sâmbătă, 11 septembrie 2010

12.11.2008 sau "ce griji avea Trihaela inainte de a fi mama de Kate"

"Zice Wikipedia:
A job description is a list of the general tasks, or functions, and responsibilities of a position. Typically, it also includes to whom the position reports, specifications such as the qualifications needed by the person in the job, salary range for the position, etc. A job description is usually developed by conducting a job analysis, which includes examining the tasks and sequences of tasks necessary to perform the job. The analysis looks at the areas of knowledge and skills needed by the job. Note that a role is the set of responsibilities or expected results associated with a job. A job usually includes several roles.

Facand o mica "analiza" in jur si vorbind cu o multime de oameni am ajuns la concluzia ca foarte putini angajatori fac un job description angajatului - nu la angajare, asa cum ar fi normal, ci culmea nici macar pe parcurs nu isi da nimeni interesul sa ajute productivitatea firmei si sa aloce o suma de responsabilitati celui pe care il platesc.
In Romania este asa: cum? nu era treaba ta?! Pai..tocmai a devenit. Nu e vorba neaparat de lipsa de profesionalism ci mai degraba scuza cea mai frecventa este lipsa bugetelor. De ce as mai angaja inca un om cand pot sa te exploatez maxim pe tine? Ah, nu stii despre ce e vorba dar poti sa intelegi? Faci mai prost acel lucru decat cineva care ar putea sa il faca bine dar ar costa un milionel acolo? Las' ca merge si asa. As putea sa scriu o culegere de texte folosite in biznisul romanesc. Asta cu "las' ca merge si asa" este deja o expresie clasica.
Frustrarile angajatilor nu au neaparat legatura cu retributia lunara asa cum am putea sa credem. Am cunoscut oameni care au renuntat la salarii bune (si cand spun bune adaugati la leafa si o multime de beneficii, de la masina, telefon, bonuri de masa pana la masaj, asigurare medicala, abonament la sala, etc). De ce ai da cu piciorul acestor avantaje? Pentru ca intr-o zi un sefutz te pune sa ii maturi in birou sau lasa rahat pe buda..
Imi povestea aseara Sharga despre un film cu Jenifer Aniston care lucra intr-o firma oarecare. Desi era bine pregatita si ar fi avut posibilitati sa avanseze si sa fac si alte lucruri - unele pentru care era desigur scolita, fata noastra nu primea nicio marire de salariu si nici nu era propusa la avansare dintr-un singur motiv - ea nu avea nimic. Nu avea o familie, nu avea copii. Putea sa stea la birou peste program pentru ca pe ea nu o astepta nimeni acasa. Nu avea nevoie de marire de salariu pentur ca deh! fiind singura la ce ii trebuiau mai multi bani?! Vacante..Pai unde sa te duci fata singura in vacante?! Si lista ar putea continua. "

Am gasit insemnarea aceasta (digitala desigur) in incercarea de a mai sterge din computer fisiere inutil pastrate in timp. Incerc sa imi aduc aminte ce putea sa ma fi frustrat asa de tare incat sa scriu treaba asta cu job description, cert este ca eram singura, nu aveam copil+barbat=familie, eram "la dispozitia" cuiva care ma patrona (cu siguranta ma patrona gresit) si probabil eram cu nervii la pamant:))
Doi ani mai tarziu, casnica si muma de copil, cetesc si imi dau inca dreptate. E vreme de criza si am tot auzit de oameni concediati sau foarte prost platiti. In plus, sa recunoastem ca experientele mele cu angajatorii au fost mereu extrem de interesante si fun , big fun!!
Romanii sunt destul de fraieri cand e vorba de job. Eu am incercat sa fiu diferita si mi-a mers, spre norocul meu..In ultimii 10 ani mi-am ales locul de munca. Nu m-am angajat de voie de nevoie. Aveam un fix..cand mergeam la interviuri aveam niste reguli. Daca nu imi placea incaperea nici nu stateam la discutii. Daca era mizerie, daca era prea mult fum, sau inghesuit, sau vedeam moace neplacute - sanatate taica, ura si la gara. Apoi urma interviul. Rar am avut parte de un interviu ca la carte (habar nu am cum trebuie sa fie, stiu ca eu am avut discutii in care tot eu am vorbit mai mult decat reprezentatul angajatorului...caci eu ma vindeam pe mine si stiind marfa aveam ce sa spun..). Cumva am ajuns sa lucrez "la recomandare", nu stiu daca e bine sau rau, insa mi-a folosit. Si am lucrat mereu ca si cum nu as fi avut nimic de pierdut. Da, stateam cu mama si cu tata, nu as fi murit de foame fara un job, aveam facultatea, etc, etc.
Probabil ca daca as fi fost din provincie si as fi locuit in Bucuresti cu chirie, treaba ar fi fost alta si eu as fi fost mai supusa (not:)) la birou. Ei bine, nu a fost asa.
Mersul la munca a fost de cele mai multe ori "de drag". Si cand nu a mai fost iubire, apoi s-a vazut nene si nu mi s-a mai putut cumpara linistea nici cu bonusuri, nici cu nimic.

