M-am tot gandit care e faza asta a mea cu umblatul..Nu e ca in piesa VV, nu "m-am saturat de patul meu de acasa", caci mie cearsafurile chiar imi zambesc, doar sunt ale mele, alese cu mana mea, albastre..Insa pot sa dorm foarte bine si in alte paturi, de la rude pana la pensiuni de munte. Cred ca lipsa unui job si a stresului de la munca a fost inlocuita cu stresul domestic. Norocul meu este ca nu o las pe Kate sa ma streseze prea tare, ea este totusi cel mai bun partener de calatorie din ultima vreme.. Ii place la fel de mult cum imi place si mie sa fie pe drumuri. Anul asta o sa stam acasa de sarbatori (cred..) insa de la anul, cand e si ea om mare, o sa am grija sa plecam cat putem de des de acasa, poate facem Craciunul la bunica, sa ii povestesc picei cum era Craciunul meu cand eram copil, de Revelion poate plecam la munte, sa se sature si ea de zapada, cum m-am saturat si eu acum cativa ani..
Mie-e clar ca mie mi se potriveste o vorba: Calatorului ii sta bine cu drumul.
E ora 20. Sa plec undeva sau nu?
sâmbătă, 3 decembrie 2011
vineri, 2 decembrie 2011
In vis
Despre frica am senzatia ca am mai scris candva, demult. Apoi m-am invatat cu ea si am uitat-o. Am inceput sa conduc, am pus si copilul in masina. Am mai facut niste vitejii. Credeam ca m-a biruit sentimentul. Totul a fost minunaat pana azi noapte. Am adormit cu un zambet lung cat toata fatza, linistita. Am mutat-o pe Kate la locul ei, mi-am infipt cornul in perna, si da-i si trage-i.
Cea mai rea frica nu e aia din somn, ci aia de la limita somnului cu realitatea. Am visat ca mi-a cazut copilul din pat, l-am auzit cazand. M-am ridicat, am pus mana in pat, ioc. Adica jumatate de ioc, caci in par era DOAR un copil! Imi batea inima ingrozitor, simteam cum mi se face rau, desi o atingeam pe Kate, nu reuseam sa ating cel de al doilea copil, si tot cautam prin pat, spre patutul de copil..Mi-am dat seama tarziu ca visez..mi-am dat seama, trezindu-ma, frecandu-mi fatza si ochii si intreband cu voce tare: cati copii sunt in pat?? Am trezit-o pe Kate, avea febra. Si m-am trezit si eu ca omul, de tot..numarand copiii. Era numai unul, caci eu unul am. Frica nu imi disparuse, inima imi batea la fel de tare, dar eram sigura ca suntem ok, ca nu am pierdut celalalt copil:)
Cumva ..desi o sa par nebuna, cred ca celalat copil m-a trezit ca sa pun mana pe Kate, sa simt ca arde si sa fac ceva. Asa ca de la 5 ne-am ocupat de copilul real. Uitasem visul si sperietura, dar acum cateva minute am atipit si frica s-a intors. Copilul al doilea vrea sa imi mai spuna ceva si nu stie cum:)
Cea mai rea frica nu e aia din somn, ci aia de la limita somnului cu realitatea. Am visat ca mi-a cazut copilul din pat, l-am auzit cazand. M-am ridicat, am pus mana in pat, ioc. Adica jumatate de ioc, caci in par era DOAR un copil! Imi batea inima ingrozitor, simteam cum mi se face rau, desi o atingeam pe Kate, nu reuseam sa ating cel de al doilea copil, si tot cautam prin pat, spre patutul de copil..Mi-am dat seama tarziu ca visez..mi-am dat seama, trezindu-ma, frecandu-mi fatza si ochii si intreband cu voce tare: cati copii sunt in pat?? Am trezit-o pe Kate, avea febra. Si m-am trezit si eu ca omul, de tot..numarand copiii. Era numai unul, caci eu unul am. Frica nu imi disparuse, inima imi batea la fel de tare, dar eram sigura ca suntem ok, ca nu am pierdut celalalt copil:)
Cumva ..desi o sa par nebuna, cred ca celalat copil m-a trezit ca sa pun mana pe Kate, sa simt ca arde si sa fac ceva. Asa ca de la 5 ne-am ocupat de copilul real. Uitasem visul si sperietura, dar acum cateva minute am atipit si frica s-a intors. Copilul al doilea vrea sa imi mai spuna ceva si nu stie cum:)
luni, 28 noiembrie 2011
Babuni si muica
De ani de zile imi tot propun sa scriu ceva despre "aproapecelmaidragomdepelume". Adica despre bunicile mele - bunica mea Ana si muica Angelica.
De fiecare data s-a intamplat ceva si mi-a fugit gandul, pentru ca eram prinsa in tot felul de porcarii zilnice, toate cu pachet de stres la purtator. Foarte trist. Bucuria de a scrie despre bunica, trebuie sa ucida stresul si mizeriile cotidiene. Astazi cineva mi-a spus ca nu are idoli, dar are un model. Unul..imbatabil as zice eu:) Bunicul lui.
Asa ca eu o sa va povestesc despre bunica mea. Nu stiu daca ea este modelul meu, caci pana azi nu m-am gandit sa am un model, dar stiu ca este femeia pe care o respect cel mai mult pe lumea asta. Si este si cea careia trebuie sa ii multumesc mereu pentru ca noi suntem cine suntem. Ea e cea care a nascut-o pe mama mea:)
Bunica mea s-a casatorit la 15 ani, dupa o viata destul de grea. Cand era mica, mama ei a murit in niste imprejurari care ne-au marcat copilaria, de aceea nu voi povesti despre ele acum. Tataie era cu 10 ani mai in varsta decat ea, bunica era practic o fetita cand a intrat in valtorile vietii. La 17 ani a avut primul copil si la 19 al doilea. Nu a muncit pentru altii nicio zi din viata ei.. Nu a mers la "colectiv", nu s-a dus la munca la straini, a muncit pentru familie si pentru casa si copiii ei. Desigur toate acestea s-au petrecut pentru ca tataie era gelos si ea era foarte frumoasa:)) Si azi este:)) Are 72 de ani si in ultimii doi ani am vazut-o mai fericita decat am vazut-o in toti 34 ai mei. Este multipla strabunica - are pana acum 7 stranepoti, toti o iubesc si toti ii spun la fel ca si mine: bunica.
Cand eram mici, primeam scrisori de la tataie, cu un scris frumos si clar, toate incepeau cu Dragii nostrii, despre noi sa stiti ca suntem bine....si se incheiau cu un sfat sau o pilda. Intotdeauna erau semnate Misu si Ana. Si mai erau si alte scrisori:) Cele scrise doar de ea. Ea, care a facut doar 4 clase, dar care a invatat sa scrie si sa citeasca singura. Bunica mea este cea mai deschisa si liberala femeie pe care o stiu. Acum multi ani ii povesteam despre o tipa care avea un iubit chinez. Bunica ma asculta si zicea: poate sa fie si negru, om sa fie!
Apoi ii povesteam ca alta fata lucra in Italia, ca dansatoare. Si bunica zicea ca munca nu a facut rau nimanui, daca dansul ala e o munca cinstita:)) Bunica-mea s-a bucurat de mine si de copilul meu de parca eram cea mai maritata femeie de pe planeta. Ba chiar ne-a povestit razand, mie si sora'mi, o conversatie (ireala:))) avuta cu "ajutorul" ei din sat, zisul Vasile, cel responsabil cu muncile neplacute si grele. Burlac convins, Vasile a intrebat-o pe bunica: tanti Ana, vazui fetile astia cu copiii pi la poarta, dar niciun barbat cu ele. Ai cui sunt copiii aia?!
Bunica mea este vesela si frumoasa. Si stiu sigur ca de la ea am luat-o toata sensibilitatea aia care ma face sa plang din orice..Si jena aia absurda de a nu face ceva, de teama sa nu supar pe cineva..Si multe altele, desi sunt frecvent acuzata ca ma trag din cealalata parte de neam! Nu stiu ei. Eu sunt combinatia perfecta dintre cele doua neamuri, am luat ce trebuia de la fiecare. Bunica mea ne face paine in tzest si cozonac, urca dealul la doua zile, ca sa isi verifice gradina, desi noi o certam ca se oboseste, eu stiu clar ca ei ii place sa vada satul de acolo de sus, sa bea apa din izvorul ala..cred ca acolo stie ca nimic nu s-a schimbat, ca tataie e cu noi, ca noi avem gradinile noastre de fetite, in gradina lor mare, de sub padure..Cred ca urcatul ala ii face bine, nu rau, asa cum credem noi..Bunica mea stie secrete ale viei. Caci la noi se facea mult vin..Anul asta a fost primul an in care am vazut toti pasii si am iubit-0 pe bunica si mai mult. Pentru ca ne-a invatat lucruri, pentru ca ne-a spus de ce s-au schimbat treburile, de ce nu mai iese vinul ca pe vremuri..Bunica stie.
Sper ca si voi aveti bunici care stiu minuni, caci daca aveti, musai sa aflati toate secretele inainte de a pleca din lumea asta in aia mai buna,...nu am invatat inca sa fac sosete de lana, cu 5 ace..dar stiu sa cos. Stiu sa fac cozonac ca bunica, stiu sa fac paine, stiu sa fac atat de multe..Si nu, pe mine nu m-a crescut bunica, de asta s-a bucurat sora mea, eu am stat la Bucuresti. Eram aia cu ciorapei si pantofiori, care nu puteam sa merg desculta pe drum, ca ma intepau pietrele. Doua zile, cam asa ma tinea fitzosenia, apoi eram murdara si belita toata in genunchi.
