fara nume

Am avut pret de cam 1 an o obsesie. Una care scotea tot egoismul din mine "la aer". Mi-am dorit sa fac un copil cu barbatul pe care il iubeam. Acela in care vazusem tatal copilului meu, nu sotul meu, nu jumatatea mea. Si nu familia mea. In jurul meu au fost pareri si pareri insa doar ce a avut el de spus a contat. Si el a spus ca nu e momentul. Ca nu am cu ce sa cresc un copil. Intre timp pe strada mea Jules, fosta dansatoare in Japan are o fetitza superba, nu stiu cu cine, nu stiu cu ce o creste, ce munceste. Copila este acum maricica..frumoasa.

Intr-o zi au inceput sa ma enerveze brusc picii. Eram la masa si in jur era plin de bebei, unul dintre ei nu parea ca are mai mult de 1 luna. Mame si tati, bunicutze, carucioare, tipete. Locul nu era ok oricum. Eram la 2 mai, plangeam pe sub ochelarii de soare si in jurul meu plangeau bebei..
Mi-am dat seama ca de fapt nu plansul lor ma enerva ci constientizarea lipsei lor din viata mea. In toata nebunia cu libertatea si fericirea mea, am momente in care regret un singur lucru - ca nu am o familie care sa includa unul sau doi, trei plozi. Si mai constientizez ceva - am imbatranit. Daca mama nu mi-ar spune asta asa de des probabil ca as duce-o inca multi ani in desfrau si desmatz, petreceri si fuga. Inca fug de nebuna dupa viata, adrenalina.
Am decis sa nu mai vorbesc cu prietena mea despre copil pentru ca ne certam de fiecare data. Si am decis sa nu mai vorbesc cu ea despre barbatul pe care l-am iubit nebuneste..si din cauza lui ne-am certat, desigur certuri constructive:))
De cateva minute mi s-a blocat ceva. Barbatul asta vrea sa aiba un copil cu o straina iar eu stau si nu pot sa imi revin..o sa ma urasca pentru ca scriu asta aici, dar daca nu scriu..nu o sa ma urasca si vreau sa ma urasca putin. Pentru durerea mea de stomac de acum, pentru cutia de inghetata pe care ar fi putut sa o imparta cu mine in loc sa stea singur in casa - e la mine in frigider o mare cutie.
Oamenii sunt curajosi cand este vorba sa spuna ce si-ar dori. Isi imagineaza viitorul, fac planuri mai in gluma, mai in serios. Totul este fantezie. Daca realitatea bate la usa si nu se mai pupa cu planurile, omul se sperie si nu stie incotro sa o apuce.
Daca as fi facut un copil cu acest barbat probabil ca prima reactie la vederea testului de sarcina ar fi fost de bucurie. Ar fi urmat telefonul catre el sau o intalnire. Am visat ziua in care ieseam din baie cu chilotii in vine si cu testul in mana, el statea in pat si eu am inceput sa rad si i-am zis: ce crezi?!
Imi aduc aminte asa de clar moaka lui din dimineata aia, din visul ala. Si totusi el nu va mai fi niciodata in patul ala, eu nu voi mai fi niciodata in baia aceea, cu chilotii lui in vine.
A doua reactie ar fi fost shocul. Fuck! Sunt gravida! Ce facem? Desigur sunam fetele, pe rand. El face ceai, eu rad si dau sms si apoi ne uitam unul la altul si ..eu o sa plang, el o sa ma ia in brate.
( in plus o sa imi zica razand - numai tu si Fecioara Maria ce ati avut parte de Imaculata conceptie iubita mea:))

Nici nu stiu ce doare de fapt. Spulberarea visului, a planului. Faptul ca el vrea sa aiba un copil cu alta femeie. Faptul ca noi ne iubim desi dragostea noastra este bizara si nu stim sigur daca "te iubesc" intre noi e similar cu "te iubesc" intre altii.
Nici nu stiu daca de fapt ma doare sau ma sperie ca altcineva va fi mama copilului nostru:))

Ce ti-e si cu femeile astea..domnule, sunt ceva de speriat. Nu e bine cu ele nicicum. Daca le iubesti, nu e bine, caci ele nu vor barbatii care le-ar vrea. Daca nu le iubesti, iar nu e bine. Ciudata specie. Si totusi...ce simpatice! Si ce nebune..