sâmbătă, 16 ianuarie 2010

In pat

Azi a fost prima zi de stat in pat. Stat in pat cu 4 mese in loc de 6 pe zi. Am fost suparata, nu am mancat fructe caci nu am avut, am uitat sa imi iau vitaminele dar am baut multa multa apa..macar atat..
Am fost la doctor vineri si tot vineri a fost cam ultima zi de munca. Kate s-a asezat confortabil destul de aproape de iesirea catre lumea cea mare iar eu, iresponsabila ma'sa in loc sa o ajut sa mai stea on OU, o tot imping de ceva vreme facand efort, mergand la birou si enervandu-ma..De cam doua saptamani nu o mai pot ridica pe Gia care mai nou are 5 kg si ceva. Maine face 2 luni si o crestinam pe micuta, eu voi sta cuminte intr-o strana pe scaun si voi face poze. O sa merg la botez si nu voi putea dansa pe mese, nu voi putea topai si nu voi putea manca dulce. Ah..statul in pat urmatoarele 2 luni vine la pachet cu 2 nospa pe zi si nimic dulce. Am mai servit azi neste pishcotele..dar nu e voie. Deloc. Apa e voie. 3 litri. Sunt suparata pe mine..Sunt suparata pentru atat de multe lucruri incat mi-a pierit zambetul de tot. Singura care ma face sa rad e mica mea sirena care ma pocneste apoi ma mangaie si cand imi e cel mai greu, mai deschid un filmulet cu ea si o vad cu manutele langa fatza aia mica si frumoasa..si rad.
Sunt suparata caci las sa ma macine cateva anexe ramase pe birou nesemnate, niste bugete netrimise..my documents nesalvat cu toate pozele mele. Si nu inteleg de ce las sa ma macine asta si ma supar si mai rau caci stiu ca nu mi s-a ridicat niciodata o statuie in toti anii astia in care am fost un angajat dedicat..platit pentru niste prestari servicii si atat..
Poate ca stand in pat si citind si vazand filme (cu picioarele in sus) o sa o calmez si pe Katerina cea micuta si o sa ne fie mai bine doua luni de acum incolo..
Kate e Katrina sau Katerina. Sau un uragan sau o bucata din Grecia agapi mou..draguta mea mica are niste bluzite de panzica pe care sunt cusute niste flori mici, mici:) Una dintre bluzite are un V albastru cusut acum multi ani..V de la Victorius Dadster:))hihihihi, ce ciudat, ce bizar si ce coincidenta:)
Stau in pat. Ma culc acum..cateva minute pe o parte, apoi ma intorc si odata cu mine si mica sirena..ore intregi de rasucire pana la ziua..

miercuri, 13 ianuarie 2010

"Si acum du-te acasa si scrie pe blog!"

zise el, asa ca eu, ca o viitoare mama (femeie serioasa) ma asezai si incepui sa scriu povestea noastra.

Intr-un cufar de metal stau ascunse de 30 de ani intr-o cutie, multe, multe lucruri mici ale unui baietel frumos, timid, cu ochii albastrii. Il si vad razand, alergand prin casa in spilhozenii albastrii de bumbac, sau cu strampii de prosopel alb si un tricou chinezesc plin de mici desene. Il vad apoi intr-o salopeta de blugi, apoi cu parul ud, intr-un halat de baie..
Pe fotoliul din sufragerie sta o rochie de bumbac, cusuta de mana. A fost cumparata pentru o fetitza care s-a nascut un baietel frumos, timid, cu ochii albastrii..

Este a lui Kate. A primit-o de la strabunica ei. La fel si toate hainele lui Vic de cand era un pui de om si el - sunt ale lui Kate. Am spalat doua masini de haine mici, le-am intins frumos de tot si dintr-o data camera lui V s-a inmiresmat si nu a mai parut intinata de dramele noastre si rautatile care ne macina de luni de zile.
Poate sa tot acorzi unor oameni sanse este inutil cat timp oamenii nu au nevoie de tine. Deci nu au nevoie de sanse..au nevoie de o falsa libertate, au nevoie sa nu fie controlati, sa nu fie intrebati nimic, au nevoie sa simta mereu ca detin controlul. Eu stiu pentru ca asa sunt si eu..sau eram?!

Azi am fost la doctor si Kate nici nu a clipit, cred ca i-a fost frica de domnul acela care a incercat sa comunice cu ea apasand pe burtica. Pana acum Kate a fost alintata, pupata, salutata, mangaiata..nimeni nu a apasat-o..asa ca a tacut malc, ca si cum nici nu locuieste acolo. La doctor ne-am miscat repede, ni s-a explicat foarte clar ca pentru a nu ii face rau lui Kate trebuie sa stam in pat si sa nu facem nimic. Exact ce facem de 7 luni, nu-i asa:)) Fara nervi, fara contractii!!

