Un om care mi-e foarte drag mi-a spus ca as face bine sa scriu. Si ca atunci cand "povestile nu mai sunt personale si se transforma in fictiune" totul o sa fie mai bine. Cand eram mica scriam povesti. Despre prietenii mei imaginari care erau niste personaje. Era si o ea - un personaj cu care eu as fi vrut sa seman. O femeie puternica. Ca Mirela. Cel mai frumos as putea sa scriu despre prietenele mele. Dar tot nu ar fi fictiune. Si povestile mele ar fi reale si ar durea. Pentru ca uneori realitatea doare. As putea sa scriu despre vietile lor fara sa pun nume, doar initiale. Dar oare pe ele nu le-ar durea sa ne aducem aminte de toate cele ce au fost si nu se vor mai intoarce?
Sunt asa o sensibila, Duamne! Andi mi-a spus mereu ca trebuie sa scriu. Sa scriu tot ce simt, bine sau rau, sa scriu si sa las demonii sa iasa, demonii care ma chinuie. Doar el nu m-a sunat pana acum. My best friend, my captain. My lost love:))
Viata este minunata.
scrie. face bine la suflet cel putin. eu nu mi-am pus niciodata problema de a nu scrie despre cei din jurul meu, despre prieteni. chiar daca realitatea e in colturi si te lovesti de ea mereu si suferi. scriind despre mine si despre ei, sunt sincer. le arat ce simt, le spun lucruri ce poate fata in fata nu as putea sa le zic, si in acelasi timp creez (mai mult sau mai putin) literatura. ei se regasesc mai mult sau mai putin in ce scriu si citind dau si peste elemente de fictiune. si trec mai usor peste. in cele din urma e fictiune. :)
RăspundețiȘtergererealitatea noastra scrisa de astazi va fi fictiune pentru cei de acum in 50 de ani :)
@M. - mi-a placut ce am citit la tine. succes.
RăspundețiȘtergere