Keep walking

Daca as fi un om rau, as putea sa numesc acest post "marsh d'aici". Dar sunt un om bun. Un om care rade si isi vede de treaba. De cand am ramas gravida mi s-a schimbat (logic as zice eu) viata, prioritatile, pasiunile..Creste copilul in tine si desigur ajungi sa te transformi si tu. Cine are cel putin un copil stie asta, poate cele care inca nu sunt mame inca nu inteleg asa cum acum ani de zile nici eu nu am inteles..dar..e vreme:)
Nu tu un fum acolosha, facut din ierbar, nu o tichila, nu o betie, nu un dat cu motorul in fitze (hahaha, o sa se rada Pricinel!).
Cand esti gravida e bine sa ai grija de tine si de copil, caci ai devenit MAMA. Si cica mamele sunt niste chestii magice, speciale. Asa este. Am fost MAGICA 9 luni. O data cu gravidia am inceput sa scriu altfel, alte povesti, alte drame. Nu am mai iesit des in oras si deci m-am rupt de viata urbei, nu am mai cunoscut personaje speciale, nu am mai patit chestii. 9 luni am scris deseori despre mine si Kate. Ah..sa nu creada cumva cetitorii ca nu am avut ce sa scriu. As fi putut sa va povestesc problema relatiei mele fictive, aventurile lui Victorius cu o tanara de 20 de anisori, plansetele mele in pumni de cate ori amandoi imi spuneau ca sunt nebuna la cap, ca totul e in mintea mea, etc, etc. CacaRt cu mac specific vietii unei tinere, trecute de adolescenta binisor:))
Am scris 9 luni cu si despre plozi, nastere si altele. Cel putin asa se pare. Eu nu ma duc acum inapoi sa citesc pentru ca nu ma intereseaza ce am scris. Blogul asta este cumva jurnalul meu on-line si imi rezerv dreptul sa scriu absolut orice doresc aici. Ca am fost "decenta" si nu mi-am varsat naduful pe mizerabilii care mi-au distrus cele 9 luni, asta este cu totul altceva..

Apoi s-a nascut minunea mea. De atunci au trecut 2 luni si jumatate. In care am scris desigur despre copilul meu, alti pici, nastere, botez. Mai in gluma, mai in serios, am fost anuntata ca nu voi mai fi citita. Pricinel saracul a zis ca el nu mai poate cu plozi:)) Eu ii dau dreptate. Blogul asta nu este un blog despre copilasi, ci este blogul meu, nascatoarea de Kate ce-i drept, dar EU sunt EU..si blogul este al meu si eu scriu ce am pofta, cand am pofta. Am pofta "cu plozi" scriu. Vreau cu naduf, scriu. Vreau cu sex, scriu.
De cand m-am invatat sa ma dau pe feisbuc, blogul a cam avut de suferit. Lista mea de feisbuc are un numar limitat de personaje la prieteni, in general sunt oameni pe care ii stiu, daca nu ii stiu pe ei face to face, ne stim cumva prin cineva extrem de apropiat, deci..ne stim. Oricum e o lume asa de mica..Am primit un mesaj in care o persoana care imi era draga (...) si care imi spunea ca ma scoate din lista de prieteni de pe feisbuc pentru ca ce postez eu acolo este prea intim, prea personal. Nu vreau sa intru in detalii cert este ca daca pe feisbuc is chestii INTIME si prea PERSONALE, apoi blogul esta e la mine in pat fix intre mine si prietenul meu!
Nu sunt suparata pe nimeni, nu mai am suparari de multa vreme caci m-am scarbit de oameni si nu mai pot cu unii (acest "nu mai pot" il am de la Badea si nu mai pot sa scap de el!)..
Astazi am curatat din nou lista de feisbuc. O sa dau cu block ip si aci pe blog, caci se pare ca se poate. Ca sa nu zic nimanui marsh d'aci (ca e rusine), o sa rog frumos persoanele neinteresate de blogul asta, feisbucul meu, EU si K, sa ne scuteasca. Nu facem bani cu blogul asa ca nu ne folosesc cetitorii. Iar cu feibucul e asa!! cand apare pe wall scris dupa scris, ca mie mi se cacarizeaza copilul, apoi ca ploua si miroase a asfalt ud, sau ca iubesc eu salcamii, sau scriu ceva ce imi vine in minte si deranjez ochiul celor de ma au in lista - exista optiunea de hide. Apasati acolo cu incredere. Este OK! Nu doresc sa deranjam pe nimeni, eu cu ploaia mea si salcamii mei:)