Nu am prea fost data afara de la joburi, caci m-am carat eu..Cel mai urat a fost pe vremea in care lucram la un sindicat..Demisie cu mare cantec, nici nu voi a imi aminti:)) Eu, pitzipoanca eleganta, pusa de sef sa dau cu matura. El beat, o concediase cu o saptamana inainte pe biata femeie de serviciu, acum avea nevoie de cineva sa arunce cutiile de vodca cu pai si sa dea o matura in birou, urma nu stiu ce intalnire cu alti drojdieri. Aveam 20 de ani si o camasa albastra cu stele de mare, deh, moda vremii. Parul il purtam scurt si gelat pe spate, eram o divesa infipta care nu vroia praf in par pentru acel salariu de mizerie. Asa ca am maturat, apoi am demisionat, aruncand farasul plin de flotaci pe biroul cetateanului turmentat. Mi-am luat geanta si am pornit pe Calea Victoriei, mandra si mai saraca. Si am plans de nervi, tin minte si acum, am plans pentru ca mi se parea de porc sa mi se vorbeasca asa urat (turmentel imi mai spusese vreo doua inainte de a ii arunca gunoiul pe birou). Dupa 15 zile m-a sunat contabila sa ma duc sa imi iau salariul, ca asa e la sindicat, figurezi, iei bani. M-a pupat draga de ea, cumva auzise povestea..Aia mica, secretara care nu a vrut sa spele la baie, dar a dat cu matura..

Am fost si lucrator comercial. Vanzatoare. Acum se numesc manageri de vanzari. La Lee si Wrangler. Ce vremuri. Asta a fost inainte de sindicat de fapt. Aveam 19 ani si castigam mai multi bani decat ai mei la un loc. Lucram 6 zile din 7, de la 10 la 10..Picasem la stat, la facultate si am decis ca e momentul sa fac bani, asa cum altii facusera in timpul vacantelor, in liceu..A fost bine. Pana cand cineva a spart magazinul si am fost date afara toate...Doua zile, apoi o parte au fost chemate inapoi, eu am fost pedepsita si trimisa la un depozit din Pipera sa fac comenzi. Aia a fost viata. Stiam cataloagele pe de rost, codurile produselor, lucram la fel de mult insa aveam 2 colegi foarte misto cu care stateam pe pervaz si fumam in asfintit. Depozitul se numea Feper si noi eram la ultimul etaj. Niciodata nu a fost mai frumos Bucurestiul in asfintit..Apoi s-a intamplat ceva..am plecat de la Lee. Am stat acasa 1 an, multumita banilor pe care ii castigasem. A fost bine, m-am dus la Filosofie si Jurnalism, la Spiru.
Cand ai 19 ani, nu prea stii cum e cu drepturile angajatului, cu cartea de munca. Nici nu iti pasa cat timp ai salariu ok..
Cand ai 25 ai pretentii de concediu platit. Vrei bonusuri, vrei telefon de firma, vrei masina. Asta daca la 25 de ani ai "sansa" sa profesezi intr-o companie serioasa..Skill-uri?! Neh..Tre sa stii "comunicare".
Eu aveam o problema. Recunosc. Acum:)) Ma faceam "prietena" cu sefii. Cu aia mari desigur. La ce bun sa devii amic cu un sef mic?! Pierdere de vreme. Daca tot muncesti si faci banisori pentru ala, nu e mai dragut sa fi prieten cu el? Asa gandeam eu..Ei nu:)) Eu credeam ca e super sa fiu loiala, sa muncesc 24 din 24, sa facem banisori, sa fie fee-ul mare. Am avut grija cat am putut de mult ca echipa mea sa fie una multumita financiar pentru da randament. Adica..sefii mananca bine, echipa mananca bine, eu happy, sefii happy, echipa happy. Insa nu merge asa. Seful nu iti e prieten. Indiferent cat de bine mananca si cat e de happy, el nu e prieten. Nu poate. Pentru ca el te are. Sau cel putin asa crede. Prietenii nu se au intre ei..nimeni nu e proprietatea nimanui. Eu eram platita 10 ore pe zi, dar telefonul meu ma "avea" 24 de ore. Mailul la fel. Viata mea era munca mea. Asa au fost anii astia de inainte de Kate. Poate nu au fost cei mai frumosi ani, insa eu am fost fericita si am dat maxim. Am primit maxim din cat au putut unii sa dea, insa notiunea de maxim difera de la om la pom:))
Totusi, de ce isi bat joc sefii de angajati? Pentru ca pot. Pentru ca mai nou exista scuza asta penibila cu "e criza". Pentru ca nimeni nu indrazneste sa le sara in gat cu un avocat bun. Pentru ca nimeni nu se uita pe contract cand semneaza. Pentru ca oamenii se lasa aburiti de sume si accepta o parte din bani pe cartea de munca, restul pe DDA. Pentru ca MERGE SI ASA.

