the shit about friends. the good shit.

acum ceva vreme primeam pe mail un chestionar de la o prietena care il primise de la o alta prietena si era ceva cu mume singure si prunc si ..viata. si mi-am acordat jumatate de ora si am raspuns. si apoi am apasat send si mi-am vazut de viata mea fericita. si fata mi-a raspuns si mi-a multumit si mi-am dat seama ca daca acum 2 luni primeam acel chestionar, raspunsurile ar fi fost teribile..am alungat gandul si mi-am vazut de ale mele.
una dintre intrebarile din chestionar era despre prieteni. repet: daca il primeam acum 2 luni, mama ce s-ar mai fi scurs din degete in taste. azi imi fac timp sa analizez chestionarul.
e nevoie sa va spun ca din nou am scris ca am alta varsta? ca habar nu am CATI ani am?! varsta nu conteaz, sa fiu sincera stiu ca vine ziua mea si stiu ce mi-ar placea sa primesc si cu cine as vrea sa ma vad si mai stiu si ce as vrea sa fac weekendul viitor, asa, de ziua mea..dar daca ma intrebi cati ani fac..si ma iei repede..nu stiu:))
urmeaza un sir de intrebari. la toate am fost sincera, caci nu e ca si cum ma durea mana sa scriu adevarul. si apoi vine treaba cu prietenii. in ultimii ani s-au schimbat chestii. cumva s-a redus cercul de prieteni, desi eu nu m-am schimbat dramatic - adica de iubit eu ii iubesc pe toti la fel. a trecut si etapa oribila fara bani si timp si cu mult stres. acum e o etapa de fericire in care nu am timp decat sa traiesc foarte intens totul. alaturi de oamenii care sunt disponibili.
acum 2 seri am primit cadou o bicicleta. la pachet cu atata dragoste cum nu stiam ca exista. la pachet cu niste dovezi de "ne pasa" care mi-au redat speranta ca pe planeta mai suntem cativa CUM TREBUIE. La pachet cu imbarbatari si sustinere si "impreuna". Si in timp ce ma navaleau si pravaleau chestii am inteles. Orice mi se intampla, mi se va intampla alaturi de anumiti oameni. Bicla mea nu a cazut din cer. A venit exact in momentul in care trebuia sa vina. Si tot ce mi se petrece: jobul asta, iubirea asta, viata asta, se intampla (am in cap ce vreau sa scriu dar nu imi iese) intr-un cerc. inchis. si tot ce e in cercul asta ramane acolo, ca noi mai pasim din el si vietuim pe langa..asta e asa..sunt mici evadari ca sa ne reintoarcem si sa impartasim experiente alaturi de alti oameni. Ieri nu am avut experiente neaparut placute, dar si ieri a fost o lectie pentru mine. Si in ultima vreme cam totul e o lectie. Abia astept sa imi umflu rotile, sa o botez pe bicla si sa pornesc cu viteza, sa imi faca vantul parul praf, sa nu ma mai supere nimeni si nimic.
bicla asta este o metafora. ceea ce am primit eu e de nedescris in cuvinte. bicla e asa, un obiect..eu am primit fericirea vantului in par. am primit sfaturi despre cercei galbeni. am primit iubire in cuvinte. am primit luni de zile de sustinere si de suport..eu nu ii iubesc degeaba pe oameni, ii iubesc pentru ca stiu ca daca se vor simti iubiti vor intelege ca treaba asta cu iubirea e for free. ca nu te doare nimic daca faci bine pur si simplu..
atat. nu ma putere acum decat pt atat.

ps - sper sa remarce cei 2 cetitori ai mei ca nu am scris nimic despre prunci, chestii de muma sau despre munca si stres. mi-am parasit copilul de 2 saptamani, lupt cu mine si cu ea sa ne despartim pentru ca ea trebuie sa creasca si eu trebuie sa ii asigur treaba asta dpdv financiar..e groaznic. stiu. nu o sa isi permita nimeni sa ma mai judece pentru ca nu imi pasa. acum e pe drum spre casuta cu capsune..tot dorul meu se duce cu ea cu tot, dar am nevoie sa fac chestii de om mare, ca sa nu o iau razna:)) adica vreau sa pot sa stau noaptea afara, pe strazi. si sa ma dau cu bicla noaptea. si cu rolele. si vreau sa nu ma uite sau sa ma urasca..atat.


 man, it is so good to have my friends back! and myself..