Pentru ca, desi la bunica mea, la casa de la vale, era un mediu mai sever, tataie era un om mai dur, exista intotdeauna si locul perfect de evadare si dezmat: casa muichii Angelica, de la deal. Casa lui tata.
Muica mea are peste 80 de ani. Este o batranica vorbareata, foarte draguta si mai nou atinsa de boala uitarii. In vacantele din copilarie, la muica, la deal, era cea mai mare distractie. Libertate maxima. Muica facea de mancare, taica era la lucru, la fel si unchii mei. Daca aduni adultii si apoi plozii, noi eram mai multi si deci, dupa ce scazi cine muncea, intelegi lesne ca muica ramanea cu 5 copii care faceau numai rele..La cei 5 poti sa mai aduni niste veri si vecini. Tin minte, ca prin vis ce-i drept, cum puneam muzica la pick-up-ul vechi si cu boxe haraite, si jucam ore in sir cu verii mei, pe muzica olteneasca. Imi aduc aminte si cum beam vin rece din beci, intr-o cana de plastic roz. Uneori puneam si zaharina. Imi aduc aminte perfect dulapul de bucatarie al muichii, dulapul in care era in permanenta o punga sparta de zahar, pusa pe o farfurie. Taiam painea aia neagra, pe care o aveau minerii (mama, ce buna era..) , o bagam la robinet (da, aveam apa in casa) si apoi o indesam in punga aia. Mancam savarine. Biata muma era disperata ca ii mancam tot zaharul..Mai tin minte perfect o lada mare de lemn in care muica tinea malaiu. Si colacii facuti de muma, pentru pomeni..Si ciorba de loboda, lungaaaa si cu putin orez, dar buna de tot. Si canta (galeata) plina cu untura si carnati trandafiri, canta in care varul meu Marocanul, baga mana pana la umar (deh, era copil, avea o mana mica) si cauta prin untura pana gasea un trandafir pe care nici nu il mai prajeam, stergeam untura de paine, indesam carnatul intr-o bucata si da-i! Muica ne trezea, inainte de a ne culca, cu cea mai buna vorba auzita de mine vreo data:)) Gicule, scoal' de te culca! Valabila pentru unchi-miu care adormea rupt de oboseala, in fata televizorului. Aveam tv color si antena parabolica. Si mai are muma mea un obicei, care ne chinuia cand eram mici. Muma se trezea prima, asa ca, om serios de la tara, venea sa ne trezeasca si pe noi: va scularati? Nu eram niciodata "sculati", am fi vrut sa dormim pana la 10!! Dar nu mergea asa. Acum muma mea are 85 de ani. O mananca de vie un Alzheimer ingrozitor care o duce inapoi intr-un timp in care cineva i-a injunghiat sora, pe Ioana. In momentele in care e in trecut, ne intreaba daca am vazut-o pe fata ei, ca ea a pierdut o fata, i-a murit. Si ea e Ioana. Apoi se intoarce printre noi, se joaca cu stranepoatele, mananca pufuleti cu ele, rade. Ne stie. Desi pare amuzant, boala e oribila. Eu am fost norocoasa sa o prind mereu in 2011, in fapt chiar daca mai era uneori cu 60 de ani inapoi, eu am asteptat-o sa se intoarca. Asa..pentru ca e muma mea. Si pentru ca nu stiu nimic despre Ioana, decat din povesti, o mai las sa ne zica chestii..Muica mea este si fosta moasha a satului, nici nu mai stie cati copii au venit pe lume in mainile ei..Cand eram mica-mica asa imi doream, sa nasc cu muma, cum vazusem eu in filme, ca se fierbe multa apa si se pregatesc multe cearsafuri albe, apoi se tipa-tipa, iese copilul si ta'su e la usa. Si in filme moashele erau super de treaba, ca muma. Si negre. Muma e alba.
Am scris despre aceste doua femei minunate pentru ca imi sunt foarte dragi si le vad mult mai rar decat ar fi normal, desi stiu ca putini ani vom mai avea de petrecut impreuna. Doua bunici si strabunici pe care le tot intreb secrete:) Si ele imi spun, si unde nu imi spun ele, mai fur eu invataminte!
De fiecare data s-a intamplat ceva si mi-a fugit gandul, pentru ca eram prinsa in tot felul de porcarii zilnice, toate cu pachet de stres la purtator. Foarte trist. Bucuria de a scrie despre bunica, trebuie sa ucida stresul si mizeriile cotidiene. Astazi cineva mi-a spus ca nu are idoli, dar are un model. Unul..imbatabil as zice eu:) Bunicul lui.
