asa o ia el. Si de aici ce facem?!?! pai..va descurcati. Noi doua, cu cele doua carucioare, e clar nu? Centura=mizerie+trafic+lipsa trotuar=mii de spume si injuraturi si mortiimamiilor. Insa Sinaia we love. Am petrecut de minune in parcul Ghica, am mancat foarte bine la un restaurant vechi si usor "comunist" - cu preturi de bun simt, servire buna, mancare buna; apoi am urcat la Manastire

si apoi la castel si apoi am baut cafeluta buna si am luat-o usurel catre oras. Nu exista posibilitatea de a face ORICE safe cu copil mic si la pas. Nu prea sunt trotuare..Si e de mers mult.


Si spre Peles aia nu refac drumul si e o mizerie de nedescris, nu mai amintesc cacatii lasati in urma de turistii care nu sunt in stare sa nimereasca adancul padurii..Repet! In Thassos oamenii nu se caca pe unde apuca nene! Nici in Franta, nici in alte o multime de locuri pe care le-am vazut. Tara asta e plina de cacati!!
Am ajuns inapoi in Sinaia si ce crezi?! Surpriza!! nimeni nu stia de unde se ia microbuzul lui peste prajit! Asa ca ia-o la pas si intreaba ce si cum. Toata lumea ne indemna sa o luam spre centura, fix acolo unde ne lasase ala. Mii de injuraturi? Neh!! Milioane! Doua pupeze obosite, impingeau la caricioare pe centura..in cautarea unei benzinarii unde CICA opreste micobuzul ala, care vine la si un sfert..A venit..La mai mult de si un sfert, dar macar am avut parte de un domn care a tinut in brate marele carut..si fetele au ras tot drumul si au vorbit cu ceilalti pasageri si au cantat..De vis. Am ajuns la vila LATA. Si Katiusa mea era intr-o verva..Asa ca pana pe la 11 m-a tinut treaza. Si neavand de ales, am stat ..Duminica a fost cea mai buna zi. Am urcat cu tot cu fete la cascada, am ras cu Alina si cu Tudor de picele noastre - cele trei mititele calatoare, am facut picnic langa un brad taiat care mirosea a rasina, apoi ne-am bucurat de 10 minute de pauza, langa apa cea lunga si galagioasa. Kate era in al noualea cer, atata apa cazatoare nu vazuse in viata ei. Ce mai chiot, ce mai zambet!! Ce mai urlet la plecare..Si am luat-o la pas, spre coborare, spre locul unde lasaseram balta caricioarele cele en-duro!! Nota 10 Chicco!! Am ajuns cu haine ude la vila, ne-am schimbat, ne-am luat "la revedere" de la gazdele dragute, am bagat si o salata repede, inainte de plecare si usurel, la pas pana in Busteni. Nori pe cer, plin. Umbra ioc:)) Cu toti norii, batea un soare in capatanile noastre..Si am mers pret de un ceas pana la Busteni, am luat la tanc bilete de tren apoi am cautat (din nou) un loc sa mancam ceva. Ne-au cam indrumat toti la Casa Magica, a fost ok mancarea, dar din nou, nu m-a dat pe spate..Tot ce era prajit/pane, era fiert intr-un ulei deja negru. Aripioarele erau crocante de arse si picante ioc. Cartofii insa erau pe bune, nu frozen..dar pana mea, si astia aruncati in farfurie. Mori de foame la munte, daca nu stii de acasa locuri cu mancare ok..
Am plecat cu un tren de Satu-Mare, aglomerat. Cum ne e norocul, am nimerit langa "mitocanul roman" - o gasca de baietei, cu doua grase urate dupa ei, una usor retardata si alta suspect de tzatzoasa (ambele alaturate unor uscati care sugeau la bere si vorbeau porcos, dar aveau Birds pe iphone si se cacau pe ei de ras). Glume cu penis si sex anal (caci un roscat uratel nu avea bilet si era tinut in brate de un amic rosh de beat), galagie si povesti cu pastile de depresie (cred ca grasa aia usor bolanda le cumpara pe reteta xanaxul)..A fost interesant, mai ales pentru crizatele fetite. Partea buna este ca nu intelegeau cuvintele, partea rea este ca mi-am dat seama ca astia sunt oamenii si cam asta le este nivelul..De aia imi e mie bine singura, in masina..
Gia a fost deliciosa cand, mergand prin vagon in sosete, a ajuns in fatza unui domn cu pleata si surprinsa ne-a zis ca e "Doamne-Doamne". Au fost agitate si crizate de la oboseala, dar greul (paradoxal!!) nu l-am indurat pe coclauri, ci in nenorocitul asta de oras!!
Am ajuns pe furtuna. Nu gaseai un taxi, era plin de ciubucari nesimtiti care te agatzau in soapte cu tarife mitocanesti. La nicio companie nu se luau comenzi catre gara (mi-e rusine sa scriu ce le-am urat tuturor si in cate cuvinte am putut sa adun toata ura mea, cu bagaje si carcioare si copile obosite, la ora 10 in gara mizerabila..), asa ca !!! ce crezi?! iaca ne ducem catre metroul bucurestean. ala in care, daca esti handicapat sau daca, Doamne Fer!! impingi un carut cu un copchil, apoi ai cam cacat steagul. nu exista nicio sansa sa cobori/urci carutul. Oamenii care te ajuta? Da. Minunati. Femeile. Femeile care vad femei carand, te ajuta. Eu am avut noroc cu un bodyguard de la Metro care a preluat-o pe Kate, timp in care eu am coborat cele 2 valize rosii si carutele. Sora'mea cara la Gia, obosita rupta. Am intrat moka, ne-a bagat domnul asta dragut. In metrou ne-a urcat o doamna. imi curgea apa pe tample, simteam tricoul ud pe shale si fetele mele atipeau..Am schimbat la Victoriei, trimitand bagajele cu scara rulanta. Eram ca dintr-un film de Cannes:)) Fetele se revigorasera brusc si aveau senzatia ca facem ceva, un joc. Isteria generala ne-a apucat in metroul care ne ducea spre casa. La un moment dat radeam din orice. In minte imi rasunau versurile "aveti sange'n coaie, sariti la bataie/ cine n'are sange, incepe sa plage" si de la asta am inceput cu "scapa cine moare" si tot asa..si radeam ca nebunele, ude si obosite. Gia a adormit, a mea (gratie cafelei baute de mine + unei TONE de cola) era numai gene si ochi si nu intelegea de ce radem ca drogatele. Mai grea a fost treaba cu metroul decat toate traseele facute pe coclauri in cele 3 zile:))) Ne-au iesit ochii ca la melc. Nu mai zic ce nervi si spume..La metrou ne astepta mama. Mama mea draga, cea care nu cred ca a inteles ce cautam cu metroul..eu, fitzoasa care isi pune curul in taxi pana oriunde, acum eram rupta in gura, carand bagaje si copil, cu metroul. Am luat-o spre casa. Katiusha mea draga a vrut sa mearga pe jos, asa ca am luat-o de manuta, si am pornit prin baltoace, povestind. La 11 eram acasa, am facut baie amandoua si la 12 ea dormea dusa si eu ma uitam la Grey's anatomy. E bine acasa, dar e foarte cald:) Toata distractia a costat 7 milioane. Am descoperit ca mai aveam FIX banii de taxi, DACA venea taxiul:)) A gasit Sabi in geanta firfireii. A meritat fiecare leu - daca facem abstractie de faza cu metroul si mancarea:)
Ah! Am uitat! Am mancat ceva cu adevarat BUN - niste ecler nene..Ecler cu ciocolata, bun de tot, de tot, cum nu am mai mancat de multa vreme. Si o paine buna, buna de tot!! Toate in micuta statiune (devenita cartier al lui Busteni) Poiana Tapului:)

