Plimbarea de astazi cu Kate m-a facut sa ma gandesc la multe. Desigur ma plimb exclusiv cu fica mea pentru ca nu am nervi sa fac o caravana de caricioare, cum tot vad in Berceni city, nu am vazut nicio mamica de care sa imi placa si de fapt..ma tem teribil de subiectele de discutie pe care le-ar putea aborda mamicile pe care le vad:(
Asa ca mergem noi doua, ore intregi. Kate stie sa deosebeasca deja un cires de un visin, umbra de nuc de cea de castan, stie ca mami iubeste Twister, inghetata de 2 lei (maxim 2 pe zi mancam..), pufuletii Gusto (sper sa nu ma fac cat malul) si sa vorbeasca. Mami iubeste sa vorbeasca, desi mai nou o face in gand sau singura..
Erau 6 sau 7. O singura fetita, slabanoaga, saten deschis parul, imbracata in roz, tunsa cu breton, plina de vanatai pe picioare. Andreea. Curajoasa ce nu am pomenit. Apoi mi-am dat seama ca era EU acum 20 de ani inapoi..Tipau si sareau in gradina, luasera se pare la rand gradinile si faceau expeditii cu scopul clar de a descoperi ceva. Chiar daca ceva-ul ala erau niste mere crude, o mana de corcoduse, 3 cirese in varf, cu greu obtinute saaaaauuuuuuuuuuuuu calarirea unui scuter parcat sub geam de Mircea si Catos:))
Picii astia mi-au adus aminte de mine cand eram mica, de toate prostiile pe care le faceam. Apoi mi-a fost frica. Andreea bagase mana sub bloc, printre crapaturi si incerca sa scoata de acolo niste pui imaginari de pisica (zic imaginari pentru ca eu ma plimb pe aici zilnic si nu am vazut labuta de motanel..dar cine stie..).
Mi-am dat seama ca eu AZI nu as mai baga mana sub bloc. Eu AZI nu m-as urca pe gard sa ajung la ciresele din varf. Mi-ar fi frica. Sa nu ma muste ceva de sub bloc, sa nu cad de pe gard, sa nu tipe un vecin la mine..mi-ar fi frica de orice. Ma gandeam ca trec anii si ne cacam pe noi de frica, dupa ce am avut o copilarie in care frica nu exista, nu imi era frica de absolut nimic, nimic..Am parcurs tot Berceniul pe sub pamant, prin niste tevi uriase, smolacite, in bezna..A fost vara noastra cea mai tare, cred. Faceam expeditii care durau ore intregi, ore de mers prin bezna intr-o retea de tevi in care ne miscam cu mersul piticului, nu ne-a fost niciodata frica. Daca ajungeam intr-un loc care se infunda, ne intorceam inapoi pana gaseam lumina, ajungeam peste strada sau in spatele blocului, pe vale..Vai de capul nostru de dementi. Si tot urmarindu-i pe pici si depanand amintiri cu mine insami mi-am dat seama ca de fapt frica mea nu e pentru mine, ci pentru Kate..Daca nu voi stii niciodata ca baga mana sub bloc? Sau ce o sa fac stiind ca o sa faca tot ce am facut eu?! Ca nu va fi de fapt niciodata in siguranta si eu, eu nu voi stii niciodata exact ce face si nu o sa o pot proteja..sau invata ce e bine. Doar eu stiam ca nu e voie sa plecam de nebuni pe sub pamant, ca nu e voie sa facem expeditii pe toate blocurile din cartier si mai ales!! ca nu e voie sa dam cu pietre pe masinile din parcare, sau sa ne blocam in lift ca sa vedem care e distanta cea mai mica prin care putem sa evadam din cabina de lift..la limita sigurantei desigur..Teama mea este ca asa cum ai mei nu au stiut nimic, nici eu nu voi stii..Pe vremea mea era safe. Cred..Constientizez ca tuturor mamelor le este frica si vor sa isi apere puiul, dar eu as vrea cumva sa fie libera Kate, asa cum am fost eu. Sa aiba o copilarie asa de fericita si plina de aventuri cum am avut eu. Sa se bucure de fiecare rama scoasa din pamant cu un bat, sa simta iarba intre degetele alea mici, dimineata la bunica..Sa faca macar jumatate din prostiile pe care le-am facut eu dar sa vina mereu acasa sanatoasa, fara nicio mana rupta, ochi scos..cum am venit si eu. Poate sa vina cu tricoul rupt de la "frunza", cu o mica-mica luxatie la picior de la "gardiana 10", cu fusta plina de smoala dintr-o expeditie secreta..
Si as mai vrea ceva de fapt..sa aflu toate aventurile imediat dupa ce au avut loc, nu cu 20 de ani intarziere, asa cum au aflat ai mei:)) Poate pot sa particip si eu, nu de alta..Ar fi super fun daca copilul meu ar avea macar idee ce inseamna "Racheta alba, pamant intre stele, copilarie..visand"..asa am putea sa ne cocotam in nuci si sa cantam impreuna..
Nu am de ce sa vreau sa imi fac noi prietene care imping un carucior. Nu avem ce sa discutam. Nu stiu ce culoare au ochii fica-mi, nu stiu exact ce greutate are, sau cati cm. Mananca acelasi lucru de cand s-a nascut, face ce fac bebelusii..Ce as putea sa vorbesc cu alte mamici straine? Eu le iubesc pe prietenele mele si pe mamele mele si imi este suficient. In plus..a inflorit teiul. Am ce sa ii spun lui Kate. Am mancat capsuni. Laptele ei va avea gust bunitz, bunitz!
Nani bun