Taramul de poveste

Am o prietena care spune ca de cate ori isi doreste ceva, e destul sa stranga pumnii tare, tare, tare, sa inchida ochii si sa isi puna dorinta in gand - apoi ..se intampla pur si simplu! Eu sunt indragostita de cand ma stiu de oameni, caut mereu oameni minunati, caut oameni noi, caut sa invat lucruri noi, sa traiesc experiente noi. In ultimele trei zile am adaugat in lunga lista de oameni speciali pe care am avut norocul sa ii cunosc, cativa noi pe care intentionez sa ii pastrez mereu in sufletul meu.
La cateva ore dupa ce am terminat interviul pentru noul job, am primit un telefon care ma anunta ca am un eveniment la Severin - adica "acasa", acolo unde mi se strange stomacul cand ajung la capul satului si vad casele. La mai bine de 50 de km de casa, ce ii drept, dar pe malul Dunarii. In locul in care am fost atat de fericita incat daca as putea sa ma intorc in timp si as avea de ales, locul asta ar fi in top 10.
Nu o sa va scriu despre cazanele Dunarii sau despre Eselnita sau despre practica mea de an din facultate, o sa va scriu despre momente magice. Despre cum a fost un moment magic cand am auzit ORSOVA, despre cum a fost magie cand am spus DA, MERGEM! Despre cum am plecat din Bucuresti vineri dupa-amiza, dupa cateva ore de somn, alergat dupa recuzita, facut liste, scris idei, concepte, pregatit costume - munca mea favorita. Alex a condus ca un zeu (pirat, ce ii drept) al soselelor, mi-a cam stat in gat inima de cateva ori, dar deh! e scuzabil, caci eu sunt cunoscuta nervicoasa. Am ajuns noaptea la o pensiune asezata in buza Dunarii, noi veniti de la 40 de grade, flu-flu, pe un vant racoros-friguros. Ne asteptau oameni buni si bucate calde, am stat putin la poveste, apoi ne-am bagat cu cornul in perna asteptand doua zile ..la care nu ne asteptam!:))
Pe mine sambata m-a trezit un susur de apa, am coborat din pat, am tras draperia si da..rasarise soarele si Dunarea mea era portocaliu-roshie..si calma..si era ora sase cred, asa ca am mai dormit un ceas sau poate doua..acolo timpul se deruleaza altfel.
Cafeaua este "cea mai buna" pe malul unei ape. Am constatat asta in toti anii de baut cafele pe cate un mal de mare sau de apa..Asa ca am baut cafea si am stat la povesti cu o zana si niste oameni deosebiti care au inteles cat de importante sunt povestile si de ce trebuie sa nu le lasam sa se piarda. Cred ca a fost cea mai buna cafea din ultima vreme. Mi-am lasat mintea sa alerge peste mari si tari, am readus la viata povesti si m-am apucat de pus pe hartie nume pentru viitori membri ai echipajului - urmau 2 zile in care ne transformam in cei mai veseli si prietenosi pirati din lume. Fetitele mele pirat aveau vantul in par, genele lungi, scoici in cosite, erau rasarit de soare si luna, erau sidef de scoica..si baietii mei erau coltz de rechin si barba rosie si am avut si un capitan carlig ..Nici prin cap nu imi trecea ca ceea ce avea sa urmeze o sa imi bucure sufletul atat de tare..Sambata a fost o zi protocolara, evenimentul la care eram invitati era