Dragostele care imi fac mintea zdrente

Au trecut doi ani de cand doi "ai mei" nu mai sunt doi, ci ea e unul. iar el e cu una. La doi ani distanta de la vestea cu pricina, eu inca nu pot sa cred ca oamenii astia - suflete pereche, nu mai sunt impreuna. Desigur ei erau suflete pereche pentru mine, de asta imi este si greu sa inteleg cum de s-a spart sfera si s-au dus in eter jumatatile..
Am avut un gand. Eu am iubit un singur barbat. Care sunt doi. Pana acum ei au fost sufletele mele pereche. Si tot pana acum ei au fost si singurii mai mari decat mine ca varsta..Poate ca B avea dreptate si eu imi doresc un "stapan", unul care sa ma puna oleaca la respect. Dar nu cu biciul, ci cu frumosul, caci eu la bici reactionez violent si se lasa cu sange. Si ma tot gandesc la sufletul meu pereche (adica cele 2 suflete) si imi dau seama ca uneori oamenii care se iubesc e mai bine sa stea departe unul de celalalt, nu de alta, dar iubirile ajung sa mistuie sufletul omului. Si te arzi, de nu mai vezi nimic de fum..In cazul in care iubirile astea perfecte chiar exista, oare cum trebuie sa fie ca sa fie bine? Ca uite, ce imi pare mine bine, sigur nu e bine si pentru al de langa mine..Sau ce imi pare mie de afara perfect, e un mar rosh cu miezul inspre putred..Si acum sufar ca un caine caci NU INTELEG..Caldura de afara imi topeste si ultimul neuron (salvat de la o soarta crunta, cum avusera toti fratii lui..).
Gata, ma opresc. Nu inteleg

Que sera, sera

Acum multi ani, multi de tot, de tot, eram la tara la bunica. Ai mei sunt din acelasi sat, asa ca la noi vacanta era in fiecare an in satul minunat dintre dealuri. Ne imparteam zilele intre cele 2 case, la vale la bunica si la deal, la muma (asa cum unii au mamaie si bunica dar au si muma sau muica / tataie, bunic, taica / maie, taie, mica, ticul).

Intr-o vacanta, eram la deal, la muma. Muma avea scara inalta in fatza casei (o are si acum) si o balustrada de fier forjat, numai buna de rupt izmenele in cur pe ea. Eu nu mi-ar rupt izmenele niciodata, dar, intr-o vara calda si pustie, am cazut. Sub scara erau niste "blane", adica niste scanduri late, unele cu cuie, altele nu. A mea nu avea cuie, dar era asezata cu muchia in sus. M-am dat de mai multe ori, insa stiu perfect ca dupa ce am cazut, am renuntat. Nu de alta, dar..nu prea mai puteam sa ma misc. Am cazut de la cam 1 metru jumate, pe partea dreapta, si acum am o gaura pe pulpa, ala semn de buna purtare:)) Am alunecat si ca prin farmec, mi-am vazut picioarele in aer si am stiu ca o sa mor. Atunci, pe loc. Muream infipta in cuiele alea..singura, nu era nimeni pe drum sa ma vada moarta, coapta. Din cei 5 nepoti ai mumii, langa mine nu se nimerise nimeni, rezulta clar ca ceilalti 4 faceau ceva si mai nasol, in alta parte a casei. Sa va spun cum a fost dupa cazatura..caci aici e partea interesanta. Am inteles ca nu am murit pentru ca ma durea de ma cacam pe mine. Sange ioc. Dar de miscat..ioc si asta. Cumva nu mai aveam aer, dar asa as fi urlat de durere..ca un lup, sau ca o oaie sfasaiata de lup. M-am miscat intr-un final si am incercat sa vad ce ma doare, de ce ma doare. Carnea se presase, se pritocise, se lipise de os. Nu era nicio zgarietura, nici un gram de sange, doar o pata alba care a devenit mov si apoi neagra. M-am tarat ca un caine pana in casa. Nimeni. In spatele casei voci. Frati-miu (zis si frai'miu) - adica fratele lui tata, era acolo cu cei 4 naparstoci - verii cei cuminti si buni. Cu o moaca lesinata, m-am asezat langa ei. Saracul om, ce o fi fost in sufletul lui cand a vazut ditai vanataia pe un copil pe care il avea in grija?

