joi, 22 noiembrie 2012

si atunci i-am scris..

in nebunia mea, dupa ce trecusem prin toate umilintele posibile: "te rog sa te gandesti la mine din cand in cand. De 4 ori pe luna, cand o sa vezi Luna Plina pe cer, sa stii ca eu te iubesc si ma gandesc la tine. De 4 ori pe luna e suficient."

Suntem orbi cand iubim. Si prosti. Retardati. Plutim. Credem ca totul ni se cuvine, ca putem sa cerem mai mult. Incepem o relatie fiind draguti, vrem sa cucerim, scoatem toate armele din dotare..de la clipitul cretin de gene, pana la micile "accidente" care ne arunca in bratele celui pe care il vrem. Prima luna este cea mai frumoasa, cica incercam sa ne cunoastem. Aratam DOAR ce ne convine, suntem vomitiv de "virtuali". Fetele sunt impecabile, fardate, coafate, chiar dupa o noapte de betie in club, coafura rezista. Fireste, exista si exceptii, mai sunt gagicile care nu doar ca se fac muci, mai dau si la boboci in boscheti apoi isi cer scuze - eu nu prea beau, daca beau imi e rau, vai ce prost ma simt ca am dat la boboci, imi cer scuze. In fapt astea ultimele sunt niste timide si niste speriate de bombe, nu au varsat de la beutura, ci de emotie - nu ati vazut in filme cum varsa oamenii de emotie?!
In prima luna totul este roz. El este atent, vine dupa tine cu masina, iti aduce ciocolata, flori. Curte. Se numeste curte. Sunt si femei care curteaza. Care iubesc curtand. Cumparand scandura cu scandura. Iubire. Curtea devine iubire. Pentru ca unele femei isi doresc cu ardoare sa iubeasca, ne place "indragosteala", ne plac fluturii in stomac, ne place emotia cand ii vedem numele pe ecranul telefonului (Ryan Gosling is calling - fetele mele stiu despre ce vorbesc). Prima luna este luna sms-urilor. Timide la inceput, apoi din ce in ce mai curajoase. Prima luna de iubire este cea mai frumoasa luna din viata noastra. Prima luna din viata copilului meu a fost cea mai frumoasa luna din toata viata mea - pentru ca aia a fost iubirea la cote maxime, desi cica nu se poate masura iubirea..

Uneori ma gandesc ca ar fi interesant sa avem doar iubiri de cate o luna! Sa fim non stop indragostiti, cate o luna, fix cat este minunat! Apoi, cand simtim ca incepe sa se schimbe treaba STOP si NEXT ONE PLEASE!

Asta pe noi femeile ne-ar face niste curve. Pe barbati i-ar face foarte smecheri. 12 iubiri pe an?! Nu, ar fi prea mult. Cred ca dupa 3 iubiri e nevoie de o pauza de o luna de zile, in care sa ne vedem cu prietenii si sa povestim cu cine si mai ales CE am facut. 9 iubiri pe an plus 3 luni de pauza. In cele trei luni in care am fi singuri ne-am pune la punct strategia pentru urmatoarele relatii. Simplu, nu?

Luna mea plina nu se mai vede iarna. Pentru ca rareori e cer senin. Ma indoiesc ca el s-a gandit vreodata la vorbele mele, nu de alta, dar au fost atat de multe vorbe..Si nu toata lumea intelege cat este de important sa fim romantici, sa intelegem frumusetea Lunii Pline..Oamenii nu au timp de prostii. In loc sa observi prin parbriz Luna Plina de 4 ori pe luna (cand e cer senin) si vazand-o sa stii ca undeva, intr-o casa colorata este cineva care te iubeste, e mult mai simplu sa nu te uiti la cer. Sa iti lasi viata sa mearga inainte sau mai rau..inapoi. Luna Plina o sa tot apara, multi ani de acum incolo. Doar cand e cer senin, cineva o sa o vada si o sa se gandeasca. Sau nu. Oricum nu mai conteaza. Ea o sa fie acolo si eu aici. Nu voi mai da Luna mea nimanui pentru ca am deja dat-o cuiva care parea ca intelege si ca o merita. Nu pot sa o iau inapoi asa ca o las pe cerul meu plin de stele (cand e senin) si ma rog sa pot sa ma uit la ea din balcon fara sa imi tot aduc aminte ca am avut Luna si am dat-o cu atata usurinta cuiva care m-a facut sa cred ca o merita. Si poate o merita, poate nu a meritat-o niciodata..asta o sa aflu candva. Sau poate nu. Luna o sa fie tot acolo

miercuri, 21 noiembrie 2012

Cutia de pantofi si alte feluri in care poti sa faci un copil fericit

Acum cateva zile imi povestea Mo despre niste oameni foarte draguti care s-au gandit cum sa ajute niste copii cu probleme. Am ascultat povestea si mi-a placut, am povestit si eu de initiativele minunate ale lui Zurli, despre cum in fiecare an se fac pachete si se trimit cadouri copiilor. 
Azi am gasit povestea cutiei de pantofi, am vazut poze si am lacrimat si zambit vazand mocutele picilor..Katiu este o norocoasa, de cand s-a nascut a primit 90% din lucrurile de care are nevoie un copil, de la patutul adus de Alina si Mihai in miez de noapte, la zeci de jucarii, hainutele Evei Maria care au bucurat mimozele Kate si Gia plus o multime de alti bebelusi (am dat tot ce era mic, pe rand, picimii din gasca, care cum nastea, primea un pachetel cu hainute aproape noi).
Kate a avut brad de Craciun si cadouri de cand s-a nascut, a avut parte de petreceri (cate 4 in fiecare an) de ziua ei, de surprize o data la cateva zile. Pentru ca este norocoasa, desi e "copil din flori" (dar ce flori dragute!!!)
This Xmas (ca sa ma pastrez in spiritul englezistic al ultimilor ani) noi, fetele floare adica fix Katiu si muma sa, o sa fim mai bune. O sa o rog sa aleaga jucariile cele mai frumoase, pe care nu le mai vrea pentru ca a primit deja o multime de jucarii noi, o sa mergem la cumparaturi sa alegem culori si caiete cu printese si Hello Kitty, dulciuri si alte minuni si o sa impachetam amandoua CADOURI. Ieri l-a intrebat pe tataie cum e treaba cu bradutul de Craciun si mai ales cum e cu cadourile, deci stie despre ce vorbim. Stiu ca pot sa ma bazez pe ea pentru ca e generoasa si draguta si o sa se bucure sa imparta bucurie.
Va rog faceti un efort:) Sigur aveti in casa multeeeeee cutii cu pantofi, pentru o parte dintre prietenele mele GARANTEZ ca au la ce cutie sa renunte si chiar le invit sa doneze pantofii nr. 38-39 pe care nu ii mai poarta (dar din dar..:)))) Luati-va copiii din dotare si povestiti-le, rugati-i sa va ajute. Uitati-va la poze cu cei care vor primi cutiile - este un album aici:
https://picasaweb.google.com/cutiadepantofi.ro/Craciun2011 - ii vedeti cat sunt de draguti? cu mocutele murdare dar cu stralucire in privire?
O cutie de pantofi poate sa cuprinda atata bucurie! Oricum dam mii de lei pe tampenii, renuntati la un mers la film sau o noapte de petrecere si faceti un copil fericit de Craciun. 
Aici gasiti toate detaliile: http://shoebox.ro/.Cu pasii pe care trebuie sa ii parcurgeti. Floare la ureche! 

Apoi avem Fundatia Sf. Dimitrie. Detalii despre ei gasiti aici: http://www.fundatiasfantuldimitrie.ro
Sunt 40 de copii + familiile lor. Absolut toate detaliile sunt pe site. Orice fel de ajutor este bine venit, de la
  • alimente, lapte praf pentru bebelusi, haine pentru copii
  • sponsorizari  si  donatii in bani sau produse
  • medicamente  si materiale tehnico-sanitare
  • produse de papetarie si birotica, rechizite
  • intretinerea parcului auto
  • redirectionand 2 % din impozitul pe salariu catre fundatia noastra
  • prin voluntariat in cadrul Centrului Social pentru Copii Sf. Dimitrie
  • prin cotizatii lunare, incepand cu suma de 10 RON/ luna
     
     
    Pentru ca ati avut rabdare sa cititi si pentru ca sper ca o sa aveti vreme sa alegeti o cutie de pantofi pe care o sa o umpleti cu minuni, va fac doua cadouri:)
     

     un desen facut de un copil de la Sf Dimitrie (de aici: http://www.fundatiasfantuldimitrie.ro/pagini/galerie-foto.php)
    si o emotie de fetita care a primit o cutie de pantofi plina cu minuni 
    ( de aici: https://www.facebook.com/ShoeBox.ro)

    Despre ce va face Zurli anul acesta va anunt in curand :) Caci sunt sigura ca in mintea Mirelei coace un plan care o sa aduca multa bucurie in casele multor oameni. Acum va multumesc frumos si ma bazez pe gandul vostru bun.