Like crazy

Am vazut un film cu o poveste despre o iubire. Dar nu despre o iubire oarecare, ci una asa, nebuneasca, una din cauza careia sa nu poti sa dormi, sa nu poti sa mergi mai departe. Sau sa mergi, cu greu, crezand ca o sa treaca toate. Nu trec.
O fata place un baiat si ii spune. Si el o place inapoi. Si ajung prieteni buni, si se iubesc atat de frumos incat aproape ca, vazand filmul, iti dai seama sau ca ai avut asa si ai pierdut, sau ca n-ai avut asa ceva, si asta astepti.
Apoi soarta (ei bine, SOARTA!!!) ii desparte pe cei doi. Unul intr-o tara, altul intr-o alta. Pot sa fie doua orase, nu neaparat doua tari. Vorbesc si le e greu si le e dor. Si lunile trec. Pot sa treaca doar zile. Oricum e al naibii de greu sa treaca pana si orele in UNUL. Si tot soarta ii reuneste. Apoi ii desparte. Si fiecare gaseste pe altcineva, dar niciunul dintre cei gasiti nu reuseste sa completeze "sufletul puzzle". Pentru ca uneori, nu merge asa. Nu merge sa decupezi tu un om si sa in asezi acolo, in locul altui om. Si in filmul asta, fiecare, si Anna si Jacob, gaseste pe cineva. Un Simon care o iubeste pe Anna asa de mult, incat incepe sa aiba grija de ea. Nu o mai lasa sa bea. Incepe sa o ajute sa se hraneasca sanatos, ba chiar o scoate din casa, la alergat, dimineata. Jacob are o Samantha, care il ajuta la job, il face fericit, il iubeste pana la lacrimi. Fiecare dintre cei doi primeste IUBIRE. Si totusi, fiecare dintre primitori nu este fericit. Cu toata iubirea aia, undeva, petecul decupat, nu se muleaza perfect in "sufletul puzzle". oamenii care ne iubesc nu ne sunt niciodata suficienti, daca undeva, in lume, sacul nostru are un petec al lui. Unul pe care l-am avut si l-am pierdut, sau unul pe care inca nu l-am gasit si nici nu mai stim daca il cautam..

Anna il cere de barbat pe Jacob. Si soarta ii desparte. Si ca sa stiti finalul trebuie sa vedeti filmul.
Fiecare poveste are legatura cu mine, caci doara eu insami sunt centrul universului meu..asa ca va spun atat. Uneori, in viata, nu suntem DOAR un biet sac, fara un singur petic:)
Sacul meu a fost destul de ciuruit, peticesc la el de ani de zile. Cu bucurie si iubire. Si cu dureri si lacrimi. Depinde ce fel de ata am, la cusut de petice. Cel mai frumos petic al meu (de pana acum) a fost Katerina. Cea care ma completeaza ACUM pe mine. Am mai cusut candva un petic, dar a fost asa de subtirica atza incat s-a desprins, singur. Si acum e bine cusut pe un sac frumos, cu doua petice minunate:)
Sacul meu este un sac foarte colorat. Mai e loc de petic(e), dar pe langa papiotele pe care le tin cu mine, exista si niste preferinte. Nu accept decat petice din materiale alese, care sa nu zgarie. Care sa nu fie ..negre. Care sa nu se destrame usor. Poate sa fie din lana, bumbac, matasa, in..chiar si din canepa, la naiba!! il fumam, daca e cazul:))

Oricum, minunat filmul. Asa ca..daca v-ati pierdut undeva prin lume peticelul, cautati-l. Si daca inca nu l-ati gasit vreodata..asteptati linistit, intr-o zi va gaseste el. Sacul meu sta intins la soare, soarele ala de la 9 dimineata. Si imi plac scaunele de lemn. Cum ii face jacob lui anna lui..Si as putea chiar sa nu mai beau;))

"Ce a vrut sa spuna poetul?"

