Ma amagesc cu "iubirea" unei idei, in loc de iubirea unui om. Copilaresc si perfect nevinovat, pana in momentul in care incep sa imi pun intrebari. Genul de intrebari care nu tin de visare, ci de realul pe care nu il vreau in acest moment in viata mea, caci nu e loc.
Prima intrebare ar fi: oare unde e? Mi se pare cea mai urata intrebare. Visele is facute sa pluteasca, sa se plimbe intre minti si fete. Cine sunt eu sa tin locului visul? Ce treaba am eu unde pluteste visul care nu e nici macar doar visul meu.
O alta intrebare este "cum de visam in acelasi timp toate"? La fel de absurda ca si prima, are varii raspunsuri, la fel de absurde. Este bine cunoscut ca dragostele se propaga in sus, in jos, in stanga, in dreapta. La fel de bine cunoscut este ca un om iubit de mai multe persoane, capata niste puteri supreme si imparte hormonei in stanga si in dreapta, in sus si in jos. Lucru care ii sporeste "faimozitatea" dobandita fara sa faca nimic. Dar absolut nimic.
O treia intrebare este "o sa vorbeasca si cu mine azi?" Copilaresc. Eu nici macar nu sunt azi aici. Si nici ieri nu am fost, si nu o sa fiu nici maine.
Pentru ca, desi poate sa para imposibil, sunt si eu visul cuiva si plutesc si eu intre minti si baieti.
Renunt la visare. Ma rasucesc pe calcaie si apoi ma ridic pe varfuri si imping cu putere aerul dintre talpa mea incordata si podeaua rece. Si sar. Visele trebuie sa pluteasca. Ca sa poata fi prinse in mrejele oamenilor iubitori de visare:)
Noapte buna Fred darling, oi si oitze numarabile si atat de simpatice. Maine dimineata ma asteapta o noua zi. Una de intins mreje tesute din panze de paianjen matematic lucrate, dar asa de fine. Si rezistente in acelasi timp. Mustele sa caza, zic!
