joi, 15 octombrie 2009

Mihaela si-a cerut iertare

Am terminat de citit intr-un timp record o carte. O carte pe care o primisem in acelasi timp de la doi oameni dragi, Alex si Robert. La distanta de cateva ceasuri. Am inceput sa citesc ieri si am sfarsit aseara..La jumatatea cartii m-au apucat remuscarile si am scris mailuri in care mi-am cerut iertare pentru ce gandeste mintea mea noapte de noapte.
Dupa ce am apasat send m-am temut ca omul respectiv va crede ca sunt nebuna si nu va intelege nimic din iertarea pe care am pus-o in zeci de randuri..Apoi m-am rugat minute in sir sa scap de visele care ma macina. Si am scapat. Am scapat de cum am inchis cartea si mi s-au luminat mintile. Teama mea justificata sau nu este normala pentru ca iubesc si pentru ca sunt om. Din pacate iubesc gresit. Lectia de ieri este sa invat sa iubesc pe cine nu plac (caci sa scriu ca urasc pe cineva e prea mult..eu nu urasc..ma mai supara oameni si atat). Pe cine cred ca iubesc, o sa invat sa uit. Daca este pe lumea asta un suflet caruia trebuie sa ii cer iertare, acest suflet este copilul caruia ii fac rau fara sa imi dau seama, zi de zi, noapte de noapte. Gandurile mele il ating toate si singura modalitate de a le opri ... nu o stiu..asa ca ma rog. De cand ma trezesc pana adorm, in continuu. Ma rog sa imi vina mintea la cap, sa fac doar ce este bine, ma rog sa fiu calma, sa nu mai plang, sa nu mai sufar din orice, ma rog sa tac, sa nu rad, sa nu spun ceva care poate sa fie gresit interpretat, ma rog sa uit, sa iert, sa fiu iertata.

marți, 13 octombrie 2009

Tatal copilului meu

Sotul surorii mele e un copil crescut fara tata. La fel inca o multime de baietei pe care ii stiu..Si o multime de fetite..Alesesem sa am o fetita pentru ca am descoperit mici rautati in baieteii crescuti de mame, o "sudura" de poalele fustei care ma scoate din minti, o paranoia a mamelor de baietei care au senzatia ca copilul devenit barbat este DOAR AL LOR..
Fetitele crescute de mame singure sunt mult mai puternice insa..inteligente, deschise. Le-am vazut si mari, femei frumoase, puternice. Toti copilasii crescuti de un parinte oricum au o suferinta, indiferent cat incerci sa suplinesti ..nu poti..

Eu nu vreau sa fiu o mama singura. Motivul este ca micul meu print are un tata. Desi domnul nu ne doreste, asta nu inseamna ca m-am gandit sa rup copilul de tatal lui vreodata..Poate intr-o zi o sa vrea sa stie cine este primul lui nascut..Nu vreau ma gandesc ca vreodata micul print is va uri tatal, asa cum stiu ca isi urasc taticii alti baietei crescuti de mame singure..Tatal copilului meu este barbatul pe care l-am iubit extraordinat de mult... cumva sunt convinsa ca domnul a fost desemnat sa se ocupe de treaba cu facutul acestui copil..Nu ca ar fi un secret ca imi doream un copil de acum 12 ani:)) faza e ca nu s-a prins..
In ziua in care copilul o sa ma intrebe cine este tatal lui biologic, o sa ii spun povestea noastra. Povestea noastra aia frumoasa, pe care am trait-o eu. Povestea cu un baietel care pleca in vacante, undeva intr-un sat frumos si bogat, verde..departe..Un baietel care coresponda cu mama lui, cea care parea ca este cea mai buna prietena a lui de pe toata planeta.. Un baietel care a crescut intr-o zi mare, dar a ramas mic..Copilul meu se va bucura de povestile despre bunicul acestui baietel, asa cum eu m-am bucurat de toate descoperirile pe care le-am facut in frumoasa viata de cuplu pe care am avut-o cu acest barbat..Indiferent cat o sa il iubesc sau cat o sa fiu de suparata pe Vic, copilul meu o sa stie ca a fost rodul unei iubiri. Conteaza cat a investit fiecare?! Nu. Eu am iubit mai mult decat pentru amandoi, cred ca e suficient sa stie ca e un copil facut din marea mea dragoste.
Ce o sa ne rezerve viitorul, habar nu am. Pana se naste copilul nostru, multe se pot petrece. Am incetat sa visez cu ochii deschisi, noaptea ma chinuie mai mult decat pot suporta..asa ca orice tentativa de a visa ca o sa fie bine, esueaza de fiecare data.
Nu mai sunt vesela, nu mai sunt trista. Sa zicem ca traiesc o stare de suspans..Sunt intre cer si pamant..