Cum ai dat Hide, cum dispare personagiul suparator care scrie numai despre copilasi si pipikaka. Am fost afurisita azi, dar am si eu zile bune si zile rele. Si totusi nu am zis cu marsh d'aci!
Va doresc zile minunate si lecturi mai faine la cine scrie altceva. Eu am copil si sunt o mama fericita si implinita. Foarte fericita as zice!

(P.S - la botez ma intreaba un dragut pe care nu pot sa ma supar caci este un personaj de film (cel putin!) : auzi, dar cum te simti acum ca ai copil? adica..te simti altfel? esti mai implinita tu, asa, ca femeie? Eu nu intelegeam daca se refera la mine ca femeie, fiinta sexuala sau eu ca femeie fiinta reproductiva, om, caci inainte de intrebare avusese loc o discutie destul de bizara, cu sex:)) Asa ca am zis ca pentru mine: bai ma simt BINE, implinita, fericita.
Acum imi dau seama ca trebuia sa ii zis altceva:))
Bai Roberte P. frate, dupa ce nasti primul tau copil te simti NOUA. Nasterea este experienta suprema care de fapt ajunge sa te defineasca pe tine ca fumeie. Parerea mea. Implinirea vine dupa ce trece macar un an si ai deja vazut cum creste copilul in bratele tale. Si ca femeie (aia sexuala) mai vorbim dupa al doilea copil, parerea mea:)))

Intrebari intrebatoare - Mai zice cineva "Sar'na"?