Asa ca eu o sa va povestesc despre bunica mea. Nu stiu daca ea este modelul meu, caci pana azi nu m-am gandit sa am un model, dar stiu ca este femeia pe care o respect cel mai mult pe lumea asta. Si este si cea careia trebuie sa ii multumesc mereu pentru ca noi suntem cine suntem. Ea e cea care a nascut-o pe mama mea:)
Bunica mea s-a casatorit la 15 ani, dupa o viata destul de grea. Cand era mica, mama ei a murit in niste imprejurari care ne-au marcat copilaria, de aceea nu voi povesti despre ele acum. Tataie era cu 10 ani mai in varsta decat ea, bunica era practic o fetita cand a intrat in valtorile vietii. La 17 ani a avut primul copil si la 19 al doilea. Nu a muncit pentru altii nicio zi din viata ei.. Nu a mers la "colectiv", nu s-a dus la munca la straini, a muncit pentru familie si pentru casa si copiii ei. Desigur toate acestea s-au petrecut pentru ca tataie era gelos si ea era foarte frumoasa:)) Si azi este:)) Are 72 de ani si in ultimii doi ani am vazut-o mai fericita decat am vazut-o in toti 34 ai mei. Este multipla strabunica - are pana acum 7 stranepoti, toti o iubesc si toti ii spun la fel ca si mine: bunica.
Cand eram mici, primeam scrisori de la tataie, cu un scris frumos si clar, toate incepeau cu Dragii nostrii, despre noi sa stiti ca suntem bine....si se incheiau cu un sfat sau o pilda. Intotdeauna erau semnate Misu si Ana. Si mai erau si alte scrisori:) Cele scrise doar de ea. Ea, care a facut doar 4 clase, dar care a invatat sa scrie si sa citeasca singura. Bunica mea este cea mai deschisa si liberala femeie pe care o stiu. Acum multi ani ii povesteam despre o tipa care avea un iubit chinez. Bunica ma asculta si zicea: poate sa fie si negru, om sa fie!
Apoi ii povesteam ca alta fata lucra in Italia, ca dansatoare. Si bunica zicea ca munca nu a facut rau nimanui, daca dansul ala e o munca cinstita:)) Bunica-mea s-a bucurat de mine si de copilul meu de parca eram cea mai maritata femeie de pe planeta. Ba chiar ne-a povestit razand, mie si sora'mi, o conversatie (ireala:))) avuta cu "ajutorul" ei din sat, zisul Vasile, cel responsabil cu muncile neplacute si grele. Burlac convins, Vasile a intrebat-o pe bunica: tanti Ana, vazui fetile astia cu copiii pi la poarta, dar niciun barbat cu ele. Ai cui sunt copiii aia?!
Bunica mea este vesela si frumoasa. Si stiu sigur ca de la ea am luat-o toata sensibilitatea aia care ma face sa plang din orice..Si jena aia absurda de a nu face ceva, de teama sa nu supar pe cineva..Si multe altele, desi sunt frecvent acuzata ca ma trag din cealalata parte de neam! Nu stiu ei. Eu sunt combinatia perfecta dintre cele doua neamuri, am luat ce trebuia de la fiecare. Bunica mea ne face paine in tzest si cozonac, urca dealul la doua zile, ca sa isi verifice gradina, desi noi o certam ca se oboseste, eu stiu clar ca ei ii place sa vada satul de acolo de sus, sa bea apa din izvorul ala..cred ca acolo stie ca nimic nu s-a schimbat, ca tataie e cu noi, ca noi avem gradinile noastre de fetite, in gradina lor mare, de sub padure..Cred ca urcatul ala ii face bine, nu rau, asa cum credem noi..Bunica mea stie secrete ale viei. Caci la noi se facea mult vin..Anul asta a fost primul an in care am vazut toti pasii si am iubit-0 pe bunica si mai mult. Pentru ca ne-a invatat lucruri, pentru ca ne-a spus de ce s-au schimbat treburile, de ce nu mai iese vinul ca pe vremuri..Bunica stie.
Sper ca si voi aveti bunici care stiu minuni, caci daca aveti, musai sa aflati toate secretele inainte de a pleca din lumea asta in aia mai buna,...nu am invatat inca sa fac sosete de lana, cu 5 ace..dar stiu sa cos. Stiu sa fac cozonac ca bunica, stiu sa fac paine, stiu sa fac atat de multe..Si nu, pe mine nu m-a crescut bunica, de asta s-a bucurat sora mea, eu am stat la Bucuresti. Eram aia cu ciorapei si pantofiori, care nu puteam sa merg desculta pe drum, ca ma intepau pietrele. Doua zile, cam asa ma tinea fitzosenia, apoi eram murdara si belita toata in genunchi.
Pentru ca, desi la bunica mea, la casa de la vale, era un mediu mai sever, tataie era un om mai dur, exista intotdeauna si locul perfect de evadare si dezmat: casa muichii Angelica, de la deal. Casa lui tata.
