Melocoton et Boule d'Or
Deux gosses dans un jardin
Melocoton, où elle est maman ?
- J'en sais rien !
Viens, donne-moi la main
- Pour aller où ?
- J'en sais rien !
Viens !
- Papa il a une grosse voix
Tu crois qu'on saura parler comme ça ?
- J'en sais rien !
Viens, donne-moi la main
- Melocoton, Mémé elle rit souvent
Tu crois qu'elle est toujours contente ?
- J'en sais rien !
Viens, donne-moi la main
- Perrine elle est grande presque comme maman
Pourquoi elle joue pas avec moi ?
- J'en sais rien !
Viens, donne-moi la main
- Christophe il est grand mais pas comme papa
Pourquoi...
- J'en sais rien !
Viens, donne-moi la main
- Dis Melocoton, tu crois qu'ils nous aiment ?
- Ma p'tite Boule d'Or, j'en sais rien !
Viens, donne-moi la main...
vineri, 30 octombrie 2009
joi, 29 octombrie 2009
Thinking of you
Vara asta a inceput la Balcic si a continuat cu Egeea. E primul an dupa multa vreme in care nu m-am bucurat de marea noastra vara, ci doar putin in mai..Am avut insa Sibiul si locul meu sub arini..Mi se intampla ceva de cate ori facem sex..sunt la Sibiu de fiecare data, desi culmea este ca nu imi amintesc sa fii fost atat de fericita acolo in "cuplu"..Si totusi aceleasi imagini se succed in fatza ochilor mei inchisi, o poarta veche de lemn, steagurile vechi atarnand din tavan la Muzeu, vad totul intr-o lumina galbuie veche, medievala..
Apoi se destrama totul si nu imi doresc decat sa fac zob o colectie de pahare de cristal si toate farfurioarele mici de portelan, pastrate cu strasnicie de ani de zile..Si stiu ca nu as putea sa fac asta, dar in mintea mea e un demon mic, cineva care isi freaca mainile si de cate ori ma enervez ma duce aproape de lucrurile astea pe care le iubesc si imi zice cu satisfactie: hai, sparge tot! da-le dreq! (adica lui!)
Nu cred ca e bine sa ma mai intorc in casa cu povesti. Cineva mi-a spus sa fiu atenta cand plec dintr-o casa, sa nu deschid eu usa de la intrare daca vreau sa ma mai intorc. Eu uit mereu invataturile vrajitoresti si deschid usa ca si cum as fi la mine acasa. Nu, nu eram. Eram un oaspete poftit dintr-un impuls inzecit regretat. Acum stim. Vom asculta de minte, nu de inima. Inima sa faca o pauza si sa bata pentru cine tocmai ne ciocaneste in burtica. Nu e multumit, l-am chinuit zi de zi, luni de zile. Acum imi plateste pentru asta si primesc cate un sut mic in burtica. Stiu cand imi da pentru ca ma iubeste si stiu cand ma loveste pentru ca l-am suparat. Acum pare ca s-a trezit si isi face gimnastica de dimineata..Si nu, acum nu ma iubeste, pentru ca ma doare cand se foieste..
Iarna asta trebuie sa treaca repede. Nu sunt fericita iarna, nu vreau sarbatorile de anul asta asa cum anul asta nu mi-am vrut ziua de nastere si deci nu am sarbatarit-o (inca!).
Hihihihi! Nu e suparat, danseaza pe bune. Cred ca il deranjeaza ca stau cu laptopul in brate si e cald! Cum iau mainile de pe burtica pentru a mai scrie ceva, cum incepe sa loveasca!
Ce chestie, luni de zile cand eram grasutza imi imaginam cat de fericita o sa fiu cand in spatele burtii o sa fie un copil..Am fost mereu asa o somaleza cu picioarele subtiri si cu o burticica, acum burticica e mare .. si feciorul ma pocneste 4 cm sub buric, o sa scriu numa' cu o mana caci de cum iau si mana a doua, incepe razbelul:))
Acum o sa ne culcam. Si o sa ne fie dor de spatele lui Vic si fundul lui mic si locul nostru special, dar ce crezi?! O sa ne treaca si dorul. Cel putin acum cele doua personaje foarte importante din viata mea par ca se stiu..Desi is muti amandoi, cumva sper ca se plac si ca intr-o zi se vor descoperi si se vor iubi asa cum e frumos. Si daca in spatele piciorelelor dansatoare este o Catrinel, Vic o sa fie foarte mandru..si daca o sa fie un fecior..apoi eu o sa fiu mai mandra ca el:))
Caci eu o sa plec cu fi-miu la mare intr-o motocicleta verde cu atash, hihihih!