- Ce patisi mai tata?

- E..ce sa patesc..statea, pe prispa si am simtit asa cum ma trage ceva in jos..si am cazut.

O forta teribila ma trasese, fireste. Nu mancarimea din cururi era vinovata de tot ce pateam, ci fortele!! Fortele de tot felul:))

Din asta am scapat. Apoi am avut alta, mai dura, la bunica, la vale. Tot 5 nepoti eram si aici. Tot dusi cu pluta. Ne jucam pitulusul pe un sopron, eram slabanogi si desirati, arsi de soare, imbracati la fel toti 5. Eram asa de uscati ca ne puteam pitula pe dupa barnele de lemn din care era facuta partea de sus a sopronului. Imaginativa barne de lemn imbinate intre ele fara cuie. Habar nu aveam acest detaliu. Minor..In spatele sopronului era o gradina. Fasui pe arac. Fasole galbena, cu pastaia lunga si crocanta, care se intindea pe un arac ascutit in capat, fix ca la curtea lui Tepes de ascutit. Era o leapsa-pitulus, caci fugeam ca sa ne pitulam. Si ce crezi?! A noastra, zica "cumva" (dar asta e alta poveste) se apuca de o diagonala (barnele erau intarite de niste diagonale tot de lemn, groase, tot neprinse in cuie). Si fix cum m-am apucat de ea, cu mainile mele subtirele, am simtit cum o iau la vale, spre padurea de tzepe ascutite de sub mine..aracii cei fasuiti. Cred ca m-am albit la fatza. Apoi ce crezi? O forta nevazuta m-a tras inapoi, am apucat de marginea acoperisului de lemn, am impins barna la loc si m-am uitat lung la araci. Erau acolo, toti. Jos, sub mine. Si eu sus, moarta de frica..

Nu am mierlit-o. De ce va povestesc asta? Pentru ca pun pariu ca mama mea nu stie. Si nu stie atat de multe..Si eu vreau sa fac cumva sa invat sa o las pe K sa aiba o copilarie asa ca a mea. Caci a mea a fost de vis! Vreau sa poata sa bea apa din cishmele, sa inoate in balti suspecte, sa stea cu bunica si sa aiba tot felul de aventuri super. Ma gandesc cu groaza ce frica o sa imi fie de fiecare data cand nu o sa fie cu mine, dar o sa lupt cu frica aia. Pentru ca si acum, mare fiind, eu stiu ca exista o forta teribila care o sa o prinda de fiecare data! E probabil tot forta mea, i-o dau ei mai departe..

Inversunare

Nu mai stiu. Am uitat cum e sa nu iti placa nimic, sa nu iti convina nimic, sa judeci tot. In afara de vesnica mea nemultumire cu situatia "legala" a lui K, eu nu am griji. Nici timp de pareri, nici sa ma oftice tot..Nu am timp si nu am nervi sa mai las nimic sa ma enerveze. Asa ca daca vaz, ma speriu. Ma speriu de inversunare si primul gand este sa rad, dar as rade ca proasta si probabil as deveni tinta, o tinta buna. V-am mai spus ca nu mai stiu sa ma port cu oamenii, asa este, habar nu am. Am inca tendinta sa spun direct ce imi trece prin minte, incerc sa raman eu, apoi ma tem si ma gandesc ca oamenii pun etichete vazand chestii la mine pe care eu nu le vad. Dar (din punctul meu de vedere cel putin) pe mine nu ma definesc anumite lucruri care au legatura cu mine. Au legatura cu mine..tangential:)) Eu stiu cam cum sunt. Si sa fiu sincera sunt satula sa nu mai fiu eu, asa ca..asta sunt. Din ce stiu eu sunt relativ bine. Sunt calma. Sunt colerica. Sunt nostalgica si cred in chestii care poate aduc zambetul pe buzele unora - da, eu cred nene in iubire si fericire si siropel! Sunt si rea. Nu am incredere in oameni. Nu mai am incredere decat in foarte putini oameni. Pana si prietenii au cam disparut si ..asta e. Mi-e bine asa. A ramas cine trebuia. Mi-am luat si eu tepele mele. Dar nu am niciun nerv ramas..nu am nicio problema. Ma uit in urma si uneori mai rad. Sau cand dau nas in nas cu cineva care mi-a tras-o de imi curgea borsul, rad in continuare. Pai ce sa fac? Ok, am inteles, e plin de oameni de nimic, dar eu nu am nicio treaba cu ei. De aia nu inteleg oamenii suparati pe alti oameni, pe unii cu care NU au treaba..Nu inteleg si ma sperie neintelesul acesta, caci poate ar trebui sa inteleg. Am avut o noapte crunta. Si o zi partial praf, caci am baut o bere si m-am imbatat critza. Deh..cand bei dupa 1 an jumate, la soare, asa patesti. Dar a meritat. Beata fiind mi-am dat seama ca dorm asa cum mi-am asternut. Singura. Si nu e rau mereu. Cand e rau, mi-e dor si atat, dar..imi trece. Nu sunt suparata pe nimeni, nu imi pasa de nimeni, nu imi face nimeni program. Sunt libera sa aleg eu. Si cand sa aleg, jap peste fatza doua palme. Nu auzi ca nu exista iubire! Sau fericire!Vise de noapte taica!

