in love

cand eram mica m-am indragostit de un baiat. unul de la bloc. bogdan. apoi m-am indragostit la gradinita. moraru cristian. tin minte pentru ca la Dinamo era un portar Moraru. si eu tineam cu Dinamo. In clasa 1 m-am indragostit de Dumitrescu Cristian-George. Il iubeam si eu si prietena mea. Cenusa Carmen Gabriela. Ah! O iubeam si pe ea. Cand eram in clasa a 3 a ne-am mutat cu casa si deci si eu cu scoala. Pana in clasa a 8 a am fost indragostita de Rosu Cristian, Robert B (nu ii dam numele ca acum e mare si avem prieteni comuni pe FB) si inca niste copchii ciudati care isi faceau veacul pe langa scoala. Apoi m-am indragostit de Bogdan. Eu si toate fetele din bloc. Apoi in liceu am facut pasiuni diverse. In tot acest timp am fost indragostita de orice actor/cantaret/personaj din carti/erou de desen animat..orice mi-a cazut in mana. Da, poti sa te indragostesti de un personaj din desene animate. Eu l-am iubit pe Mark din Sandy Bell. Asta e!
Nu erau niste "dragoste" trecatoare, neserioase. Erau pe bune. Doar ca erau numai in capul meu. Am tot sperat ca odata cu trecerea anilor, o sa ma potolesc si o sa am grija sa ma indragostesc DOAR de personaje reale. Am facut eforturi .. fix cand credeam ca mi-a reusit, personajul real se dovedea a fi doar o proiectie a mintii mele. Pe cine iubeam eu nu era cine credeam eu in viata reala, era ok numai in mintea mea.
M-am rezumat la eroi din carti, actori celebri, cantareti, eroi din desene animate..m-am mai indragostit de cate o idee. apoi de un anumit fel de a vorbi al cuiva. sau de felul in care ii sta cuiva o suvita de par. m-am tot indragostit de chestii. si de oameni, dar tot de oamenii din mintea mea. in partea reala din viata m-am retinut cat am putut de tare. am fost ocupata sa fiu teribil de indragostita de copilul meu. si o sa raman asa. am avut indragosteala de om mare cu cine a meritat si inca am. dar am o problema cu indragosteala cealalta. aia ireala. aia care imi macina noptile..
daca tot ce e pe pamant pot sa controlez cat de cat, cum sa fac sa controlez ceea ce mi se petrecere in vis? in fond nu mi se petrece nimic rau, dar ma oboseste grozav sa fiu asa de indragostita de oameni pe care nu i-am vazut niciodata..sa incep sa ii caut pe strazi? sau poate ii stiu deja din vreun film..sau dintr-o poza de pe net..de ce ma tine indragosteala nocturna doar cate o saptamana?! sau de ce trebuie sa se tot schimbe personajul??? mi se pare greu sa tot apara altcineva in film..slava Domnului ca in viata reala e pace si nu vreau sa se schimbe nimic,

Vad lucruri

Cand eram mica obisnuiam sa vad chestii in tot ce era in jurul meu. Intr-o placa de gresie vedeam umbre si conturam un chip, o femeie cu parul lung, strans intr-o coada, adusa in partea dreapta a gatului. Par lung. Pe tocul usii de la baie am zarit ani de zile un chip de barbat, intr-o pata de ipsos cazuta dupa o reparatie a peretilor. Ani de zile, pipi dupa pipi, a fost acolo. L-am distrus intr-o zi, cu un spaclu. Pentru ca nu mai era un chip, era o bucate de ipsos care ma enerva..
Am vazut ani de zile forme si am povestit despre nori. Am vazut bucatele de hartie care desi erau doar bucatele de hartie, pentru mine pareau altceva. In functie de locul din care le priveam.
Visez seriale de desene animate, vad forme si culori care se imbina extraordinar, am coloana sonora pe filmele mele colorate din vis..si totusi am 2 maini stangi. Nu pot sa desenez NIMIC. Vad si atat. Vad si visez. De cateva minute bune vad in film despre cum sa "vezi".
AICI: http://vimeo.com/45232468

Vad minuni zi de zi. Este minunat sa ascult o poveste despre "vazut". Caci eu nu vad obiecte, eu vad altceva. Vad altfel. Am renuntat sa mai povestesc. Nu mai pot sa scriu:( Sunt fericita deseori si nefericita. Deseori. Am uitat de ce in timp ce scriam.
Maine copilul meu face 2 ani si 6 luni. Azi dimineata am studiat-o in timp ce dormea langa mine. Obrazul tinut in mana ei stanga. Nasul mic, ca un nasture. Felul in care isi tine mana dreapta intoarsa aproape dureros..Picioarele ei subtirele. Only if I knew how to draw her..

De cate ori ma uit la ea vad chestii. Ma vad pe mine. Il vad pe tata. O vad pe sora mea, o vad pe mama..Vad fiecare om pe care ea il iubeste. Cand o ascult cum vorbeste recunosc oamenii pe care ii vad in ea. Vad iubirea. In forma pura. Vad santajul emotional. In forma pura. Vad gelozia. Aia care amuza (inca). Am ras cand am vazut-o cu pumnii stransi, ridicata in picioare, luptandu-se pentru mine. Nimeni nu o pupa pe mama ei. Niciodata.
Nu am mai avut timp sa vad chipuri si forme in jur pentru ca in jurul meu au fost cateva suflete care mi-au ocupat atat de frumos viata incat am uitat sa mai caut ceva in nori. In ultimele doua luni mi-am lasat viata sa se deruleze pe repede-inainte si acum simt ca 2 luni au fost ca 2 ani. 2 ani frumosi. Doi ani in care am trait totul minunat. As vrea sa nu se termine niciodata sentimentul asta de "AICI si ACUM". Un "acum" care este bun si bine. In care eu nu ma plictisesc, in care eu nu vreau mai mult sau mai putin ci ma satur cu "destul".
Nu pot sa scriu nimic despre intoarcerea la munca. Inca nu mi-am revenit si nu mi-am facut numarul de filmari ca sa fiu satula:)) Nu pot sa scriu despre ruptura de Kate, caci as pune sare pe o rana deschisa, sangeranda..
Pot sa scriu insa despre cum ieri si sambata am vazut. Despre cum mi-am privit prietenii in ochi si le-am citit "iubirea" - langa copilul lor care a implinit un an. Fetitele mele dansand in noapte, desculte. Eu - un pachet de nervi, macinata de vina, ignorand oamenii din jurul meu, cei care ma iubeau - fara sa ma fi vazut vreodata asa de agitata si turbata..
Am vazut asa agitata si turbata. Am vazut apus de soare si umbre de avioane. si chiar un avion in noapte, foarteeeeeeee tareeeeeeeeee! Am vazut furnici care carau cipsuri cu wasabi, cred ca le ieseau flacari pe fund..Am vazut apa pe fatza fica'mi. Am vazut lacrimi, care se impleteau in barba - o barba cu gropita. Gia. Am auzit o voce subtirica in noapte care spunea ceva foarte amuzant. Am vazut un barbat care imi tinea copilul in brate si parea fericit. Am vazut cum arata o masa in liniste, apoi m-am simtit vinovata ca mi-am dorit si m-am rugat pentru acea liniste..Am vazut cer. Si iarba. Si nori.
Pe mine nu m-am vazut de mult..deloc..Eu pe mine, singura. Ma vad insa reflectata (d)in cateva perechi de ochi care ma iubesc. Sunt inca draguta. Si buna. Si nebuna.

