Nu ma prind daca sunt fericita sau nu. Ma simt foarte, dar imi trece si ma doare tot. Fizic. Nu pot sa mananc nimic. Pentru o pofticioasa ca mine este ingrozitor:)) Mama gateste numai minuni, ciugulesc ceva si apoi mi se taie. Nu mi-e foame deloc. In schimb mi-e sete de vin. Rosh, tare in pahare mari. Nu beau de obicei, ma imbat repede si mi-e rau, se lasa cu mers si luat buda in brate. Totusi cand beau sunt libera si lipsita de orice inhibitii. Deci ma feresc sa beau!
Merg pe strazi cu fratele Boji si ne minunam cum a rezistat prietenia noastra peste ani. Ieri am vazut un film care numai noua putea sa ne placa la fel de tare. Atat de tare incat aveam parul maciuca pe maini. Cand eu, cand el. Mi-au dat lacrimile cand a inceput sa cante o vioara. Sunt chestii pe care nu le pot controla, orice are legatura cu "acasa" ma face varza. Cred ca de asta nu ma pot muta pur si simplu. Ma uitam la film si i-am zis fratelui Boji: da telefonul sa il sunam pe tata!
Eu si fratele Boji suntem niste raritati. Am zis, am zis.
Cum ramane cu fericirea? Unde se transforma in durerea care nu mai trece?? Pe drumul spre casa, intr-un gand care revine obsesiv?!
Nu stiu. Nu o sa mai gandesc tot. Fericirea-i un lucru marunt..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu