M-am saturat sa ma cert. Mi se pare ca duc o lupta care nu se va termina niciodata. Pentru ca este o lupta inutila. Pierd timp si nervi si imi bat joc de lucruri care pareau importante candva pentru mine. Sunt vesnic nemultumita si simt ca merit mai mult. Poate nu merit, poate oamenii au dreptate cand imi spun ca m-am schimbat, ca ma vad "peste" ei. Eu cred ca merit mai mult si mai bine. Am trecut pe langa un cuplu. Ea - o subtirica, el - un curand chel, blondutz. Se tineau de mana si vorbeau calm. Ma gandeam la tinutul de mana care mereu mie mi se pare o obligatie - ceva facut fortat. Noi mergem parca suntem Lolek si Bolek, fiecare pe unde poate, separat. Dar strigam "te iubesc" cat ne tin plaselele si dormim impreuna 4 nopti pe saptamana. Imens de mult! In rest, fiecare are un Robert de mers la cafea si un Gabi de mers la masa, fiecare are mesaje in telefon care dispar ca prin minune, nu avem DECAT convorbiri intre noi, plus cateva alte numere care sunt..neinteresante. Pierdere de timp. Ani de zile fututi aiurea. Totul e FALS. FALS si nepotrivit. Intre timp ai mei viseaza la ziua in care voi tine in brate un copil superb care va fi al meu, nu al fiicei unor prieteni, viseaza la o nunta in Vama sau oricum undeva la mare, ca asa e copilul lor - iubeste marea si este LIBERA. Copilul lor se marita descult cu picioarele in nisip. Sau, vorba lui tata - gaseste ea o poienita si isi face nunta ca o mare petrecere campeneasca, ca asa e ea..EA nu mai este demult nimic. Am vazut in jurul meu murind oameni pe care nu mi-i pot scoate din minte. Pot sa aprind mii de lumanari pentru ei toti si nu pot sa ii iert cumva ca au fost neatenti si au murit. Nu imi mai fac planuri asa, ca toate fetele. Pentru ca ma gandesc ca mi se paote intampla mere ceva, fatal desigur. Si nu am timp de planuri. Nu am timp sa ma gandesc la "peste 5 ani". Abia ma gandesc la ce o sa fie maine. Trebuie sa fie soare maine! Mama zice ca nu e bine nici asa, ca trebuie sa ma gandesc ca nu sunt eu singura din lume care stie ca avem numai o viata si ca putem muri oricand..Asa este, dar eu sunt A EI.
Nu mai am nervi sa fac nimic. Ca de obicei simt nevoia nebuna sa plec departe, undeva unde sa nu iubesc pe nimeni si sa nu imi fac griji, sa ma cert, sa imi vina sa dau pe cineva cu capul de bord, sa imi vina sa deschid usa masinii si sa desfac centura si sa..sar! Din mers.
Ma enervez si nu am un sac de box pe care sa il pocnesc, am o tastatura in care vars spume si frustrari. Nimic nu este cum ar trebui sa fie. Nu este nici macar aproape de normal! Asta ma scoate din minti.
O sa plec. Inca 2-3 proiecte si o sa am inca o vacanta. Singura, asa cum sunt de fapt de cand ma stiu. Cu tot cu prietenii mei minunati, pe care ii iubesc si cred ca o parte din ei ma iubesc inapoi :) - eu as pleca singura. Sau, mai frumos! Din toti oamenii din lumea mare, as alege sa plec undeva doar cu ai mei. Noi 4, o saptamana undeva unde sa fie mare, cald, piscina pentru fitzoasele de mama si sor'mea, loc de peste pentru mine si tata si apa multa. Si neste SPA:)
Daca nu as fi copilul lor nu as fi nimic. Cu orice iubit de pe planeta asta pe care el l-ar adopta imediat, cu copilul meu, cu familia iubitului..eu tot a alor mei as fi. Si nimic nu o sa schimbe asta. Paote numai daca m-as marita cu un chinez:))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu