Despre prieteni

Tot incerc sa deslusesc misterele iubiri dintre oameni. Nu vrea sa ma ajute nimeni... De ani de zile gasesc oameni pe care ii iubesc..cum sa zic?! Asa simt eu! O iubire care nu implica nimic de fapt.

Exista "chimistri" virtual?
Poti sa te indragostesti de un om pe care numai il citesti? Eu cred ca da. Tot strang dovezi!

Sa luam exemplul dragului meu prieten Mircea B. Pe Mircea l-am gasit pe un site care semana cu ce is blogurile noastre de azi. Au trecut cativa ani de atunci. 5?6?
Il citeam cu nesat, il visam! As fi plecat maine in U.K sa il cunosc, sa bem un ceai..Asa ca i-am scris. Asa cum eu scriu tuturor oamenilor de care imi e drag. Si culmea este ca el mi-a scris inapoi. Si am tot povestit si ras. Am plecat in Franta si el a fost mereu acolo. La doi pasi si un click distanta. Nu mi-a pasat niciodata cine este, cum arata, ce face. Noi eram prieteni si radeam si eram fericiti. Nu aveam o relatie bizara, eram prieteni. Asa cum sper sa mai fim si azi, desi nu mai vorbim la fel de des.
Ne-am vazut o singura data (pe viu ca sa zic asa),in Romania, la o cafea la Cofetaria Casablanca. Si am ras si povestiti ca doi prieteni vechi care nu s-au vazut niciodata. Si nu aveau nevoie sa se vada ca sa stie ca sunt prieteni. Cand eram in Franta si imi era greu sau ma plangeam de ceva ma suna. Ca un frate, ca tata sa zicem. Am povestit atat de multe, aproape ca eram familie. Exista legaturi intre oameni care devin puternice numai pentru ca oamenii au ceva de dat si de primit.

Cu Gabi I. ma stiu din primul an de facultate. Eram tineri si frumosi..Chiuleam la cursuri si mergeam la Barza Chioara la beri. Ce vremuri.. El imi povestea anii de liceu militar (oh captain, my captain!) care il formasera ca barbat si eu, eu nu mai stiu ce ii povesteam. Stiu insa ca de atunci incerca sa scoata de la mine informatii! Despre misterul feminin. Eram studenti la Filosofie-Jurnalistica, faceam cursurile la Polivalenta si uneori in aer liber, langa terenurile de baschet de azi. Prieteniile nu se schimba in timp, cresc odata cu noi. Daca in 199sicat (nu mai stiu in ce an..sorry) vorbeam vrute si nevrute, azi, la fel ca si atunci (cum ar zice voice over-ul din reclama Biborteni) vorbim tot vrute si nevrute. Doar ca azi sunt mai mari. Suntem maturi. Avem "ishuuri", avem relatii si batai de cap. Si joburi. Si apoi mai avem: messangerul+concertele+povestile+telefoanele. Ne vedem rar de tot, de obicei in situatii de criza. Ceea ce este minunat. Ne ajuta sa ne aducem aminte de noi, aia de demult. Si crizele dispar ca prin minune:)

Cu MMSF ma stiu de cand lumea. Asa simt acum. In ultima vreme m-am cam ratoit la el si foarte tare m-a enervat atitudinea lui. De aceea nu o sa scriu nimic despre prietenia noastra care dureaza peste timp, peste oceane si relatii. Ba! O sa scriu despre cum am corespondat noi in timp de pace, cum am plans in noi, eu la Paris si el in San Francisco..Cum apoi s-a mutat in Europa si cand a fost in vizita la Paris m-a sunat din Jardin du Luxembourg..si eu eram acolo, si vedeam tot cu el. Tot cu el am fost in lumea cea mare. Pentru ca in fiecare poza facuta de el si trimisa am simtit ca sunt acolo, nu in spatele obiectivului, ci langa, la o cafea asa..mai pe chill, ca babotermele care se respecta. Cred ca dintre toti pritenii mei el este cel mai prezent. Adica cu el ma vad, fizic zic, destul de des. Vorbim destul de des si la fel de des ma enerveaza.

Eu am multi prieteni baieti! Am si prietene pe care le iubesc mult mai mult decat pe baieti, dar cu baietii eu rad mai mult! Am fost toata viata un baietoi! Baiatul lui tata:))
As mai avea inca cel putin 10 oameni despre care as putea sa scriu. Nici unul dintre cei amintiti nu a fost iubitul meu, e clar nu?! Prieteniile nu se tin cu pupat si sex. Alea sunt relatiile.. Cele care se termina cu casatorie sau desparteala. Priteniile sunt ca in cantecelul asta rusesc:



Prieteniile mele sunt ca in copilarie. In copilarie nu ne pupam cu baietii! Cum sa ne pupam cu fratii de sange?!
:)) Si azi ma intreb..cum se pupau Pitica si Roscata cu baietii aia care fusesera frati cu ele??? Mie mi-au trebuit 14 ani sa ma pup, si oricum, eu m-am pupat cu cel mai bun prieten al meu - Danorashul. Pe care oricum il iubeau toate picele si era de incredere.
Am obosit sa fiu mare. Sa ma uit la cei din jur care asteapta nustiuce de la mine. Ceva ce nu am de gand sa le dau, pentru ca nu sunt pregatita.

Si parca vad cum (intr-o saptamana oarba! ptiu! ptiu!) ma marit brusc, raman repede-repede gravida si devin o alta nevasta, aia pe care o "rad" in secret amantele:))

Si un anumit baiat o sa zica: Gata babo..te-ai dus si tu..metoda brevetata de 5.000 de pasi este useless..Fuck!