Que sera, sera

Acum multi ani, multi de tot, de tot, eram la tara la bunica. Ai mei sunt din acelasi sat, asa ca la noi vacanta era in fiecare an in satul minunat dintre dealuri. Ne imparteam zilele intre cele 2 case, la vale la bunica si la deal, la muma (asa cum unii au mamaie si bunica dar au si muma sau muica / tataie, bunic, taica / maie, taie, mica, ticul).

Intr-o vacanta, eram la deal, la muma. Muma avea scara inalta in fatza casei (o are si acum) si o balustrada de fier forjat, numai buna de rupt izmenele in cur pe ea. Eu nu mi-ar rupt izmenele niciodata, dar, intr-o vara calda si pustie, am cazut. Sub scara erau niste "blane", adica niste scanduri late, unele cu cuie, altele nu. A mea nu avea cuie, dar era asezata cu muchia in sus. M-am dat de mai multe ori, insa stiu perfect ca dupa ce am cazut, am renuntat. Nu de alta, dar..nu prea mai puteam sa ma misc. Am cazut de la cam 1 metru jumate, pe partea dreapta, si acum am o gaura pe pulpa, ala semn de buna purtare:)) Am alunecat si ca prin farmec, mi-am vazut picioarele in aer si am stiu ca o sa mor. Atunci, pe loc. Muream infipta in cuiele alea..singura, nu era nimeni pe drum sa ma vada moarta, coapta. Din cei 5 nepoti ai mumii, langa mine nu se nimerise nimeni, rezulta clar ca ceilalti 4 faceau ceva si mai nasol, in alta parte a casei. Sa va spun cum a fost dupa cazatura..caci aici e partea interesanta. Am inteles ca nu am murit pentru ca ma durea de ma cacam pe mine. Sange ioc. Dar de miscat..ioc si asta. Cumva nu mai aveam aer, dar asa as fi urlat de durere..ca un lup, sau ca o oaie sfasaiata de lup. M-am miscat intr-un final si am incercat sa vad ce ma doare, de ce ma doare. Carnea se presase, se pritocise, se lipise de os. Nu era nicio zgarietura, nici un gram de sange, doar o pata alba care a devenit mov si apoi neagra. M-am tarat ca un caine pana in casa. Nimeni. In spatele casei voci. Frati-miu (zis si frai'miu) - adica fratele lui tata, era acolo cu cei 4 naparstoci - verii cei cuminti si buni. Cu o moaca lesinata, m-am asezat langa ei. Saracul om, ce o fi fost in sufletul lui cand a vazut ditai vanataia pe un copil pe care il avea in grija?

- Ce patisi mai tata?

- E..ce sa patesc..statea, pe prispa si am simtit asa cum ma trage ceva in jos..si am cazut.

O forta teribila ma trasese, fireste. Nu mancarimea din cururi era vinovata de tot ce pateam, ci fortele!! Fortele de tot felul:))

Din asta am scapat. Apoi am avut alta, mai dura, la bunica, la vale. Tot 5 nepoti eram si aici. Tot dusi cu pluta. Ne jucam pitulusul pe un sopron, eram slabanogi si desirati, arsi de soare, imbracati la fel toti 5. Eram asa de uscati ca ne puteam pitula pe dupa barnele de lemn din care era facuta partea de sus a sopronului. Imaginativa barne de lemn imbinate intre ele fara cuie. Habar nu aveam acest detaliu. Minor..In spatele sopronului era o gradina. Fasui pe arac. Fasole galbena, cu pastaia lunga si crocanta, care se intindea pe un arac ascutit in capat, fix ca la curtea lui Tepes de ascutit. Era o leapsa-pitulus, caci fugeam ca sa ne pitulam. Si ce crezi?! A noastra, zica "cumva" (dar asta e alta poveste) se apuca de o diagonala (barnele erau intarite de niste diagonale tot de lemn, groase, tot neprinse in cuie). Si fix cum m-am apucat de ea, cu mainile mele subtirele, am simtit cum o iau la vale, spre padurea de tzepe ascutite de sub mine..aracii cei fasuiti. Cred ca m-am albit la fatza. Apoi ce crezi? O forta nevazuta m-a tras inapoi, am apucat de marginea acoperisului de lemn, am impins barna la loc si m-am uitat lung la araci. Erau acolo, toti. Jos, sub mine. Si eu sus, moarta de frica..