Eu inghit si tac si ma gandesc ca o sa refulez aci, unde cineva daca zice ca NU exista, dau delete imediat! Pana la urma aici, la mine in ograda exista ce vreau eu. Si iubire si alint. Si oameni buni si frumosi. Care stiu chestii si le impart. Care aud muzica asa cum o aud eu. Care vad filme si le spun si altora. Exista. Exista si iubire si fericire si tot ce spun eu. Eu stiu. Ca doar eu visez cum sunt lucrurile de fapt. Si da, atata inversunare am si eu. Exista!

Mamele si mamele

Eu nu prea ies in parc cu cineva. In afara de Del si Buli care sunt normale, de Dana si ai ei, sor'mea si Gia. Atat. De imprietenit cu mamici straine, jamais. Azi am primit o lectie asa ca "la revedere", s-au lins cu totul pe bot toate maiculitele de cartier. Nu vom mai merge in parcurile de la bloc ever!

Am coborat cu princess proaspat intepata in vena. Da, i-am facut analize copilului, frumos, cu bani, la Regina Maria. A plans cu lacrimi de crocodil, apoi i-a trecut, am vindacat-o cu prima ei gura de Joe - napolitana cu ciocolata + niste crema din noile croissante double de la 7 days (ca nu aveam altceva la indemana si ii scadea popilului glicemia:))

Si cum isi punea Katiush nisip in cap cu o lopatica ciordita de la o bruneta, apar in parc o mamicuta cu 2 copii frumosi, un el mai alb asa si o ea super draguta. Aia mica, 2 ani. El, mai mare. 3..cred. Si alb.

Kate e alba de cand s-a nascut, ii ziceam papusa de porcelain. Eu de cand ma stiu is rumena ca lamaia, noroc cu L'oreal care au facut niste pudre magice de bronzeaza fumeile..ca altfel..o lesinata si eu. Mamicutza vede plasturele de pe vena si zice:

- e bolnava, nu?

- cine??

- asta mica

- ah, nu-i. I-am facut analize, ca e cam albicoasa..

- ah..nu e grav. poate are talasemie. si al meu are. si el e alb.

Si incepe si imi zice ce si cum, cum de la ma'sa (adica eu! rumena ca lamaia) sau de la ta'su (alt brunet focos, pardon, era flocos, pf..), si imi zice..si imi zice..Nu cu rautate, dar asa..ca sa stiu.

Regula de aur pentru toti oamenii de pe planeta: MAMELE NU VOR SA AUDA NIMIC DE RAU. NICIODATA. Nu vor sa vada stiri cu porno cu copchii, nu vor sa vada filme triste, nu vor sa auda nimic, dar nimic de rau care implica copilul lor sau al oricui de pe planeta. Mamele astea care nasc natural sau prin cezariana, care alapteaza sau fierb biberoane, mamele astea (care sunt MAME) sunt mai sensibile. Cel putin in primii doi ani ai copilului, cat stau cu el acasa - sau de fapt pana devine oarecum OM..Mamele sunt si asa stresate dupa nastere, fix o alta muiere care povesteste ceva le trebuie. Nu mai zic cat le trebuie o soacra sau o mama/prietena din alta generatie care sa le faca observatie despre cum isi cresc plodul..

Am ajuns acasa, da-i cu goagal, citeste, beleste ochii, descopera similitudini, etc, etc. Kate doarme. E bronzata si are prima ei buba de om serios in genunchi. E alba de la cot in sus, unde nu a ajuns soarele. In rest..e neagra. Tiganca, fix ca ma'sa!!

Habar nu am daca eu sau ta'su am avut talasemie sau avem. Cica daca avem amandoi e belita, nu trebuia sa facem copil. Ei, sa mori tu!! Cam tarziu..Cica poti sa descoperi f tarziu ca ai..In 5 zile vin rezultatele, poate ca alte mame s-ar cam caca pe ele de frica si ar mai merge si la alte teste, ar mai chinui putin copilul, dar eu nu mai vreau sa chinui pe nimeni. Vreau sa merg eu km cu copilul meu, sa ii povestesc tot ce vad, sa o bronzez TOATA in orele alea cu soare safe, unsa ca o tartina cu ulei de masline si apoi cu protectii protectoare. Asa, sa nu mai fie alba, na! Si o sa ii mai dau si niste multivitamine daca o sa fie cazul. O sa mergem si la homeopat, ca asa e in trend. O sa o si intarc, ca cica poate eu ii dau ceva rau cu laptele meu Elevitat (caci eu inca iau vitamine, ca sa nu cad pe strada de pe oasele-mi fragile).