Muica mea are peste 80 de ani. Este o batranica vorbareata, foarte draguta si mai nou atinsa de boala uitarii. In vacantele din copilarie, la muica, la deal, era cea mai mare distractie. Libertate maxima. Muica facea de mancare, taica era la lucru, la fel si unchii mei. Daca aduni adultii si apoi plozii, noi eram mai multi si deci, dupa ce scazi cine muncea, intelegi lesne ca muica ramanea cu 5 copii care faceau numai rele..La cei 5 poti sa mai aduni niste veri si vecini. Tin minte, ca prin vis ce-i drept, cum puneam muzica la pick-up-ul vechi si cu boxe haraite, si jucam ore in sir cu verii mei, pe muzica olteneasca. Imi aduc aminte si cum beam vin rece din beci, intr-o cana de plastic roz. Uneori puneam si zaharina. Imi aduc aminte perfect dulapul de bucatarie al muichii, dulapul in care era in permanenta o punga sparta de zahar, pusa pe o farfurie. Taiam painea aia neagra, pe care o aveau minerii (mama, ce buna era..) , o bagam la robinet (da, aveam apa in casa) si apoi o indesam in punga aia. Mancam savarine. Biata muma era disperata ca ii mancam tot zaharul..Mai tin minte perfect o lada mare de lemn in care muica tinea malaiu. Si colacii facuti de muma, pentru pomeni..Si ciorba de loboda, lungaaaa si cu putin orez, dar buna de tot. Si canta (galeata) plina cu untura si carnati trandafiri, canta in care varul meu Marocanul, baga mana pana la umar (deh, era copil, avea o mana mica) si cauta prin untura pana gasea un trandafir pe care nici nu il mai prajeam, stergeam untura de paine, indesam carnatul intr-o bucata si da-i! Muica ne trezea, inainte de a ne culca, cu cea mai buna vorba auzita de mine vreo data:)) Gicule, scoal' de te culca! Valabila pentru unchi-miu care adormea rupt de oboseala, in fata televizorului. Aveam tv color si antena parabolica. Si mai are muma mea un obicei, care ne chinuia cand eram mici. Muma se trezea prima, asa ca, om serios de la tara, venea sa ne trezeasca si pe noi: va scularati? Nu eram niciodata "sculati", am fi vrut sa dormim pana la 10!! Dar nu mergea asa. Acum muma mea are 85 de ani. O mananca de vie un Alzheimer ingrozitor care o duce inapoi intr-un timp in care cineva i-a injunghiat sora, pe Ioana. In momentele in care e in trecut, ne intreaba daca am vazut-o pe fata ei, ca ea a pierdut o fata, i-a murit. Si ea e Ioana. Apoi se intoarce printre noi, se joaca cu stranepoatele, mananca pufuleti cu ele, rade. Ne stie. Desi pare amuzant, boala e oribila. Eu am fost norocoasa sa o prind mereu in 2011, in fapt chiar daca mai era uneori cu 60 de ani inapoi, eu am asteptat-o sa se intoarca. Asa..pentru ca e muma mea. Si pentru ca nu stiu nimic despre Ioana, decat din povesti, o mai las sa ne zica chestii..Muica mea este si fosta moasha a satului, nici nu mai stie cati copii au venit pe lume in mainile ei..Cand eram mica-mica asa imi doream, sa nasc cu muma, cum vazusem eu in filme, ca se fierbe multa apa si se pregatesc multe cearsafuri albe, apoi se tipa-tipa, iese copilul si ta'su e la usa. Si in filme moashele erau super de treaba, ca muma. Si negre. Muma e alba.
Am scris despre aceste doua femei minunate pentru ca imi sunt foarte dragi si le vad mult mai rar decat ar fi normal, desi stiu ca putini ani vom mai avea de petrecut impreuna. Doua bunici si strabunici pe care le tot intreb secrete:) Si ele imi spun, si unde nu imi spun ele, mai fur eu invataminte!
duminică, 27 noiembrie 2011
Buna, ce faci?
As putea sa va spun ce mult mi-a placut filmul. Sau ca la un moment dat am filmat cu regizorul. Sau ca mi-au placut locatiile si costumele si ..tot..Dar, surpriza. Nu o sa vorbesc despre film, decat facand asa..o paralela intre film si experientele mele internaute.
Acum foarte multi ani, pe cand eram eu mica si yahoo era la cea mai mare moda, pe cand lumea nu avea chiar bloguri-bloguri, ci avea un fel de loc pe cate un site, unde putea sa posteze diverse povesti, am gasit eu niste chestii scrise de un baiat. Si citeam, si radeam. Si apoi (copil de securist, cum se stie) l-am gasit pe bunul scriitor. Asa ca..i-am scris. Si apoi am inceput sa ne scriem. Si in cateva luni, el ma suna de peste o mare si imi zicea "mandro" si eu plangeam la telefon, ca eram chinuita in acele vremuri si eram departe de casa..si imi era greu.