Eu recunosc ca am acceptat razand conditii, pentru ca nu mi-a pasat. Stateam acasa de luni bune, ma astepta o vara la hotel, in Grecia. Am ajuns sa lucrez intr-o agentie. Initial trebuia sa stau pana in iunie, apoi Grecia cu "ura si la gara" aferent. Cineva ma intreba "ce te-ar face sa renunti la visul tau cu Thassos?". Eu am zis ca nimic din lume, nici banii, nici jobul asta, nici macar un barbat de care m-as amoreza. Surpriz! La inceput de mai, la niste saptamani de la angajare, am primit un mail de la hotel, trebuia sa plec mai repede, era nebunie cu rezervarile si deci trebuia sa imi dau demisia de la noul job si sa ma pregatesc pentru vara mea de vis. Dar mi-a fost rusine..Abia ma angajasem, la munca erau oameni misto, aproape locuiam cu tac'su lui K, cum asa tam-nesam sa plec. Nu era vorba ca in iunie?! Asa ca..nu am plecat atunci, a ramas ca daca mai e nevoie, viu mai incolosha. Care cand colo, incolosha se forma Kate.
Asa ca iata-ma gravida. Din nou plecam de la un loc de munca in conditiile mele, ceea ce gasesc ca este minunat. Nu vreau sa imi aduc aminte care au fost conditiile lor:)) Eu am muncit cu drag toti anii astia pentru niste oameni care au uitat ca omenia este mai importanta decat banishorul, ca banu ii ochiul dracului..ca banul STRICA omul. Pe mine nu m-a stricat pentru ca eu l-am muncit si l-am meritat..dar m-a schimbat in relatia cu oameni care mi-ar fi fost dragi. Nu banul fizic ci pozitia. Am uitat sa zic! Romanul e nesimtit. Unii din nascare, altii se educa intru nesimtire..Ajung sa fie mini-sefi si se pisha pe oameni. Am vazut, mi-a fost greatza, nu mai vreau sa vaz. Si daca vaz, voi da un sut in gura respectivei (vului, dupa caz), sa vaz mucii cum ii sar..

Asa ca peste 1 an jumate de acum, voi scrie un text care va suna asa:

Personagiu real, caut angajator cu bun simt. Cer carte de munca cu salariu decent (caci am un copil in ingrijire), program 10-18 sau 9-18 cu ora de masa aferenta, bonuri de masa, telefon de serviciu, masina de serviciu, concediu platit conf legislatiei si anilor mei de munca din cartea de munca), asigurare medicala, abonament sala (etc, etc, intru pastrarea spiritului tanar si spalarea mintii dupa program) - si mai adaug eu la lista (feel free to add daca va mai vin idei:)). Ofer loialitate, buna dispozitie, profesionalism (deh, in fct de domeniu, unde nu stiu mai invat si deviu sefa mintenas..). Referinte la cerere. Doritorii sa dea mail cu oferta si apoi ne vedem la negociere.