Si daca o avea vreuna din noi talasemie sau cine stie ce alte boale, apoi..asta-i viata. Ce sa fac? Bucurosi le-om duce toate. Ce stiu clar este ca eu nu vreau cu alte mame. Nu vreau sa ma imprietenesc, nu vreau sa ne dam sfaturi, nu vreau sa ma intrebe nimic, poa' sa rada de pantalonii mei cu turul lasat si de "baietelul" meu cu cercei, mi se rupe coana (mama ce era sa o scriu pe aia cu prostii..) mi se rupe. Mamele astea sunt o specie bizara. Mai ales mamele cu oja suspecta si unghii f mari la picioare..Mi-am dat eu seama..Nu mai mergem unde e lume, o sa ne plimbam noi doua pe strazi noi.

In alta ordine de idei, pot sa scriu candva ce trebuie facut cand mergi in vizita la copil sau cand e ziua cuiva sau cand mai sunt niste situatii in care oamenii nu stiu ce sa faca? Sau e rusine sa zic eu ce trebuie facut? Ca mi-am dat eu seama ca oamenii nu stiu..La street delivery am tras un biletel. Zicea ca aia care au mereu dreptate sunt singuri, era ceva de dragoste. Eu am mereu dreptate si nu sunt singura (mereu) si sunt destul de loveble si lovely..Mi-e somn. Vreau sa aud numai de bine si sa ma bucur. Si rad zi de zi. Multumesc lui. Lui Calin, desigur. (nu, nu ala de la Racla...)

Bucuresti la pas, prin soare

Am avut o zi de turista. Am inceput prin a pleca din strada Sf. Elefterie, fara chef de mers pe jos, impingand la copilul din carutul din dotare. Numai gandul de a cobori la metrou ma ingrozea, 16 trepte inmultite cu 2 sau 3, apoi oasele mele fragile, cele 10 kg ale lui K plus rucsacul din spinare, plus 30 de grade, plus romanul mitocan care, nu doar ca nu ma ajuta, dar ma impinge, caci nu are loc de mine..deci NU. Asa ca, simtindu-ma ca la 20 de ani, proaspat fericita dupa vazutul ochilor dragi (albastri si caprui), am pornit.

Din sf. Elefterie am luat-o spre Piata Victor Babes (habar nu aveam ca asa se numeste locul ala - aka Piata Operei), apoi pe Splaiul Independentei.

Am taiat parcul Izvor pana spre Natiunile Unite si am ajuns la Institutul National de Statistica. In tot acest timp copilul K a adormit si am folosit asta ca scuza de plimbare. Buna scuza si miros frumos de tei in aer..Pe strada Apolodor am scapat de cladirile albe si urate si am dat de cladiri negre si urate. Si vechi..Apoi am traversat Bulevardul Unirii, am vazut Monastirea Antim, si am luat la pasi marunti strada Justitiei..Unde, la numarul 55 se gaseste o casa parasite, o casa frumoasa, ascunsa de un zid de iedera atarnand(a) din copaci batrani. In curte niste gunoaie, plina de tigani zona. Si de cacat:( Adica as putea sa scriu rahat, dar nu era..era fix c*&at de om, roman sau tigan, nu conteaza. Plin in multe locuri..adica pe strazile cele vazute azi:( Banuiesc ca si in alte urbe se mai caca oamenii pe strada, dar ca la noi nu cred..Strada Justitiei este lunga, lunga..Si undeva, spre capatul ei, poti sa alegi in ce parte vrei sa o iei. Bine, poti sa faci asta pe orice strada, dar e mai interesant sa descoperi locuri noi. Asa ca o iei pe strazi pe care nu le ai vazut niciodata..

Cumva, de pe strada cea lunga a Justitiei, mi s-a facut sete spre Regina Maria, am iesit la linia de tramvai, am cumparat cirese si apa si am urcat spre Rondul lui Cosbuc. Am ratat la mustata doua strazi pe care le stiam si am intrat pe Constantin Bosianu, ca era cu interzis pentru masini deci ok pentru mine si carutul rosh. Din Bosianu, doua case mai sus am cotit pe Str. Slobozia, apoi mi-am gasit locul devenit cel mai drag din oras.

Strada Lamaitei. Vreau sa stau intr-o casa aflata intre Strada Lamaitei si Alea Suter:) Intr-o casa inalta, care nu e din Bucuresti, o casa cu balcon de la care vezi copacii din parc. M-am zgait la fiecare casa in parte, am mers incet si am urmarit norii. Apoi am luat-o pe aleea vecina, sa vad si cealalta parte. In capatul stradutei, Hotelul Carol Parc si o casa in lucru.

Dupa ce zile intregi am urat barbatul roman cel mitocan si *&&^^%%$#$%%^& lui si neamului lui (caci NIMENI nu m-a ajutat sa car carutul pe scari niciodata - desi is destul de decoltata - des! ) - ce crezi? La casa in lucru erau niste domni care faceau ceva cu beton si fier..si unul dintre ei s-a oferit sa ma ajute sa cobor multe trepte cu tot cu baby K si greul rucsac. Cred ca am succes la barbatii care au treaba cu beton si fiare (mwahaha), caci omul m-a dus fix pana in strada, si mi-a spus povesti pe trepte si am decis ca as putea sa fiu foarte fericita daca m-as caza eu un weekend la hotelul asta de vis, asa, un weekend de amor zic..

Asaaaa..coborai pe Xenofon, urcai pe Ctin Istrati, traversai pe Cutitul de Argint si intrai in Parcul Carol pe la Arenele Romane. In parc..superb.

In parc oamenii plecau de la munca, erau treziti de la sase, si erau bucurosi, asa ca le-am facut o poza.

