Vin sarbatorile

Mayfly lady

“Two things I do value a lot, intimacy and the capacity for joy, didn't seem to be on anyone else's list. I felt like the stranger in a strange land, and decided I'd better not marry the natives.” Richard Bach. Este acel domn care a scris povestea unui pescarus in care eu m-am regasit de la prima falfaire de aripa, pana la zboru spre cer, sus, mai sus decat era permis. Apoi, in picaj..tot eu si pescarusul Jonathan Livingston. Pana jos, in cele mai adanci grote din iad.


Lipsa timpului ma face sa-l pretuiesc. Am 7 ore de somn inainte si o zi plina cu intalniri, totusi n-as dormi caci stiu ca dormind pierd timp, timp pe care in mod normal, in fosta mea viata l-as acorda mintii mele. As vedea un film ramas restant, as citi o carte pe care nu am mai terminat-o niciodata, as face un pahar de suc de morcovi..as face multe.

Intr-o camera calda cu asternuturi albastre am ucis pe cineva. S-a nascut, a trait intens si a murit dupa o noapte. Ca EA.
Pe aceiasi melodie urmaresc cu gandul aventura Mayfly-ei mele. Daca acum cateva ceasuri am i-am deplans prematura disparitie, iata-ma acum scriind cu bucurie.
Lady Mayfly a avut o existenta extraordinara. Scurta insa plina de insemnatate. A trait intr-o zi cat altii intr-o viata. A ras si simtit intr-o zi cat alti nu simt intr-un an. A avut parte de bun si rau, ras si plans. Am plans-o eu, dupa ce a pierit..dar se pune.
Lady Mayfly nu a jucat tenis cu palete din frunza verde, nu a primit sau dat flori, nu s-a indragostit si nici nu a facut pe viteaza in fatza vre'unui broscoi. Dar a trait o zi. Acum-ul ei a durat o zi.

Mayfly lady..ce pierdere..

Enjoy:

Frumusetea ..

E atunci cand iubesti enorm pe cineva fara sa simti ca vrei sa-ti apartina.
*zice Bradut.

Ma gandesc asa - am iubit ca o turbata oameni pe care am vrut sa ii modelez dupa bunul meu plac. Am vrut mereu mult, din ce in ce mai mult, convinsa fiind ca daca eu dau, trebuie sa primesc inapoi, ca eu merit. Apoi mi-am zis ca poate habar nu am avut cum e cu iubirea, ca de fapt m-am amagit si nu am iubit.
Am iubit niste oameni. Am crezut ca ei sunt asa cum nu erau, eu iubeam de fapt ceea ce era un fel de proiectie a mintii mele. Ce porcarie si pierdere de vreme. 12 ani. Nu stiu daca se simte vre'un regret din vocea mea, ca de fapt nu am regrete. Doar ma gandesc..Daca am invatat ceva din experientele trecute, ei bine concluzionez :
- iubirea e o notiune. fiecare o "ia" cum vrea
- nimeni nu ne apartine. Abia daca ne apartinem noi noua insine
- am cautat aiurea chestii care nu exista
- nu mi-a mai placut nimic pentru ca m-am uitat pe mine
- nu stiu cum e "normal" sa fie o relatie pentru ca eu am incetat acum 12 ani sa fiu normala in materie de relatii

Sunt amutita. Am fost amortita..Vine primavara si inmuguresc ca Ina-Newyorkina.
Nu apartin nimanui si nu iubesc pe nimeni. Dar daca as iubi pe cineva, as vrea sa iubesc fara sa mai fiu taifunul care distruge tot in cale. Fara sa simt ca vreau sa imi apartina.