De la dragoste la..ce?

In scurta mea viata am reusit sa iubesc niste oameni. Cumva, datorita iubirii mele cred (cata modestie) oamenii de langa mine au fost frumosi, inteligenti, prezentabili, buni. Calitatile lor au fost observate nu doar de mine, ci se de cei din jur. Sunt zeci de poze care stau marturie..La fiecare poza am auzit acelasi lucru: ce bine va statea impreuna, ce mult semanati - eu pe rand blonda, bruneta, cu parul lung sau scurt. Ei bruneti, blonzi, sateni. Semanam. Dragostea face oamenii sa fie altfel. Frumosi. Mai buni.
Dupa fiecare relatie am incercat sa pastrez legatura cu oamenii pe care i-am iubit si care m-au iubit. Cu unii a mers. Altii au putut sa ma urasca intr-un timp scurt. Concluzie: de la dragoste la ura e un pas. Unii m-au iertat si au dorit sa imi fie prieteni. Au ramas frumosi:) Altii au ales sa fim "ceva", nu dusmani, caci este un cuvant cam dur. Putini sunt indiferenti. Multi si-au refacut vietile si m-au primit in noile lor existente cu bratele deschise - am fost o picatura din sufletul lor si au ales sa raman acolo - poate pentur a imparti cu ei bucuriile si tristetile noilor lor vieti alaturi de femei minunate. Caci unii din ei au sotii minunate ( o parte m-au judecat gresit si apoi au inteles ca in dragoste si in razboi regulile sunt altele sau nu sunt).
"Indiferentii" si-au dus viata pe carari indepartate de drumurile mele. Si au si ei sotii minunate si copii frumosi.
Insa cel mai mare soc il am vis-a-vis de barbatii care au ales sa fie altceva - nu dusmani, ci ..ceva. Greu de definit. In empatia mea destul de "dezvoltata", am reusit sa simt din partea lor un amalgam de sentimente: de la ura, dispret, regrete..pana la mila. Mila apare cand eu sunt extrem de trista si cand el/ei isi dau seama ca au gresit undeva. Poate au pierdut un tren cu care ar fi calatorit intr-o altfel de viata cu mine. Ura apare cand eu sunt rea si ei nu stiu daca sa se bucure sau sa le para rau ca m-au pierdut. Totul se raporteaza la mine, caci are legatura cu mine..nu cu ei, nu cu sotia, nu cu restul amantelor, restul aventurilor.
Nu stiu daca este de fapt chiar URA. Caci ce ramane dupa dragoste nu stiu cum sa definesc. O razvratire a unui suflet? Un "de ce" nu eu, ci altul care nu este mai "bun".

Nu stiu sa urasc un om pe care l-am iubit. Stiu insa sa scot ce este mai rau din el.. Stiu sa arunc mereu cuvinte grele si sa reprosez greseli constatate in luni de zile, defecte pe care nu le vedeam orbita de o iubire care parea ca va durea o vesnicie.
Apoi apare din nou comunicarea, un fel anume de comunicare... Un mesaj in care aud a mia oara cat de fericiti puteam sa fim impreuna. Cum unul ca el nu va mai fi. Satisfactia constatarii ca este unic. Nimic nu este nou. Eu stiu ca fiecare barbat pe care l-am iubit este unic si ca nu is doi la fel.
Nu stiu ce ramane dupa o dragoste. Prietenia ramane numai intre doi oameni care s-au iubit si care au invatat ceva dupa o relatie.
Eu stiu ca exista prietenie intre un barbat si o femeie. Acum aflu ca anumite prietenii au o punte de legatura care nu este neaparat dragostea..ci un fel de ura. Si asta nu este chiar o prietenie..Este acel "ceva".
Ce ramane dupa o dragoste?