azi

azi a inceput ieri cu Dona si a continuat cu vocile mele iubite (nu, nu cele din cap..). azi a inceput cu mama care ma pupa de 35 de ani, in somn, si imi sopteste La multi ani! incercand sa acopere urmele unei discutii care mi-a sfaramat inima in mii de bucati. azi a inceput cu a mea Kate care mi-a spus in somn da, te iubesc si a continuat cu Gia care m-a intrebat unde mi-e lumanarea daca azi e ziua mea, daca e ziua mea trebuie sa suflu si daca nu am lumanare, sa am si sa suflu si apoi imi zice ea ca La multi ani si ca Te iubesc, ca trebuie cu lumanare. azi a inceput cu vocea mea cantand de ani de zile La multi ani pitigaiat, doar ca azi eu eram urechea si el era vocea si a cantat fix la fel ca mine si m-am bucurat ca el este si ca noi suntem si ca noi suntem la fel. azi a fost Oana mea la 8 si Ina mea si Moni a mea si Andra a mea si Sarga mea a fost iar prima:)) Si azi a fost Mihai cu " oh" si Alexii mei cei mai buni si frumosi din lume, pe rand, cu vocile lor si mainile lor bune si azi a fost plin si cald si bun si cu flori si cu bomboane si prajituri de care nu m-am atins de teama ca dulcele imi va altera simtzul realitatii si eu vreau sa simt totul corect ca sa iau decizii corecte. azi.
azi a fost cu multe fete frumoase si baieti buni si cu muzica clasica si Nutzu si Sorina si pizza la pranz. azi a fost racoare in masina si drumul a fost bun cu mine si nu m-a claxonat nimeni in trafic. azi Chicago, Londra si Malta au fost in sufletul meu si timpul s-a oprit in loc. azi Alina mea nebuna a fost un raset si o bucurie, la fel cum este de ..cati ani oare?! de asa de multi ani..Azi Mirela mea cu cei mai frumosi ochi verzi din lume mi-a spus ca voi iubi inca un barbat grec minunat, curand, ca marea ma asteapta la 5 minute de casa ei, cand vreau eu. Azi 157 de oameni au avut vreme sa scriu ceva pentru mine. si acum am si eu timp sa le multumesc.
azi plec acasa, imi pup copilul, las masina, imi pun o rochie pe mine si ma duc sa fac 25 de ani, caci TREBUIE sa fac asta pentru mine.
va iubesc pe toti, va iubesc in fiecare zi dar azi va iubesc mai mult pentru ca azi POT:)

