Impardonabil

(incepem in titlu si continuam aici) cum de reusesc unii barbati sa ma surprinda over and over. Lungul de sir de "surprinderi" poate sa inceapa acum multi ani, in vremurile in care ma indragosteam de iubitul celei mai bune prietene. Iubit alaturi de care am si mers la nunta fetei, cativa ani (buni) dupa. Noi trei eram the untouchables. Miki, Alina si Cristi. Azi suntem mari si inca prieteni, nu asa de apropiati ca acum 100 de ani. Fiecare are copil, Alina are 2, s-a miscat mai repede, s-a maritat prima, oricum.
El m-a "surprins" cu un lung sir de inselaciuni. Fiecare dintre ele m-a inrait mai tare, m-a facut sa nu am incredere in mine, sa nu am incredere in barbati, sa nu mai am incredere in femeile din jurul meu. Dar tot lui trebuie sa ii multumesc pentru vorba de duh "acasa e unde esti TU".
Surprinderile se duc in timp, an dupa an. am fost socata sa aflu la 1 an jumate dupa ce m-am despartit de un tip, ca acesta avea o superba viata dubla. Cu mine si cu cealalta femeie. Ne iubea grozav pe amandoua. Apoi am fost surprinsa sa aflu ca sunt o nebuna paranoica, una care acuza o biata fatuca (cu care se culca tatal copilului meu, in vremea gravidiei mele) ca si-a lasat parul cret si lung de 21 de ani, in patul ale carui lenjerii le spalam inca. O psihopata ma aflu clar, suma tuturor iubirilor din trecut.
Nimic mai adevarat, asta suntem. O suma de trairi. I-am cerut acum putine zile omului cu care ma inteleg minunat de cateva luni de zile, sa ma minta. Sa ma minta frumos, cu strans in brate. M-am tot gandit la o solutie de a prelungi rasul nostru si aceasta minunata prietenie, dar nu exista. Nu fara victime colaterale. Si eu nu mai pot cu victime, caci am obosit de foste si crize. Eu pot cu prietenie si strans de mana si rasete si pace. Pacea mi se potriveste de minune. Dupa ani de zile de atacuri si surprinderi si socuri, vreau pace.
O pace "coafata" bine de minciuni. Poate ca e dur cuvantul, dar asta mi se pare ca este corect, nu pot sa ii cer omului sa indulceasca unele adevaruri, caci nu ar avea cum. Asa ca e bine asa. Sa ma minta, ca sa pot sa ii fiu prietena buna in continuare. Ca sa pot sa rad in continuare.
Si am ras si rad. Si rad si acum, desi am fost din nou neplacut surprinsa aseara. Fix cand credeam ca nimic nu ma mai poate enerva, cineva a reusit sa imi provoace o scarba fantastica. Exista scarbe fantastice?! Oh, DA! EL este o scarba fantastica in sine. Nu vom da nume, nu vom descrie personagiul, caci pana si proasta publicitate este publicitate si deci nu vrem sa se simtza bine mitocanul. Dar pariez ca cititnd, se va recunoaste:) Ca doar stie ca este impardonabil sa nu stii ce fel de om mizerabil esti:))
Ma amuza barbatul asta atat de tare incat as putea sa ma marit cu el doar ca sa ii fac viata un iad. Dar nu am timp. Sunt ocupata urzind planuri sa ii fac viata un rai, fara sa ma marit cu el. Pentru ca trebuie, futu-i mama masii..Deh, asa e viata. Unii cu malaiul, altii..nu.
Sunt foarte fericita. Nu stiu daca din cauza ca fac ceva anume, cred ca pur si simplu ma fericesc singura, fiind. Eu cu Kate, eu cu fetele mele cu care ma vad rar, dar cand ma vad, ma vad din tot sufletul. Eu cu el, cu care nu ma vad des, dar cand ma vad, ma vad cu toata fiinta mea. Eu cu el, cu care vorbesc de luni de zile si descopar ca prietenia e mai importanta decat orice altceva pe lume.
Sunt nefericita pentru ca nu pot sa fiu si mai fericita, fara a face pe cineva drag sa sufere. Deci sunt si nefericita. Dar e suportabila nefericirea. Adica pot sa traiesc asa.
Sunt nefericita cand ma cert cu tata, care e la pensie si are o problema cu politica si vremea de afara. Ultima lui amanta i-a facut praf creierii. O stiu, o nemernica. O urasc din toata inimi. Este televiziunea de stiri din Ro. Chiar daca se numeste iRealitatea, Rtv sau Antena 3, mi-e tot o curva de 2 bani si da, ma repet, o urasc cu toata fiinta mea.
Scriu repede si poate cu greseli, dar ma tem ca o sa imi uit gandurile. Si am mainile inghetate..
Sunt nefericita ca nu mi-am gasit inca job si urmeaza ultima luna de mamisica lui Kate, full time job, wonderful job. Recunosc ca nu m-am spetit trimitand la CV-uri, mai ales dupa ce mi s-a spus ca nu am un CV frumos, de artista:(
Incerc sa il refac si imi dau seama ca nu am avut nevoie de CV de ani de zile..Nimanui nu i-a pasat ce scrie acolo, caci oamenii stiau ca sunt un angajat destul de tare in gura dar care face banisorul si e loiala si cuminte si buna pe meserie, oricare e aia..Si da, inca nu cred ca sunt dispusa sa fac compromisuri, sa ma numesc manager dar sa ma duc, eu femeie, sa masor tablouri sau sa bat cuie. Am zis, am zis!
In fapt, daca stau sa ma gandesc, nu sunt chiar nefericita ca nu am job..sunt necajita ca e urat afara si nu pot sa plec mai des si mai mult de acasa..Asta ca sa fiu corecta si sa spun lucrurilor pe nume.
Incerc sa ma gandesc ce ma mai supara si este IMPARDONABIL ca nu reusesc sa las lucrurile sa ma necajeasca:)) Sunt plina de bucurie si am fluturi in burta si imi vine sa cant si sa dansez pur si simplu. Fiind eu cu mine si cu a mea Kate, cu mama si cu tata, cu viata mea de vis..fara job, fara iubit (real, sa zicem), cu fetele mele..
Casa mea de vis imi produce emotii. Ma gandesc cum sa fac sa renunt la cele orasenesti si sa ma mut acolo, sa am cizme de cauciuc si gradina de udat in fiecare zi..Ma macina gandul plecarii..ma termina:))
Ma retrag in glorie. Voi face ceva la cuptor, sa incalzesc putin casa. Zambind. Fara motiv. Surprinsa de nesimtirea unor persoane. Dar zambind..Oamenii sunt ciudati. Asa zice o piesa..

Viata e vis


si pisicile sunt mai bune decat oamenii