Copilul deja se trezise, asa ca am eliberat-o din chingi si am facut cativa pasi impreuna, pe la umbra. Am gasit chiar si niste ciuperci. Halucinogene:))

Imi pare rau ca nu am intrat sa vad Biserica Cutitul de Argint:( dar eram zob si am zis ca reviu. Si o sa.

Am mers toata strada, apoi am traversat Serban Voda si am intrat in parcul Tineretului. Mers usurel prin spatele cimitirului Belu pana in Oraselul cel murdarel al copilului, apoi cu nasul in vant pe langa McDo. Si fix cand sa o iau pe Oltenitei, sa dau piept cu praful si claxoanele, am intors cariciorul si jang, pe o straduta. Strada Secerisului, paralela cu Graului si cu Obolului - desi obolul e un banut, eu eram precisa ca e si un animal din "vantul prin salcii" si ma bucuram ca se afla langa strada graului si a secerisului, caco obolul imi parea o rozatoare simpatica si grasuna:)) omisesem un S din nume, atat..

Si din Secerisului dadui in Martisor si vazui ciresii si casa lui Arghezi (inchisa, caci as fi vizitat putinel pomii ceia cu elefanti in ei..) apoi un greu urcus pe Calea Vacaresti, putin de mall si mancare vietnameza - muream de foame mon cher!..Si dupa toate cele acasa..Acasa, cu durere de calcaie si sete de coca-cola si cu fericire.

Am intrebat asa: om frumos, ai gasit fericirea? Si omul frumos mi-a spus ca sunt nebuna, ca fericirea e langa mine si eu il cred, dar eu intrebam daca mai e de cautat si alta fericire in afara de asta. Si am vorbit si am gandit si ce am vorbit si stiu ca omul frumos are uneori dreptate, dar eu cred ca exista mai multe feluri de fericiri si mai cred ca exista si suflete pereche..Caci oamenii sunt sfere rupte in doua..

Am fost turist. Nu am avut nevoie decat de bani de apa. Copilul a fost exemplar. La fel si pantofii mei. Pot sa vad lumea cu Kate si o pereche de papuci buni. Si niste apa. Si niste mancare sa am putere. Mai am nevoie de un loc sa ne spalam si apoi o perna sa ne hodinim. Dar important este ca PUTEM sa vedem lumea:) A fost bine.

Ani de liceu

Multumita site-ului de socilizare feisbuc, am reusit (dupa ani in care am tot cautat pe net nume) sa incropit un fel de adunare cu absolventii clasei de filologie din liceu. Ne-am adunat ieri pentru a doua oara, o mica, mica parte din fete - 4 sunt in afara tarii si de restul nu am dat, baietii erau 4-5 si numai de 1-2 stim detalii, asa ca noi, femeile, am ramas la putere.

Hai sa va spun cum vad eu fetele dupa niste ani (numa' 16). Noi suntem la fel. Fizic cel putin, anii nu par ca se vad. Asa am simtit si la prima intalnire, la fel si ieri. Noi, tot noi. Ah, cu alte freze si alte haine. Mai..moderne, daca luam in calcul ca anii '90 erau destul de suspecti dpdv fashion. Inca tiu minte la perfectie "streasina" care ne marea nasul (mare oricum) si ne lungea fetele. Despre chica cocalara, ce sa mai zic?! Desigur, erau si parti minunate. Cum ar fi geaca de colegiu, blugii cu franjuri, basmaua bunicii cusuta in josul blugilor, la cusatura..helanca zisa si maleta neagra. Si mai erau Depeche Mode (vinovati de tot) si forever rock'n'roll cu Krypton si Iris, caci rock-ul rula si va rula forever:)

Daca nu ar fi existat fotografii document, noi am fi strigat sus si tare ca suntem INCA niste copilite. Dar pozele vorbesc. Si astazi suntem niste "doamne" care au sau nu copil, dar par MATURE..PAR, am zis. Noi la 18 ani era niste copilite. Cu iubitii nostri copii, cu moacele asa de frumoase, de copil..Noi nu aveam cine stie ce sexualitate la 18 ani, cred ca din cauza ca nu ne puneam problema sa fim feminine. Nu tin minte sa fii avut in clasa fete care se imbracau in fusta, sau isi puneau pantofi cu toc. La noi feminitatea se citea pe..unghii:)) Parul sculat in cap, unghiile rosii sau negre (dupa preferinte muzicale), blugi, tricouri, tenisi. Geaca de colegiu daca aveai noroc de parinti cu bani, geaca de motor daca erai foarte tare la invatatura, geaca de blugi toata lumea. Si geaca de piele Mirela (si o purtam toate:)).

