In cautarea printesei

Ne-am rotunjit destul in ultimele 5 luni.. In weekend mintea ne-a jucat feste. Ne-am trezit in fosta noastra viata, total neinvitate peste noapte, cu pijamaua cu ursi in geanta, cu buna dispozitie si dor..degeaba. Nejustificat as spune..
Apoi am spulberat totul cu binecunoscuta vehementa si isteria specifica (scuza cea mai buna ramane hormonalul disconfort..).
Vic ne-a aratat jocuri pe computer. Ambele cu un lait motiv destul de suspect pentru un domn de 29 de anisori..
Primul joc este cu un robotel extrem de simpatic, genul meu de animatie. Tot jocul e o poveste, o poveste in care asta micul isi cauta iubita..robotica.
Machinarium.
Apoi mi-a aratat un alt joc, in care un baiat care a facut ceva rau a fost parasit de iubita lui. Si deci baiatul asta (cam pitic el asa) sare si trece tot felul de obstacole in incercarea lui de a ajunge sa fie iertat de fata aia, o printesa, ca si robotica. Si mai are ceva frumos baiatul asta! Nu moare. Si mai poate sa dea si timpul inapoi si sa repare greselile.
Robotul e preferatul meu. Pentru ca are amintiri frumoase cu iubita lui. Apar in niste bule.

Vineri seara Kate a facut cunostinta cu tatal ei. L-a salutat destul de sgomotos, surprinsa fiind probabil de tandretea lui din ultima vreme (la adresa lui Kate exclusiv)..
E un copil atat de bun, pe care amandoi l-am chinuit atat de tare. Poate de asta nici nu sunt in stare sa vorbesc non stop cu ea, sau sa ii scriu in micul jurnal chinezesc primit de la Vic..Toata lumea cere poze cu noi doua, avem cateva acasa dar ..nu le-am descarcat inca. Si Kate creste si e o mica dansatoare de flamenco.
Intr-o lume ideala eu as putea sa fiu printesa robotica, cea cu care robotelul din Machinarium are amintiri frumoase in bule. Sau as putea sa fiu printesa pe care o cauta piticelul ala scotian care sare in continuu. Intr-o lume ideala Vic ar avea bule de amintire cu o printesa pe care a iubit-o candva..una cu care a mers in adancuri, una cu care s-a plimbat pe plaja. Doar ca el, spre deosebire de robotel nu si-a aratat niciodata sentimentele. Si nici nu ne-a cautat pentru ca nu ne-a pierdut cu adevarat pana acum. Poate doar pe mine, pe Kate inca o are.
Daca fiecare printesa are undeva un print care o cauta, oare si pe noi o sa ne caute cineva candva? Sau e nevoie sa plecam atat de departe incat dorul sa mistuie un pitic sau un robotel?

Caci daca e nevoie..poate soarta o sa ne duca departe. Intr-un loc in care daca vrei sa ajungi trebuie sa mergi pe drumuri cu panouri albastre si sperietori de ciori imbracati in politisti, apoi ai de trecut printre munti verzi unde vezi din cand in cand o biserica cu turle aurite, apoi accelerezi si ajungi pe faleze unde vantul iti bate in casca si ai marea pe partea dreapta, ramai fara gaz, gonesti, gonesti..si apoi un bac te duce pe o insula unde pe o plaja, sub pini, langa o barca rosie e un chaise-longue cu un prosop albastru pe care sta o robotica cu picioarele facute tzarc,si in tarc mai e cineva - o si mai mica robotica cu o palarie in cap.

Insa..ca sa treci de la un nivel la altul dureaza si costa mult. Si nu ai decat o viata, una in care nu poti sa te intorci inapoi si sa stergi tot ce ai spus, tot ce ai gandit, tot ce nu mai vrei sa simti, dar ai simtit..


(ce nu stie nimeni este ca undeva intr-un colt e un bec mic care clipeste, pe care daca apesi o sa iti apara tot felul de solutii agice care pot sa te ajute sa nu mori in aceasta singura viata si sa mai si repari din greselile pe care le-ai facut)