Mai tineti minte cand eram la scoala si aveam de facut fise de lectura si comentarii la tot felul de poezii, povesti, nuvele, etc? Ei bine, am auzit o poveste acum ceva vreme, cum ca la scoala superioara de advertising, se ia o reclama de la tv, se da la elevi si aia tre' sa zica fix cu cuvintele lor "ce a vrut sa spuna poetul". Elevii, viitori publicitari, se vor screme si vor da ce e mai bun din ei, eu tot cred ca o sa iasa o beshina (vai, ce urat Mihaela!!) dar ei saracii, de unde sa stie..ei vor note mari si atat. Legenda spune ca una, o fata, a "comentat" un spot, dar era saraca pe din afara cu totul, nu a inteles nimic. Dar nimic. Eu as merge mai departe cu provocarea si as da TOATE spoturile la care am lucrat oricarui copywriter din orice agentie (mai putin aia vinovata de idee) sa vedem cine intelege macar 50% din ce a vrut sa zica poetul:))
Pentru ca povestea sta de fapt asa: cineva are o idee buna, altcineva o deseneaza, altcineva o comenteaza, altcineva o regizeaza, altcineva o editeaza/monteaza, apoi incepe circul. Inainte sa se coaca painica, si sa umple de miresme incaperea, vine cineva care zice: hai sa crapam putin, dar putin de tot coca asta de deasupra sa vedem cum e miezul. 10 voci speriate zic: nu, ca o sa se moaie si nu o sa mai fie buna. Dar..marsava mana deja a inceput sa indese o furculitza in coca.
Apoi zice: sa mai punem sare si piper ca asa am vazut eu la tv. 10 voci speriate zic sa nu, ca deja s-a pus sare, si piper in paine nu e ok. Dar totusi..vor varsa cu sararitza si vor macina cu pipernitza. Apoi, desi inca NU E GATA, mai vine o mana marsava care zice: ba..ce cacat..ia scoate iar painea aia frate, da cu ou pe ea! Ce e in gaura aia negru?! Piper? Unde plm ati vazut voi paine cu piper?! Hai frate! Se ia furculitza, se scoate miezul cu tot cu piper. Avem o coaja groasa care arata bine. Ba, dar frate..cum ducem asta la client?! ia bate niste oua si indeasa-le in coaja, ca se umfla! Da-i ma in plm, ca merge si asa! Ce sa faca, ma? Se supara brutarul ca i-am futut painea?! Hai frate! Da-l in cacat, ca il platim! Hai, luati-mi ouale la batut si bagati mare, ca trebuie sa fie gata IERI!
Paine e gata. Miroase frumos. Arata bine, straluceste de la ou. Se pune intr-un prosop cusut de mana, tesut de mana, alb, curat. 10 voci speriate se duc cu ea. Plocon. Doua maini marshave merg agale langa voci. O gura mare, frumos rujata asteapta sa guste din paine. Clientul. Sta cuminte la masa. Se aseaza stergarul pe o masa mare, frumoasa, se descopera usor. Gura mare se deschide si o picatura fina..dar tot o bala..se prelinge pe masa cea mare. Miroase bine. Arata bine. Sa o taiem sa o gustam. 10 voci speriate tac..si tremura. Doua maini marsave se scarpina in locul unde candva au tinut niste oua.
Gura mare si rujata gusta. Mmmm, ce buna e! Este..minunata! Este fix cum am visat! Revolutionara ideea cu oul in interior! Cine s=ar fi gandit la asa ceva!! BRavo! Bravo!! Mainile marsave sunt stranse cu putere, spre cele 10 voci se arunca numai o privire (oricum, cine is astia?! umili asa..speriati de bombe..). Paine este impaturita cu grija.