Iar el era acolo, mereu. Mircea. I-am declarat iubire maxima, pe vremea aia era cu viza in UK, eu deja faceam planuri cum o sa trec inot apele, numai ca sa stau cu el de vorba, sa o vad pe Jennifer live. Iubirea lui. Caci desigur..avea o iubire. Jenny. Era o dragoste casta, ma sicana cu ea. Jenny era mereu in cadru, caci DA, la un moment dat chiar ne-am vazut cu webcam. Dupa multe poze trimise, care mai de care mai photoshopate, ca sa nu il vad pe bune pe omul caruia ii declarasem iubire eterna. Jen era desigur masina de spalat. Al nostru iubea in secret o poeta. Si deci, fiindu-mi dragostea compromisa, am decis sa ma intorc in Romania si sa il parasesc pe Mircea. Cu care de fapt m-am si vazut la cofetarie la Casablanca, intr-o iarna:) Alesesem bine, ma indragostisem de un om la fel de bun si de minunat ca si scrierile lui, cele care ma fericisera in lunile acelea in care eram singura si necajita.
Despartirea nu s-a terminat nici astazi, cumva, l-am pierdut, desi inca il am in lista de mess..si iata, tocmai ce am dat click si il am si pe FB siiiiiiiiiiiiiiii!!! Omul meu drag si bun s-a insurat in iulie cu o superba femeie!! OMG!!Respir si continui sa va anunt (desi habar nu aveti cat sunt de fericita acum si nici nu il stiti pe tipul asta minunat) ca la sotie pe profil este o minunatie de fetita, deci dragul meu prieten este si tata:)
Ce seara!! Si eu vroiam sa scriu partile neplacute la internauteala:)) Bravo Mircea! bravo om bun si drag!
Apoi au trecut anii. Stau la taclale pe net de ani de zile cu oameni de tot soiul, cumva am avut mereu noroc de oameni foarte buni, ma "stiu" cu femei superbe, pe care nu le-am vazut niciodata, mi-am scris cu barbati minunati in scris, dar cu care nu aveam nicio legatura in viata fara vorbe scrise..
Cum a zis candva tatal lui popil - e ca la porno, tre sa vezi, sa iti placa si apoi mergi mai departe. El vorbea despre cu totul altceva, eu am facut iar o comparatie:))
Chatul nu te inseala. Iti lasa loc de sperante false. Vorbesti si povestesti si razi. E fix ca in film. Esti liber sa spui/tastezi orice, pentru ca nu ai nimic de pierdut..Apoi faci greseala "sa te suni" - tu cu el. Sa te auzi. Si te auzi si inca e ok. Dar daca faci prostia sa te vezi, ai inceput sa ai de pierdut. Cu unii oameni ai chimie, cu unii nu. Indiferent cat de bine te intelegi in scris, live e altceva.
E ca faza in care se trezesc aia doi in parc, cu trandafirii in mana. Razi tu razi, dar nu e rasul tau. Povestile care incep minunat pe net, se termina foarte des cu rasul nervos. Apoi iti vezi domnule de drum, caci ce e al tau, e pus deoparte, undeva, cineva a scris un plan de la care nu prea e voie sa deviezi, am vazut eu intr-un alt film.
Paradoxul este ca de 2 ori, dupa imprietenire din asta internauta, eu nu am mai vrut sa tin legatura cu oamenii aia si doar 1 data mi s-a intamplat sa nu mai vrea interlocutorul sa ne scriem. Ok ambele situatii, cred ca oricum nu am pierdut nimic, niciodata..Insa ma enervez. Si m-am suparat si la film. Si m-am mai suparat si acum cativa ani.
Acum 100 de ani am cunoscut un tip ..timid. Asa zice el, despre el. Modest! Ne-am scris luni de zile. Nici nu stiu despre ce vorbeam, nu mai conteaza oricum. Era frumos. Nu era nimic gresit. Fiecare avea acasa cate o iubire, intre noi era o prietenie. Ne-am vazut la o masa. Al meu, de acasa, a tinut sa vina sa ma ia dupa pranzul ala, s-au ratat la mustata. A fost fan. Eu o placeam foarte tare pe iubita lui. Repet, era ceva foarte curat si foarte frumos. Asa a si ramas,dar vai..vai cum am oftat dupa baiatul ala timid si ..foarte misto. Ca dupa Ryan Gosling, la naiba!
Ma enerveaza ca omul cu care vorbesti este altcineva cand il vezi fatza in fatza, desi tu stii ca este tot el, e altceva cand te vezi. Cu toate chimiile de pe planeta, cu tot alcoolul de la bord, te placi sau nu, e foarte simplu. Si nu e neaparat corect, caci ar fi corect asa: domnule, te placi in scris, apoi e un SEMN! Trebuie sa te placi si cand te vezi. Asa, si ai un neg pe varful nasului! Da..daaaaaaaarrrrrrrrrr!! Cand ati vorbit, negul ala nu se vedea foarte tare..Il operam, fir'ar sa fie de neg..Sau! El e scund..si parea asa de inalt..