Intre noi fie vorba, desi toate tinerelele viseaza "publicitate", eu nu recomand acest domeniu persoanelor care mai au un minim de decenta. Deci pipitzelor intre 21-25, mergeti cu cv in dinti caci portile v-is larg deschise!O cariera infloritoare va asteapta la departamente inventate special pentru dumneavoastra. Pe partea de creatie ii multumesc lui Dumnezeu, eu am avut parte de oameni inteligenti, de minti creative, de echipe ok. Din pacate n-ai cu cine domnule, caci eu client mai idiot decat clientul roman nu am pomenit..A se vedem reclame de pe posturile tv apoi "adevaratele" spoturi - cele facute de regizor..In fine, divagam.

Si pentru ca 1 an jumate e 1 an jumate, va doresc ura si la gara! Reviu la postarile de mama, asa de boring pentur unele priviri cetitoare. Si la poze cu copilul, caci alea plac tuturor.

duminică, 5 septembrie 2010

This love

Nu mai ascult muzica. Recunosc spasita ca am uitat de mine cat am putut de mult de cand s-a nascut Kate. Poate ca am uitat de mine pentru ca eu cea de inainte de nastere nu eram eu?! Oricine as fi fost, nu ma placeam, nu ma iubeam..Si nici el nu ma iubea. Am stiut asta pentru ca am avut termen de comparatie. Inca mai am. Nu am uitat de mine "gagica", inca imi vopsesc unghiile si dau milioane pe incaltari inalte cu care nu voi putea merge in periplurile mele carutaresti..Dar Kate nu o sa fie mereu bebelush si trebuie sa iau in calcul si ziua in care pantofii mei frumos pusi in cutii i se vor potrivi "manusha".
This love este o piesa din vremea mea buna. Din vremea in care eu simteam si nu ma sfiam sa simtesc iubiri perfecte, unde perfectiunea era ceva cast, pur. Iubiri pentru barbati, iubiri frumoase, care de fapt desi aveau loc intre noi doi, in lumea reala nu existau, caci in lumea reala si noi doi aveam vieti obositor de normale, cu iubiri dragute dar ... normale.
Pe vremea mea eram vesnic nemultumita. De iubirile normale. De jobul normal. De oamenii normali. Cand nu imi convenea ceva spuneam raspicat: nu se poate. Desi, acum privind retrospectiv, stiu ca TOTUL se putea, dar nu vroiam sa pierd vremea. Aveam nevoie de vremea care s-ar fi putut pierde pe nimicuri, aveam nevoie de vremea aia pentru mine, cea vesnic nemultumita, plina de frustrari, ciufuta..era vremea mea de plans in pumni, degeaba. Plans pentru false probleme, ce importanta avea de fapt daca la job vedeam furtisaguri si marsavii, ce importanta avea daca in telefonul lui erau mesaje de la gagici din bar, ce importanta avea ca paream ok si nu eram?! Eu mergeam orbeste inainte, nemultumita de tot si toate. Playlistul meu era asa de trist incat uneori le vedeam baietilor fetzele cazute si imi puneam castile, saracii, numai de dramele mele nu aveau nevoie..Apoi s-a intamplat ceva si s-a schimbat muzica. Au fost luni de zile bune..Atat de bune incat si acum daca ascult Ugress sau asta mi se lumineaza brusc fatza. Am stiut mereu sa las oamenii sa ma face fericita. Si mizerabila..dupa caz. Pana in martie 2009 am iubit bezmetic. Frumos de bezmetic. Fiecare iubire a mea a avut parte de o coloana sonora extraordinara, paradoxal in martie 2009 am surzit si ... am pierdut muzica. Cred ca pana la Vlad nu am mai pierdut niciodata muzica..Si vibe-ul. Totul..Incerc sa imi aduc aminte o trupa, ceva, orice ar putea sa ma faca sa aud sunetul relatiei noastre si in afara de Mortal Kombat nu se aude nimic. Vag DJ Bobo. Si in zilele foarte bune parca era ceva..Da! Era asta. But I was not that kind of girl.