Apoi a venit tati si ne-a luat si am mers acasa, am ascultat minute intregi povesti despre mine cea care imi imaginez ca sunt racita (duh!!!), apoi am cumparat bunatati sa facem salata..pe care am facut-o..am mancat, am spalat, tati si-a pupat fata si ...eu am stat desigur exact cum mi-a cerut domnul doctor: intinsa, citind carti si vazand filme:))
Un domn dragut cu un taxi m-a facut sa rad pana acasa si Sarga mea draga mi-a explicat a mia oara cum e cu lupta pentru ceea ce iti doresti, DACA iti doresti ceva cu adevarat. Ceea ce (concluzie oribil exprimata) mi-am dat seama dupa un dush, NU-MI DORESC. Nu imi mai doresc..

Ma uit la Gia care doarme langa mine si ma rog la Cel de Sus sa imi dea o fetita atat de frumoasa si cuminte ca ea..Vreau doua luni de pace in care sa imi astept copilul linistita, apoi vreau doua luni in care sa ne imprietenim (eu si Kate), apoi vreau o viata lunga si armonioasa in care tati sa o iubeasca pe K si sa nu ma mai protejeze de false pericole care reusesc doar sa ma enerveze pret de cateva minute. Vreau o viata in care sa nu imi pierd entuziasmul de acum..dar sa si evoluez cu ai mei dragi..cu sau fara tatal lui K, desi imi e si el un drag..

Ah! Poate cea mai frumoasa surpriza din seara asta a fost regasirea cuiva pe feisbuc, Duamne ce inventie!!

Toate se aseaza Slava Domnului! Nu trebuie decat sa razi, sa astepti si sa te rogi sa iti vie mintea la cap! Si ce crezi? Iti vine!!

marți, 12 ianuarie 2010

Lui Kate ..de la mami


O sa pictam cerul cu stele si Ina si mami or sa ne invete sa facem jucarii colorate, impletind povesti.

Pentru ca Maya ti-a adus prima papusha, fara sa stie ca eu o iubeam in secret pe Hello Kitty, o sa invet sa iti fac o multime de Hello Kitty:)

pe care sa le punem in camera de piticica si pe sa poti sa le musti si sa le molfai pentru ca dupa aia mai face mami altele:))

si o sa avem si o multime de iepuri si soricei!

Ursii abia astepta sa fie scosi din cutiile mari in care dorm de luni de zile,

si de fapt ..cam toata lumea astepta sa vine Kate pe lume ca sa ma calmez si eu putin si sa ma "maturizez" .


In timpul in care eu caut jucarii "facubile"pentru copil pe net, cel mai iubit regret al meu imi face inca o data mintea praf si eu inca o data pun punct si o iau de la capat. Mai avem 2 luni draguta mea, doua luni pana cand va incepe o viata noua pentru amandoua si nimic rau nu o sa ne mai poata atinge:) Pentru ca pana acum am tot dat sanse unor oameni care nu merita de fapt nimic..Si care pareau ca se bucura de minunea care creste in mine..insa gata. Peste doua luni doar tu vei avea parte de toate sansele din lume. Deci hello kitty, here we come!

Barbatii

Eu iubesc barbatii. Desi ma descurc relativ ok si fara unul zilnic langa mine, in ziua in care masina mea nu a mai vrut sa porneasca, am urat tot, tot. Nu caut un barbat mecanic auto, tata de exemplu habar nu are ce avea masina mea raposata, dar asa mi-as dori un barbat langa mine care sa stie mai bine decat mine cum se schimba o priza, care sa stie sa bata cuie, sa desfaca borcane lipite de vreme, care sa omoare un gandac si eu sa joc teatru ca si cum ma tem de mica gaza..Un barbat putin mai barbat decat mine care as fi in stare sa desfac motorul masinii bucata cu bucata numai sa o fac sa mearga!
Pana acum am facut totul singura si mi-a placut sa am independenta si sa le stiu eu pe toate, insa la capitolul Bubu, am clacat. Daca pot sa lipesc cu fludor chestii, sa montez mobilier, sa dau cu lavabila..credeam ca pot sa fac si minunea de a imi duce masina la revizie, de a stii ce ulei sa ii cumpar, de a stii de ce cacat mi se arde mereu un bec, cum se schimba becul ala..si tot asa..
Ani de zile de masina mea se ocupa cineva de la birou, de la pus benzina pana la spalat si dus la revizie. Insa de cand mi s-a pus pata si am renuntat la un job care nu ma mai facea fericita am pierdut si pachetul de beneficii pe care nu il luasem in calcul. De 2 ani nimeni nu se ocupa de Bubu:( Si totusi biata mea masina m-a purtat pana pe insula an dupa an, fara sa ceara nimic in schimb, ba chiar a pastrat nisip de Thassos in ea niste luni de zile. Asa cum acum pastreaza in portbagaj ochelarii de snorkeling si labele mele (cu care am dat la zapada acum ceva luni de zile), sacul de dormit si cortul..an dupa an, Bubu al meu spera la o vacanta..