Si undeva, mai aproape de pamant, inchid ochii si imi dau seama ca este prima oara cand dormim imbratisati cu copilul nostru intre noi..Apoi imi dau seama ca nu imi permit inca o dezamagire. Ma ridic si imi urmez calea. Noi doi mergem inainte. Eu si copilul nostru.

luni, 12 octombrie 2009

Bolovanul si un weekend frumos

Azi am cazut pe scarile de la metrou, ca o pleasca, am alergat dupa metrou si ce crezi? picioarele nu s-au prins ca treptele sunt acolo pentru a fi calcate de mine..asa ca am patinat pana am aterizat ca in filme. Pe spate, pe rucsacelul plin cu broccoli cu parmezan si caneloane cu branza si spanac..m-am sprijinit in mana stanga, pe care am cam strivit-o..si in partea dreapta a fundului..pe care am strivit-o..
Nu ma doare burta, nu am nimic, decat ca am plans de nervi ca nu sunt in stare sa merg si sa am grija de mine. De Ou. Ca eu de cazut pot sa cad..puteam. Ma doare mana..ma doare fundul. E bine ca nu ma doare deloc burta si cred ca fundul meu proaspat crescut a amortizat cat a putut..tocmai azi cand eram o printesa, cu unghiutele rosii, cismele de motan incaltat (damn!) si parul valvoa..
Acum ma calmez si incerc sa vad partea buna. Noi pantaloni de graviduta tin pe Ou safe si mie cald la spate. Vanataia pe care o am pe fund nu cred ca va fi curand vazuta de vre'un domn..in palma o sa se retraga umflatura..
Deci suntem bine.

Weekendul a fost minunat vazut in ansamblu. A inceput frumos cu Robert, vineri seara. Brozant si plin de bucurie, a venit si m-a cules de la birou, apoi am mers acasa si am mancat zacusca facuta in casa, bunaaaaa de tot. Ou a primit cadou un borcan, inca era cald. Ce inseamna un copil cuminte! Toata lumea iti da ceva bun!
Sambata dimineata am inceput sa gatesc chestii pe care le-am terminat aseara (duminica)..
Am facut o plimbare in Bucurestiul vechi si, cu mainile facute "umbra", am cautat vechituri in magazinele inchise de pe Covaci..Apoi am gasit o minune de magazin cu mobilierul casei mele de vacanta..totul frumos, lada cu perne care imi va sta candva langa geam, unde eu voi citi nuvele fantastice..
Apoi m-am bucurat de tablouri vechi si nu am inteles ce e cu auriul de pe toate ramele..Intre realitate si visare am inteles ca ma agat inutil de fantasmele unui trecut care nu e al meu, dar a fost o scurta perioada de vreme universul meu..
Am mancat bine la chinezesc, spre marea bucurie a lui Ou care visa la supa acra-dulce de ceva vreme, apoi m-am intors in timp. Din nou. Si am plecat la limita la care trecutul negru inghitea prezentul meu frumos, prezentul meu cu Ou, noi doi, cei mai fericiti pamanteni..
Duminica a fost zi de chill si relash, am mancat banana cu zmeura si miere la mic dejun, am cantat de la prima ora si am finalizat pretentioasele mancaruri pline de vitamine, special facute pentru copil - dupa multe ore petrecute in supermarket..
Partea fun este ca eu gatesc pentru Ou, dar noi nu mancam. Decat morcovi. Cred ca amenintarea lui Vic - cum ca o sa imi iasa copilul miop - ma face sa poftesc la carotine in continuu..Am aburit broccoli cumparat de la targul cu produse bio, am ras cascaval si am pus cubulete de unt peste, apoi am asezat frumos in caserola pentru azi la birou. La fel si caneloanele, frumos asezate..
Acum sunt linistita. Ou cred ca s-a panicat putin de la alunecarea mea pe scari, dar e cuminte si nu m-a suparat deloc.
Avem 17 saptamani:) Adica foarte curand incepem sa simtit aripi de fluturi in burtica. The real thing..Cred ca toate iubirile mele esuate, cu toate emotiile aferente, cu toate indragostelile si aripile de fluturi din burtica nu se vor putea compara cu primul semn pe care mi-l da Ou..De asta trebuie sa fiu calma si sa am grija sa nu ratez prima mangaiere a copilului nostru, dl. Ou.
Apropos..in ultima vreme am cochetat cu gandul ca Ou este un baietel. Devine fun si cred ca nu mai vreau sa stiu pana la nastere ce sex are copilul:)))