Dreptul de a alege

serialul asta cu anatomia lui grey apare in viata mea numai in momentr cheie. la el ma uitam cand am ramas gravida (nu chiar..in timpul..), la el m-am uitat toata sarcina, am nascut cu ultimul epidod din sezonul 6, am facut o pauza si cum am avut o "chestie", cum jang, serialul.
si acum termin sezonul 8. si nu e cel mai bun moment din lume, dar e cel mai bun moment din lume ACUM pentru mine.
acest post nu este neaparat o "justificare"ci mai degraba este ceva ce imi repet mie in minte, ca poate daca imi tot repet o sa se intample o minune.
maine am 35 de ani. sunt 25, dar nu ii pasa oricum nimanui. pentru ca celor carora trebuie sa le pese au uitat sa numere. intr-un fel e minunat si asa.
pentru tata am 15 ani. nu ies afara dupa ora 10 seara. nu pot sa plec cand vreau la mare. sau ..oriunde. nu am voie sa am o parere, caci oricum habar nu am, eu vorbesc din carti. de 20 de ani orice as face, niciodata nu e destul, pentru ca voi ramane in veci la 15 ani pentru tata. paradoxul este ca acum 20 de ani, cand aveam 15 ani, tata habar nu avea cine sunt. eram in clasa a 10 a invatam bine, mergeam la olimpiade, nu ma pupam cu baieti, sufeream dupa acelasi Bogdan de la etajul 1 - dupa care sufeream TOATE ca proastele. Nu beam, nu fumam. Eram un copil cuminte care lua note mari. nu a fost destul niciodata. Pentru ca mereu au existat alti copii in anturajul nostru care faceam ceva care era mai "smecher". Olimpiadele mele nu au contat niciodata, pun pariu ca daca il intreb nici macar nu stie ca am fost vreodata la o olimpiada. Sau nu cred ca stie ca inainte de un examen mancam un croisant din ala mizerabil Magic si beam o cana cu lapte cald, caci asa vazusem eu intr-un film. Pun pariu ca nu stie ca mi-am dorit sa ma lase sa dorm si eu in weekend la Mirela Marin acasa. Nu era voie. Noroc ca ne-am dus amandoua la o olimpiada la limba romana si ne-a dus tatal ei cu masina..aia a fost prima noapte in care eu am dormit acasa la cineva:) Ne-am uitat pe geam din pat toata noaptea si am vorbit pana ne-au picat ochii in gura..halal somn:)) Dar macar am fost fericite:)
15 ani astia imi fac viata praf direct si indirect. Indirect pentru ca nefiind acasa, la mine ajung informatiile din toate sursele (nevinovate) la care ajung direct. Direct - cand ma prinde acasa.
E nevoie sa va spun ca tata a fost dragostea vietii mele inainte de Kate? Ca fumam amandoi in balcon si radeam si cand eram mica i-am zis intr-o zi "nu fi bulangiu" pentru ca mi se parea foarte tare cand il auzeam ca vorbea cu Mareshalul (cel mai misto om ever:) si stiam ca bulangiu e ceva super smecher, valabil intre prieteni foarte buni.
pentru mama am 25 de ani. o varsta frumoasa. am terminat o scoala, am reusit sa imi iau diploma, m-am dus la munca. am 25 de ani si un copil din flori - asumat de toata familia. ca doar..e nasol cand faci copil la 25 de ani, trebuie sa te ajute toti!! Mama mea e cel mai bun om din lume, cred ca i se trage din neam, femeile din neamul ei sunt niste luptatoare si niste munti de bunatate si "suportabilitate". nu stiu cum poate cineva sa iubeasca asa de mult pe altcineva - cineva foarte bun si calm pe altcineva coleric si mereu pus pe hartza. Ba stiu - te saturi sa mai lupti si il iubesti asa, by default..La cei 25 de ani ai mei, mama e complicea mea. Cand sunt singura cu ea acasa - adica fara tata, pot sa ies afara la ora 10 seara, DACA vin pana la 11, 11.30. Pot sa ma duc in club si sa vina casa pe lumina. E safe. Pot sa ii povestesc secrete despre mine sau prietenele mele, cat timp nu mai face niciuna copil din flori cred ca e ok cu orice aude.
pentru sora mea am 10 ani si ea are 8. suntem mici si cand vorbim la telefon suntem de fapt in pat, este iarna, suntem acoperite cu o patura cu verde si albastru, din bumbac, umpluta cu chestii de atza, lana, materiale care inca imi sunt in fatza ochilor..ca niste matzisori asa..asa imi vine sa le zic. patura noastra e arsa intr-o parte, pentru ca ne-am ascuns candva sub ea, si peste un reshou. era frig in casa si am facut noi o combinatie care era sa ne omoare, dar am fost rapide. ne ascundem sub patura si ne speriem reciproc - groaza ne e ajutata de umbrele pe care le fac putinele masini care trec pe strada noastra si ale caror faruri proiecteaza mobila (sifonierul) nostru pe perete. arata ca un cavou groaza noastra - asa ca ii spunem ca e cavoul lui Dimitrie Cantemir. Este figura cea mai cunoscuta noua pentru ca avem o carte mare, copertata, si are frate acolo Dimitrie Cantemir o poza foarte tare, color, pe hartie lucioasa. Si el are o peruca blonda, cu bucle in cap. si noi suntem terifiate de el si de "cavou" lui. fiecare convorbire telefonica cu ea, cu secretele noastre ma intoarce in timp, sub patura noastra. acolo unde nu ni se poate intampla nimic. Am 10 ani si desi is mai mare, ea e mai curajoasa si ea ma tine in brate.
pentru copilul meu am prea multi ani. am crescut intr-o saptamana, atunci cand am plecat de acasa si am parasit-o fara sa o ajut sa intelega ce se petrece. dintr-o data noi doua nu ne-am mai trezit in pupicuri, nu am mai avut lupte inainte de mic dejun, nu am mai plecat in parc, nu am mai dormit la pranz, nu ne-am mai jucat, nu am mai facut poze. dintr-o data am disparut si am lasat-o intr-o lume pe care nu vroia sa o cunoasca pentru ca e lumea lui "nu ai voie". o lume pe care eu nu am acceptat-o niciodata si din nefericire copilul meu..nu are de ales. asa cum nici eu nu am avut de ales 15 ani, vezi paragraful de mai sus. Astept ziua in care Kate va intelege ca noi doua suntem UNA si nimic nu o sa schimbe asta niciodata. Noi doua suntem UNA si ea cu tati sunt TOTUL si unul pentru celalalt. Pana atunci o sa ma tot intreb cati ani crede copilul meu ca are mama ei. Stiu clar ca pana acum 2 saptamani Kate stia ca mami are 3 ani. mi-a spus de nenumarate ori. uneori am avut eu 4 si ea 3! Dar cel mai des..eu 3 si ea 4. depinde cum putea sa ridice degetele sau ce avea in mana. Poate a fost cea mai frumoasa varsta, inca nu stiu..pentru ca:
pentru prietenul meu am 27 de ani. poate 25. ca si mama, el s-a prins cum e treaba. rad si sunt fericita si ma plimb prin parc si cam tot ce fac, fac ca la 18 ani. fericita. genul ala de fericire fara griji. parcul nu mai pare o corvoada, pentru ca suntem 4. fetele stau in masina cuminti si fac glume, mai ales cand stiu ca o sa ne vedem. am 18 ani, dar pentru ca el stie ca femeile vor sa para mature (pana la o varsta:))) mi-a zis ca am mai mult, sa ma cucereasca sigur. nu stiu daca a reusit ca sunt prea ocupata sa ma bucur de mine cu mine. am doar 18 ani..visez sa plec la mare, sufar ca un caine doar cand aud melodiile cu Vama Veche, sunt lipsita de orice fel de curaj de a face orice, exact ca la 18 ani. am fix acelesi frici, teribile..sa nu dezamagesc, sa nu fac/spus ceva gresit. sa nu cumva sa mi-o iau daca fac/spun ceva. nu de la el, ci in general.
maine fac 35 de ani. e ceva gresit in poza asta. habar nu am de fapt daca numarul e corect. cand imi scriu varsta verific de cateva ori pentru ca am trimis cv-uri in care am avut 30 de ani si 33 de ani si ..eu am 35 maine. nu stiu daca am (sau trebuie) sa am o criza a varstei. nu stiu cum e o criza, ce sa fac, cum sa fac? trebuie sa raspund la telefon cand ma suna lumea sa zica LMA? o sa raspund ca asa imi place sa aud oameni dragi! trebuie sa fac o depresie sau sa ma imbat crunt?! nu stiu ce e cu numarul asta si ce sa fac cu el. As vrea sa ii impac pe toti cei din viata mea, sa facem o medie, sa vedem ce numar iese si ALA sa fie varsta mea de anul asta. As vrea sa ii pot multumi pe toti cei de mai sus, fara sa mai sufar asa de mult ca nimic nu le convine..Nu vreau niciun cadou de ziua mea. Vreau sa am dreptul sa aleg cine sunt, sa fac ce am ales, sa imi asum asta, sa rad eu, sa fiu eu fericita, cu cine vreau eu, sa plang eu, cand vreau eu, pentru si cu cine vreau eu, sa imi fie mie frica, si apoi tot mie sa imi treaca. vreau sa pot sa ies afara cand imi suna telefonul, pur si simplu. vreau sa pot sa plec la mare cu copilul MEU, cand vreau eu. sau poate vreau sa ma urc in tren cu ea in carca si..sa plecam la munte. sau poate vreau sa fac ORICE. pentru ca acum sunt mare..nu acum, maine. maine sunt mare si oamenii mari AU DREPTUL sa faca ORICE. caci de asta si-au dorit asa de mult sa creasca. doar ca..huston, we have a situation..
eu nu am vrut sa cresc niciodata:( de aia nu stiu cati ani am. nu e o joaca, nu fac pe proasta..de asta oamenii din viata mea sunt speciali, nu au varste, sunt SUFLETE. nu stiu cati ani au prietenele mele..uneori mi-e rusine si ma simt vinovata ca nu stiu, apoi imi dau seama ca nu e important.
vreau sa fiu atat de libera incat orice as alege sa fac, sa pot sa fac fara sa ma mai simt atat de vinovata..tot timpul..

