Monday all week

Ma simt de parca fiecare zi e luni. O luni obositoare, inca o dimineata in care nu apuc sa ma satur de somn, aceleasi haine care miros a balsam-ocean, fier de calcat, gel de dus, ochii inchisi, pasta de dinti, cafea, prosop, sutien, camasa, pantaloni, cizme, alte cizme, alta camasa, alt pantalon, fond de ten, uscator de par, luni iar si iar si iar. 

Mi-e frig in camera verde, goala fara Sabineta dormind cu patura in cap si bodoganind ca s-a saturat de fatzaiala mea in fiecare zi. Hainele mele aranjate fix ca intr-un magazin au devenit enervante, imi vine sa imi bag mana in ele si sa le ciufulesc, refuz sa fac patul si din cand in cand aprind lumanari parfumate. Nu mai tin minte ce visez, ma culc din ce in ce mai tarziu dupa incercari nereusite de a termina de vazut un film. Un film al carui final in visez distorsionat..actorii vorbesc engleza desi filmul era in spaniola, intr-un cadru surprind moaca mea intr-o oglinda si ma intreb ce caut acolo, ma trezesc putin si iau perna in brate apoi ma intorc in alt film, ala de acum doua nopti, Palestina, Kaif Nashif pe care il strig Said, alearga si mie imi pare atat de frumos tuns, ma intorc cu spatele la el si sunt in Iran, acasa, in paradisul colorat unde alerga trei pici.

 

Mai dorm putin in masina, o cucoana cu numar sugestiv B 74 VMP si blana la gluga claxoneaza si o invit in aia masii dupa care un domn din trafic ii serveste o noua portie orala. Ajung intr-o ora la birou, muta asa cum sunt deja de o saptamana si ma intreb: asta e nearga depresie despre care citeam in carti? Oare Simona avea dreptate si e ceva in neregula in filmul meu?