Peste cateva luni...lucrare de control despre noul produs de panificatie XXX

"Am fost foarte placut surprinsa de aceasta noua reteta de cozonac ca la mama acasa. Textura fina a miezului mi-a amintit de verile petrecute in curtea bunicii, de mirosul imbietor de flori de cires, plantati de bunicul meu, veteran de razboi, in curtea din spatele casei ridicata de strabunicul meu..etc..etc.."

toata aceasta scriitura este de fapt o mica introducere prin care doream sa imi anunt cititorii ingroziti probabil de cele doua postari :
despre BARBATUL DIN MINE
si
despre ROMANCA DIN MINE

ca sunt ok si ca poetul a vrut doar sa sublinieze faptul ca iubeste dansul si mai ales muzica din Balcani si la aia cu barbatul, da. Se pare ca daca analizam cu atentie, imi doresc sa conduc. Nu stiu ce, pe cine, dar imi place sa iau fraiele in mana. Numai sa gasesc un armasar bun si ma ocup. In rest, totul este minunat. Asta asa..daca isi facea cineva grji..

PS - da, am uitat sa va zic. Imi caut de munca. Da, da..Tot in publicitate! Imi place al naibii de tare cum miroase painea coapta!!

PS2 - sper ca este clar ca limbajul nepotrivit (din partea de inceput a textului) nu imi apartine, ci este citat cu maxima acuratete din clasici (in viata), caci doar nu va imaginati ca o domnishoara de pension, asa, ca mine, as folosi asemenea cuvinte si mai ales..prescurtari! sau diminutive!! acest semn de ..oligofrenie (asa am auzit..)

Back to reality

Acum ceva vreme eram framantata de probleme lumesti, ma gandeam eu cum o sa fie cand o sa ies in oras (din nou!) dupa atata mamacire, cum o sa imi placa iar de cineva, etc, etc. Ce prostie! Niciodata nu ai de unde sa stii. Pentru ca nu e niciodata la fel. Indiferent cat de misto par oamenii, toti sunt simplii muritori, fiecare cu pacatele lui. Si da, e foarte trist..nu exista povesti. Sau daca exista, eu le ocolesc de la o mare distanta, pentru ca is atat de ametita de iluzii, incat nu mai stiu exact care e povestea reala (haha!) si care este realitatea. Da, ma contrazic, dar zic bine, credeti-ma. Exista povesti si nu exista povesti. Alea care exista au loc de obicei numai la mine in cap. Alea care nu exista, nu exista pur si simplu.
Cred ca m-am grabit de 3 ori pana acum.