Mint. E asa: te plac in scris si te iubesc de iti promit si luna de pe cer. Daca ne vedem si ai facut ceva gresit, te-am uitat. E oribil. E mai rau decat in film:( Teoretizez pentru ca mi s-ar parea normal sa fie dragoste peste tot in jur, pentru ca desi as opera negul de pe nas, eu nu iert magarii, glume, glumitze..Nu am timp. Ne-am vazut, ne-am placut, ce ramane de facut, e ok cat timp ne-am placut. Dar daca nu ne-am placut, ura si la gara. Si patesc fix la fel. Si patim la fel toti, dar eu as vrea asa..cand imi place mie de EL, el sa ma placa inapoi si sa nu fie ca in film. Egoista. Stiu..
Am vazut filmul intr-un moment bun. Cica eu nu sunt asta de pe blog. Si nici aia de pe chat cica nu sunt. Cica astea sunt niste inchipuite. Dar ea asa de bine ma simt si aici si acolo, razand. Daca eu nu sunt asta, care sunt? O plicitisita care nu bea, nu fumeaza, nu iese noptile in oras? Hm..bad advertising is better than no advertising?!
Eu nu pot sa ma las de "buna, ce faci?" pentru ca mie imi place sa vorbesc. Acum sunt f bolnava si nu pot sa vorbesc, ma doare gatul, tusesc, etc. Asa ca scriu. Nu ma doare nimic. As scrie pana la 3 dimineata, dar ma incurca niste filme la care ma uit, ca sa nu mi se atrofieze creierul..Plus ca o mai ard pe net si visez la lucruri frumoase, facubile..Nimic imposibil.
Trebuie sa invat sa plec din fatza computerului. Este foarte greu, e foarte frig afara. Nu ma vad in parcuri si cu trandafiri in mana. Am zis.
Buna, ce faci?
Acum foarte multi ani, pe cand eram eu mica si yahoo era la cea mai mare moda, pe cand lumea nu avea chiar bloguri-bloguri, ci avea un fel de loc pe cate un site, unde putea sa posteze diverse povesti, am gasit eu niste chestii scrise de un baiat. Si citeam, si radeam. Si apoi (copil de securist, cum se stie) l-am gasit pe bunul scriitor. Asa ca..i-am scris. Si apoi am inceput sa ne scriem. Si in cateva luni, el ma suna de peste o mare si imi zicea "mandro" si eu plangeam la telefon, ca eram chinuita in acele vremuri si eram departe de casa..si imi era greu.
Iar el era acolo, mereu. Mircea. I-am declarat iubire maxima, pe vremea aia era cu viza in UK, eu deja faceam planuri cum o sa trec inot apele, numai ca sa stau cu el de vorba, sa o vad pe Jennifer live. Iubirea lui. Caci desigur..avea o iubire. Jenny. Era o dragoste casta, ma sicana cu ea. Jenny era mereu in cadru, caci DA, la un moment dat chiar ne-am vazut cu webcam. Dupa multe poze trimise, care mai de care mai photoshopate, ca sa nu il vad pe bune pe omul caruia ii declarasem iubire eterna. Jen era desigur masina de spalat. Al nostru iubea in secret o poeta. Si deci, fiindu-mi dragostea compromisa, am decis sa ma intorc in Romania si sa il parasesc pe Mircea. Cu care de fapt m-am si vazut la cofetarie la Casablanca, intr-o iarna:) Alesesem bine, ma indragostisem de un om la fel de bun si de minunat ca si scrierile lui, cele care ma fericisera in lunile acelea in care eram singura si necajita.
Despartirea nu s-a terminat nici astazi, cumva, l-am pierdut, desi inca il am in lista de mess..si iata, tocmai ce am dat click si il am si pe FB siiiiiiiiiiiiiiii!!! Omul meu drag si bun s-a insurat in iulie cu o superba femeie!! OMG!!Respir si continui sa va anunt (desi habar nu aveti cat sunt de fericita acum si nici nu il stiti pe tipul asta minunat) ca la sotie pe profil este o minunatie de fetita, deci dragul meu prieten este si tata:)
Ce seara!! Si eu vroiam sa scriu partile neplacute la internauteala:)) Bravo Mircea! bravo om bun si drag!
Apoi au trecut anii. Stau la taclale pe net de ani de zile cu oameni de tot soiul, cumva am avut mereu noroc de oameni foarte buni, ma "stiu" cu femei superbe, pe care nu le-am vazut niciodata, mi-am scris cu barbati minunati in scris, dar cu care nu aveam nicio legatura in viata fara vorbe scrise..