o poveste serioasa, scrisa cu foarte mult suflet, am participat la o conferinta de presa ca la carte, cu invitati de renume. Insa a fost ceva diferit de orice alta conferinta de presa pe care am vazut-o:) toti participantii si-au lasat mintea si sufletul libere, au lasat povestea sa se intample, au vorbit cu atata drag si atat de sincer incat toata lumea s-a simtit ACASA, intre prieteni. Am descoperit ca taramul despre care se vorbeste imi este complet necunoscut, ca desi in toti acesti ani de viata am fost atat de aproape in fiecare vara de acest loc, pana in facultate nu am venit aici niciodata..Am preferat insa sa mergem in locuri aglomerate, murdare, stiute de toata lumea..
Ascultandu-i pe vorbitori mi-am dat seama ca inca nu stiu multe lucruri importante. Despre viata, despre mine, despre lume..mi-am dat seama ca indiferent cat am invatat pana acum, mereu mai am ceva de invatat. ca mi-a ramas intacta setea de frumos, ca inca imi dau lacrimile cand vad ca inca exista oameni care recunosc valorile reale - o sa va scriu o poveste intreaga despre Familia Grigore - o familie exceptionala care si-a transformat casa intr-un muzeu etnografic, fara a ii schimba destinatia de locuinta. Mi-am inghitit cu greu lacrimile vazand costumele populare nationale si m-am urat din cauza deciziei mele de a ma intoarce la munca - azi e prima zi la un nou loc de munca. Daca nu as fi venit aici azi, acum eram la bunica mea in curte, povestindu-i TOT ce am vazut la Eselnita. As fi lasat-o pe Kate la Bucuresti, doar pentru a ma bucura cateva ore de bunica, fara sa am grija ca TREBUIE sa ma duc la munca, ca TREBUIE sa muncim, ca asa TREBUIE..
Am propria mea mostenire de costume populare, am balanta de metal, o multime de alte chestii vechi, la fel cum au si oamenii aceia minunati in muzeul lor, casa..domnul Grigore este un bunicut grozav, m-a invitat sa stau acolo o luna de zile, sa fac poze si sa ma satur de minunile din casa, as fi scris ore in sir povesti despre fiecare fota, ie, jucarie de lemn facuta acum 100 de ani de un bunic, poza veche, ingalbenita de vreme. O luna de zile nu mi-ar fi ajuns..As fi vrut sa am cate o luna pentru fiecare incapere, atat de frumos botezata de dna Grigore (nu va mai zic nimic, aveti bani, aveti masini, mergeti la Eselnita, in 5 ore maxim sunteti acolo!).
Dunarea este magie. Suntem niste tampiti si va spun asta cu toata dragostea din lume:)) Niste tampiti care ne ducem bani la bulgari ca la ei e mai "curat". Fireste, daca nu ati mai arunca gunoaie in apele din tara noastra, pe geam, etc, etc (nu va fac eu lectie de ecologie acum..) si la noi ar fi curat ca la bulgari. Si da, mergem la greci, e superb si nu se fura. Lasa ca nici la Eselnita nu mi s-a furat nimic, prima zi camera a stat descuiata caci eu m-am simtit ca acasa ..telefoanele si cheile de la masina au stat mereu pe masa..camerele erau curate, personalul extrem de dragut..M-am simtit ca in Grecia. Nu stiu despre restul participantilor, eu vorbesc exclusiv despre mine, caci asta e povestea mea!

