Cand eram mici scriam scrisori. In reviste erau adrese ale unor oameni
carora le placea sa scrie. Am invatat sa fac plicuri din paginile unor
reviste frumos ilustrate. De la Lys. Si ea coresponda. Oamenii isi
trimiteau vesti din colturi indepartate de lume. Scriam pe foi pe care
le parfumam cu o picatura de lavanda. Scriam despre scoala, vreme,
formatii pe care le indrageam. Foaia era frumos pliata, in coltul
dreapta sus scriam "Bucuresti" si data..Caligrafia era foarte
importanta, semnatura la fel. Cu oamenii pe care ii cunosteam nu
schimbam numere de telefon si mailuri ci adrese postale. Desi am fost
buna de vorba de cand ma stiu, parca in scris mi-era mai usor sa ma
"deschid". Seara, inainte de culcare imaginam lungi epistole catre
lume. Nu m-am oprit din scris niciodata. Mailul a inlocuit foaia
parfumata si semnatura mea cu M si R s-a transformat intr un m mic,
stingher. Imi scrie Ghe. Are 16 ani si sta in Republica Moldova. Nu
are prieteni, dar are gmail. Ii spun sa plece din lumea asta virtuala
si sa gaseasca oameni afara, la aer. Oameni ca el, pe care sa ii
descopere, sa invete de la ei, sa iubeasca, sa sufere, sa traiasca. La
el in raion omat nu mai este, dar inca e frig. Locuieste cu buneii
mamei lui..Ii scriu lui Ghe si de la Craiova un alt copil care are
gtalk ma intreaba daca imi place hip hop. Si fotbalul..Scrie olteneste
si imi face dor de casa. Mumale cat scrisai! Si nici nu va povestii
cum imi trimisa Edwidge din Lyon scrisoare! Primii un aviz si ma dusai
la posta sa ridic pachetul. Imi trimisa fata o vedere si o cana cu
Eeyore, magarul din Winnie the pooh. Ce fata! Ma apucai si-i trimisai
si eu toate cd-urile cu Zdubii, caci pe fata asta tot pe net o
cunoscui, pe forum la Zdob si Zdub. Cam asa se scrie in
olteneste..Scriu cu oameni. Multi. Multi oameni. Ii simt atat de
singuri..Asa cum ma simt pe mine insami. Insa la mine e alegerea mea,
o singuratate asumata de care nu ma plang pentru ca eu am vrut sa fie
asa. O pauza de lume. Nu sunt suparata decat pe mine. Ii spun lui Ghe
sa invete. .Atat.
Nu stiu daca cineva poate alege, cu adevarat, singuratatea...
RăspundețiȘtergerehttp://www.revistatango.ro/content/view/189/75/
Nu stiu daca merge link-ul...gasesti acolo ceva ce credeam eu candva, demult...intre timp am mai...crescut...desi, intr-un fel, sunt aceeasi...
Foarte fain scris Anda! Desi nu m-a gasit printul si am cunoscut tradarea, cred inca in cineva-ul facut pentru mine. E pe aici pe undeva, in lume. Simt!
RăspundețiȘtergereDraga mea, nu stiu daca oamenii sint singuri si nu este doar o proiectie a ta asupra lor. Dar in general oamenii simt nevoia de contact cu alti oameni. Si eu simt nevoia sa cunosc oamei noi de la care sa aflu lucruri noi si proaspete. Nu stiu daca singuratatea ma impinge mereu spre oameni necunoscuti sau curiozitatea, foamea asta de a cunoastea alti si alti oameni. Si parerea mea este ca si pentru altii este la fel.
RăspundețiȘtergereApoi, intr-o anumita masura, intr-adevar, cu totii suntem singuri. Intotdeauna ramine ceva in noi care nu o sa fie satisfacut niciodata de nimeni oricit am cauta mai departe.
te pup dulce si te imbratisez
Ia dati-va un pic, sa incap si eu aici cu o parere:)
RăspundețiȘtergereNu o credeti pe micutza, nu stiu multi care sa stie mai multi oameni, care sa aiba mai multi prieteni si care sa petreaca mai mult timp inconjurati de oameni carora le pasa.
Simona are dreptate, no matter ce ai nu e de ajuns, mereu se gaseste un motiv de nemultumire. Si cind totul ar putea merge struna ne gasim vreo iubire imposibila de care ne sa agatam. Dar trebuie sa stim sigur-sigur ca e imposibila, ca nu carecumva sa ne iasa trampa si doamne-fereste sa facem vreo alegere buna. (Imi pare rau, n-am intentionat sa fiu rautacioasa dar..mi-a iesit si de data asta:D)
Eu zic c-o sa fie bine pentru ca, hei fetele, am o veste buna: Fat-Frumos exista, eu l-am gasit. Si daca eu l-am gasit that means ca se poate!
PS: E plina lumea de autisti. Singuri suntem pe lume, mama, singuri.