Nu am mierlit-o. De ce va povestesc asta? Pentru ca pun pariu ca mama mea nu stie. Si nu stie atat de multe..Si eu vreau sa fac cumva sa invat sa o las pe K sa aiba o copilarie asa ca a mea. Caci a mea a fost de vis! Vreau sa poata sa bea apa din cishmele, sa inoate in balti suspecte, sa stea cu bunica si sa aiba tot felul de aventuri super. Ma gandesc cu groaza ce frica o sa imi fie de fiecare data cand nu o sa fie cu mine, dar o sa lupt cu frica aia. Pentru ca si acum, mare fiind, eu stiu ca exista o forta teribila care o sa o prinda de fiecare data! E probabil tot forta mea, i-o dau ei mai departe..

Inversunare

Nu mai stiu. Am uitat cum e sa nu iti placa nimic, sa nu iti convina nimic, sa judeci tot. In afara de vesnica mea nemultumire cu situatia "legala" a lui K, eu nu am griji. Nici timp de pareri, nici sa ma oftice tot..Nu am timp si nu am nervi sa mai las nimic sa ma enerveze. Asa ca daca vaz, ma speriu. Ma speriu de inversunare si primul gand este sa rad, dar as rade ca proasta si probabil as deveni tinta, o tinta buna. V-am mai spus ca nu mai stiu sa ma port cu oamenii, asa este, habar nu am. Am inca tendinta sa spun direct ce imi trece prin minte, incerc sa raman eu, apoi ma tem si ma gandesc ca oamenii pun etichete vazand chestii la mine pe care eu nu le vad. Dar (din punctul meu de vedere cel putin) pe mine nu ma definesc anumite lucruri care au legatura cu mine. Au legatura cu mine..tangential:)) Eu stiu cam cum sunt. Si sa fiu sincera sunt satula sa nu mai fiu eu, asa ca..asta sunt. Din ce stiu eu sunt relativ bine. Sunt calma. Sunt colerica. Sunt nostalgica si cred in chestii care poate aduc zambetul pe buzele unora - da, eu cred nene in iubire si fericire si siropel! Sunt si rea. Nu am incredere in oameni. Nu mai am incredere decat in foarte putini oameni. Pana si prietenii au cam disparut si ..asta e. Mi-e bine asa. A ramas cine trebuia. Mi-am luat si eu tepele mele. Dar nu am niciun nerv ramas..nu am nicio problema. Ma uit in urma si uneori mai rad. Sau cand dau nas in nas cu cineva care mi-a tras-o de imi curgea borsul, rad in continuare. Pai ce sa fac? Ok, am inteles, e plin de oameni de nimic, dar eu nu am nicio treaba cu ei. De aia nu inteleg oamenii suparati pe alti oameni, pe unii cu care NU au treaba..Nu inteleg si ma sperie neintelesul acesta, caci poate ar trebui sa inteleg. Am avut o noapte crunta. Si o zi partial praf, caci am baut o bere si m-am imbatat critza. Deh..cand bei dupa 1 an jumate, la soare, asa patesti. Dar a meritat. Beata fiind mi-am dat seama ca dorm asa cum mi-am asternut. Singura. Si nu e rau mereu. Cand e rau, mi-e dor si atat, dar..imi trece. Nu sunt suparata pe nimeni, nu imi pasa de nimeni, nu imi face nimeni program. Sunt libera sa aleg eu. Si cand sa aleg, jap peste fatza doua palme. Nu auzi ca nu exista iubire! Sau fericire!Vise de noapte taica!

Eu inghit si tac si ma gandesc ca o sa refulez aci, unde cineva daca zice ca NU exista, dau delete imediat! Pana la urma aici, la mine in ograda exista ce vreau eu. Si iubire si alint. Si oameni buni si frumosi. Care stiu chestii si le impart. Care aud muzica asa cum o aud eu. Care vad filme si le spun si altora. Exista. Exista si iubire si fericire si tot ce spun eu. Eu stiu. Ca doar eu visez cum sunt lucrurile de fapt. Si da, atata inversunare am si eu. Exista!