poate ca dramele mele sunt telenovelistice, but fuck it, cui nu ii place, sa plece la scara lui. vreau sa am dreptul sa imi aleg dramele..pana la urma sunt ale mele si sunt SIGUR cele mai importante din lume. pentru mine.

La multi ani mie. mi-am luat pantaloni frumosi. si niste ciupicei. inca nu am decis ce cadou sa imi fac, caci mi-a fost mizerabil matrasit planul de a ma duce la mare, de ziua mea, cu cine VREAU eu. dar nu-i bai. cica marea e tot acolo. pacat ca eu voi fi fost deja trista de ziua mea..dar, cui ii pasa?! dramele mele sunt misto numai cand e vorba sa discsutam despre ele:)) La multi ani mie cea mai draguta blonda din lume. tontutza si blondutza.
ps - a venit vara, sunt iar blonda, pfui ce imi place, daca as ajunge la mare sa ma si colorez putin, trai pe vatrai nineaca!!

Pathétique?! no..jamais..

Am primit cadou o bicicleta. Sta cuminte si ma asteapta. Nu are lantul uns, o pedala si rotile umflate corespunzator. Si cu toate astea, nu se plange, sta cuminte si ma asteapta de o saptamana. Cred ca ma asteapta de o viata, pentru ca stie ce urmeaza sa traim impreuna, cred ca viseaza la fel ca si mine vantul care ne va ciufuli, pietricele prietenoase peste care vom trece in viteza, pasari trecand in viteza, in zbor pe langa noi. Nu stiu daca viseaza drumuri lungi, pana si eu ma tem putin de urcusuri sau cazaturi. Dar de vor veni, le vom trai pe toate cu drag.

Azi noapte am plecat amandoi cu masina. Ne-am oprit sa ne hodinim, am mai stat de vorba. Am mancat tort undeva, am gasit o caseta audio veche. S-au invalmasit toate gandurile si am reusit sa ma trezesc mai putin trista. Calma. Sa fie ce o sa fie, nu imi mai pasa. Azi noapte a fost bine, oricum viata mea din vis e mai vesela decat aia de dupa visare, oare o sa incep sa visez din nou mai mult decat traiesc?! Exclus, nu am timp.

Timpul meu este acum asa: buna dimineata, te ubec, nu pleca, vin cu tine, bea lapte, soare, trafic, lacrimi, cafea, soare, fum, zambet, mail, cost, muzica, sms, te <3, "dorm", mancare, sms, mail, trafic, geam, oameni, zambet, te iubesc, mami, "ai venit inapoi la mine", parc, afara, hai, acum, sms, mana stransa, noapte, cald, lacrimi, somn, vis, fericire, viteza, mare, rasete, picioare goale, apa, soare, soare, soare, apa, apa, par ud, mana mica in mana mea, te ubesc, te ubec, mama mia, cioc-cioc, e ora 8.

Nu spal decat o data pe saptamana. Nu calc decat in fiecare dimineata. Nu gatesc nimic, rar fierb lapte. Vorbesc la telefon. Imi fac treaba cu suflet, ca sa iasa bine si repede si la costuri ok. Nu sunt robot, caci rad si simt tot. M-am intors la ceea ce faceam cel mai bine inainte de K. Si vad ca inca stiu si pot si vreau. Dorul de ea ma macina, am fix cateva minute in fiecare dimineata sa imi las lacrimile sa curga, in masina, intre stopuri. Apoi parchez, cobor si viata se muta in alt set, unde lucrurile se desfasoara altfel. Seara imi acord uneori 2 ceasuri mie, carand cu mine vina de a nu i le acorda ei, exclusiv. Astept weekendul sa fac ORICE cu ea si pentru MINE. Doar noi DOUA. Nu se poate.
Am ascultat minute in sir cuvinte sageata care mi-au facut linistea praf si m-au aruncat intr-o depresie mizerabila din care ies doar cand dorm si visez. Tot ce e "personal" se desfasoara intr-o alta incapere a mintii mele, nu amestecam scenariile, set diferit, personaje diferite.
Sunt fericita? Am un copil superb, pe care l-am parasit pentru a face bani. Am un iubit minunat. Am un job minunat. Nu sunt bolnava. O sa am si bani curand. Nu am timp. Trebuie sa fac bani ca sa imi platesc casuta/masina/traiul. Trebuia sa ma intorc la munca, copilul TREBUIE sa se desparta de mama lui.
Nu voi sublinia care din cuvintele de mai sus sunt gandurile mele si care sunt ale altora, cine ma cunoaste stie exact.

Maine este vineri. Luni implinesc 30 si ceva de ani. Sau poate 20 si ceva, uneori nu stiu sigur..sau nu imi mai pasa, pentru ca eu stiu cum ma simt (in general).
Oare mai sus ma plang? Caci nu simt nevoia sa ma plang, sau sa ma compatimeasca cineva, sunt asa de satula de sfaturi si sageti si pareri necerute..Eu nu cred ca ma plang, cred ca mi-am scris mie ca sa nu uit nimic..Ca sa invat ceva. Imi dau o lectie de ASA NU  si ASA DA.
Sambata trebuie sa ma ocup de bicicleta sau sa plec la mare. Sau sa spal si sa gatesc. Ziua mea nu exista anul asta. Nu vreau sa gatesc. O sa iasa o mizerie daca incerc sa gatesc cu sufletul ciuruit. De ziua mea mi se vor aproba proiecte si voi fi fericita. De ziua mea copilul meu o sa imi puna mana pe fatza si o sa imi spuna "mami te iubesc". De ziua mea Gia o sa ma ia in brate si o sa imi spuna " te iubesc terminato!". De ziua mea mama si ta or sa ma pupe pe cand voi fi cu ochii carpiti de somn. Sora mea o sa ma sune dimineta. Apoi Alina nebuna. Apoi voi aveam 550 de mesaje pe wall si cateva sms-uri. De ziua mea voi purta o rochie frumoasa. Pentru ca anul asta ziua mea nu exista, o sa fie cea mai frumoasa zi. Ca in visul meu.

(in afara de drama exagerata pe care o traiesc din cauza ca mi-am parasit copilul pentru bani, totul e in capul meu. nu am nicio problema. urasc banii care imi fut viata - scuzati-mi franceza. cred ca am ramas cu o trauma dupa ce am pierdut o iubire din cauza unor firfirei. pofta buna)

Da, am facut wish list, ca sa nu uit, ca mereu uit si imi cumpar numai tampenii!

ati intrebat, va raspundem cu imagini. si cu o pagina special inventara de mine, acolo se strang de luni de zile chestii:)
http://pinterest.com/papermoonfilm/my-wish-list/

acum pe bune, wish listul este ceva facut de mine pentru mine, anul acesta ziua mea se amana pentru o perioada nedeterminata de timp. nu suport ziua de luni, nu mi se pare corect ca ziua mea sa fie LUNI cand oamenii sunt morocanosi. in plus nu cunosc oamenii noi din jurul meu:(
asa ca ziua mea se amana si se va petrece pe 3 august, am decis. ce bine e cand ai fraiele vietii in mana! haha!

the shit about friends. the good shit.

acum ceva vreme primeam pe mail un chestionar de la o prietena care il primise de la o alta prietena si era ceva cu mume singure si prunc si ..viata. si mi-am acordat jumatate de ora si am raspuns. si apoi am apasat send si mi-am vazut de viata mea fericita. si fata mi-a raspuns si mi-a multumit si mi-am dat seama ca daca acum 2 luni primeam acel chestionar, raspunsurile ar fi fost teribile..am alungat gandul si mi-am vazut de ale mele.
una dintre intrebarile din chestionar era despre prieteni. repet: daca il primeam acum 2 luni, mama ce s-ar mai fi scurs din degete in taste. azi imi fac timp sa analizez chestionarul.
e nevoie sa va spun ca din nou am scris ca am alta varsta? ca habar nu am CATI ani am?! varsta nu conteaz, sa fiu sincera stiu ca vine ziua mea si stiu ce mi-ar placea sa primesc si cu cine as vrea sa ma vad si mai stiu si ce as vrea sa fac weekendul viitor, asa, de ziua mea..dar daca ma intrebi cati ani fac..si ma iei repede..nu stiu:))
urmeaza un sir de intrebari. la toate am fost sincera, caci nu e ca si cum ma durea mana sa scriu adevarul. si apoi vine treaba cu prietenii. in ultimii ani s-au schimbat chestii. cumva s-a redus cercul de prieteni, desi eu nu m-am schimbat dramatic - adica de iubit eu ii iubesc pe toti la fel. a trecut si etapa oribila fara bani si timp si cu mult stres. acum e o etapa de fericire in care nu am timp decat sa traiesc foarte intens totul. alaturi de oamenii care sunt disponibili.
acum 2 seri am primit cadou o bicicleta. la pachet cu atata dragoste cum nu stiam ca exista. la pachet cu niste dovezi de "ne pasa" care mi-au redat speranta ca pe planeta mai suntem cativa CUM TREBUIE. La pachet cu imbarbatari si sustinere si "impreuna". Si in timp ce ma navaleau si pravaleau chestii am inteles. Orice mi se intampla, mi se va intampla alaturi de anumiti oameni. Bicla mea nu a cazut din cer. A venit exact in momentul in care trebuia sa vina. Si tot ce mi se petrece: jobul asta, iubirea asta, viata asta, se intampla (am in cap ce vreau sa scriu dar nu imi iese) intr-un cerc. inchis. si tot ce e in cercul asta ramane acolo, ca noi mai pasim din el si vietuim pe langa..asta e asa..sunt mici evadari ca sa ne reintoarcem si sa impartasim experiente alaturi de alti oameni. Ieri nu am avut experiente neaparut placute, dar si ieri a fost o lectie pentru mine. Si in ultima vreme cam totul e o lectie. Abia astept sa imi umflu rotile, sa o botez pe bicla si sa pornesc cu viteza, sa imi faca vantul parul praf, sa nu ma mai supere nimeni si nimic.
bicla asta este o metafora. ceea ce am primit eu e de nedescris in cuvinte. bicla e asa, un obiect..eu am primit fericirea vantului in par. am primit sfaturi despre cercei galbeni. am primit iubire in cuvinte. am primit luni de zile de sustinere si de suport..eu nu ii iubesc degeaba pe oameni, ii iubesc pentru ca stiu ca daca se vor simti iubiti vor intelege ca treaba asta cu iubirea e for free. ca nu te doare nimic daca faci bine pur si simplu..
atat. nu ma putere acum decat pt atat.

ps - sper sa remarce cei 2 cetitori ai mei ca nu am scris nimic despre prunci, chestii de muma sau despre munca si stres. mi-am parasit copilul de 2 saptamani, lupt cu mine si cu ea sa ne despartim pentru ca ea trebuie sa creasca si eu trebuie sa ii asigur treaba asta dpdv financiar..e groaznic. stiu. nu o sa isi permita nimeni sa ma mai judece pentru ca nu imi pasa. acum e pe drum spre casuta cu capsune..tot dorul meu se duce cu ea cu tot, dar am nevoie sa fac chestii de om mare, ca sa nu o iau razna:)) adica vreau sa pot sa stau noaptea afara, pe strazi. si sa ma dau cu bicla noaptea. si cu rolele. si vreau sa nu ma uite sau sa ma urasca..atat.


 man, it is so good to have my friends back! and myself..

Taramul de poveste

Am o prietena care spune ca de cate ori isi doreste ceva, e destul sa stranga pumnii tare, tare, tare, sa inchida ochii si sa isi puna dorinta in gand - apoi ..se intampla pur si simplu! Eu sunt indragostita de cand ma stiu de oameni, caut mereu oameni minunati, caut oameni noi, caut sa invat lucruri noi, sa traiesc experiente noi. In ultimele trei zile am adaugat in lunga lista de oameni speciali pe care am avut norocul sa ii cunosc, cativa noi pe care intentionez sa ii pastrez mereu in sufletul meu.
La cateva ore dupa ce am terminat interviul pentru noul job, am primit un telefon care ma anunta ca am un eveniment la Severin - adica "acasa", acolo unde mi se strange stomacul cand ajung la capul satului si vad casele. La mai bine de 50 de km de casa, ce ii drept, dar pe malul Dunarii. In locul in care am fost atat de fericita incat daca as putea sa ma intorc in timp si as avea de ales, locul asta ar fi in top 10.
Nu o sa va scriu despre cazanele Dunarii sau despre Eselnita sau despre practica mea de an din facultate, o sa va scriu despre momente magice. Despre cum a fost un moment magic cand am auzit ORSOVA, despre cum a fost magie cand am spus DA, MERGEM! Despre cum am plecat din Bucuresti vineri dupa-amiza, dupa cateva ore de somn, alergat dupa recuzita, facut liste, scris idei, concepte, pregatit costume - munca mea favorita. Alex a condus ca un zeu (pirat, ce ii drept) al soselelor, mi-a cam stat in gat inima de cateva ori, dar deh! e scuzabil, caci eu sunt cunoscuta nervicoasa. Am ajuns noaptea la o pensiune asezata in buza Dunarii, noi veniti de la 40 de grade, flu-flu, pe un vant racoros-friguros. Ne asteptau oameni buni si bucate calde, am stat putin la poveste, apoi ne-am bagat cu cornul in perna asteptand doua zile ..la care nu ne asteptam!:))
Pe mine sambata m-a trezit un susur de apa, am coborat din pat, am tras draperia si da..rasarise soarele si Dunarea mea era portocaliu-roshie..si calma..si era ora sase cred, asa ca am mai dormit un ceas sau poate doua..acolo timpul se deruleaza altfel.
Cafeaua este "cea mai buna" pe malul unei ape. Am constatat asta in toti anii de baut cafele pe cate un mal de mare sau de apa..Asa ca am baut cafea si am stat la povesti cu o zana si niste oameni deosebiti care au inteles cat de importante sunt povestile si de ce trebuie sa nu le lasam sa se piarda. Cred ca a fost cea mai buna cafea din ultima vreme. Mi-am lasat mintea sa alerge peste mari si tari, am readus la viata povesti si m-am apucat de pus pe hartie nume pentru viitori membri ai echipajului - urmau 2 zile in care ne transformam in cei mai veseli si prietenosi pirati din lume. Fetitele mele pirat aveau vantul in par, genele lungi, scoici in cosite, erau rasarit de soare si luna, erau sidef de scoica..si baietii mei erau coltz de rechin si barba rosie si am avut si un capitan carlig ..Nici prin cap nu imi trecea ca ceea ce avea sa urmeze o sa imi bucure sufletul atat de tare..Sambata a fost o zi protocolara, evenimentul la care eram invitati era o poveste serioasa, scrisa cu foarte mult suflet, am participat la o conferinta de presa ca la carte, cu invitati de renume. Insa a fost ceva diferit de orice alta conferinta de presa pe care am vazut-o:) toti participantii si-au lasat mintea si sufletul libere, au lasat povestea sa se intample, au vorbit cu atata drag si atat de sincer incat toata lumea s-a simtit ACASA, intre prieteni. Am descoperit ca taramul despre care se vorbeste imi este complet necunoscut, ca desi in toti acesti ani de viata am fost atat de aproape in fiecare vara de acest loc, pana in facultate nu am venit aici niciodata..Am preferat insa sa mergem in locuri aglomerate, murdare, stiute de toata lumea..
Ascultandu-i pe vorbitori mi-am dat seama ca inca nu stiu multe lucruri importante. Despre viata, despre mine, despre lume..mi-am dat seama ca indiferent cat am invatat pana acum, mereu mai am ceva de invatat. ca mi-a ramas intacta setea de frumos, ca inca imi dau lacrimile cand vad ca inca exista oameni care recunosc valorile reale - o sa va scriu o poveste intreaga despre Familia Grigore - o familie exceptionala care si-a transformat casa intr-un muzeu etnografic, fara a ii schimba destinatia de locuinta. Mi-am inghitit cu greu lacrimile vazand costumele populare nationale si m-am urat din cauza deciziei mele de a ma intoarce la munca - azi e prima zi la un nou loc de munca. Daca nu as fi venit aici azi, acum eram la bunica mea in curte, povestindu-i TOT ce am vazut la Eselnita. As fi lasat-o pe Kate la Bucuresti, doar pentru a ma bucura cateva ore de bunica, fara sa am grija ca TREBUIE sa ma duc la munca, ca TREBUIE sa muncim, ca asa TREBUIE..
Am propria mea mostenire de costume populare, am balanta de metal, o multime de alte chestii vechi, la fel cum au si oamenii aceia minunati in muzeul lor, casa..domnul Grigore este un bunicut grozav, m-a invitat sa stau acolo o luna de zile, sa fac poze si sa ma satur de minunile din casa, as fi scris ore in sir povesti despre fiecare fota, ie, jucarie de lemn facuta acum 100 de ani de un bunic, poza veche, ingalbenita de vreme. O luna de zile nu mi-ar fi ajuns..As fi vrut sa am cate o luna pentru fiecare incapere, atat de frumos botezata de dna Grigore (nu va mai zic nimic, aveti bani, aveti masini, mergeti la Eselnita, in 5 ore maxim sunteti acolo!).
Dunarea este magie. Suntem niste tampiti si va spun asta cu toata dragostea din lume:)) Niste tampiti care ne ducem bani la bulgari ca la ei e mai "curat". Fireste, daca nu ati mai arunca gunoaie in apele din tara noastra, pe geam, etc, etc (nu va fac eu lectie de ecologie acum..) si la noi ar fi curat ca la bulgari. Si da, mergem la greci, e superb si nu se fura. Lasa ca nici la Eselnita nu mi s-a furat nimic, prima zi camera a stat descuiata caci eu m-am simtit ca acasa ..telefoanele si cheile de la masina au stat mereu pe masa..camerele erau curate, personalul extrem de dragut..M-am simtit ca in Grecia. Nu stiu despre restul participantilor, eu vorbesc exclusiv despre mine, caci asta e povestea mea!

