Am avut candva, demult, un foarte bun prieten. Cred ca eram indragostiti la un moment dat, nu reusesc sa ma prind, dar de cateva luni omul asta este ALTCINEVA si mi-e groaza sa admit ca am putut sa il plac vreodata..
In Persepolis Marjane Satrapi povesteste cum atunci cand iubim il vedem pe cel de langa noi mai bun, mai frumos, cum nu ii vedem defectele si cum de fapt iubirea ne deformeaza realitatea.
Ce am mai ras cand am vazut asta in film..
Oare cand ii iubim, barbatii sunt la fel de mitocani?! Oare le auzim grohaitul, ragaitul dupa masa, besinile, oare ii vedem cum sunt ei de fapt?! Sau vedem numai ce vrem?
Mai e alta chestie! Poate cand ii iubeam noi ei nu erau chiar asa de mitocani! Poate este urat sa generalizez, caci eu am iubit asa niste barbati misto..curati, manierati, finutzi..inteligenti..niste domni futu-i mama masii!
Sunt dezamagita, scarbita, nervoasa si simt nevoia sa fiu vulgara si sa ii spun astuia cum i-as da un picior in ma'ntelegi, poate isi revine..Insa ma indoiesc ca am in ce sa ii dau acel picior..Cumva mie imi atarna intre picioare niste boase mai mare decat va avea el vreodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu