Au trecut doi ani de cand doi "ai mei" nu mai sunt doi, ci ea e unul. iar el e cu una. La doi ani distanta de la vestea cu pricina, eu inca nu pot sa cred ca oamenii astia - suflete pereche, nu mai sunt impreuna. Desigur ei erau suflete pereche pentru mine, de asta imi este si greu sa inteleg cum de s-a spart sfera si s-au dus in eter jumatatile..
Am avut un gand. Eu am iubit un singur barbat. Care sunt doi. Pana acum ei au fost sufletele mele pereche. Si tot pana acum ei au fost si singurii mai mari decat mine ca varsta..Poate ca B avea dreptate si eu imi doresc un "stapan", unul care sa ma puna oleaca la respect. Dar nu cu biciul, ci cu frumosul, caci eu la bici reactionez violent si se lasa cu sange. Si ma tot gandesc la sufletul meu pereche (adica cele 2 suflete) si imi dau seama ca uneori oamenii care se iubesc e mai bine sa stea departe unul de celalalt, nu de alta, dar iubirile ajung sa mistuie sufletul omului. Si te arzi, de nu mai vezi nimic de fum..In cazul in care iubirile astea perfecte chiar exista, oare cum trebuie sa fie ca sa fie bine? Ca uite, ce imi pare mine bine, sigur nu e bine si pentru al de langa mine..Sau ce imi pare mie de afara perfect, e un mar rosh cu miezul inspre putred..Si acum sufar ca un caine caci NU INTELEG..Caldura de afara imi topeste si ultimul neuron (salvat de la o soarta crunta, cum avusera toti fratii lui..).
Gata, ma opresc. Nu inteleg
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu