sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Love, pray...don't eat, you'll eat latter

Aud de ani buni (si m-am auzit deseori si pe mine insami) cum oamenii vor pe cineva. Pe cineva dar nu pe oricine. Suntem extrem de selectivi cand este vorba despre iubirile noastre. Cei pe care NOI vrem sa ii iubim.
Cerem ceva ce habar nu avem cum se da, dar noi CEREM.
Vrem pe cineva care sa ne vada sufletul, asa cum credem noi ca este. Majoritatea ne simtim sensibili, deosebiti. O buna parte ne vedem frumosi sau ii auzim pe cei din jur spunandu-ne cat suntem de frumosi. Suntem extrem de frumosi pentru cei care ne iubesc. Pentru cei care nu ne iubesc suntem stersi, insignifiani. Toti suntem la fel, o multime de "diversi".
Mi-am auzit gandul cerand un barbat pe care sa il iubesc cel mai mult din lume. Eram mica. Si am iubit mult, diversi. Asa cum credeam eu ca inseamna sa iubesti. Cerand. Intreband foarte des : ma iubesti? Si spunand inainte de raspuns: eu te iubesc, stiu ca si tu ma iubesti..
Apoi au trecut vremuri peste noi si, in timp, am inceput sa intreb: oare m-ai iubit candva? si in mintea am avut raspunsul, desi interlocutorul meu nici macar nu auzise intrebarea : m-ai iubit..cand te-am parasit..
Gresit. Am primit uneori raspuns. Poate unul era real, poate multe erau spuse de dragul conversatiei. Cel mai bun raspuns ramane: te-am iubit cand ai plecat. Deci mintea mea stia corect..poate pentru ca si eu am iubit altfel cand am pierdut ceva..
Cautam pe cineva care sa ne inteleaga, sa ne iubeasca asa cum suntem, sa ne accepte asa cum suntem. Cautam pe cineva care sa asculte aceiasi muzica, sa placa aceleasi filme, sa se bucure la aceleasi minuni. Cautam pe cineva cu care vrem sa vedem lumea, cu care vrem sa impartim familia si prietenii, cautam pe cineva care de fapt trebuie sa se incadreze intr-un tipar la care tot adaugam cate ceva. Este o lista de cerinte, una mai absurda ca cealalta..Pentru ca noi, cautatorii..nu avem nimic de dat, ne-am invatat sa cerem. Si sa tot cautam. Si apoi ne plangem ca nimeni nu e de gasit. O fata buna, intelegatoare cauta un baiat bun, intelegator. Ce sa faca doi lesinati?! Sa moara in melancolie, in bezna bunatatii inchipuite?! Mi-a zis cineva de curand (inainte de a ma vedea, desigur) ca mi-ar da o mama de bataie pentru toate prostiile pe care le-am facut (a se citi patit, caci ce isi face omul cu mana lui...).
Fete bune si baieti buni nu sunt. Toti suntem ciuma cuiva, precum vorba "pentru unii muma, pentru altii ciuma". Asa cum fostul meu iubit era un ne......(fericit,..trebnic,..mernic..fu*ut,..ghiob - alegeti voi) cu mine, dar s-a dovedit minuna de pe pamanturi cu o ciufitza buclata de numa' 21 de anisori. Ciuma-muma, cum ziceam.
Eu am fost muma ani de zile. Muma padurii, sa fie clar. Sunt de profesie cautator. Am cautat dragostele de cand eram tinerica si faceam exercitii mentale cu David Gahan de la Depeche Mode. Deh, prima iubire nu se uita niciodata..Am plans cu mucii adunati in barba dupa o multime de tinerei care desigur placeau fetele mai pieptoase, apoi mai "usoare", apoi mai "instarite", apoi mai "legale" (aici intra sotia..). Intotdeauna au existat alternative mai bune. Cautatorii sunt specii misto de oameni, dar cu care nu vrei sa te legi la cap. Vorbesc mult. Par ca stiu totul. Sunt destul de unshi cu alifii si nu se tem sa arunce cartile pe masa din prima. Oricum, nu e ca si cum au ceva de pierdut, nu? Cand joci asa, castigi mereu. Castigi o lupta cu un potential partener. In realitate pierzi sansa de a cunoaste pe cineva ok. O muma, nu o ciuma. Ciumele insa au succes nebun.
Cand am auzit de Vicki Cristina Barceloneza mi s-a spus ca FATA aia sunt eu, musai sa vad filmul, o sa inteleg imediat ce am de facut. Am asteptat filmul ca pe painea calda, a venit filmul, l-am vazut. Da, am fost blonda si fac poze. Nu m-am gasit. Nu eram eu. Pe vremea lui Sex and the City, iar mi s-a spus ca sunt pe acolo, cand una, cand alta. Mi-as fi dorit sa fiu cand una, cand alta. Nu eram. Nici macar nu pot sa merg pe tocurile lui Carrie, sex ca Samantha, neam, obsesie cu copil precum Charlota, neh (s-a rezolvat intre timp, desigur) si despre Miranda..nicio treaba..
Apoi trebuie musai sa vad Eat Pray Love. Sunt acolo. Caut. Il vad. Nu sunt eu, din nou. Jules a imbatranit, poate si eu, dar eu de ce nu ma vad?! Singurele chestii cu care sunt de acord la aceste 2 pelicule (scoatem serialul din discutie) este domnul cu care plec in seara asta la culcare. Bardem.
De multi ani aud in jurul meu chestii despre cum sunt eu si mai ales ce barbat imi trebuie mine. Bani de Barcelona sau Bali dati-mi, caci pe bune! eu gasesc un Bardem intr-un sex si indragosteala si va scriu zilnic pe facebook unde si mai ales CUM se desfasoare ostilitatile..
Nimeni nu ma cunoaste..Inca aflu ca eu fac si dreg chestii cu care nu am nicio legatura. Probabil ma precede reputatia..In mila mea de nerozi, tac si rad cand mai aud trambitze prost spuse in context si mai prost. Dar oamenii cred ca ma stiu, doar MA STIU de ani de zile..Nu ma stiu. Nu ma stiu nici eu insami, cum ar putea sa ma stie ei?!

