marți, 22 decembrie 2009

Sa minti sau sa nu minti, aceasta este intrebarea

Raspunsul meu este: sa minti. Dar sa minti atat de frumos incat sa ajungi sa te crezi pe tine insuti. Sa minti atat de bine incat detectorul sa nu simta, sa nu se miste acul. Am fost crescuta probabil la fel ca toti copiii - invatata ca nu e frumos sa minti, ca minciuna are picioare scurte, ca oricum adevarul iese la iveala pana la urma. Si cu toate astea minteam cand eram mica de spargeam. Minteam chestiuni nevinovate, d'ale copilariei. Blonda, cu ochii mari si inchisi la culoare, senina. Eram imbatabila din cauza moacei care radia de sinceritate. Apoi am crescut si mi se parea pierdere de vreme sa mai mint, nu e ca si cum lucrurile erau importante..de ce sa mai mint? Ah! Minteam ca sunt la un chef peste strada si eram de fapt la munte sau pe malul marii. Minteam ca vin la 10 noaptea si veneam a doua zi dimineata. Ale tineretii valuri. Apoi am decis ca e bine sa spui adevarul, oricare este acela. Si am spus adevaruri care au durut. Pe mine dar si pe altii. Cei care nu erau obisnuiti sa asculte, doar auzeau lucruri..
Apoi s-au schimbat lucrurile si am invatat cu greu sa am incredere. Pentru ca eu nu minteam mi se parea absolut normal sa nu fiu mintita. Apoi am aflat ca de fapt nu exista incredere absoluta. Si nici sinceritatea nu e cea mai buna politica. Si mai ales: daca tu nu minti aia nu inseamna ca ala de langa tine nu te minte. Si dupa ce am plans de m-am umflat m-am intrebat: oare puteam sa suport atatea adevaruri sau mi-a fost mai bine in liniste si in minciuna? Caci ce crezi? Minciuna nu doare! Daca esti mintit corect, cu cap, e chiar ok. Ce nu stii nu poate sa iti faca rau. Oricum mi-e foarte clar ca toate femeile sunt nebune de legat, chiar daca le minti, chiar daca esti corect, ele STIU mai bine. Caci doar ELE sunt suma tuturor barbatilor cretini care le-au facut rau, remember?
Am trait niste paranoia o vreme. Simteam eu chestii. Cumva stiu ca nu m-am inselat..Dar ce conteaza..Dintr-un plictis fantastic mi-am concentrat toata energia in descoperirea misterelor care imi distrugeau noptile. Inutil. Cu cat descopeream mai multe cu atat ma adanceam in necunoscut. Puneam chestii cap la cap, teorii se nasteau. Lumea e nebuna. Totul era o pierdere de vreme. Si nu, nu se reduce nimic la iubire si nu are legatura cu gelozia si cu posesia ci cu ..slabiciunile. Daca as fi avut mintea de acum atunci ..poate nu as fi plans atat. Pierdere de timp si energie. Nebunia se intinde cumva ca o ciuma si te roade pana la os. Am auzit atat de des despre mine ca sunt nebuna incat aproape ma gandeam ca asa o fi..pana cand m-am trezit si mi-am dat seama ca totul era o minciuna:)
Una care ma proteja de mizeria din jur. Tot ce nu am stiut ani de zile nu mi-a facut rau. Poate pentru alti oameni cel care este mintit pare un prost, saracul, habar nu are ce se petrece pe la spatele lui..in realitate treaba e altfel. Este important sa fi mintit frumos. Acopera minciunile cu flori sau cadouri. Femeile adora asta. Nu pastra dovezi ca ai facut sau nu ai facut ceva! Chiar daca ai facut sau nu, sterge tot:) Orice ar putea lasa loc de interpretari. O relatie in care nu exista incredere e moarta oricum..dar am deja stabilit ca nu exista incredere, asa ca iata cum am declarat toate relatiile moarte.
Nu, nu am scris despre mine. Eu sunt bine si nu are cine sa ma mai minta. Cand nu ai nimic de pierdut iti dai seama cum stau lucrurile. Tu nu minti caci nu ai pe cine, nu te minte nimeni caci nu are cine..Asculti confesiunile unora, te gandesti ca ai fost candva acolo, in papuci lui..te miri ca acum nu intelegi "drama" si apoi..mergi mai departe. Cu delete all, block and ignore, fuck off.
Promit sa nu imi mai fie mila in 2010 de toti strainii care imi strica noptile. Si promit ca dau block ip si mai gasesc eu niste secrete pentru ca strainii sa nu isi mai bage nasul in viata mea publica virtuala. Minciuna are picioare scurte insa exista oameni care merita mintiti sistematic. Pentru ca roata se intoarce si cumva platim toti pentru ce am facut candva, cand nu ne-a pasat ca facem rau.

