Intr-o vacanta, eram la deal, la muma. Muma avea scara inalta in fatza casei (o are si acum) si o balustrada de fier forjat, numai buna de rupt izmenele in cur pe ea. Eu nu mi-ar rupt izmenele niciodata, dar, intr-o vara calda si pustie, am cazut. Sub scara erau niste "blane", adica niste scanduri late, unele cu cuie, altele nu. A mea nu avea cuie, dar era asezata cu muchia in sus. M-am dat de mai multe ori, insa stiu perfect ca dupa ce am cazut, am renuntat. Nu de alta, dar..nu prea mai puteam sa ma misc. Am cazut de la cam 1 metru jumate, pe partea dreapta, si acum am o gaura pe pulpa, ala semn de buna purtare:)) Am alunecat si ca prin farmec, mi-am vazut picioarele in aer si am stiu ca o sa mor. Atunci, pe loc. Muream infipta in cuiele alea..singura, nu era nimeni pe drum sa ma vada moarta, coapta. Din cei 5 nepoti ai mumii, langa mine nu se nimerise nimeni, rezulta clar ca ceilalti 4 faceau ceva si mai nasol, in alta parte a casei. Sa va spun cum a fost dupa cazatura..caci aici e partea interesanta. Am inteles ca nu am murit pentru ca ma durea de ma cacam pe mine. Sange ioc. Dar de miscat..ioc si asta. Cumva nu mai aveam aer, dar asa as fi urlat de durere..ca un lup, sau ca o oaie sfasaiata de lup. M-am miscat intr-un final si am incercat sa vad ce ma doare, de ce ma doare. Carnea se presase, se pritocise, se lipise de os. Nu era nicio zgarietura, nici un gram de sange, doar o pata alba care a devenit mov si apoi neagra. M-am tarat ca un caine pana in casa. Nimeni. In spatele casei voci. Frati-miu (zis si frai'miu) - adica fratele lui tata, era acolo cu cei 4 naparstoci - verii cei cuminti si buni. Cu o moaca lesinata, m-am asezat langa ei. Saracul om, ce o fi fost in sufletul lui cand a vazut ditai vanataia pe un copil pe care il avea in grija?
- Ce patisi mai tata?
- E..ce sa patesc..statea, pe prispa si am simtit asa cum ma trage ceva in jos..si am cazut.
O forta teribila ma trasese, fireste. Nu mancarimea din cururi era vinovata de tot ce pateam, ci fortele!! Fortele de tot felul:))
Din asta am scapat. Apoi am avut alta, mai dura, la bunica, la vale. Tot 5 nepoti eram si aici. Tot dusi cu pluta. Ne jucam pitulusul pe un sopron, eram slabanogi si desirati, arsi de soare, imbracati la fel toti 5. Eram asa de uscati ca ne puteam pitula pe dupa barnele de lemn din care era facuta partea de sus a sopronului. Imaginativa barne de lemn imbinate intre ele fara cuie. Habar nu aveam acest detaliu. Minor..In spatele sopronului era o gradina. Fasui pe arac. Fasole galbena, cu pastaia lunga si crocanta, care se intindea pe un arac ascutit in capat, fix ca la curtea lui Tepes de ascutit. Era o leapsa-pitulus, caci fugeam ca sa ne pitulam. Si ce crezi?! A noastra, zica "cumva" (dar asta e alta poveste) se apuca de o diagonala (barnele erau intarite de niste diagonale tot de lemn, groase, tot neprinse in cuie). Si fix cum m-am apucat de ea, cu mainile mele subtirele, am simtit cum o iau la vale, spre padurea de tzepe ascutite de sub mine..aracii cei fasuiti. Cred ca m-am albit la fatza. Apoi ce crezi? O forta nevazuta m-a tras inapoi, am apucat de marginea acoperisului de lemn, am impins barna la loc si m-am uitat lung la araci. Erau acolo, toti. Jos, sub mine. Si eu sus, moarta de frica..
Nu am mierlit-o. De ce va povestesc asta? Pentru ca pun pariu ca mama mea nu stie. Si nu stie atat de multe..Si eu vreau sa fac cumva sa invat sa o las pe K sa aiba o copilarie asa ca a mea. Caci a mea a fost de vis! Vreau sa poata sa bea apa din cishmele, sa inoate in balti suspecte, sa stea cu bunica si sa aiba tot felul de aventuri super. Ma gandesc cu groaza ce frica o sa imi fie de fiecare data cand nu o sa fie cu mine, dar o sa lupt cu frica aia. Pentru ca si acum, mare fiind, eu stiu ca exista o forta teribila care o sa o prinda de fiecare data! E probabil tot forta mea, i-o dau ei mai departe..
Frumoasa povestea ta
RăspundețiȘtergere