Lasate de izbeliste, relatiile interumane cad intr-o entropie sociala: oamenii nu se mai intalnesc, nu mai au nevoie unii de altii, nu se mai cunosc, activitatile si retelele sociale se despart"
- tradus si adaptat dintr-o carte despre care nu pot mentiona momentan foarte multe.
Ieri am vorbit niste ore bune cu Soso. Ultima oara ne-am auzit in februarie - in ambele situatii, conversatia noastra avea un vis la mijloc - eu visez mult si plin de iubire si pace.
Soso in visul meu era in costum de catifea reiata, maro. Cine il stie si il iubeste ca mine, stie ca eu nu as fi avut cum sa il visez altfel.
Relatia aceasta dureaza din 1999, este o prietenie cinstita, cu iubire bilaterala (citesti si razi Sorine, dar stii ca nu te-as minti :))), nu ne-am vazut de multi, multi ani, dar ne avem la inima. Ceea ce e lucru mare. Caci eu am avut multa lume la inima. Si am si pierdul multa.
In timpul in care oamenii trec prin diverse etape si evolueaza, indepartandu-se de cei care le-au fost alaturi an dupa an, cu bune si cu rele, eu ma trezesc razand ore intregi la telefon cu un prieten drag, plangand apoi ore bune dupa o prietena careia nu ii voi mai putea scrie "la multi ani, iubita mea Vale".
Nu relatiile se duc, ci oamenii reusesc sa strice totul, fara minte, fara a aprecia ca avem zile numarate impreuna. Cuvinte mari, care se scriu sau ies din gura in paragrafe lungi si lipsite de substanta, nu vor putea repara sau crea noi relatii, prietenii cinstite. Prietenii care implica iertare si compromis si intelegere, respect, rabdare, dar mai ales..iubire.
De sase luni sunt acasa, numar pe degetele de la ambele maini persoanele care au sunat, venit in vizita, invitat in vizita. Sunt cativa oameni care stiu ca la noi e usa deschisa si ca in 15 min masa e gata, ei vin si inimile lor sunt deschise, pentru ca raspund la deschiderea mea si a familiei mele. Sunt cateva femei in viata mea care suna constant, pe care uneori le sun rar, dar ele nu se lasa. Si lor, caci se stiu ele, le multumesc.
Este o anumita doamna, Elena, pe numele ei de botez, care nu a incetat niciodata sa ma iubeasca si sa ma sune si sa ma faca fericita, oricat de greu mi-ar fi fost. Sunt cativa prieteni familisti, pe care pot sa nu ii vad un an, cand le bat in poarta, li se deschide inima cu tot cu casa.
Relatiile nu mor, unele de transforma, altele se imbacsesc, dar de murit nu mor. Altceva moare. Sau dispare..
poate e timpul, poate e placerea de a ne mai auzi/vedea, poate e interesul, sau poate de fapt nu a fost niciodata nimic acolo, a fost un vis cu pace si iubire care a durat mai mult decat alte vise. Caci eu visez mult.
Sa nu ma mai vezi, sa nu ma mai "cunosti", pot sa inteleg..dar sa ma fi uitat, sa fi uitat cine sunt eu..mi-e greu sa cred ca se poate. Nu de alta, dar pe mine ma recunosc chiar si cei care nu m-au cunoscut vreodata...
Acesta este un post trist. Pierderea lui Vale mi-a rupt inima..dar ne vom revedea cumva, candva..
si melodia de final:
- tradus si adaptat dintr-o carte despre care nu pot mentiona momentan foarte multe.
Ieri am vorbit niste ore bune cu Soso. Ultima oara ne-am auzit in februarie - in ambele situatii, conversatia noastra avea un vis la mijloc - eu visez mult si plin de iubire si pace.
Soso in visul meu era in costum de catifea reiata, maro. Cine il stie si il iubeste ca mine, stie ca eu nu as fi avut cum sa il visez altfel.
Relatia aceasta dureaza din 1999, este o prietenie cinstita, cu iubire bilaterala (citesti si razi Sorine, dar stii ca nu te-as minti :))), nu ne-am vazut de multi, multi ani, dar ne avem la inima. Ceea ce e lucru mare. Caci eu am avut multa lume la inima. Si am si pierdul multa.
In timpul in care oamenii trec prin diverse etape si evolueaza, indepartandu-se de cei care le-au fost alaturi an dupa an, cu bune si cu rele, eu ma trezesc razand ore intregi la telefon cu un prieten drag, plangand apoi ore bune dupa o prietena careia nu ii voi mai putea scrie "la multi ani, iubita mea Vale".
Nu relatiile se duc, ci oamenii reusesc sa strice totul, fara minte, fara a aprecia ca avem zile numarate impreuna. Cuvinte mari, care se scriu sau ies din gura in paragrafe lungi si lipsite de substanta, nu vor putea repara sau crea noi relatii, prietenii cinstite. Prietenii care implica iertare si compromis si intelegere, respect, rabdare, dar mai ales..iubire.
De sase luni sunt acasa, numar pe degetele de la ambele maini persoanele care au sunat, venit in vizita, invitat in vizita. Sunt cativa oameni care stiu ca la noi e usa deschisa si ca in 15 min masa e gata, ei vin si inimile lor sunt deschise, pentru ca raspund la deschiderea mea si a familiei mele. Sunt cateva femei in viata mea care suna constant, pe care uneori le sun rar, dar ele nu se lasa. Si lor, caci se stiu ele, le multumesc.
Este o anumita doamna, Elena, pe numele ei de botez, care nu a incetat niciodata sa ma iubeasca si sa ma sune si sa ma faca fericita, oricat de greu mi-ar fi fost. Sunt cativa prieteni familisti, pe care pot sa nu ii vad un an, cand le bat in poarta, li se deschide inima cu tot cu casa.
Relatiile nu mor, unele de transforma, altele se imbacsesc, dar de murit nu mor. Altceva moare. Sau dispare..
poate e timpul, poate e placerea de a ne mai auzi/vedea, poate e interesul, sau poate de fapt nu a fost niciodata nimic acolo, a fost un vis cu pace si iubire care a durat mai mult decat alte vise. Caci eu visez mult.
Sa nu ma mai vezi, sa nu ma mai "cunosti", pot sa inteleg..dar sa ma fi uitat, sa fi uitat cine sunt eu..mi-e greu sa cred ca se poate. Nu de alta, dar pe mine ma recunosc chiar si cei care nu m-au cunoscut vreodata...
Acesta este un post trist. Pierderea lui Vale mi-a rupt inima..dar ne vom revedea cumva, candva..
si melodia de final:
