Demult, tare demult..

Cand am vazut prima oara Finding Nemo eram langa Paris, in Maison Alfort. Locuiam cu un soricel, in casa rosie..La sfarsitul filmului, soricelul meu a plans si m-a intrebat "pe mine de ce nu ma cauta tatal meu?"..

Au trecut anii si am facut promisiuni dupa promisiuni catre mine insami. Mi-am promis ca nu voi face nimic din ceea ce am vazut la altii - lucruri care fac oameni nefericiti si ii tin legati de alti oameni. Am zis mereu ca iubirea trebuie sa invinga orice obstacol. Pentru ca eu eram iubita si iubeam si nu intelegeam cat de greu poate sa fie sa iubesti pe cineva care nu te vrea, sa ai un copil cu cineva care nu te iubeste, sa te casatoresti cu cineva din obligatie, etc, etc. Eu?! Niciodata!
Eu trebuia sa ma casatoresc cu un barbat pe care il adoram si care ma iubea teribil. Aveam o nunta simpla, pe plaja, sau intr-o poienitza. Eram imbracata cu o rochie alba lunga, de panza, simpla, simpla. Desculta si cu o pereche de Converse albi care ma asteptau cand pe inserat se racea vremea. Nunta mea era vara, era o nunta fara dar, o nunta la care ma faceam muci si dansam pe mese. Sotul meu? La fel ca mine, un nebun plin de viata, imbracat intr-o camasa alba de panza si cu pantaloni de in, descult. Cu o familie normala, simpla, ca a mea. Fara basinele si fitze din pricina lipsei fetelor de masa de la nunta..Sotul meu ar fi baut cu mine si cu prietenele mele care intr-un moment de luciditate l-ar fi tras deoparte si i-ar fi spus mai in gluma, mai in serios sa aiba grija de mine ca sunt o sensibila in spatele puterii si gurii mele uriase. El ar fi impartit un rand de tequila cu fetele, le-ar fi pupat pe rand si ele ar fi stiut ca totul o sa fie bine..
Culmea este ca omul asta exista in teorie, dar ne-am ratat reciproc acum cativa ani, asa..la mustatza..Deh! Soarta..
Apoi - copiii mei. Minim doi. Primul venea la scurta vreme dupa nunta de pe plaja. Si desigur era o fetitza. Apoi urma un baietel, la cam 2 ani distanta. Vacantele mele ar fi fost la mare, noi doi si copiii + armata de fete dragi care i-ar fi alintat..Fata mea mi-ar fi impletit flori in par, pe plaja din Vama Veche cea a anului 2000..2000 si ceva..Fiul meu ar fi pescuit cu tata si mi-ar fi cules melci. Ta'su ar fi carat beri la cort, ars de soare. Am fi inotat goi in mare, in larg, noaptea, ametiti de alcool..Si da, ne-am fi iubit. Asa cum am iubit pana acum fiecare om de langa mine. Desigur mi-a fost frica sa admit ani de zile ca am vise la fel ca toate fetele, ca sunt un siropel de fata, ca visez rochia alba (de panza, simpla) si nunta si familie.
Aceastea nu corespundeau prea tare cu mine cea independenta, cea care nu mai vrea relatie..ci vroia sa aiba o aventura..acolo..de trecut la caiet.

Asta era demult, tare demult. Pe vremea cand eram asa de nemultumita desi ma iubea cineva. Acum sunt doar noi doua. Eu si Kate. Eu o iubesc pe ea si ea ma iubeste pe mine, cunoscandu-ma cel mai bine din lume..Poate e singura de fapt care ma stie cu adevarat pentru ca inca impartim un corp, o minte, un suflet:)
Am realizat aseara ca poate cel mai important motiv al singuratatii mele nu este lipsa cuiva care sa ma iubeasca ci frica mea, lipsa de neincredere..Nu mai am curaj sa fac nimic nebunesc, sa ma trezesc la 7 si sa sun la usa cuiva, doar ca sa mai fur o ora de somn cu el..Nu mai am putere sa scriu un mail, un mesaj, sa dau un telefon in care sa spun ce simt. Pentru ca intotdeauna exista frica. Frica sa nu fie cearsaful ciufulit de alta, sub mine. Frica sa nu sune din nou telefonul. Frica sa nu intorc capul si sa zaresc un nume pe desktop, un apel pe telefon..o frica nejustificata, ireala..
Nu cred in exclusivitate pe categoria de iubire:))
Dar cred ca eu si Kate avem o exclusivitate pe iubit si nu ne permitem sa cerem nimanui prelungirea dreptului de suferinta.
Demult, tare demult am stiut ca cea mai fericita parte a vietii mele este legata de mine si copiii mei. Si pana acum nu am avut fericire mai mare decat atunci cand am simtind-o pe fie'mea cum ma impinge cu talpitele ei mici in burtica. Se intinde, sa intoarce cu fundul la lume, isi ascunde zambetul..si nu, nu impartim asta cu cineva anume. Pentru ca am ridicat prea mult stafeta candva si am semanat frica. Mie imi e frica, lui ii e frica. Oamenilor mari nu le este frica.. Oamenii mari stiu exact ce au de facut. Eu raman cu frica si cu Kate. Intr-o zi o sa dispara si frica..

Foamea

Dupa vizita la doctor si apoi la eco (in urma careia s-a decis arestul la domiciliu in vederea aducerii pe lume a unei fetite sanatoase si frumoase) au mai aparut si alte "schimbari". Am renuntat la caratul cartilor grele din geanta :( Jurnalul unei fete greu de multumit a fost inlocuit cu Foamea lui Hamsun, in franceza, sa vedem daca mai conteaza anii aia de scoala sau s-au dus pe apa sambetei.. Minunea a durat o zi, caci o data cu statul acasa, a disparut si cetitul in metrou. Acasa nu am timp sa citesc pentru ca nu sunt acasa decat fizic, mintea mea inca e la birou, in vederea realizarii unei statui in Dorobanti, langa cafenele pentru devotamentul meu platit in arginti grei..
Cartea asta m-a marcat si imi doresc sincer sa o recitesc...poate si pentru ca in mine zace o foame despre care am mai scris..o foame de oameni, o foame de iubire, o foame de implinire. Stiu, toate vor veni curand si ma vor inunda, uneori ma uit la Gia si ma sperie gandul unei iubiri atat de speciale..
In casa suntem 4 generatii de femei. Desi la noi in neam barbatul a condus mereu ostitlitatile, femeile toate sunt de fapt puterea din spatele celor cu "big balls". A venit bunica. Mama mamei mele:) Ma uitam la ea, apoi la mama, la mine si la sora-mea si apoi la Gia si la burtica in care danseaza Kate. Si incercam sa ma prind (recunosc, cu o curiozitate de copil plin de rautati) pe cine iubeste mama mea mai mult, pe noi fetele ei cele doua sau pe mama ei?
Desi mama mea este o minunata, inclin sa cred ca cel mai mult din lume o iubeste pe mama ei. Ceea ce imi intareste convingerea ca aducerea pe lume a acestui copil a fost cea mai buna (si egoista) alegere pe care puteam sa o fac. Foamea mea de iubire se va domoli poate odata cu venirea lui K..sau poate va spori si nu voi inceta sa imi doresc sa daruiesc iubire (da, din aceea care sufoca...pf! )..Nu stiu. Nici nu conteaza. Conteaza linistea mea. Cartile mele, lumea mea cu bune si rele. Intru din nou in faza in care nu vreau sa ma vad cu nimeni:) poate ca e urat, insa nu imi doresc sa socializez, sa ies, sa ..nimic..
Oare e din cauza ca ma umplu de pete? Langa mine Gia vorbeste intr-o limba din care nu inteleg nimic, insa probabil am stiut-o candva. Si rade, rade si isi indeasa in gura aia mica 4 degete mici-mici..Hihihihi. Ii este FOAME..

Beautiful Alex and his world

"Acest pui de om lupta cu incapatanare pentru viata lui, isi doreste enorm sa poata vorbi, sa poata umbla, sa poata tine o jucarie in manute...el nu poate sta nici in fundulet, Alex sufera tare inca de la nastere...s-a nascut prematur in data de 10.07.2007 in urma sfaturilor date de medici care acum nu au responsabilitatea macar sa isi recunoasca vina.
Alex s-a “pricopsit” cu tetrapareza spastica din cauza neoxigenarii creierului la nastere, cu toate acestea medicii nu-si recunosc vina...iar o familie care se presupunea a fi fericita duce o viata dezastruoasa. In loc sa umple casa de tipete de zambete de ras de copil Alex sta linistit fara sa poata face mare lucru...oare ce e in inima mamei sale cand vede copii de varsta lui Alex bolborosind pe limba lor...numai ea stie cate nopti innecate in plans a trait, cate clipe amare a dus privindu-l pe Alex neputincios intins pe patut.
Alex urmeaza tratamente pentru a deveni un copil aproape normal, dar are nevoie de mai multe sedinte, minim 8, la o clinica specializata de recuperare din Ucraina unde a avutaplicate procedurile: kinetoterapie, luminoterapie, vibromasaj, reflexoterapie, masaj, corectia coloanei vertebrale. O veste buna: se vad rezultate. Mici, e adevarat, dar ele exista!
Pentru noi a fi sanatos e ceva firesc insa abia cand nu ai sanatate incepi sa pretuiesti aceasta avere. Alex este bolnav si ar da orice sa se faca bine. Impreuna putem ajuta acest copilas greu incercat, putem da speranta unor parinti iubitori, putem transforma o viata. Aplecati-va si voi sufletul asupra lui Alex, intelegeti ce inseamna sa fi bolnavior si incercati sa faceti ceva pentru el.

Conturile bancare deschise la Banca BCR Oltenitei, pe numele Tutunaru George Alin, pentru ca Alex sa poata fi ajutat:
RON: RO45 RNCB 0667 0255 4918 0001
EUR: RO18 RNCB 0667 0255 4918 0002

29.10.2009: Alex Tutunaru a inceput terapia cu Oxigen Hiperbar in Constanta. Pe 15 noiembrie 2009 ar fi avut o noua sedinta, dar nu au ajuns...nu au ajuns nici in 2 decembrie la programarea din Ucraina. Cauza: lipsa banilor necesari!
Toate aceste tratamente reprezinta PASI MARUNTI SPRE VINDECARE!
Cu totii il putem ajuta…si putinul tau poate conta! AJUTA-L!
Parintii: TUTUNARU ROXANA – 0744.498.881 sau 0730.498.881/ roxy.tutunaru@yahoo.com
TUTUNARU GEORGE - 0745.369.699 / georgealin11@yahoo.com

http://alextutunaru.wordpress.com/"


Asta e povestea lui Alex. Acum va spun eu cum l-am cunoscut. Cred ca prima oara l-am cunoscut cand era in burtica. Acum peste doi ani..
Acum Alex este inalt, e un pachet de muschi, are picioarele puternice ca ale lui Nureyev, rade din toata inima, incearca sa vorbeasca cu cei din jur dar nu poate..Nu poate sa stea in fundulet, nu poate sa faca ce fac baieteii in varsta de doi ani. Insa Alex face alte lucruri. Alex e o bucurie desi viata lui pare un chin..Alex rade si iubeste cum nu am prea mai vazut piticei..Am zeci de prieteni in lumea asta, sper ca din vorba in vorba sa il ajutam pe Alex sa mearga in Ucraina la terapie, acolo unde doctorii il lauda cat e de OK, cat e de puternic, cat e de harnic si de plin de vointa. fiecare vizita costa 3.000 de euro. Pana acum Alex a mers de 5 ori. Roxi nu mai munceste, munca ei este de doi ani de zile Alex. Desi poate este cea mai grea meserie din lume, jobul lui Rox cred ca este cel mai frumos din lume. Insa nu e platit decat in zambete si multa iubire. Nici zambetele, nici iubirea nu il duc pe Alex in Ucraina. Inca sunt oameni care doneaza in cont si care o suna pe Roxi si vorbesc despre Alex. In Romania sunt o multime de copii care au tetrapareza spastica..Alex este doar unul dintre ei, insa el este special pentru ca EU il stiu, pentru ca o stiu pe Roxi de ani de zile, pentru ca Alex a fost la noi si eu l-am simtit atat de bine, de normal, de fericit, de copil bun..Este Rac, la fel ca mine, cred ca de asta este si mai special, caci Racushorii sunt asa o zodie speciala, de ciudatei si artisti, hihihi:)

Sper sa il revedem curand pe micul balerin si sper ca macar o parte dintre cei care citesc blogul asta vor dona pentru noul drum al lui Alex in Ucraina:)