Caut un barbat sensibil si bun, care poate sa mai simtza ca ii vine sa planga la filme, dar daca nu e singur..sa nu planga....
Caut un barbat sensibil in comparatie cu un mitocan. Unul care sa nu scuipe pe strada, sa nu faca pipi la coltz de bloc, sa nu arunce hartii pe jos, sa nu injure in public, sa nu fie violent, sa iubeasca animalele mari si mici si mai ales copiii, sa nu aiba un cordonel cu care sa fie legat de mama lui biologica, sau un alt cordonel cu fostele iubite (hai..poate sa aiba si el un copil, asta e un "cordonel: cu care eu vin oricum la pachet)
Caut un barbat care sa nu placa aceiasi muzica cu mine, sau aceleasi filme! Sa le placa pe ale lui si sa se spele cu ele pe cap, la fel cum si eu spala-ma-voi cu ale mele. Caut un barbat care sa stie sa rada. Si sa danseze. Asa cum rad eu si dansez eu. Deci..mult!
Caut un barbat care sa imi placa felul (meu) de a fi, extrem de ciudat si schimbator. Mi se mai spune Sucita. Barbatul asta pe care il caut nu are alte calitati sau defecte decat mine. Caci barbatul asta is eu cu o bine cunoscuta pereche de coaie.
Nu il caut pe Dumnezeu, caci nu l-am pierdut niciodata. Nu caut sa mananc mai mult decat o fac intru a imi creste ok copilul. Nu caut nicio iubire de mila de sila. Caut caci imi placa cautarea. Si o fac de acasa, din pat, in tihna, necautand de fapt pe nimeni..Caut este un fel de a spune, caci daca CAUT ceva, eu inca ma caut pe mine.
Stiu exact cand m-am pierdut, cea mai frumoasa parte din mine s-a deja nascut, ramane sa descopar daca in viata merge ca in filme si ma voi descoperi, din nou, in mine, nu intr-o iubire pe care cred ca o CAUT:)

PS - de fiecare daca cand cineva imi spune cum trebuie sa fie barbatul ideal/femeia ideala, eu STIU sigur ca EU sunt omul cautat:)) Toti ma descriu impecabil!! Sensibila, buna, darnica, calda, deloc geloasa, casnica, nu bea, nu fumeza, nu aia, nu aia, familie ok, prieteni de calitate, neste scoli, masina, laptop..n-am casa..ete..ne luam..
Superba. Si fac si copii frumosi. Din 2 in 2 ani..

PPS - nu CAUT barbatel, sper ca e clar ca ma lasai influentata de filmul asta cu mesiu Bardem descult pe o plaja. Nu caut caci..sa ma caute..

miercuri, 3 noiembrie 2010

Oare cum era mai bine?