In rest..totul este minunat. Si nu mai mint, ca sunt mare si nu am pe cine...Si nu, nu eu am scris acest post. E copiat. Cu copy paste.

luni, 21 decembrie 2009

Explozie

Am reusit sa ma enervez la birou asa cum nu m-am enervat de luni de zile. M-am inrosit si apoi am simtit cum fiecare vena pulseaza. In timp ce colegul meu imi facea semn sa ma calmez, odata cu vorbele care imi ieseau din gura, in minte mi se invalmaseau mii de ganduri - ii fac rau copilului, urasc acest loc de munca in care s-a dus in cacat ultima farama de omenie, cine sunt oamenii astia si ce caut aici, oare cand o sa se termine totul si mai ales cum o sa traiesc dupa ce se va fi terminat..
Am inchis telefonul si Kate mi-a tras una sanatoasa. Am futut 15 minute din minunata mea viata degeaba. Pentru o problema care nici macar nu este a mea. Nu sunt angajata nimanui, sunt un om care cedeaza ore din viata pentru o suma de bani. Ma vand in numele pasiunii mele pentru o meserie pe care am facut-o mereu punand suflet. Acum sufletul meu are alte misiuni, alte chestii merita iubite. Am vrut o cariera, bad choice sa cred ca asta este o cariera. O femeie nu are nevoie neaparat de o cariera, are mai degraba nevoie de iluzia de a se simti folositoare. Fata tine casa, de aia is bune femeile in biznis - cica..
In realitatea am avut ocazia sa cunosc niste cretine absolute puse in functii..fara pic de pregatire, cu aere de pitzipoanca si outfitul de rigoare. Stiu si niste doamne cu picioarele bine infipte, profesioniste. EGZISTA.
Dar eu nu mai vreau nicio cariera. Nimic ce reuseste sa imi ridice tensiunea nu merita cesiunea unor drepturi. Eu iubesc sa fac ceea ce fac dar urasc sa fac ceva de dragul de a face. Nu ma aflu in situatia de a ma ridica si a iesi pe usa pentru ca nu e vina lui Kate ca lumea in care am decis sa o nasc nu este in regula, din pacate pana una alta este cea mai buna dintre lumile posibile si in plus pe planeta asta exista inca omeneni minunati si locuri ce abia astepata sa fie descoperite.
Asa ca ma calmez. Pentru ca eu nu am nicio problema. Frustrarile altora nu sunt ale mele, nu ma duc acasa cu ele, le simt aici, le alung si imi primesc piciorelele bine meritate de la puiul meu de om.
Ah! nu sunt suparata pe nimeni. Vreau asa o putere sa tin in frau sentimentele care navalesc cand navalesc. O mana invizibila care sa ma traga intr-un loc cu muzica si apa care curge, si sa imi urle in ureche Nikkfurie de la Caution cu The a la menthe pana cand se termina toate. Un om invizibil vreau care sa ma ia de mana si sa ma duca la mine acasa. Acum.
La reverede

Tatal lui Kate

Am avut un status la feisbuc in care strigam cat sunt de indragostita. Si eram..Si sunt. Adica nu stiu daca am fost ne-indragostita vreodata..Desigur iubirile mele sunt in capul meu, asa mi se spune. Asa a fost si cu statusul. Eu iubesc o idee. Iubesc ideea barbatului al carui copil imi creste in pantec. Cum ar fi frumos sa fie el, cum ar fi frumos sa fi fost viata noastra.
Iubirea este cand te pupi toata ziua cu omul ala, cand te tine de mana peste tot unde mergeti caci iubirea se vede de la distanta. Iubirea este sa te tii in brate cand dormi, chiar daca e cald..mai si suferi din cand in cand..Iubirea nu este neaparat cand zici de 100 de ori pe zi "te iubesc". Si nu este cand zici "te iubesc" pentru ca ea ti-a cumparat ceva frumos, sau pentru ca tu ai facut ceva rau si te simti vinovat. Cred ca "te iubesc" trebuie sa vina din senin, sa fie asa ..usor timid. Sincer. Iubirea este cand te atingi din greseala si ti se ridica parul pe maini si te curentezi.
Asa de indragostita am fost eu cateva zile. De acelasi om despre care se aude de departe ca nu e ok sa fiu indragostita. Dar e ciudat cu iubirea asta. Pentru ca invatam ca poti sa iubesti ceva ce ai, ceva ce poti sa vezi, sa atingi. Nu e ca si cum e OK sa iubesti un barbat dintr-un film! Sau un actor! Asta denota ca nu esti in toate mintile..
Si totusi iubim proiectii ale mintii noastre. Vedem in cel de langa noi nu pe cel ce este de fapt ci pe cel ce am dori sa fie. De multe ori noi insine nu suntem ceea ce doreste cel de langa noi, insa orbiti de asa zisa iubire, nu observam lipsurile pe care celalalt le simte. Si mergem mai departe intr-o falsa relatie, facand compromisuri si sperand ca exista iubire si ca o sa fie intr-o zi asa cum am fost educati de mici. Doar vedem filme si citim si stim cum este. Baiatul intalneste fata, o place, se iau de mana, se pupa. Cand lucrurile se petrec altfel e clar ca nu e ceva in regula.
In niciun caz nu e ok cand fata intalneste baiatul! Am vazut eu un film! Fata nu poate sa il ia de mana pe baiat, nu poate sa il pupe ea prima.

