Like crazy

Am vazut un film cu o poveste despre o iubire. Dar nu despre o iubire oarecare, ci una asa, nebuneasca, una din cauza careia sa nu poti sa dormi, sa nu poti sa mergi mai departe. Sau sa mergi, cu greu, crezand ca o sa treaca toate. Nu trec.
O fata place un baiat si ii spune. Si el o place inapoi. Si ajung prieteni buni, si se iubesc atat de frumos incat aproape ca, vazand filmul, iti dai seama sau ca ai avut asa si ai pierdut, sau ca n-ai avut asa ceva, si asta astepti.
Apoi soarta (ei bine, SOARTA!!!) ii desparte pe cei doi. Unul intr-o tara, altul intr-o alta. Pot sa fie doua orase, nu neaparat doua tari. Vorbesc si le e greu si le e dor. Si lunile trec. Pot sa treaca doar zile. Oricum e al naibii de greu sa treaca pana si orele in UNUL. Si tot soarta ii reuneste. Apoi ii desparte. Si fiecare gaseste pe altcineva, dar niciunul dintre cei gasiti nu reuseste sa completeze "sufletul puzzle". Pentru ca uneori, nu merge asa. Nu merge sa decupezi tu un om si sa in asezi acolo, in locul altui om. Si in filmul asta, fiecare, si Anna si Jacob, gaseste pe cineva. Un Simon care o iubeste pe Anna asa de mult, incat incepe sa aiba grija de ea. Nu o mai lasa sa bea. Incepe sa o ajute sa se hraneasca sanatos, ba chiar o scoate din casa, la alergat, dimineata. Jacob are o Samantha, care il ajuta la job, il face fericit, il iubeste pana la lacrimi. Fiecare dintre cei doi primeste IUBIRE. Si totusi, fiecare dintre primitori nu este fericit. Cu toata iubirea aia, undeva, petecul decupat, nu se muleaza perfect in "sufletul puzzle". oamenii care ne iubesc nu ne sunt niciodata suficienti, daca undeva, in lume, sacul nostru are un petec al lui. Unul pe care l-am avut si l-am pierdut, sau unul pe care inca nu l-am gasit si nici nu mai stim daca il cautam..

Anna il cere de barbat pe Jacob. Si soarta ii desparte. Si ca sa stiti finalul trebuie sa vedeti filmul.
Fiecare poveste are legatura cu mine, caci doara eu insami sunt centrul universului meu..asa ca va spun atat. Uneori, in viata, nu suntem DOAR un biet sac, fara un singur petic:)
Sacul meu a fost destul de ciuruit, peticesc la el de ani de zile. Cu bucurie si iubire. Si cu dureri si lacrimi. Depinde ce fel de ata am, la cusut de petice. Cel mai frumos petic al meu (de pana acum) a fost Katerina. Cea care ma completeaza ACUM pe mine. Am mai cusut candva un petic, dar a fost asa de subtirica atza incat s-a desprins, singur. Si acum e bine cusut pe un sac frumos, cu doua petice minunate:)
Sacul meu este un sac foarte colorat. Mai e loc de petic(e), dar pe langa papiotele pe care le tin cu mine, exista si niste preferinte. Nu accept decat petice din materiale alese, care sa nu zgarie. Care sa nu fie ..negre. Care sa nu se destrame usor. Poate sa fie din lana, bumbac, matasa, in..chiar si din canepa, la naiba!! il fumam, daca e cazul:))

Oricum, minunat filmul. Asa ca..daca v-ati pierdut undeva prin lume peticelul, cautati-l. Si daca inca nu l-ati gasit vreodata..asteptati linistit, intr-o zi va gaseste el. Sacul meu sta intins la soare, soarele ala de la 9 dimineata. Si imi plac scaunele de lemn. Cum ii face jacob lui anna lui..Si as putea chiar sa nu mai beau;))