Despre Dana si tatal ei deosebit ar trebui sa va scriu..zile intregi..Un iubitor al culorii, un om extraordinar - profesorul Mercea este omul care din 1982 pana in 1998 a organizat tabăra de pictură "Mraconia". am ascultat povestile despre aceasta tabara cu sufletul la gura, visand fericirea celor care au avut sansa de a picta pe malul Dunarii, de a trai liber, cu minim de resurse, fericiti ca SUNT. Mi-am dorit sa fi avut sansa macar o data in viata, in copilarie, sa fiu lasata acolo o luna de zile. Nu sunt o mare pictorita, ati vazut peretele meu ocean de acasa, dar cred ca locul ala mi-ar fi eliberat mainile stangace si intr-o luna de zile as fi putut sa intind culoarea macar la fel de frumos ca un copil de 6 ani:))


Cea de a treia mare bucurie a fost cuvantarea lui Horaţiu Decuble, al carui nume, spre rusinea mea il auzea acum pentru intaias data.. Horatiu ne-a (nu gasesc cuvantul potrivit..) intors inapoi in timp. Pe mine cel putin m-a asezat intr-o sala de clasa, cu gura cascata, sorbind fiecare cuvant..la fel cum ramaneam muta ascultandu-i pe unii dascali de la scoala. Este genul de om pe care l-ai putea asculta ceasuri in sir si nu te-ai satura niciodata..M-am simtit stanjenita in necunostinta mea..tot ce auzeam de la el era o premiera, nu stiu cum era pentru ceilalti ascultatori, dar eu as fi vrut sa nu se opreasca din vorbit macar 2 ore:))
Tot ce s-a povestit la frumoasa adunare avea legatura cu Eselnita. Totul era o poveste, Eselnita este o poveste..Cand gazda noastra a luat cuvantul si l-am simtit gatuit de emotie am inteles cum sta treaba cu oamenii si locul asta. oamenii acestia vor sa isi promoveze localitatea, vor sa le vina turisit, dar "localitatea" asta nu e asa..doar o posibila viitoare statiune . Aici e ACASA. Suferinta stramutarii se simte si astazi, Dunarea si-a luat tributul de la muritori si ei mai sufera si acum..Ei nu te cheama sa vii si sa arunci in Dunare petul tau, sau sa faci un gratar pe malul garlei, ei te invita la ei in casa, vor sa te invete sa te bucuri de niste lucruri. Croaziera de pe Dunare (pe care am mai facut-o acum cativa ani) a fost de data asta diferita, pentru ca acum stiam ca acolo, la Mraconia s-au intamplat minuni..Nu am mult timp ca sa scriu tot ce am in minte, aproape as fi scris azi noapte la ora 3 dar mi-era groaza ca nu voi fi in stare sa ma trezesc pentru prima zi la birou:)) Pe de alta parte nici nu as lasa vreo emotie nespusa..Sa va povestesc cum am mancat cirese grase si pline de praf, pe marginea drumului, oameni de la 20-80 de ani? cum ne-am chinuit sa ajungem la crengile inalte, sa adunam, sa impartim cate o cireasa la fiecare? Cum, desi habar nu aveam cine suntem, care ne este numele, eram toti fericiti si muti de uimirea acestei libertati de weekend?! O mana de straini romani care descopereau o tara pe care nu o mai vazusera pana acum..
Sambata a fost ziua dedicata adultilor, oamenilor responsabili, care trebuie sa inteleaga despre ce este vorba in povestea noastra. Nimic insa nu ma pregatea pentru ceea ce avea sa se intample duminica..Caci daca, din punctul meu de vedere, sambata a fost un succes, ei bine..Duminica a fost ireal. Asta e noul meu cuvant favorit.
Duminica dimineata am pornit catre Dealul Bisericii - o culme strajuita de un iagod batran si plin de iagode (dude frate, dude!) , unde ne asteptau o multime de surprize (nebanuite!) Dupa ce s-a carat echipamentul cu barca, am pornit si noi la pas, catinel, cu ale noastre din dotare si am ocolit o apa, am urcat un deal si am si acum picioarele vinete de la greutatea unui cufat de pirati plin cu minuni-minunate. Circa 40 de copii s-au impartit in grupe - cea mai mare surpriza a mea a fost sa descopar (d
in nou recunosc, sunt rupta de realitate..) ca avem Cercetasi. Si cand zic Cercetasi, ma refer la ceea ce visam in copilarie sa avem si noi..ca in filme..
http://www.scout.ro/dbimg/cms_pages_1191082080.jpg

In timpul in care in jurul meu vedeam cum pasiunea se transforma in culoare si din niste manute mici ieseau opere de arta, la cativa metri distanta se striga, era un chiot si o hahaiala de imi venea sa iau pruncii cu sevalete cu tot si sa mergem peste ei!

La grupa de desen, eu, cum ma stie lumea deja - cea mai norocoasa din lumea!! m-am impretenit cu Patricia si Madalina - doua minuni. v-am spus ca duminica era ziua dedicata copiilor din Eselnita?? ei bine, nu stiti despre ce vorbim:) vorbim despre prunci crescuti in soare cald si iubitor, copii care toata vara stau in Dunare si inoata, care manca peste prins de ei sau de parinti, care au parul lung si perfect, cu firul gros, fetite cu ochii senini, neincercanati de geardia din apa "potabila", pustani cu dantura perfecta, timizi, cu bun simt, copii neintinati de computer..

