The way i am today

De doua zile vad oameni in jurul meu si ma umfla rasul. Femeiustele astea frustrate imi aduc aminte de o alta viata pe care am vrut foarte tare sa o uit. Inotand intr-o mare de rahat, se agata cu dintii de false principii, dau lectii de viata si par superioare unor biete entitati pamantene.
Asta imi aduce aminte de povestea lui Alice despre o fata jignita de un sef. Pe mine nu m-aq jignit niciun sef, pe mine ma amuza niste pupeze, saracele. Si rad cu Lys de doua zile, cu maxilarele inclestate.
Mi-e mila si sila. Bietele fapturi ....

Intr-o lume normala..

image: © Marius Popescu

Am facut aseara un exercitiu de imaginatie. M-am tot gandit la mine, cea care am fost in ultimii 12 ani. Ancorata in relatii pe care le-am crezut de viitor, desi am simtit mereu ca de fapt EL nu era cel ales, ca nu avem chiar asa de multe chestii in comun..ca m-as putea adapta la anumite cerinte, ca as putea sa fac niste compromisuri. Ca as putea sa dau mai putin si sa astept mai putin.
Bullshit. Nu am putut sa dau mai putin. Am dat maxim, am asteptat maxim, apoi m-am saturat sa cer si sa nu stiu ce sa fac cu ce am primit. Si m-am carat. Elegant, fara prea mult circ. Ba chiar am fost "draguta" si am sustinut mereu ca unde dragoste nu e, nu e loc de incercari inutile sa mai reparam ceva. Ceva care murise in mine, in noi.
Cand EL a venit acasa, dupa ce aproape ne despartisem si avea semne pe gat, am intrebat "te-ai indragostit?" si el a zis cu privirea plecata ca Da. Asa ca am vrut sa o vad pe cea care ii luase mintile. Mi-a placut. Am plecat. Cu ea sunt si azi prietena. La fel si cu el si cu noua lui sotie, o fata de nota 10.
Apoi a urmat un alt domn care alerga intre noi doua (alte doua) ca un caine turbat. Eram atat de diferite incat nu stia ce sa aleaga. M-am carat eu. Ea s-a mai spalat cu el pe cap o vreme, apoi si-au vazut de vietile lor si acum sunt parinti fericiti, cu pitici superbi.
Am vrut apoi sa schimb ceva, sa aleg mai bine, sa incerc sa ma schimb, sa nu mai fiu posesiva. Si el ma iubea si eram fericiti. Pana cand intr-o zi Star wars si berea si-au bagat coada si a mai murit inca o iubire. Si el e tata azi.

Ce sa mai la deal la vale. Nu mai cred in nimic. Nu cred ca oamenii vor sa iubeasca pe cineva cu adevarat pentru ca se tem. Poate prea multa iubire sperie, mie imi este foarte clar ca fluturii din stomac vin la pachet cu multa durere, pe care de cele mai multe ori ne-o provocam intr-o incercare nebuna de a face lucrurile sa mearga.

Intr-o lume normala m-as trezi dimineata si as face ceai si cafea, paine prajita cu unt si gem. El ar mai dormi putin pentru ca mie mi-ar fi mila sa il trezesc.
Intr-o lume normala nu mi-ar fi greu sa ii spun din cand in cand "te iubesc". Nu l-as alinta cu "ciuci", "pui", "iubire" . I-as spune pe nume.
Intr-o lume normala nu mi-ar fi asa de frica sa imi placa de cineva. As fi eu. Una dintre cele care zac in mine cel putin:)

Vreau sa fiu contrazisa, sa mi se spuna ca de fapt e o lume normala in jur, ca oamenii nu se tem sa se indragosteasca. Vreau sa fiu contrazisa si sa aud ca daca pana azi am ales gresit, intr-o zi o sa ma pocneasca realitatea si o sa aleg bine. Si nu, nu o sa aleg din interes.
Mai vreau ceva. Vreau ca acel om pe care aleg sa il plac sa nu se sperie. Sa nu intru in viata lui ca un taifun, sa vada mai departe de ce spun eu. Caci da, de frica vorbesc mult de tot. Si scriu mult, am ganduri si vorbesc despre ele. De obicei imi creez singura probleme, m-as plictisi ingrozitor daca as avea o existenta simpla, o relatie simpla.
Foamea asta de provocare ma ucide.