Apoi se destrama totul si nu imi doresc decat sa fac zob o colectie de pahare de cristal si toate farfurioarele mici de portelan, pastrate cu strasnicie de ani de zile..Si stiu ca nu as putea sa fac asta, dar in mintea mea e un demon mic, cineva care isi freaca mainile si de cate ori ma enervez ma duce aproape de lucrurile astea pe care le iubesc si imi zice cu satisfactie: hai, sparge tot! da-le dreq! (adica lui!)
Nu cred ca e bine sa ma mai intorc in casa cu povesti. Cineva mi-a spus sa fiu atenta cand plec dintr-o casa, sa nu deschid eu usa de la intrare daca vreau sa ma mai intorc. Eu uit mereu invataturile vrajitoresti si deschid usa ca si cum as fi la mine acasa. Nu, nu eram. Eram un oaspete poftit dintr-un impuls inzecit regretat. Acum stim. Vom asculta de minte, nu de inima. Inima sa faca o pauza si sa bata pentru cine tocmai ne ciocaneste in burtica. Nu e multumit, l-am chinuit zi de zi, luni de zile. Acum imi plateste pentru asta si primesc cate un sut mic in burtica. Stiu cand imi da pentru ca ma iubeste si stiu cand ma loveste pentru ca l-am suparat. Acum pare ca s-a trezit si isi face gimnastica de dimineata..Si nu, acum nu ma iubeste, pentru ca ma doare cand se foieste..
Iarna asta trebuie sa treaca repede. Nu sunt fericita iarna, nu vreau sarbatorile de anul asta asa cum anul asta nu mi-am vrut ziua de nastere si deci nu am sarbatarit-o (inca!).
Hihihihi! Nu e suparat, danseaza pe bune. Cred ca il deranjeaza ca stau cu laptopul in brate si e cald! Cum iau mainile de pe burtica pentru a mai scrie ceva, cum incepe sa loveasca!
Ce chestie, luni de zile cand eram grasutza imi imaginam cat de fericita o sa fiu cand in spatele burtii o sa fie un copil..Am fost mereu asa o somaleza cu picioarele subtiri si cu o burticica, acum burticica e mare .. si feciorul ma pocneste 4 cm sub buric, o sa scriu numa' cu o mana caci de cum iau si mana a doua, incepe razbelul:))
Acum o sa ne culcam. Si o sa ne fie dor de spatele lui Vic si fundul lui mic si locul nostru special, dar ce crezi?! O sa ne treaca si dorul. Cel putin acum cele doua personaje foarte importante din viata mea par ca se stiu..Desi is muti amandoi, cumva sper ca se plac si ca intr-o zi se vor descoperi si se vor iubi asa cum e frumos. Si daca in spatele piciorelelor dansatoare este o Catrinel, Vic o sa fie foarte mandru..si daca o sa fie un fecior..apoi eu o sa fiu mai mandra ca el:))
Caci eu o sa plec cu fi-miu la mare intr-o motocicleta verde cu atash, hihihih!
miercuri, 28 octombrie 2009
Frica
"Nu vreau sa vorbesca lumea despre asta. Nu vreau sa se afle ca suntem impreuna. Nu vreau sa se afle ca e copilul meu. Suge burta ca uite-o pe maica-mea. Nu imi mai invada spatiul. E casa mea. Familia mea nu trebuie sa stie."
Ma simt cel mai norocos om pentru ca am avut big balls sa fac acest copil minunat. Ca nu mi-a fost frica nicio secunda de ce o sa vina. Singura mea frica a fost ca o sa pierd o iubire, dar..iubirile vin si pleaca. Nu a murit nimeni de dragoste ranita, nu? Adica..or fi murit femei, insa eu nu is una dintre ele. Mie nu mi-a fost frica de lume cand am iubit. Am avut curaj sa strig cuiva in fatza ca IL IUBESC pe omul de langa mine, obosisem sa fiu acuzata de mizerii. Am avut curajul sa fiu cu ce barbat am vrut sa fiu, chit ca inainte de mine fusese iubitul unei prietene. Murise povestea lor? Da..deci..sanatate..Am avut curaj sa pastrez un copil desi unora le-a parut curajul meu INCONSTIENTA. Am avut curajul sa impart casa mea cu oamenii pe care i-am iubit. Am dus acasa oamenii dragi mie, le-am pus masa si am impartit paharul cu vin si bucata de pui. Am lasat familia mea sa fie familia unor oameni pe care i-am iubit, pentru ca iubirea inseamna sa dai. Si da, Slava Domnului si EU am primit.
Am fost rea? Oh da! Am fost rea cu un om, asa cum este Vic cu mine uneori. Am fost rea cu un om bun care ma iubea, i-am spus ca E CASA MEA si SUNT BANII MEI..
Am platit inzecit pentru rautatea mea:) Inca platesc. Platesc simtindu-ma "rusinea" cuiva. Din ce in ce mai rar ma las lovita, uneori imi piere toata puterea si mai plang apoi copilul imi da un bobarnac si eu imi cer scuze si imi sterg lacrimile..Apoi Vic uita cat poate sa fie de rau si pret de cateva minute pare din nou omul pe care il iubesc/iubeam..
Minute trec repede, la fel si noaptea.
Tot nu imi este frica de ceea ce urmeaza. Pentru ca daca mai exista vre'o teama care sa merite pe lumea asta ..aia e teama vis a vis de copilul nostru. In rest toate is nimicuri.. Si lumea din jur si fricile lui?! Toate is nimicuri. Pe care poate o sa le uit, poate nu.
Eu si copilul meu contam si noua nu ne mai este frica..Pentru ca suntem doi, nu mai suntem EU singura:)
"Avem 19 saptamani. Suntem lung de 25 de cm si avem cam 250-300 de grame. Ne miscam mainile si picioarele si ne jucam cu un fir lung care se plimba alaturi de noi intr-un univers amniotic. Mami isi freaca mainile una de alta, le incalzeste si apoi vine aproape de burtica. Suntem un copil atat de bun si de cuminte...mami ne spune asta zi de zi. Si vorbim despre noi la plural pentru ca ne tragem dintr-un cocon - asta e tati:) si o fosta printesa sburatoare - mami."
Ma simt cel mai norocos om pentru ca am avut big balls sa fac acest copil minunat. Ca nu mi-a fost frica nicio secunda de ce o sa vina. Singura mea frica a fost ca o sa pierd o iubire, dar..iubirile vin si pleaca. Nu a murit nimeni de dragoste ranita, nu? Adica..or fi murit femei, insa eu nu is una dintre ele. Mie nu mi-a fost frica de lume cand am iubit. Am avut curaj sa strig cuiva in fatza ca IL IUBESC pe omul de langa mine, obosisem sa fiu acuzata de mizerii. Am avut curajul sa fiu cu ce barbat am vrut sa fiu, chit ca inainte de mine fusese iubitul unei prietene. Murise povestea lor? Da..deci..sanatate..Am avut curaj sa pastrez un copil desi unora le-a parut curajul meu INCONSTIENTA. Am avut curajul sa impart casa mea cu oamenii pe care i-am iubit. Am dus acasa oamenii dragi mie, le-am pus masa si am impartit paharul cu vin si bucata de pui. Am lasat familia mea sa fie familia unor oameni pe care i-am iubit, pentru ca iubirea inseamna sa dai. Si da, Slava Domnului si EU am primit.
Am fost rea? Oh da! Am fost rea cu un om, asa cum este Vic cu mine uneori. Am fost rea cu un om bun care ma iubea, i-am spus ca E CASA MEA si SUNT BANII MEI..
Am platit inzecit pentru rautatea mea:) Inca platesc. Platesc simtindu-ma "rusinea" cuiva. Din ce in ce mai rar ma las lovita, uneori imi piere toata puterea si mai plang apoi copilul imi da un bobarnac si eu imi cer scuze si imi sterg lacrimile..Apoi Vic uita cat poate sa fie de rau si pret de cateva minute pare din nou omul pe care il iubesc/iubeam..
Minute trec repede, la fel si noaptea.
Tot nu imi este frica de ceea ce urmeaza. Pentru ca daca mai exista vre'o teama care sa merite pe lumea asta ..aia e teama vis a vis de copilul nostru. In rest toate is nimicuri.. Si lumea din jur si fricile lui?! Toate is nimicuri. Pe care poate o sa le uit, poate nu.
Eu si copilul meu contam si noua nu ne mai este frica..Pentru ca suntem doi, nu mai suntem EU singura:)
"Avem 19 saptamani. Suntem lung de 25 de cm si avem cam 250-300 de grame. Ne miscam mainile si picioarele si ne jucam cu un fir lung care se plimba alaturi de noi intr-un univers amniotic. Mami isi freaca mainile una de alta, le incalzeste si apoi vine aproape de burtica. Suntem un copil atat de bun si de cuminte...mami ne spune asta zi de zi. Si vorbim despre noi la plural pentru ca ne tragem dintr-un cocon - asta e tati:) si o fosta printesa sburatoare - mami."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)