Eu l-am luat de mana pe tatal lui K, el m-a pupat primul. Cred. Eram usor ametiti. Nici nu mai stiu cine a pupat primul. Nici nu mai conteaza. Pentru ca eu al ales sa mergem mai departe, chit ca el a stiut ce i se intampla sau nu. Apoi tot eu am ales de fiecare data ce facem, unde mergem. Pentru ca asa am fost educata - n'are el initiativa, ai tu, ca vremea trece si e pacat de ea. Si sincera sa fiu eu am crezut ca ce aveam acasa era iubire. Desi nu ne tineam de mana. Si de pupat ne pupam acasa, dar nu ne pupam asa cum stiam eu ca trebuie sa fie iubire.
Asa ca am decis ca asta e un nou fel de iubire. Unul despre care nu stiam nimic, dar care ma tinea mereu in priza. Cred ca foarte importanta a fost din nou mintea mea. Eu am stiut ca el este "acela". De cand am vazut florile de mina din casa si de cand am descoperit ca e ceva care ma atrage ca un magnet la omul ala. Si apoi, ce crezi? Zodia. Asta am intrebat: cine din casa e Pesti sau Scorpion? a intrebat casnicul Rac, asa de atasat de casa si de lucruri vechi, vrajit de povesti, de aventurile altora..
Nu mai am regrete:) Am iubit cum am stiut eu mai bine. Pana cand a inceput sa ma enerveze maxim ceva. Asemanarea noastra. Proiectia mintii mele eram cumva eu intr-o oglinda. Eu, cea despre care doar am auzit vorbindu-se eram el. Cu bune si rele. Tot ce probabil a deranjat pe cei din jur la mine, ani de zile, eu am regasit in el si asta m-a intrigat. Adica eu puteam sa fac acele rele, dar cand mi se faceau mie nu mai era in regula. Hm. Am mai scris despre asta.
De ce il iubesc pe omul asta? Pentru ca avem un copil care ne-a legat. Pentru ca ma iubesc pe mine si implicit el fiind eu in oglinda, il iubesc pe el.
Pentru ca stie ca poate sa scoata ce e mai rau din mine, imi da senzatia ca am toata puterea din lume, apoi suna si crede ca ma face sa uit ca pot sa ii fac rau in cateva minute..Desi eu doar il speriu, nu mai am nervi sa ii fac mizerii...
De ce nu ma iubeste el? Cred ca ii e frica. La pachet cu mine vin o armata de reguli pe care nu le va putea aplica niciodata. Stiu asta pentru ca sunt regulile mele si ca si pentru mine e un chin sa ma tin de ele cu mine insami:(
De ce in loc sa scriu chestii care ma deranjeaza la el ajung mereu sa scriu cat de drag imi este desi i-as da destul de frecvent una in nas sa il vad plin de sange? Pentru ca stiu ca dupa ce i-as da un pumn in nas, i-as indesa doua tampax si am rade impreuna de moaca lui cea noua..
Am avut o pauza de o saptamana in care si eu si copilul am fost foarte calme, fara el si toate prostiile cu care ma alimenteaza, povestile despre fostele lui prietene (femei pe care o sa ajung sa le plac, de mila de sila, atatea chestii aud despre ele de luni de zile..), fara messurile lui in care invariabil ajungea sa ma scoata din sarite cu teorii ciudate si glume nesarate, toate denotand o imaturitate care la un moment dat ma oboseste.
O saptamana de liniste si de un ciudat dor. Mi-era dor de mine si nebunia mea? S-a intors. Cu tot cu cohoarta de fumei care l-au "insemnat" in toti acesti ani. Pas. Avem si noi o armata de barbati in urma, unul si unul. Toti extraordinari de misto. Pe care i-am iubit cu tinut de mana si pupat in mall, la film, pe strada..Pe care i-am lasat pititi intr-un colt din mintea mea, dorm toti..si isi traiesc vietile alaturi de iubirile lor..
Si totusi fac un copil cu mini-me. Sau hairy-me..Am un copil cu omul din mintea mea, cel pe care il iubesc aproape tot timpul. Fara sa ne vedem, fara sa ne auzim foarte des..