Deci dorinta de azi: vreau si eu un barbat dragut care sa imi iubeasca masina si sa se ocupe de ea..nu e nevoie sa ne iubeasca pe mine si pe fica-mea, de asta se ocupa un alt barbat, cel putin copilul e asigurat:) iar eu nu am vreme de nimic..Anyone?

luni, 11 ianuarie 2010

Frica de intuneric

Cand eram mici ne ascundeam sub patura si lasam afara jumatate de fatza, ochii sa urmarim umbrele de pe pereti si nasul ca o bariera intre grozavia din exterior si caldura si pacea de sub plapumioara. Putinele masini care circulau in zona blocului meu prelungeau cladiri si copaci pe perete iar eu si sora mea avea un singur fix si o mare groaza: umbra sicriului lui Dimitrie Cantemir!

Nu stiu nici azi de unde pana unde aparea Dimitrie Cantemir in cosmarul nostru atat de lucid, pana una alta, in afara de Cuza, el era cel mai frumusel personagiu al copilariei, mai ales ca ne delectam cu el dintr-o carte grea si copertata de Istorie, o carte cu ilustratii lucioase, de calitate..
Apoi au trecut anii si imi am vazut un film cu o patinatoare care avea un accident ingrozitor si orbea. Mi-am pus un fular la ochi si am mers zile intregi in bezna prin casa, stiam unde este fiecare obiect, ma descurcam excelent. Apoi erau celebrele pene de curent cand era o binecuvantare sa stii cum e cu orbii caci trebuia sa ajungi la chibrit si lumanare fara sa spargi nimic si fara sa iti rupi gatul prin casa, lovindu-te de jucarii sau cine stie ce alte lucruri care nu stateau niciodata la locul lor.
Acum sunt mare. Ultima spaima de intuneric am trait-o asta vara, cand Berceniul a stat ore bune in bezna. La inceput nu am vrut sa urc acasa, asa ca am tot vorbit la telefon si am facut ture de bloc, pana cand o vecina mi-a dat o super lanterna cu care am urcat usurel 5 etaje. Si da, eram deja gravida in perioada penei, deci ma temeam ca o sa cad lata pe scari. Am umplut casa cu lumabari parfumate, am gatit, m-am jucat cu mainile facand umbre pe pereti..Apoi a venit noaptea si odata cu ea si curentul electric. Insa cea mai frumoasa pana a fost acum cateva zile. A inceput cu o cina gatita repede, pe principiul daca tot am venit hai sa facem ceva de mancare, lumanari in sfesnice de cristal or something..apoi bezna. Dar una romantica! La lumanare. Si bezna s-a lungit minute bune, timp in care sa fiu sincera nu stiu ce am facut, dar stiu ca vroiam sa plec, sa ma duc acasa, acolo unde era lumina. Minutele s-au facut ore, apoi odata cu bezna la lumina lumanarilor a venit la pachet linistea. Nu imi mai era frica. Nu imi mai era frica de intuneric pentru ca nu imi mai era frica sa raman acolo. Poate colocatarul meu avea dreptate si era un semn sa se ia curentul atatea ceasuri si sa raman acolo, prizoniera unei case in care un vraf de carti vechi ma asteptau sa le rasfoiesc, o agenda plina cu poezii ma astepta sa o verific intru "lipire" si "re-legare"..in plus mai erau niste chestii de facut dar le-am amanat din lipsa de electricitate..Care intre noi fie vorba a venit la un moment dat, dar daca tot jucam un joc si el s-a facut ca ploua si ca e ingrozitor ca nu mai vine curentul..m-am facut si eu ca ploua, necrezand ca pana se va prelungi pana in noapte!
Pana la urma se pare ca intunericul nu scoate ce e rau in oameni si nici spiritele rele, au contraire..intunericul face oamenii sa taca si sa atipeasca si sa fie buni. Nici umbre pepereti nu mai apar. Doar din cufere vechi ies la iveala minuni de hainutze care abia astepta sa fie pregatite pentru o fetitza mica si cuminte:)