Saru'mana insemna pe vremea mea respect. Ziceam saru'mana tuturor, de la mama, tata, bunici, vecini, pana la o colega de'a maica'mi cu care ne vedem la vre'un spectacol..sau o batranica, un bunicut..La scoala ziceam mereu "Buna ziua", deh..acolo treaba era oficiala asa. Saru'mana era ceva destul de domestic. Am zis saru'mana multi ani, pana prin liceu cred. Cand tata a devenit Paolo, apoi Astrologul, Nasote, tata Paiu, Padre..si acum Tataie:)) Dupa liceu a venit la noi in vizita o gagica, avea si ea cam 20 de ani - Nicoleta. Deja eu cu ai mei eram la faza de "prietenie", nu mai ziceam saru'mana, eram MARE. Nico venea la noi in casa pentru prima oara, a intrat si a zis saru'mana. Frumos a fost ca si tata i-a zis ei la fel, pentru ca era o domnisorica:)
Scriu despre saru'mana pentru ca desi aproape ma simt deoseama cu maica-mea (unde ea are 33 nu eu 50 si ceva..), uneori simt nevoia sa fiu mica si sa ii spun saru'mana, nu asa cum ar suna asta din gura unui tinerel, ci "saru'mana mami"..Modernizarea asta post-revolutionara a devenit usor nesimtire sau lipsa de respect. Acum ceva vreme am fost salutata de o hoarda de fetite care aveau cam 12-13 ani cu "saru'mana"..paradoxal nu m-am simtit batrana ci mi-a venit sa rad pentru ca desi impingeam la carucior, eram imbracata la fel ca ele, cu vesinicii mei tenisi, cu blugii mei de om, cu un tricou .. Defecta eu, nu? Pe una dintre fetite o stiu de cand s-a nascut caci i-am dat cu multa dragoste genele mele lungi - Nana Naria lui Lys.
Apoi e Cosmin. Care are 14 ani si pe care il stiu de cand era o boaba de om..care zice si el saru'mana! Mie..care is amica cu ma'sa:)) Mi s-a spus saru'mana de cand aveam 20 de ani. Ala a fost socul meu. Acum ma amuz. Veneam de la facultate si o fetita din bloc m-a salutat..Draguta de ea. Imi aduc aminte perfect drama copilariei noastre de a saluta pe toataaaa lumea..La bunica era cel mai grav. De la vale la deal, pe o distanta de cam un km - cat aveam de parcurs intre casele celor 2 bunici, aveam de salutat fiecare om care ne iesea in cale, fiecare baba asezata la poarta la o barfa, fiecare femeie care se ridica pe gard sa vada "bucurestencele". O grozavie ni se parea..ajunsesem sa deschidem gura si sa scapam un "sar'na" lung si lesinat. Apoi urma intrebarea care ne scotea din minti. An dupa an. Parca era un complot al muierilor din sat. Desi stiau foarte bine cine suntem, in fiecare vacanta ne intrebau fix acelasi lucru: ale cui sunteti voi ma? sau..mai grav...cum te cheama?
Eram la fel ca in fiecare an ale lui Paul:) Si la fel ca in fiecare an, ne chema Sabina si CUMVA. CUMVA eram eu, caci sora'mea a copilarit la bunica si o stiau toate muierile. Dar pe CUMVA nu o prea stiau..in plus eram destul de capra si cred ca ma intrebau special, ca sa ma enerveze..
Vreau ca mica Kate sa spuna saru'mana. Vrea sa stie ce respectul se invata, nu vreau sa le spuna pe nume bunicilor ei, prietenilor maica'mi. Asta e un drept pe care il castigi cu varsta. Nu vrea sa le spuna asa fetelor mele, prietenilor mei, mie. Eu is muma'sa, mie sa imi zica MAMA si e destul. Dar vreau ca pe bunici sa ii respecte si sa ii pretuiasca asa cum eu ii respect si ii iubesc pe ai mei. Si da, la mine in neam se spune "mata" de la matale. Si "saru'mana muica". Si nimic nu suna mai frumos decat "sa traiesti Mikitza" sau "sa traiesti muma"..
Mi se pare un schimb bun, eu sa pup o mana dar sa primesc multi ani. Multi si frumosi. Pe care sa ii traiesc frumos.

As vrea sa fiu un om mai bun. Si stiu ca pot si vreau, dar cumva toata bunatatea mea se revarsa asupra lui Kate si atat... Imi urasc telefonul. Nu mai iubesc netul. Nici feisbucul. Blogul e asa..locul meu. Fiecare zi in aer liber ma face sa imi doresc sa plec departe, undeva unde nu suna telefonul si nu am mailuri necitite..

Ne plimbam ore intregi, ii spun tot ce imi trece prin minte, ii dau sa puna mana pe frunze, ii descriu tot ce vad caci ea e o pice ascunsa in carucior..Toate ceasurile petrecute pe strazi sunt ale noastre. Atat. De cate ori ajung acasa ma dor oasele foarte rau, nu pot sa stau in picioare, nu pot sa merg..Imi amortesc pe rand ambele picioare, apoi ma mobilizez, pun copilul in carucior si ne intoarcem pe strdutele noastre inmiresmate. Saru'mana Doamne pentru minunile pe care i le povestesc lui Kate zi de zi. Saru'mana Gusto pentru pufuletii care ma fac sa ma simt copil..

(fara nicio legatura..azi Kate a atras 3 cuconese de la Rebu care maturau stada. La fel ca si mama ei, Kate iubeste oamenii, mai ales pe cei de rand. Fetele au vorbit cu ea, au laudat-o si ea, ea le-a ras cu chicoteli..asa ca o printesa mica si bine educata..o printesa desculta care dadea din picioruse..si care facea 3 femei straine foarte fericite intr-o pauza de matura)