Conform lui last.fm in anul cu pricina (2009) eu sunt o dorinta neagra purtata de vant, on a boat that rocked, with Judy in disguise. Sunt Feist cu Mushaboom si Roisin cu Overpowered, sunt Nouvelle Vague, Mazzy Star, Booka Shade, Mo' Horizons, Groove Armada..and more.

Si inainte de asta am fost The Shins girl, Arcade Fire girl, Boards of Canada girl, si Lali Puna girl, Portishead, Air, The Knife, Bjork, oare cand m-am pierdut si cum am vazut asa de gresit in surzenia mea?!
Thievery Corporation
Röyksopp
Lamb
SCSI-9Senorita Tristeze (da, stiu..ca stii, ca stiu..)
The Strokes

Cumva incerc sa imi dau seama cine am fost in anul acela..un an trait intr-o "bezna auditiva", cu mici episoade bune, la volan, cu Guerilla de dimineata sau Calin Gheorghe pe drumul spre casa..Kate trebuie educata intru muzica. M-am vandut ieftin pieselor de vara, dar mi-e dor de o blonda libaneza ascultata live, baiatul ala descult de la bas..
Asobi Seksu

si acum ma bag la somn..eu cu mine, cea de care mi-a fost asa de dor..credeam ca ma pierdusem de tot..

Moi

As fi putut sa scriu niste chestii asa, ca pe vremuri. Cu zvac. Dar n-am zvac. Am invatat sa refulez verbal, des, in directia corecta. Precum un pisoi in calduri, tasnesc lichid veninos apoi ma intorc blanda intru mangaiere, catre oamenii pe care nu i-a spurcat jetul. E bine. Refreshuitor as zice.
Am uitat lucruri. Am uitat ani din viata mea. Si oameni. Probabil ca nu mai e loc in mintea mea.
Sunt fermecata de viata asta noua si nu imi permit decat sa visez timid la iubiri imposibile. Dar, vai ce bine este. De exemplu am o pasiune noua pentru un domn. Ne vedem zilnic. Nu vorbim niciodata..Doar ne privim. Eu il privesc de la mare distanta. Sunt mandra de el, il vad zi dupa zi cum se lupta cu propriul trup. E un exemplu de vointa. Eu sunt doar un observator discret..Pasiunea mea pentru omul asta nu e o pasiune amoroasa, sa zicem ca e asa..ca in copilarie. Aleg sa imi placa de tipul asta asa cum imi placea de Dave Gahan. Vreau sa stau acasa acesti 2 ani, sa o vad pe Kate devenind OM. Vreau sa descopar cu ea lumea asta noua, pe care eu cumva am uitat-o. De exemplu am aflat multe despre mine in vara asta..Uitasem multe despre mine..Imi doresc de fapt sa cresc cu ea, inca o data..si da, imi mai doresc inca cel putin un copil.
Mai nou mi-am dat seama ca vreau sa fiu nevasta cuiva. Suna bine "sotul meu". De ce sa ii zic Iulica in loc sa zic "sotul"? Pe vremuri faceam lista, cum sa fie copilul, cum sa nu stiu ce..Acum o sa facem o lista (inca una) cu sotul. Ma lovesc epifaniile si e pacat sa nu le scriu, ca uit. Varsta..