Cum a zis candva tatal lui popil - e ca la porno, tre sa vezi, sa iti placa si apoi mergi mai departe. El vorbea despre cu totul altceva, eu am facut iar o comparatie:))
Chatul nu te inseala. Iti lasa loc de sperante false. Vorbesti si povestesti si razi. E fix ca in film. Esti liber sa spui/tastezi orice, pentru ca nu ai nimic de pierdut..Apoi faci greseala "sa te suni" - tu cu el. Sa te auzi. Si te auzi si inca e ok. Dar daca faci prostia sa te vezi, ai inceput sa ai de pierdut. Cu unii oameni ai chimie, cu unii nu. Indiferent cat de bine te intelegi in scris, live e altceva.
E ca faza in care se trezesc aia doi in parc, cu trandafirii in mana. Razi tu razi, dar nu e rasul tau. Povestile care incep minunat pe net, se termina foarte des cu rasul nervos. Apoi iti vezi domnule de drum, caci ce e al tau, e pus deoparte, undeva, cineva a scris un plan de la care nu prea e voie sa deviezi, am vazut eu intr-un alt film.
Paradoxul este ca de 2 ori, dupa imprietenire din asta internauta, eu nu am mai vrut sa tin legatura cu oamenii aia si doar 1 data mi s-a intamplat sa nu mai vrea interlocutorul sa ne scriem. Ok ambele situatii, cred ca oricum nu am pierdut nimic, niciodata..Insa ma enervez. Si m-am suparat si la film. Si m-am mai suparat si acum cativa ani.
Acum 100 de ani am cunoscut un tip ..timid. Asa zice el, despre el. Modest! Ne-am scris luni de zile. Nici nu stiu despre ce vorbeam, nu mai conteaza oricum. Era frumos. Nu era nimic gresit. Fiecare avea acasa cate o iubire, intre noi era o prietenie. Ne-am vazut la o masa. Al meu, de acasa, a tinut sa vina sa ma ia dupa pranzul ala, s-au ratat la mustata. A fost fan. Eu o placeam foarte tare pe iubita lui. Repet, era ceva foarte curat si foarte frumos. Asa a si ramas,dar vai..vai cum am oftat dupa baiatul ala timid si ..foarte misto. Ca dupa Ryan Gosling, la naiba!
Ma enerveaza ca omul cu care vorbesti este altcineva cand il vezi fatza in fatza, desi tu stii ca este tot el, e altceva cand te vezi. Cu toate chimiile de pe planeta, cu tot alcoolul de la bord, te placi sau nu, e foarte simplu. Si nu e neaparat corect, caci ar fi corect asa: domnule, te placi in scris, apoi e un SEMN! Trebuie sa te placi si cand te vezi. Asa, si ai un neg pe varful nasului! Da..daaaaaaaarrrrrrrrrr!! Cand ati vorbit, negul ala nu se vedea foarte tare..Il operam, fir'ar sa fie de neg..Sau! El e scund..si parea asa de inalt..
Mint. E asa: te plac in scris si te iubesc de iti promit si luna de pe cer. Daca ne vedem si ai facut ceva gresit, te-am uitat. E oribil. E mai rau decat in film:( Teoretizez pentru ca mi s-ar parea normal sa fie dragoste peste tot in jur, pentru ca desi as opera negul de pe nas, eu nu iert magarii, glume, glumitze..Nu am timp. Ne-am vazut, ne-am placut, ce ramane de facut, e ok cat timp ne-am placut. Dar daca nu ne-am placut, ura si la gara. Si patesc fix la fel. Si patim la fel toti, dar eu as vrea asa..cand imi place mie de EL, el sa ma placa inapoi si sa nu fie ca in film. Egoista. Stiu..
Am vazut filmul intr-un moment bun. Cica eu nu sunt asta de pe blog. Si nici aia de pe chat cica nu sunt. Cica astea sunt niste inchipuite. Dar ea asa de bine ma simt si aici si acolo, razand. Daca eu nu sunt asta, care sunt? O plicitisita care nu bea, nu fumeaza, nu iese noptile in oras? Hm..bad advertising is better than no advertising?!
Eu nu pot sa ma las de "buna, ce faci?" pentru ca mie imi place sa vorbesc. Acum sunt f bolnava si nu pot sa vorbesc, ma doare gatul, tusesc, etc. Asa ca scriu. Nu ma doare nimic. As scrie pana la 3 dimineata, dar ma incurca niste filme la care ma uit, ca sa nu mi se atrofieze creierul..Plus ca o mai ard pe net si visez la lucruri frumoase, facubile..Nimic imposibil.
Trebuie sa invat sa plec din fatza computerului. Este foarte greu, e foarte frig afara. Nu ma vad in parcuri si cu trandafiri in mana. Am zis.
Buna, ce faci?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)