Prima oara m-am grabit si am fost foarte incantata de rasul meu. Caci da, am ras zile in sir. Vorbeam si radeam si imi ajutam fericirea zilnica, bucurandu-ma ca mai exista oameni misto. Mi-a pierit treptat zambetul. Nu puteam sa rad ca proasta la nesfarsit, nu? Pentru ca sunt o pricinoasa, am cautat omului nod in papura. Si el m-a ajutat, pentru ca probabil credea ca sunt altcineva. Si eu eram altcineva, caci ..lupul isi schimba parul, dar naravul, ba. Si naravul meu este unul ...despre care nu vom discuta aici. Deci omul cu papura a fost impins usurel in afara cercului care ma continea si pe mine. Si asa cum a aparut, a si disparut, nu inainte de a ne enerva reciproc, a ne scrie metafore (care in mod normal ne-ar fi facut sa radem, dar hei! deja am decis ca s-a ras cam mult in cuplu asta!). Nu mai vorbim. Ne mai scriem frumos, decent. Oamenii veseli sunt foarte misto, cat timp raman la stadiul de amici. Cu care razi. La telefon. Rar.
A doua oara m-am lasat purtata de povestea altcuiva. Si iar am scris si iar am ras si a fost foarte frumos, doar ca eram din filme diferite si aveam vieti diferite si povesti diferite si teluri diferite si asa de rau am obosit sa nu fiu eu, si sa ma ascund ca sa nu derajez, incat..Pur si simplu m-am oprit. Ratacita in
A treia oara este si ultima. Pe o baza care scartaia teribil (mlastina cu nisipuri miscatoare in care colcaie lipitori sugatoare de sange), am lasat sa curga nopti si randuri si cineva a pus cot la cot cu mine caramida, dupa caramida. Si uite asa, in luni de zile, s-a ridicat ditai visul. Frumos, curat. Sa zicem ca e asa..un castel..
Un castel de toata frumusetea, cu o printesa alintata, de toata..frumusetea. Insa am uitat sa va spun ceva. Nisipurile miscatoare erau cea mai mica problema. Lucratorii la zidit au uitat ca orice constructie ridicata in DOI, are nevoie de ceva. Intre caramizi se pune ceva care sa ajute la lipirea acestora. Dar cine sa se mai gandeasca la liant?! Cu gura pana la urechi, caramida dupa caramida, s-a ridicat minunea. Si fix cand sa scoatza pricessa capatana-i superba pe geam, jang!
Ce? V-ati speriat? S-a daramat sandramaua?! Ah, nu..Nici macar nu s-a miscat nisipul..De la inaltimea turnului, simpatica si vesela princessa a vazut ceva in zare. Nu un cal, nu un alt print, ci..realitatea. Nimeni nu traieste intr-o poveste. Oamenii se trezesc, beau cafea, o freaca pe net si pleaca la munca. Unde stau la barfa si tigara cu niste colegi, mananca ceva, apoi pleaca acasa. Acolo se saluta cu ceilalti din casa - familie, sotie, copil, nici nu conteaza. Dupa care mananca. Apoi o mai freaca pe net si se culca. Unii mai vad un film. Altii isi inseala iubitele. Altii nu. Unii mai vad un film, unii asculta muzica. Unii beau vin. Nu toti..
Nimeni nu mai are timp sa viseze, sa creada in povesti. Oamenii sunt pragmatici, li se pare "dragut" asa ca mai vad cate un visator pe strada, dar..sa fim seriosi..Dragostea trece prin burta, ce ajunge in burta costa bani si in plus mai e si mizeria aia de sex, care cica misca lumea.
Care dragoste?! Ah! AIA?! Pai da..exista.
Fiecare are dragostea lui. Dar o tine acolo. Safe. Nu e nici macar ascunsa. Pur si simplu e acolo. Doarme..beata muarta..

Sa va mai spun cum e cu princessa din varful castelului care sta sa pice?! Rade incet. De frica sa nu o auda nisipurile si sa se trezeasca si sa inceapa sa se unduiasca..E fix in cel mai inalt turn, sta cuminte intr-un colt siiiiiiiiiiiiiiiiiii ...face ce fac si altii..o mai freaca pe net..Uneori mai vede caramizile si se gandeste ca daca da jos fiecare caramida in parte, si apoi le reaseaza DAR de data asta pune si ceva ciment, sa se lipeasca BINE intre ele, poate ca nici macar nisipurile cele unduitoare nu vor reusi sa ii distruga castelul..Dar iar a obosit..Poate e cam batrana princessa. Poate ca, la fel ca intr-o poveste, parul ei se asorteaza perfect cu rochia ei alba. Poate ca de la atata ras, are toata fatza plina de riduri..
Habar nu am ce e cu princessa asta. Pentru ca eu nu sunt o princessa. Eu sunt un om. Unul care poate sa fie foarte simpatic sau foarte afurisit. Sau..unul care pur si simplu dispare.

Intre timp, de sus din turn se vede fix aceiasi realitate plictisita de moarte. In care oamenii fac ce e mai bine pt ala de langa, ca sa nu supere. Cica se numeste altruism. Azi n-am.
Am inchis. Si nu intentionez sa reviu numaidecat, caci sunt asa de obosita si imi doresc atat de mult sa dorm si cand m-oi trezi, sa fie ziua in care suntem toti la masa si radem si nimanui nu ii mai pasa ce a fost, cine cu cine ce a avut. Suntem noi si noiul asta ma include pe mine si eu rad si sunt in siguranta, pentru ca in jurul meu sunt exact oamenii care trebuie sa fie.

O mai frec putin pe net si apoi ma culc. Maine o sa incep sa invat sa traiesc ca toata lumea. Prin burta si fara sa mai rad atat de mult si atat de des (aiurea asa..un ras continuu..)