Sotul meu trebuie sa conduca. Masina. A lui. A mea e a mea, o conduc EU. Masina lui e mai mare. Ca de aia e BARBAT.
Sotul meu are prieteni. AI LUI. Ai mei pot sa devina ai nostri, caci ai mei sunt oameni buni si cu inima mare si deschisa. Si ar iubi pe oricine iubesc eu, daca acel oricine ma iubeste inapoi. Dar m-as bucura sincer ca sotul meu sa aiba si el saracul om prietenii lui si aia sa fie oameni buni, la fel ca prietenii mei. Caci eu tare mult imi iubesc prietenii si nu i-as pierde pentru nimic in lume.
Sotul meu VREA sa mergem in Grecia o data pe an. Nu vrea, nasol. Clar NU E SOTUL MEU. Nu refuz nicio alta tara, dar Grecia vine la pachet cu mine si Kate si sa moara bibi daca renunt eu la acest pitic pentru un sotz.
Sotul meu gateste. Inoata. Nu fumeaza. Nu MAI fumeaza?! Hm..Bine. Sa fumeze. Tigari de foi. . Am zis, am zis. Mananca orice, bun sa fie.
Stie sa puna o priza. Sa dea cu lavabila. Sa miste surubelnitza intr'un surubel. Stie sa joaca tenis cu piciorul. Se uita la meci numai cand joaca nationala. Si poate sa fie fan formula 1, caci si mie imi place.
Sotul meu e calm. Rar. La munca la el.

Mai vorbim la anul despre el. Nu de alta dar am vaga senzatie ca am mai scris alta data despre domnul asta si am uitat ce:))

Ma uit la BABIES, documentar 2010. Uite frate cum traiesc picii aia cu pisic, cocos, capra in casa, cum beau apa din rau si nu mai face niciunul bube pe corp si nici nu patesc nimic...

6


peste 2 zile Kate implineste 6 luni. Primele 6 luni ale noastre una langa alta:) Recunosc cu greu ca in primele doua luni i-am simtit lipsa in burtica, mi-a fost greu cu micile ei crize de "colici", a durat ceva sa ne imprietenim..dar de ceva vreme, Kate a mea a devenit OM.
Diminetile cu iubita mea sunt cele mai frumoase din lume. Ne trezim in zambete si cu sunet de parturi care nu, nu sunt demne de asa niste printese, dar..astia sunt bebelusii. Uneori se sperie de parturile personale, deschide ochii mari, apoi ma prefac si eu speriata, ii fac jocul. Ea se prinde si rade cu hohote. Cand nu vreau sa ma trezesc, o urmaresc printre gene. Ea ma descopera, imi baga degetele mici in gura, in nas, ajunge pana la urechi. Apasa pe obrazul meu cu degetul sau, daca sunt foarte aproape de ea, ma "mananca" cu o gura mica dar hulpava. Eu o intreb aproape de fiecare data: de ce vrei sa o mananci pe mama ta? Si ea rade, si rade. Nu rasul ei fara sunet, infundat, ci avem noi doua alt ras. Cel de dimineata e cu chicot. Eu ii spun buna dimineata la fiecare trezire, ea numai dimineata devreme vorbeste cu mine dupa somnul de noapte, in rest, doar se trezeste si deschide ochii-i mari:)
Are 7 kg deja. Ochii sunt caprui spre verde, ca ai bunicii Ana. Are de la Ta'su (Keanu desigur) o forma anume, genele is lungi si dese..Vorbesc cu ea mereu, este un "partener de monolog" minunat..Curand va raspunde intrebarilor mele absurde, desigur, imi dau seama cat de stupid este sa o intreb mereu daca o iubeste pe mama..In plus imi vine mereu sa ii spun: da:))
Si ea se uita la mine si cred ca se gandeste: ce da?! Da ce? La ce? Da, da!
De maine mancam supa de zarzavat. 10 ml. Incepem usurel. Sper sa ii placa. Sta in patut, face ture pe covor dupa vara'sa Gia, se rasuceste, mosmondeste, rama..Nu are stare..Oricum nu o las singura decat la ea in pat, unde pare safe..
Cea mai fericita este cand ii fac baita. Eu cand, ea da din picioare. Si, oh da! Nimic nu se compara cu mesele. Nu am vazut copil mai fericit decat copilul care mananca..
De doua nopti a fost mutata in patut. Imi e dor de ea, dar cred ca e momentul sa ne separam noaptea, caci altfel nu ne mai separam niciodata..Paradoxal, de cand nu mai doarme cu mine, eu nu dorm. Ma uit la tv, apoi ma uit la ea, apoi imi vine sa o misc, poate se trezeste si o sa planga si TREBUIE sa o iau langa mine, si tot asa..Bietul om.
Kate e mare. Acum facem pauza de bebei si scriem un post nou despre oameni mari.