Povestea unui prieten drag

Eu pe Adrian Ciubotaru l-am descoperit pe balcon. Fuma. Mi se parea ca el nu rade, asa ca l-am agatat subtil:)) Nu cu intentii marsave, ci pentru ca mi se parea trist. De fapt omul nu e trist deloc. Era ocupat in timpul in care eu il gaseam trist.. Gandea. Mie mi se pare ca el gandeste frumos. Cand la Curtea Veche a fost publicata cartea Inei, am fost mandra si da, m-am mandrit la toata lumea. Ina mea frumoasa scotea Femeia care a uitat sa nasca.
Apoi m-am trezit surprinsa, Adrian avea si el o carte la aceiasi editura, in aceiasi colectie. Ba chiar constat azi ca pe coperta volumului lui Adrian era anuntata in viitor (probabil) cartea Inei.
Asta seara am citit pe blogul lui ce s-a intamplat cu cartea. Si nu, nu e in tipar. Din nefericire articolul lui Adi este unul care ma face din nou sa ma ingretosez. Dar si sa ii strig dragei mele Simona Cratel: Femeie!! Scoate romanul acela pe care il astept cu sufletul la gura oriunde in lume, nu in Romanica!
Merg la targuri de carte, vad carti de toate felurile, publicate de o multime de edituri, care mai de care. Mai, eu nu zic ca "ai mei" sunt mai buni pentru ca sunt ai mei si imi sunt dragi, eu stiu ca ai mei sunt buni. Si ca de fapt toti merita o sansa. Si da, stiu niste oameni care scriu bine, da, e literatura contemporana, este ceva ce poate nepotii mei ar putea sa ajunga sa studieze la scoala. Sa te tii comentarii si analize pentru a incerca sa interpreteze gandul poetului sau ce a vrut sa spuie filosoful..Insa nu. Nu aici. Nu la noi. Nu in zile de criza.
Povestea lui Adrian merita citita. O sa va enerveze si pe voi asa cum m-a enervat pe mine. PR?! Fuck it:)) Ma umfla rasul citind corespondenta dintre reprezentantii unei edituri de prestigiu si un biet autor.

"Editura Curtea Veche nu îşi respectă autorii"

Mai jos este povestea nepublicării mele la Curtea Veche, editura cu care am semnat un contract de publicare in iulie 2008. Vei citi modul cum se întâmplă să fii tratat de redactorul de carte, cum cei de la editură nu dau doi bani pe tine, cum dai mailuri şi nu ti se răspunde, iar cum Grigore Arsene - preşedinte AER şi patron la Curtea Veche - ştie să te mintă şi să te ameninţe în faţă.

În iulie 2008, Lorin - care coordona colecţia Urban de la Curtea Veche - m-a sunat să mă întrebe dacă nu vreau să public Producătorii de gresie. În mai puţin de două săptămâni, semnam contractul - cartea era promisă să fie publicată la finele lui septembrie, iar manuscrisul corectat pleca către redactorul de carte. Aici au început primele probleme şi mojicii.
Continuarea aici.

Sick..

O vineri noaptea cu fetele, bolnave dar cu patul curat toate. O sambata cu piratii, o pirateasa imbracata in haine noi atat de frumoase. O duminica in pat. Toata ziua. Vise nebune, el din nou in toate cele (ce o cauta in vise nu stiu). Familia mea favorita, Darling-ii pret de patru episoade vazute si visate. Apoi o prajitura cu mere si somn. Nicio veste. Mi-e rau. Greatza. Nu imi vine sa mai cobor din patul asta mare, cald si gol. As vrea sa zbor din nou cu paturica mea prin vise. Si sa fiu din nou motanul imbracat in pompier galben. Visele din ultima vreme sunt prea de oameni mari. Ma obosesc.
Nu pot sa mananc si nu vreau sa mananc. Cu cat dorm mai mult, as dormi si mai mult. Si mai mult.
Ma culc. O sa treaca toate. Mai am 10 cruciulitze din panza vaporului de pe goblen. Apoi il facem celebru.