vineri, 5 octombrie 2012

Vineri

Nu stiu cand au trecut zilele. Stiu ca astept noaptea pentru ca in vis totul este calm. Ma vad cu oameni dragi, cunoscuti sau nu. Dansez. Cele 7-8 ore de somn au devenit minunate, mai ales datorita felului in care ma trezesc - langa un om mic si cald care nu conteneste a imi declara dragostea ei. Perfecta. O dragoste pe care uneori simt ca nu o meritam, inca ma macina vina de a ma intoarce la lucru si a imi parasi copilul..As fi preferat sa fiu casatorita cu un domn instarit care sa ma lase sa stau acasa? Nu stiu. Nu as fi preferat sa fiu casatorita, cred..Cred ca groaza de a vedea divorturi pe banda rulanta a ucis si ultima mea speranta de a mai crede ca exista relatii ok intre oameni. Desigur pot sa fiu contrazisa azi. Si maine. Am fost. Cateva luni mai tarziu am aflat ca zisii "contraziciosi" divortasera. Oamenii nu se mai iubesc. Hartia care legifereaza (my ass) o iubire/relatie nu are nicio valoare. Nimeni nu mai lupta, mai nou toti STIU ca avem o singura viata in care trebuie sa TRAIM, sa IUBIM. Pe cine vrem. Nu conteaza ce ramane in urma. Contez EU. Desi de 2012 ani oamenii se culca intre ei ca chiorii, parca asa dementa cu divorturile ca in anul asta nu s-a pomenit..
Nimanui nu ii pasa daca sunt copii la mijloc. Oricum ei cresc si se duc la casele lor, nu-i asa? Pai..cam asa e, numai ca am avut ocazia sa cunosc niste copii care odata ajunsi adulti au distrus vietile altor oameni, din cauza unor copilarii "futute" de niste parinti idioti.. Care s-au gandit ca o sa fie bine, ca nu o sa le fileze plozilor o lampa daca ei divorteaza, se bat ca chiorii in fata plodului, isi arunca vorbe grele. Copilul care a vazut batai in casa crede ca e ok asa. Copilul care a vazut betii in casa, crede ca e ok asa. Ce e ciudat e ca stiu oamenii care nu au vazut in casa nici betii si nici batai si totusi au ajuns adulti si si-au batut nevestele (la betie dar si pe trezire).. Si mai stiu copii care au trait chestii dramatice si au devenit adulti ok, tocmai din cauza grozei pe care au trait-o in copilarie..

Sunt o mama singura. Femeie nemaritata. Libera. A fost decizia mea si m-am gandit la copilul meu si la cum o sa ii fie viata. Si mi-e teama in fiecare zi sa nu o stric..Sa nu gresesc cu ceva..Habar nu am ce trebuie sa fac. Exemplele din jurul meu nu se pot aplica la mine. Fiecare mama singura pe care o stiu e diferita de mine. Nu avem aceiasi poveste, nu avem acelasi stil de viata. Suntem minunate si diferite. Traim diferit, iubim diferit, ne crestem copiii in maniere diferite. Ele nu ma judeca pe mine, eu nu le judec pe ele.

Intr-o zi ma placea un baiat. Mi-a zis, ca a decis ca e ok sa imi zica. Apoi mi-a mai zis ceva, care a sunat asa: bai racescule, cu mamele singure nu te incurci. Daca te bagi intr-o treaba din asta, trebuie sa stii clar in ce te bagi, niciun barbat normal la cap nu ar face mizerii unei femei care isi creste copilul singura. Pentru ca fix un magar ii lipseste..Unul care sa ii faca viata praf. Dar tu esti fata desteapta, nu o sa te arzi, nu-i asa?

Nu m-am ars. Am fost neatenta atunci cand trebuia sa fiu atenta. M-am lasat purtata de un val, mi-am facut numarul cu gelozii stupide, telefoane, mesaje, mumumu si pupupu. Nu am schimbat mare lucru la viata mea de om singur, am continuat sa ma hlizesc pe viu si in scris cu oameni care mi-au placut, am fost stupid de sincera si am povestit absolut TOT ce mi-a trecut prin minte, convinsa fiind ca IN SFARSIT am gasit pe cineva care intelege ca sunt o specie rara de animalut, torturat de trairi si vise.
Bullshit. Nimeni nu intelege nimic. Oamenii mint si adora sa fie mintiti. Nimeni nu suporta adevaruri, pana si eu care ma rog sa stiu ce mi s-a intamplat, de fapt ma tem de orice as putea sa aud. Adevarul e soooooo over rated..Sa minti e convenabil. Sau sa "coafezi" adevaruri. Sa spui ceva ce stii ca e "auzibil" e mult mai simplu decat sa trantesti un adevar crud in fatza cuiva.
Calitatea oamenilor lasa de dorit. Probabil ca si eu sunt bad quality, altfel nu stiu de ce ma insotesc cu oamenii pe care ii "merit".

Am si o poveste. Despre mine. De la EA - a mea..stie ea care. Teoria ei suna dureros de bine si se bazeaza pe vorba aia cu "fiecare sac are petecul lui".
Cica ma urmareste de ani de zile si nu intelege cum e posibil ca de ani de zile sa tot gasesc niste peticutze mici si nepotrivite pentru sacul meu. Sacul meu care este un sac misto:) Ca asa sunt eu, o simpatica si am un sac mare si frumos si plin de chestii minunate..In comparatie cu mine se aflau femei care sunt niste saci mai mici, femei care cauta exclusiv petece mari, petece asa de mari incat ar putea sa le acopere de tot sacul mic si pricajit, ar putea sa il ascunda..Si paradoxal, acele femei gasesc acele petece. Au mai multa incredere in ele. uneori si petecele lor se rup si se duc naibii, dar ce facem la mine, unde petecutele mici nu pot nici macar sa fie insailate?!
Si uite asa cu sacul si petecul am mai ras otzara..
Fata mea a scris asa: "esti desteapta, simpatica si chiar te admiram aseara pt ca aratai f bine. sunt mii de petece pe pamantul asta. important e sa-l gasesti pe cel care e potrivit pentru sacul tau. e el petecul tau? doar asta trebuie sa te intrebi. daca el e, lupta pentru el si sa jucam la nunta. daca nu e, oricat de greu ar fi, trebuie sa il lasi sa plece. eu de asta m-am despartit de xxxx. nu era petecul meu desi mi-as fi dorit sa fie. singure n-o sa ramanem niciuna dintre noi ca prea suntem fete simpatice"

Nu singuratatea ma sperie, ci ma speriu de mine insami. Care nu reusesc sa vad petecul. E asa de mic de nu il vad, sau sunt mereu prea ocupata sa il cos de sacul meu cu ate lungi si colorate, cat sa nu pice?! Si atele alea cu care cos la petec..de ce se rup?? de ce?

E vineri. Si trece si asta. Si or sa treaca toate. Nu mai am ate si nu mai caut peticute. O sa inadesc sacul meu mare si frumos ca sa nu mai am nevoie de un petec.