Am vazut atata fericire cum nu am vazut de mult. Imbracati subtire, de vara, cu hainute simple (picior de adidas, hello kitty, puka nuka si ciuca muca nu am vazut..), cu parul prins in codite, cu pistrui timide, cu gene lungi..am vazut cum trebuie sa arate un copil sanatos, unul in care nu trebuie sa picuri zilnic pana la 2 ani picaturi de fier si vigantol...Sa va povestesc cum le-am urmarit pictand frumoasa Dunare si in timp ce ele pictau cum le-am transformat in printese si zane si le-am pictat pe obraji stelute si inimioare? Sa va povestesc cu cata jena ma rugau sa le mai fac o inimioara mica mica, sa nu consum toata cutia de vopsea, ca sa le pot face la toti? Sa va spun cum s-au umflat cateva sute de baloane si cum le-am transformat in sabii si palarioare si flori si inimioare? Sa va spun ca au pictat cu mine bandane de pirati si am cantat aramzamzam fara muzica in fundal, pentru ca unele fete stiau cantece din tabara de pictura de la Mraconia?

Sa va spun cum o strigau pe doamna lor profesoara si cum ii cereau respectuos indrumarea? Ca era acolo un baietel pe care l-as fi pupat, doar ca sa il vad roshind, asa de timid era! Sa va spun ca un baietel pe care l-am luat la dans s-a rusinat si a plans?

Sa va spun ca la Eselnita copiii incep sa fie copil la 5-6 ani si sunt copii pana la 19? ca in echipele de la cercetasi erau copii, preadolescenti si adolescenti si ca toti se jucau de parca erau de o varsta? ca nimeni  nu a ras de nimeni si nu s-au certat si au stiut sa fie echipe? ca nu s-a suparat nimeni, ci toti se bucurau cand cineva castiga? sa va spun ca erau 35 de grade si noi eram in varful dealului si dansam intr-un cerc imens si nu ne pasa de nimic, pentru ca eram LIBERI SI FERICITI? sa va mai spun ca am avut un grasut timid pe care a picat pocinogul de a dansa in cerc si ne-a dat o lectie de dans si fericire cum rar am vazut?



sa va spun ca un baietel brunet stia moon walk (varianta in minunatura si cu influnente oltenesti de Eselinita) si a dansat dementia? mai aveti timp?? vreti sa va mai spun ca ne-au rugat copiii sa nu ii uitam niciodata si sa mai mergem la ei, pentru ca ei toata vara nu au altceva de facut deca..baie in Dunare..

 As scrie ore in sir. Ei nu au net, nu or sa stie ca eu va povestesc despre ei, ca o sa pun pozele lor pe net sa le vedeti, ca sa vedeti ca nu va pacalesc. Nici nu au nevoie sa stie, ei sunt fericiti pur si simplu. Si timp de 2 zile am fost si noi la fel ca ei. Dunarea este magica. Pe cuvantul meu de om. Este ceva in apa aia..

Vreau sa le multumesc unor oameni, fara tam-tam, asa, pur si simplu, din tot sufletul multumesc lui Rete zisa si Mirela. Pentru gandul ei bun catre mine. Lui Roxana si Severius pentru gandul lor bun pentru Dunarea noastra la Eselnita. Lui Ondi, Ale si Vale (stiu ei care:)) pentru 10 ore de cantat in masina, de nu am voce azi nici sa ma auz pe mine insami (mama, cum a sunat asta..) Lui mama pentru ca a avut mila de mine si m-a lasat sa plec sa fiu cea mai fericita fetita din lume, intr-o poveste fantastica! si lui Kate si Gia pentru ca ma iarta ca le-am lasat singure ca sa fiu 2 zile copil.



pozele sunt alan dala puse de catre mine, promit ca fac frumos un album ca sa vedeti exponatele din muzeu (care se pot atinge, le puteti simti povestea) si cu ce am mai fotografiat:)



ah! daca sunteti curiosi care e articolo "oficial" - aici este povestea scrisa de oameni mari:
http://www.comunicatedepresa.ro/inside-brand/ncepe-evenimentul-weekend-la-eelnia-16-17-iunie-adresat-operatorilor-i-promotorilor-din-turism/