Despre Dana si tatal ei deosebit ar trebui sa va scriu..zile intregi..Un iubitor al culorii, un om extraordinar - profesorul Mercea este omul care din 1982 pana in 1998 a organizat tabăra de pictură "Mraconia". am ascultat povestile despre aceasta tabara cu sufletul la gura, visand fericirea celor care au avut sansa de a picta pe malul Dunarii, de a trai liber, cu minim de resurse, fericiti ca SUNT. Mi-am dorit sa fi avut sansa macar o data in viata, in copilarie, sa fiu lasata acolo o luna de zile. Nu sunt o mare pictorita, ati vazut peretele meu ocean de acasa, dar cred ca locul ala mi-ar fi eliberat mainile stangace si intr-o luna de zile as fi putut sa intind culoarea macar la fel de frumos ca un copil de 6 ani:))


Cea de a treia mare bucurie a fost cuvantarea lui Horaţiu Decuble, al carui nume, spre rusinea mea il auzea acum pentru intaias data.. Horatiu ne-a (nu gasesc cuvantul potrivit..) intors inapoi in timp. Pe mine cel putin m-a asezat intr-o sala de clasa, cu gura cascata, sorbind fiecare cuvant..la fel cum ramaneam muta ascultandu-i pe unii dascali de la scoala. Este genul de om pe care l-ai putea asculta ceasuri in sir si nu te-ai satura niciodata..M-am simtit stanjenita in necunostinta mea..tot ce auzeam de la el era o premiera, nu stiu cum era pentru ceilalti ascultatori, dar eu as fi vrut sa nu se opreasca din vorbit macar 2 ore:))
Tot ce s-a povestit la frumoasa adunare avea legatura cu Eselnita. Totul era o poveste, Eselnita este o poveste..Cand gazda noastra a luat cuvantul si l-am simtit gatuit de emotie am inteles cum sta treaba cu oamenii si locul asta. oamenii acestia vor sa isi promoveze localitatea, vor sa le vina turisit, dar "localitatea" asta nu e asa..doar o posibila viitoare statiune . Aici e ACASA. Suferinta stramutarii se simte si astazi, Dunarea si-a luat tributul de la muritori si ei mai sufera si acum..Ei nu te cheama sa vii si sa arunci in Dunare petul tau, sau sa faci un gratar pe malul garlei, ei te invita la ei in casa, vor sa te invete sa te bucuri de niste lucruri. Croaziera de pe Dunare (pe care am mai facut-o acum cativa ani) a fost de data asta diferita, pentru ca acum stiam ca acolo, la Mraconia s-au intamplat minuni..Nu am mult timp ca sa scriu tot ce am in minte, aproape as fi scris azi noapte la ora 3 dar mi-era groaza ca nu voi fi in stare sa ma trezesc pentru prima zi la birou:)) Pe de alta parte nici nu as lasa vreo emotie nespusa..Sa va povestesc cum am mancat cirese grase si pline de praf, pe marginea drumului, oameni de la 20-80 de ani? cum ne-am chinuit sa ajungem la crengile inalte, sa adunam, sa impartim cate o cireasa la fiecare? Cum, desi habar nu aveam cine suntem, care ne este numele, eram toti fericiti si muti de uimirea acestei libertati de weekend?! O mana de straini romani care descopereau o tara pe care nu o mai vazusera pana acum..
Sambata a fost ziua dedicata adultilor, oamenilor responsabili, care trebuie sa inteleaga despre ce este vorba in povestea noastra. Nimic insa nu ma pregatea pentru ceea ce avea sa se intample duminica..Caci daca, din punctul meu de vedere, sambata a fost un succes, ei bine..Duminica a fost ireal. Asta e noul meu cuvant favorit.
Duminica dimineata am pornit catre Dealul Bisericii - o culme strajuita de un iagod batran si plin de iagode (dude frate, dude!) , unde ne asteptau o multime de surprize (nebanuite!) Dupa ce s-a carat echipamentul cu barca, am pornit si noi la pas, catinel, cu ale noastre din dotare si am ocolit o apa, am urcat un deal si am si acum picioarele vinete de la greutatea unui cufat de pirati plin cu minuni-minunate. Circa 40 de copii s-au impartit in grupe - cea mai mare surpriza a mea a fost sa descopar (d
in nou recunosc, sunt rupta de realitate..) ca avem Cercetasi. Si cand zic Cercetasi, ma refer la ceea ce visam in copilarie sa avem si noi..ca in filme..
http://www.scout.ro/dbimg/cms_pages_1191082080.jpg

In timpul in care in jurul meu vedeam cum pasiunea se transforma in culoare si din niste manute mici ieseau opere de arta, la cativa metri distanta se striga, era un chiot si o hahaiala de imi venea sa iau pruncii cu sevalete cu tot si sa mergem peste ei!

La grupa de desen, eu, cum ma stie lumea deja - cea mai norocoasa din lumea!! m-am impretenit cu Patricia si Madalina - doua minuni. v-am spus ca duminica era ziua dedicata copiilor din Eselnita?? ei bine, nu stiti despre ce vorbim:) vorbim despre prunci crescuti in soare cald si iubitor, copii care toata vara stau in Dunare si inoata, care manca peste prins de ei sau de parinti, care au parul lung si perfect, cu firul gros, fetite cu ochii senini, neincercanati de geardia din apa "potabila", pustani cu dantura perfecta, timizi, cu bun simt, copii neintinati de computer..

Am vazut atata fericire cum nu am vazut de mult. Imbracati subtire, de vara, cu hainute simple (picior de adidas, hello kitty, puka nuka si ciuca muca nu am vazut..), cu parul prins in codite, cu pistrui timide, cu gene lungi..am vazut cum trebuie sa arate un copil sanatos, unul in care nu trebuie sa picuri zilnic pana la 2 ani picaturi de fier si vigantol...Sa va povestesc cum le-am urmarit pictand frumoasa Dunare si in timp ce ele pictau cum le-am transformat in printese si zane si le-am pictat pe obraji stelute si inimioare? Sa va povestesc cu cata jena ma rugau sa le mai fac o inimioara mica mica, sa nu consum toata cutia de vopsea, ca sa le pot face la toti? Sa va spun cum s-au umflat cateva sute de baloane si cum le-am transformat in sabii si palarioare si flori si inimioare? Sa va spun ca au pictat cu mine bandane de pirati si am cantat aramzamzam fara muzica in fundal, pentru ca unele fete stiau cantece din tabara de pictura de la Mraconia?