Fetele mele din liceu s-au transformat frumos. Toate. Si sunt femei puternice, la fel cum mi se pareau si in liceu, doar ca atunci le gaseam fete puternice, nu femei. Si nu mame, gagicile cuiva, fetele lui mama. Erau doar FETE. O mare prostie se petrecea in anii aia..CLasa noastra a fost impartita inca din primul an de liceu in doua grupe de "optionale" - Teorie literara si lingvistica vs. Stenodactilografie. Absolut niciuna nu ne-a folosit vreodata..Clasa rupta in doua a ramas rupta pana la banchet. Caci acolo ne-am dat seama cat timp pierduseram. Se spunea ca tocilarele s-au dus la teorie literara si alea care vroiau sa se fofileze au ales steno. Nimic mai fals, la teorie erau niste gagici foarte misto, pe care abia prin a 12-a le-am descoperit. Inainte de bac, cumva. Diriga noastra a fost una extrem de severa. Desi orele de dirigentie erau fun - aveam tot felul de teme de discutie si, recunosc, nu cred ca a fost macar o ora in care sa nu am ceva de spus (vai, ce surpriza), dar atat..in afara de ora de dirigentie, eram niste traumatizati..Niste copii speriati. Niste fete speriate de bombe care beau Florentino si Garonne pe campul din spatele liceului, care fumau in wc, care fugeau de la scoala la film. Era rebeliunea suprema. Si unele aveau gagici. Puahahah! Profa de steno era prietena noastra. Era sora mai mare, mama care dojenea, prietena care stia secrete. La orele ei invatam limbajul semnelor si secretele fetelor. Povestile profei au fost mai importante decat multe ore de dirigentie (la care se presupunea ca dezvoltam niste calitati de buni elevi, or something). Apoi era profa de mate. Pe care cred ca o iubeam de fapt toti. Balbeck era un om foarte misto:) Blonda, tunsa scurt, mereu cu capul in nori, o banui si acum ca era o rebela in spatele ecuatiilor de pe tabla. Nirvana, asa stiga dupa noi, noi care intram in clasa carand un nor de tutuiun dupa noi. Proful de biologie era un minunat. Beiciu sau Belciu? Cu parul negru, vopsit, cu impecabile costume. Printr-a 10 sau a 11-a am furat catalogul si ne-am motivat absentele, ne-am pus note. Eram nebune de legat. Desigur am fost prinse si o parte dintre noi pedepsite teribil. Exmatriculate cateva zile si!!! afisate numele lor la panoul de la intrarea in scoala. Asta da rusine!! Niste golance care au indraznit sa se foloseasca de bunatatea profului..Eu recunosc, am scapat la mustata. Imi pusesem un 9 la ..biologie:)) Adica fix la materia la care oricum aveam note mari, mai ales daca aduceam un peste pentru acvariu:))

Apoi era profa de franceza. Imi placea franceza pentru ca stateam in banca langa Gurita. In plus erau niste banci in care imi puteam baga ambele picioare, hahahha. La franceza se strangeau mereu bani, pentru dictionare. An de an. Nu am folosit niciodata dictionarele. Mergeam la olimpiada la franceza, citeam romane pentru pici in franceza. Am avut chiar si o mascota la ora de franceza! Le petit lapin, un iepure de jucarie. Nu ne-a folosit la nimic. Paradoxal, in afara de limba franceza (uitata intre timp intr-un cotlon din minte - dar!! revigorata de fiecare data cand vad filme fara subtitrare) - de la orele de curs tin minte tot povestile profei. Madame Liliana este vinovata de expresia "ne-ati regalat" :)) Whateva'..Liceul a fost fun abia dupa 10 ani de la terminare. Nu am avut mare stres la bac..Nu cred ca mi-a fost mai frica decat imi era la olimpiade. Sau la orele de Economie. Caci nu stiu cine a facut Economie in liceul ala fara sa aiba o drama..Eu nu am avut drame, ci 9. Nota 9. Plus Olimpiada. La o profa care nu dadea decat nota 4..Ma placea pe mine, mi-a dat grau de Sfantul Andrei, am pus la incoltit si de aici a inceput nebunia. Pentru ca oricum de invatat invatam toti, dar ea avea o problema cu notele. Nu nimerea decat 4. Dna. Scurtu avea si o poveste, sper ca fetele o mai tin minte (eu o tin, e clar). Se spunea asa: profa a fost balerina, apoi sotul ei a inselat-o cu o eleva, ea a avut un soc si a inceput sa se umfle si apoi a ajuns asa, super mica si indesata, foarte grasa si batrana si desigur rea. Si desigur ura elevii. Mai ales fetele! Nota 4 toate! Si baietii? Si ei 4, si gata!

Legendele din liceu erau foarte tari frate! Cand la ora de romana venea vre'o bunesa in vizita la proful nostru favorit (pe care l-am lasat ultimul, special) - incepea nebunia. Clar o fosta iubita, sigur, sigur o fosta eleva. Toata lumea stia tot. Oricum nu conta cine e musafira, noi primeam extemporal sau ceva de facut, ei stateau de vorba, toate urechile feminine din clasa erau ciulite..Era un spectacol. De asta l-as si vizita pe proful cel drag:)) Sa vedem daca noile eleve il iubesc asa cum il iubeam noi acum 16 ani:))

Proful asta era minunat. Not my kind of man now, but then..Well..Era inalt, blond si cu ochii albastru deschis. Era serios si mistocar in acelasi timp. Era sever si bland in acelasi timp. Ne era frica de el, admirandu-l. Fara sa faca nimic, reusea sa ne insufle dragostea de literatura, cel putin eu citeam tot ce prindeam, Gurita are dreptate, citeam si inainte de clasa a 9 a, dar eu tot cred ca multumita lui am citit mai BINE. Altfel. Cu alti ochi. Citeam si faceam niste fise de lectura. Citeam critica altora apoi comentam noi, cu mintea de copil. Am citit Marquez in liceu. Apoi reciteam in fiecare an. De fiecare data mi se parea alt roman, ma pierdeam in Macondo, printre Aurelieni..In afara de lecturi, mai era ceva cu proful asta..Ne era prieten. Fara sa faca nimic. Probabil ca murea de ras vazandu-ne ca niste verze la orele lui, fardate, cu streasina in frunte, cu unghiile rushite, rujate..nici nu vreau sa ma gandesc ce "dixtractie" era pentru el, barbat cu mintea la cap. Memorabila ramane povestea cu nota 2. Toata clasa. Fara clipit din gene ne-a ars. Am muncit apoi ca niste caini sa luam note bune intru a ne repara media..Ce vremuri..Azi cica nu mai sunt note, gasesc asta foarte trist..Un 2 te arunca in iad. Nu se compara cu nimic. Incepi sa aduni si aduni si cauti 8 si 9 si 10..nu corijenta e problema, ci o media decenta la sfarsit de trimestru, o medie care sa acopere 2-ul rusinos in fara parintilor. Ca doar nu eram nebune sa le spunem?! Nota 2 era frumos coafata intr-un rand de 6:)) As putea sa scriu zile intregi despre liceu, dar numai cine stie despre ce vorbesc ar intelege. Eu am fost foarte fericita in acei 4 ani. Nu ii compar cu facultatea, aia e alta poveste. Nu ii compar cu nimic. Cei 4 ani de liceu au fost cei mai frumosi. Adica..daca m-as intoarce in timp, acolo m-as duce. Mama ce as mai invata tot, tot! Hahhahaha!

