In pasi de dans

Intr-o incercare (ultima sper!) de a intelege ce mi s-a petrecut, am dat timpul inapoi (a 100 oara) si am privit lucrurile ca si cum nu eram eu, eu ci el. Si mi-a rezultat asa.
Greseala nr 1. Diminetile cu "buna dimineata" s-au rarit. Pur si simplu nu mai scriam nimic cand plecam de acasa. Pentru ca mi s-a parut ca oricum eu eram mereu prima care scria. El raspundea. Aceasta mega inventie "sms" este aducatoare de moarte a iubirii, desi poate sa para in regula la inceputul unei relatii. Cumva am uitat sa ne "auzim", scriem repede si usor cuvinte.
" iubita mea, beau cafeaua asta si ma duc acasa"
" sunt la sedinta, nu pot sa vorbesc"
" te iubesc si iti multumesc pentru ca m-ai suportat saptamana asta"
" pentru ca te iubesc"
 Daca tastezi nu te doare gura. In engleza cuvintele curg mai usor. In scris.


Greseala nr 2. Scriitura in engleza nu a ramas nepedepsita. Am platit cumva incercarea mea de prietenie cu un om pe care il placeam tocmai pentru ca ne scriam in engleza. Nu era doar unul. De fapt sunt 2. Ambii foarte dragi prieteni si "sprijin". Conform zicalei cu soarecele si pisica, regula nr 1 pentru viitor: nu ne scriem cu alti baietei cand suntem intr-o relatie. Daca vrem sa ne scriem, ne scriem cu fetite. Si daca tot suntem la zicale si proverbe - ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Eu am facut tot ce mie nu mi-ar placea sa mi se faca. Asta e o greseala fara numar, fara numar:)
"suna-ma cand poti sa vorbesti ca nu mai inteleg nimic"
Scrisul. Virgula nepusa. Cuvintele frumoase transformate in cuvinte urate. Mi-am pierdut vocea pentru ca nu am gasit urechile lui. Si de fapt cred ca nici nu le am mai cautat pentru ca mi-am dat seama ca nu "aude" nimic. Ca nu intelegea de fapt. Ca orice as fi spus, era inutil.
Greseala nr 3. Sa nu spui. Sa nu mai spui nimic. Sa nu recunosti durerea. Sa nu recunosti infrangerea. Sa nu plangi. Sa nu te umilesti. Sa nu cazi. Scoatem NU si tot ce am facut e acolo. M-am aruncat singura intr-o mocirla plina de namol caldut, bazandu-ma pe proprietatile lui terapeutice - cica namolul face bine. Al meu era un namol care nu facea bine, doar m-a umplut de mizerie:)
Greseala nr 4. Ajutorul. Oamenii nu pot sa te ajute daca nu vrei. Nu au cum, bietii de ei. Oricat te-ar urmari sa te scoata din casa, sa te smulga din depresie, daca tu nu vrei, nu merge. Fix cand eu eram jos, jos ..am primit un mail care a venit ca o palma peste fatza, o palma de la cineva care a avut curaj sa scrie ca are nevoie de ajutor. Eu nu doar ca nu am scris HELP cu litere mari rosii de sange, eu am zacut ca o tuta si am tacut. Din gura. Caci de scris am putut sa scriu sute de mesaje. Fara raspuns. Sute. Nu am acceptat ajutor de la prietenii mei pentru ca eu credeam ca o sa ma ajute "celalalt". Adica el. Nu altcineva.  De ce m-ar ajuta oameni care nu m-au vazut de luni de zile?! Sa ma ajute el, care a fost aici in lunile astea. Gresit. El nu te mai ajuta. Pentru ca esti ca si moarta:)

Greseala nr 5.