la 1900:
"Universul domestic al Vechiului Regat este o oglindă cu nenumărate chipuri. Aici regăsim, familii de la opincă la Vlădică.Boieri şi doamne din înalta societate, avocaţi şi profesori, negustori şi calfe, meşteri şi ucenici, ţărani pălmaşi, dar şi ofiţeri şi medici. Toţi au un numitor comun: unul, cel mult două momente importante în viaţă lor. Căsătoria şi/sau divorţul. Două instituţii care s-au remarcat din plin în perioada de aur a României Mici."La belle epoque" - jumătatea secoului al XIX-lea până la primul război mondial(1914). Dragoste şi iubire sunt termenii care astăzi par chiar folosiţi foarte des, însă în epocă,nu erau recunoscuţi.Severitatea, lipsa duplicităţii în materie dotala, zestrea, mariajul fericit ori ba, copiii, rudele, certuri şi scandaluri publice, culminând cu fapte de adulter sau mirajul concubinajului, sunt regăsite în pagini de amintiri, manuscrise, acte oficiale sau texte de legi.Femeia rămânea chezăşie pentru bărbat, venea cu zestea în căsnicie şi ţinea toată casa. În plus se adăugau grijile cotidiene pentru soţ şi copil. Statul şi Biserica se întreceau să conserve cât mai bine această stare de fapt.Desigur femeia nu avea foarte multe drepturi, însă finalul războiului a produs o schimbare în mentalităţi, purtări, societatea patriarhală fiind nevoită să accepte şi un destin al femeii, acela de om cu drepturi egale faţă de celălalt om, bărbatul.

(de aici: http://www.romania-actualitati.ro/casatorie_si_divort_la_1900-19581)

FAMILIA ÎN EUROPA ÎNTRE ANII 1960 ŞI 2000
MARIA SIMION

Proporţia mamelor singure (femei nemăritate şi ne-coabitante) este mică în
ţările dezvoltate. În Europa, multe naşteri ale femeilor nemăritate au loc în timpul
coabitării (cu excepţia Germaniei, Olandei şi Elveţiei). Amânarea primei căsătorii
explică creşterea numărului naşterilor în afara căsătoriei la femeile în vârstă mai
mare.
Deşi majoritatea adolescentelor care au un copil sunt căsătorite, o parte
însemnată a adolescentelor devin mame ca femei nemăritate. Mai mult de jumătate
din adolescentele mame, din Franţa, Germania, Anglia şi SUA sunt necăsătorite.
Aceste naşteri reflectă o tendinţă spre niveluri mai mari de naşteri de copii printre
femei singure, nu doar adolescente.
Modificările în modelul căsătoriei au determinat şi alte schimbări. Una dintre
acestea este apariţia familiilor monoparentale, în care singurul părinte este, adesea,
mama. În Europa, proporţia familiilor cu un singur părinte varia între 14 şi 22% în
1991, cu creşteri în câteva ţări până în 1998. Procentul copiilor ce trăiesc numai cu
un părinte este mai mult decât dublu faţă de cifrele anterioare din 1983, în Irlanda
şi Anglia.

.............

Noul model familial se caracterizează, deci, prin diminuarea frecvenţei

căsătoriilor, creşterea frecvenţei celibatului definitiv şi a vârstei medii la prima
căsătorie, amânarea naşterii copiilor şi scăderea numărului acestora şi creşterea
frecvenţei naşterilor în afara căsătoriei. Toate acestea sunt însoţite de creşterea
frecvenţei divorţurilor.
Forma „clasică” a familiei este familia nucleară formată din cei doi părinţi,
mama şi tata, şi copiii biologici. Dar formarea familiilor variază de la căsătorii
legalizate şi uniuni consensuale, la uniuni în care partenerii nu locuiesc împreună,
familii uni-sex1. Însă, căsătoria recunoscută prin lege şi obiceiuri, sancţionată de
autorităţi civile şi religioase, ce implică obligaţii ale ambilor parteneri, rămâne
forma predominantă a uniunilor.

(de aci: http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2002.1-4.a07.pdf)

sau asa:

http://pureblack.wordpress.com/2008/05/13/m-am-casatorit-din-interes/

:)))

La 1900 era ok. Mi-e somn, dar asa as scrie ceva despre iubire si fetite si baietei..Dar as scrie din amintiri sau despre alti oameni si din amintiri nu mi vine, despre altii nu se cade:) Asa ca zic ca la 1900 fara iubire era minunat!!

Se maritau calicul cu calica si boierul cu boieroaica. Uneori boierul mai arde slujnicile care mai frecau si altceva decat argintaria si se umplea curtea de bastarzi. Alteori, boieroiaca era surprinsa cu fustele in cap, calare pe grajdar, impiedicandu-se desigur in el in drum ei catre..cal.

Dar! Soiurile bune asa duceau mai departe numele si sangele, se maritau si faceau plozi. Uneori se maritau in neam ca sa nu piarda averea, si le ieseau plozii trogloditi sau pociti..Dar..nu se iubeau, nu sufereau. Si care mai suferea..mai punea mana si mai scria o carte! Azi sufera toti, nu se marita nimeni si chiar ca nu mai scrie nimeni o carte buna de pus mana pe ea.

am zis. ma culc. sper sa ma trezesc inainte de a ma fi maritat din dragoste:)))