Intr-o zi o sa imi amintesc mai multe. Mai scriu. Ma apuca din cand in cand dorul.

LES PETITS MOUCHOIRS sau despre amintiri care dor

Acum 5 ani Schultz pleca cu motorul spre casa lui de la tara, suparat, fara geaca, poate si putin baut.. Murea cateva momente mai tarziu, intr-un accident stupid. Mai devreme decat trebuia, inainte de a ne bucura de el, cu el. Am fost suparata pe el ani de zile..Pentru ca nu am inteles de ce a murit asa. Mi se parea ca si-a facut-o cu mana lui..Ieri Alina era la el si tot ieri, desi aveam filmul de cateva zile deja, am vazut Les petits mouchoirs. Pana la 2 azi noaptea m-am uitat la film, dupa ce am culcat copilul, am mancat ceva si m-am asezat sa vad un film pe care sa il si inteleg, sa ma si bucur de el, etc.
In primele 10 minute mi-au revenit in minte acele cateva luni cu Schultz - sunt cam 2-3 ani...

Noi acasa, el venind si aducandu-ne mancare chinezeasca sau shorma. Noi acasa, terorizati de pisicul Schitzii, el, Schultz, singurul pe care pisicul il adora (si singurul in a carui incaltaminte pisicul nu se pisha..)- bine..intre noi fie vorba si pisicul si Schultz erau nebuni cu mancarea de pisici! Schultz ne-a facut intr-o zi o super omleta cu mancare de pisici:))
Apoi noi acasa, el la mare. Faceam curatenie si se facuse 1 mai..Noi in Fiat in drum spre mare. El la mare. Eu treaza, ei beti toti. Si apoi franturi de noapte si Schultz intrebandu-ma daca imi curge uleiul. Ma chema Diana. Avea blugii murdari de sange, cazuse cu motorul in goana lui prin statiuni. Era nebun. Si atat de bun:) 1 mai la mare in anul ala a fost o nebunie despre care azi imi amintesc in ceatza, ca un film vazut de mult pe care inca il visezi..1 mai se amesteca cu o plimbare la Snagov, cu o petrecere la care el dormea si vorbea in somn, cu niste frame-uri in care Roza murea, dar inainte de asta noi ii trimiteam pepene galben la spital. Spitalul 9. Caci si Roza moare. Un film vazut demult, foarte trist..Paradoxal, o comedie neagra. Caci nu poate sa nu fie comedie venirea de la mare, cu mine treza la volan si 4 oameni morti de beti in masina. Cu mine plangand la telefon intr-o benzinarie, dupa ce ii PIERUDSEM pe 3 dintre betivi, undeva intr-un sat uitat de lume. Cu mine vorbind la telefon cu oameni pe care ulterior aveam sa ii cunosc:)) Si apoi noi doua acasa, obosite si distruse dupa km intregi. Desculte. Rupte de realitate. Betivii au venit 2 zile mai tarziu, nici acum nu am inteles ce s-a petrecut in satul ala cu ei. Comedie neagra poate pentru ca au murit niste oameni. Drama ingrozitoare, caci au murit pe bune si erau extrem de tineri..
Filmul asta m-a intors in timp, catre o viata pe care am uitat-o. La fel ca si in film, noi nu eram de fapt prieteni adevarati, ci doar ne stiam si ne petreceam vremea impreuna. Si ne iubeam, cel putin eu asa cred. Altfel nu pot sa explic intensitatea cu care a durut moartea lui..Les petits mouchoirs a venit la momentul potrivit. Ca un tribut adus prieteniei noastre. Caci acum stiu ca l-am iertat pe Schultz pentru ca a murit inainte de a isi indeplini visul de copil frumos..cu casa lui de la tara, cu dragostea lui mare pentru locul ala..Si imi aduc aminte si zambesc iar:)) Caci asa cum povesteau ei 2 peripetiile de la tara, rar am auzit. Intalniri cu politistul de sat, la crasma, Schultz care era un personaj de poveste, politistul care nu stia pe ce lume este..Amintirile se invalmasesc, dar zambesc si ma bucur ca am avut ocazia sa fiu sora acestui frumos nebun.

Cum ma, esti sora sa si maica-ta nu stie ca el are motor?!
Nu maaaa! Stie maica-sa, maica-mea NU! Mama mea nu e si mama lui, intelegi?
Nu ma, pai daca mama ta nu e mama lui si nici tatal tau nu e tatal lui????
Lasa, hai sa bem domnu' Max:)))

Terminus 2006