Intre timp, pana cand lumea normala ma va accepta si eu la randul meu voi accepta ca am fost contrazisa si ca totul se poate, o sa traiesc liber, gandind si actionand ca si cum maine nu exista. Si nici ieri. Acest acum pe care il am trebuie sa imi fie suficient.

Har

text: © Raluca Oncioiu

Mă bântuie mare,
Mă leagănă nor
Mă mângâie soare,
Mă bântuie nor
M-atinge culoare,
Mi-amestecă jar
Mă-nchină-n uitare,
M-atinge cu har.

Umbre

Poza asta a fost prima de pe blogul de foto. L-am gasit pe micul hobbit pe un camp unde filmam un spot, acum vre'o doi ani. Mie mi s-a parut ca e un Schultz mai mic..inca mi se pare.
Nu mai fac poze. Aparatul sta in geanta lui si astepta pe cineva, dar nu cred ca pe mine. Transformarea din cea care facea poze in cea care poate sa faca poze la toate petrecerile nu mi-a priit si pentru ca nu am mai simtit nimic, am refuzat sa mai fac orice poza. Apoi..nu a mai fost Maria. Care era mica mea muza, ale carei poze imi faceau ziua frumoasa. Si nu e marea. Stiu ca sunt lalelele inflorite in Gradina Botanica, dar locul ala ma duce cu gandul la niste primaveri trecute, pe care le-as uita cu placere. In plus nu vad nimic de fotografiat in orasul asta..de la inaltimea geamului masinii mele..
Da, as fi putut sa fac poze in weekend, insa cred ca am avut mintea departe.
(azi am postat de trei ori..nu e ok..)

The Sound of Music

De la Runbaby, preluat de aici, ceva care mi-a facut lunea frumoasa.

Weekend

Vineri am Mash-up-uit pana la patru, sambata m-am bucurat de soare si mi-au dat lacrimile. Da, sunt adrenaline junkie, love junkie, life junkie.
Prima mea experienta cu Suz m-a scapat de traume..Mi-a placut sa simt km in par si soarele in fatza..Am revazut oameni dragi sambata seara, am baut cocktail fara alcool la Planters si am dormit visand filmari cu coloana sonora ciudata.
Duminica am mancat tampenii, am fost la targ, apoi am lasat iar soarele sa ma alinte, ca o soparla ce ma aflu.
Seara am Rokelectiv-it la MNAC unde muzica nu mi-a trezit nicio senzatie, insa oamenii erau ok si mi-a facut bine sa fiu acolo cateva ore..suspecta si exapata adunare. Vorba lui Bubu, cine sunt oamenii astia si ce fac ei in viata lor de zi cu zi?!

In rest nu stiu daca sunt bine sau nu. Cred ca m-am bagat in ceva care ar putea sa ma faca praf, desi ma dau matura (nu din aia cu care cureti casa..). Pe de alta parte nicio experienta nu merita ratata, asa ca merg inainte si incerc sa iau ce e mai bun din tot ce ma inconjoara.
Nu ca m-ar mira ce se petrece cu mine, insa pare ca am o predilectie de a ma baga in cele mai siropoase telenovele, apoi dau din colt in colt si ma intreb: de ce mie?! de ce eu?
Raspunsul pertinent al Mirelei este : daca trebuia sa i se intample cuiva, apoi aia esti tu.
Si nu, nu iubesc inca pe nimeni. Traiesc fiecare moment ca si cum ar exista doar el. Fara trecut si viitor. Ma mai pocneste cate un episod de "relatie" apoi ma trezesc si imi dau doua palme.
Fostele iubiri raman in agenda telefonului si mai apar in fraze scurte, intreband daca sunt bine..apoi isi vad de drum, care calare, care pe jos:)