 Moartea. Pai da. Am fost 18 ore ca si moarta. Am pierdut o jumatate de noapte. Si o zi plina, o zi superba de toamna, cu soare. Nu am mancat, nu am baut apa, am zacut in bezna. Si orele s-au scurs. Ziua aia nu am cum sa o recuperez, pot doar sa imi doresc/propun sa nu se mai repede niciodata.
Partea interesanta cu muritul este ca in timpul starii aleia de lesin gandurile o iau razna si totul capata alta dimensiune. Vezi deformat lucrurile din jurul tau. De exemplu, nu puteam sa misc perna. Nu pentru ca nu aveam vlaga (caci nu aveam) ci pentru ca mi se parea ca se tot indeparteaza de mine. Apoi pestii. Pestii de pe perete. Se miscau. Inotau. Probabil ca din cauza lacrimilor vedeam totul scufundat in lichid si usor valurit. Mainile. Imi vedeam mainile subtiri si mai..lungi. Si in rest nu vedeam nimic, pentru ca era bezna. Apoi visele.
Mergeam pe marginea unui drum care urca pe munte, pe sosea rulau in viteza masini, erau pensiuni pe stanga si noi mergeam pe partea dreapta printr-un fel de shantz/trotuar in lucru. El era in fatza si mergea putin mai repede. In plus pana la un moment dat mi-a carat rucsacul apoi i l-am cerut. Un tub de ciment urias, din ala de pus ca pod (peste care vine apoi soseaua, cu straturile alea aferente) zacea in shantzul prin care urcam noi. El a trecut primul, eu am aruncat rucsacul peste tubul asta trantit de ciment si am incercat sa urc..si ce zici? Mi-a fost teama. Am alunecat inapoi. Rucsacul mi-a cazut intr-o parte, pe cealalta parte - unde el era deja. El care nu se oprise din drum, continua sa urce. Iar eu, eu m-am intors. M-am intors pentru ca mi-a fost frica sa urc peste nenorocitul ala de tub de ciment. Mi-a fost frica nu de urcus, ca am apucat sa urc pana la jumatate, mi-a fost frica de coborare. Inca simt in stomac teama aia, groaza ca o sa alunec..M-am intors prin aluncare:) Inapoi in shantz. Si inapoi spre niste casute. Am trecut strada si am vazut o pensiuni, unde o gasca de roackeri (clar!) cu hainele negre aferente, chitarile din dotare, pleata lunga..ma asteptau. Pe mine, amarata care isi pierduse in shantz rucsacul si pe un drum de munte iubirea. RoAckerii (scriu special cu A ca imi place cum se aude) mi-au cantat si au impartit beutura lor cu mine. Plangeam. Oare de ce nu ma mir ca plang si in somn?! Au avut grija de mine si m-am simtit copil. Apoi am mers spre tubul de ciment rasturnat si le-am spus ca rucsacul e pe partea cealalta. Pe el nu il mai vedeam, urcase..plecase fara mine pe munti.A venit un soldat. Cumva nimeni nu vroia sau nu putea sa treaca peste tubul ala nenorocit. Si mare..era mare.
Nu mai stiu daca am recuperat rucsacul. Nu mai stiu daca visul are legatura cu o reclama pe care am vazut-o acum cateva zile si avea legatura cu frica (http://www.youtube.com/watch?v=sb2YOg_dkQM) - stiu doar ca EU nu am putut sa cobor pe partea corecta a tubului:)
Stiu ca oricate greseli as numara si oricate analize as face bazandu-ma pe felul in care EU am perceput realitatea relatiei mele cu el, nimic nu este real. Sunt doar proiectii. Am vazut ceea ce am crezut eu ca este real. Mai stiu ca indiferent cate vini mi-as cauta, in fapt eu nu sunt vinovata de nimic. Pentru ca (aproape) orice as fi facut pe lumea asta, am DEJA platit in toti anii de pana acum, cu varf si indesat.
Poate consider ca daca scriu ma eliberez. Si poate mint, caci nu ma eliberez, dar ma mistuie dorinta de a auzi tastele tacanind si din nefericire nu pot sa scriu despre nimic altceva, pentru ca nu as fi cinstita. Nu pot sa scriu despre impactul pe care l-a avut asupra mea o piesa foarte buna de teatru, pentru ca in timpul piesei eu mi-am dat seama :
- ca nu sunt "speciala"
- ca in lume e plin de visatoare si romantice si tute care cred in iubire si in relatii ca in carti/filme
- ca altora viata le e mult mai grea
- ca de fapt eu nu am probleme
- ca fetele alea 3 de pe scena sunt minunate si ca si eu sunt minunata, deseori..

Cred ca merit mai mult de la mine.
Greseala nr 6. Amintirile. Vreau un dispozitiv cum aveau MIB. Un flash care sa imi stearga toate amintirile. Vreau sa pot sa trec pe o strada fara sa STIU ca acolo am stat intr-o dimineata, la ora 7 si a trecut o vecina care nu stia ca el fumeaza si a trebuit sa ascunda tigara. Vreau sa pot sa ma asez la orice masa (asta pot, ca m-am vindecat prin asezare!!!) fara sa ma stresez ca o sa intre ACUM si iar o sa mi se faca rau. S-a rezolvat, deja nu il mai vad cand intra. Nici macar nu mai simt parfumul, cred ca mi-a murit un simtz:)) Dar tot vreau sa sterg amintirile. Toate. Si pe alea bune. Sa fac loc pentru prezent.
Greseala nr 7. Nu stiu care e. Sigur mai sunt multe. Azi dimineata m-am surprins spunandu-i copilului meu care zambea in somn : you is good, you is smart, you is important. si traditionalul : te iubeste mama cel mai mult din lume.

Orice greseala de mai sus a fost asumata, rumegata, vomitata si uitata. E timpul sa dansam.