Sa va spun cum o strigau pe doamna lor profesoara si cum ii cereau respectuos indrumarea? Ca era acolo un baietel pe care l-as fi pupat, doar ca sa il vad roshind, asa de timid era! Sa va spun ca un baietel pe care l-am luat la dans s-a rusinat si a plans?

Sa va spun ca la Eselnita copiii incep sa fie copil la 5-6 ani si sunt copii pana la 19? ca in echipele de la cercetasi erau copii, preadolescenti si adolescenti si ca toti se jucau de parca erau de o varsta? ca nimeni  nu a ras de nimeni si nu s-au certat si au stiut sa fie echipe? ca nu s-a suparat nimeni, ci toti se bucurau cand cineva castiga? sa va spun ca erau 35 de grade si noi eram in varful dealului si dansam intr-un cerc imens si nu ne pasa de nimic, pentru ca eram LIBERI SI FERICITI? sa va mai spun ca am avut un grasut timid pe care a picat pocinogul de a dansa in cerc si ne-a dat o lectie de dans si fericire cum rar am vazut?



sa va spun ca un baietel brunet stia moon walk (varianta in minunatura si cu influnente oltenesti de Eselinita) si a dansat dementia? mai aveti timp?? vreti sa va mai spun ca ne-au rugat copiii sa nu ii uitam niciodata si sa mai mergem la ei, pentru ca ei toata vara nu au altceva de facut deca..baie in Dunare..

 As scrie ore in sir. Ei nu au net, nu or sa stie ca eu va povestesc despre ei, ca o sa pun pozele lor pe net sa le vedeti, ca sa vedeti ca nu va pacalesc. Nici nu au nevoie sa stie, ei sunt fericiti pur si simplu. Si timp de 2 zile am fost si noi la fel ca ei. Dunarea este magica. Pe cuvantul meu de om. Este ceva in apa aia..

Vreau sa le multumesc unor oameni, fara tam-tam, asa, pur si simplu, din tot sufletul multumesc lui Rete zisa si Mirela. Pentru gandul ei bun catre mine. Lui Roxana si Severius pentru gandul lor bun pentru Dunarea noastra la Eselnita. Lui Ondi, Ale si Vale (stiu ei care:)) pentru 10 ore de cantat in masina, de nu am voce azi nici sa ma auz pe mine insami (mama, cum a sunat asta..) Lui mama pentru ca a avut mila de mine si m-a lasat sa plec sa fiu cea mai fericita fetita din lume, intr-o poveste fantastica! si lui Kate si Gia pentru ca ma iarta ca le-am lasat singure ca sa fiu 2 zile copil.



pozele sunt alan dala puse de catre mine, promit ca fac frumos un album ca sa vedeti exponatele din muzeu (care se pot atinge, le puteti simti povestea) si cu ce am mai fotografiat:)



ah! daca sunteti curiosi care e articolo "oficial" - aici este povestea scrisa de oameni mari:
http://www.comunicatedepresa.ro/inside-brand/ncepe-evenimentul-weekend-la-eelnia-16-17-iunie-adresat-operatorilor-i-promotorilor-din-turism/

LUMEA LUI PET - EDITIA 1

DRAGILOR,
in acest sfarsit de saptamana, aduceti-va aminte cum pe vremea noastre erau numa' 2 ceasuri la tv si cateva desene dupa care suspinam si azi cu o lacrima in coltul ochiului. Aduceti-va pruncii la primul festival pentru pici unde il vor cunoaste pe PET si vor avea parte de 2 zile de poveste. Luati cu voi apa si 3 lulele de ale gurii, bani de bilet si ZAMBETUL PE BUZE! 2 zile pe an P*ET, un extraterestru foarte dragut vine pe planeta noastra si face cate ceva fantastic. in acest an o sa faca o piramida uriasa din peturi, pentru ca pruncii nostri sa inteleaga ca de fapt PUTEM sa ne salvam planeta de anumite "rele". Veniti si va bucurati alaturi de copiii vostri, lasati acasa orice grija, telefoanele mobile, laptopurile si luati aparatul foto caci aveti ce poza. Va asteptam cu drag!

Dona mea si Dona lor

Hai sa va zic cum sta treaba. Acum multi ani, in 1999 ca sa fiu "specifica" m-am angajat la Alma si m-am imprietenit cu Dona. A mea. Nu a lor. Au trecut anii si am impartit cu Dona (A MEA) zile si nopti, povesti, mese, baute, margarete. Daca peretii din fosta casa a Inei sau din Visinilor ar putea sa scrie ce au auzit in toate acele nopti cu muierisme..omg..ce dixtractie ar mai fi:))
Acum niste ani Dona s-a mutat pe partea ailalata de ape, intre timp s-a maritat si a facut un copil superb - nu de alta dar cred ca ne venise si noua vremea, prea ne tot intreba toata lumea la munca NOI CAND FACEM COPIL.
Dona mea are un sot minunat Miki si o copila fffffff draguta Mika (sigur, dar sigur s-a procopsit cu aceste doua nume din cauza ca si pe mine ma cheama tot Miki, hahahah).
Acum ceva vreme cele doua colocatare ale mele - zisele Kate si GiaPalaria au inceput o nebunie care nu se mai termina. Mi-au luat-o pe Dona, am facut-o DOAR prietena lor, pe Miki l-au scos din poveste pentru ca nu au inteles cum e posibil ca Miki sa fie un baiat, cand e clar ca Miki e mama lor, adica EU. Imi pare rau Miki D.  trebuie sa gasim un alt nume! Sau poate ele trebuie sa imi spuna MAMI..hm..nu mi-e clar!
Dupa ce mi-au luat-o pe Dona, i-au facut o familie, Dona (LOR) are un copil - un baietel Donnie sau Doppey - depinde in ce zi a saptamanii ne aflam. Toata ziua cred ca Dona mea sughita din cauza Donei lor. Si cand zic toata ziua, credeti-ma: zilele lor sunt impartite intre Dona, Fetita Zurli si nasa Miela. Mai exista un prieten imaginar Bogdan - avem si un Bogdan pe care il stiu fetele, dar nu m-am prins daca e acelasi:))
Ei bine, azi e ziua de nastere a Donei mele:) Desi e la capatul lumii mie imi e aproape de suflet de cand ne-am vazut pentru intaiash data. La multi ani margareta mea draga, sa ai o zi de vis si o viata minunata!
Acum is curioasa cum e treaba cu Dona lor! va anunt imediat ce aflu!