sâmbătă, 11 septembrie 2010

12.11.2008 sau "ce griji avea Trihaela inainte de a fi mama de Kate"

"Zice Wikipedia:
A job description is a list of the general tasks, or functions, and responsibilities of a position. Typically, it also includes to whom the position reports, specifications such as the qualifications needed by the person in the job, salary range for the position, etc. A job description is usually developed by conducting a job analysis, which includes examining the tasks and sequences of tasks necessary to perform the job. The analysis looks at the areas of knowledge and skills needed by the job. Note that a role is the set of responsibilities or expected results associated with a job. A job usually includes several roles.

Facand o mica "analiza" in jur si vorbind cu o multime de oameni am ajuns la concluzia ca foarte putini angajatori fac un job description angajatului - nu la angajare, asa cum ar fi normal, ci culmea nici macar pe parcurs nu isi da nimeni interesul sa ajute productivitatea firmei si sa aloce o suma de responsabilitati celui pe care il platesc.
In Romania este asa: cum? nu era treaba ta?! Pai..tocmai a devenit. Nu e vorba neaparat de lipsa de profesionalism ci mai degraba scuza cea mai frecventa este lipsa bugetelor. De ce as mai angaja inca un om cand pot sa te exploatez maxim pe tine? Ah, nu stii despre ce e vorba dar poti sa intelegi? Faci mai prost acel lucru decat cineva care ar putea sa il faca bine dar ar costa un milionel acolo? Las' ca merge si asa. As putea sa scriu o culegere de texte folosite in biznisul romanesc. Asta cu "las' ca merge si asa" este deja o expresie clasica.
Frustrarile angajatilor nu au neaparat legatura cu retributia lunara asa cum am putea sa credem. Am cunoscut oameni care au renuntat la salarii bune (si cand spun bune adaugati la leafa si o multime de beneficii, de la masina, telefon, bonuri de masa pana la masaj, asigurare medicala, abonament la sala, etc). De ce ai da cu piciorul acestor avantaje? Pentru ca intr-o zi un sefutz te pune sa ii maturi in birou sau lasa rahat pe buda..
Imi povestea aseara Sharga despre un film cu Jenifer Aniston care lucra intr-o firma oarecare. Desi era bine pregatita si ar fi avut posibilitati sa avanseze si sa fac si alte lucruri - unele pentru care era desigur scolita, fata noastra nu primea nicio marire de salariu si nici nu era propusa la avansare dintr-un singur motiv - ea nu avea nimic. Nu avea o familie, nu avea copii. Putea sa stea la birou peste program pentru ca pe ea nu o astepta nimeni acasa. Nu avea nevoie de marire de salariu pentur ca deh! fiind singura la ce ii trebuiau mai multi bani?! Vacante..Pai unde sa te duci fata singura in vacante?! Si lista ar putea continua. "

Am gasit insemnarea aceasta (digitala desigur) in incercarea de a mai sterge din computer fisiere inutil pastrate in timp. Incerc sa imi aduc aminte ce putea sa ma fi frustrat asa de tare incat sa scriu treaba asta cu job description, cert este ca eram singura, nu aveam copil+barbat=familie, eram "la dispozitia" cuiva care ma patrona (cu siguranta ma patrona gresit) si probabil eram cu nervii la pamant:))
Doi ani mai tarziu, casnica si muma de copil, cetesc si imi dau inca dreptate. E vreme de criza si am tot auzit de oameni concediati sau foarte prost platiti. In plus, sa recunoastem ca experientele mele cu angajatorii au fost mereu extrem de interesante si fun , big fun!!
Romanii sunt destul de fraieri cand e vorba de job. Eu am incercat sa fiu diferita si mi-a mers, spre norocul meu..In ultimii 10 ani mi-am ales locul de munca. Nu m-am angajat de voie de nevoie. Aveam un fix..cand mergeam la interviuri aveam niste reguli. Daca nu imi placea incaperea nici nu stateam la discutii. Daca era mizerie, daca era prea mult fum, sau inghesuit, sau vedeam moace neplacute - sanatate taica, ura si la gara. Apoi urma interviul. Rar am avut parte de un interviu ca la carte (habar nu am cum trebuie sa fie, stiu ca eu am avut discutii in care tot eu am vorbit mai mult decat reprezentatul angajatorului...caci eu ma vindeam pe mine si stiind marfa aveam ce sa spun..). Cumva am ajuns sa lucrez "la recomandare", nu stiu daca e bine sau rau, insa mi-a folosit. Si am lucrat mereu ca si cum nu as fi avut nimic de pierdut. Da, stateam cu mama si cu tata, nu as fi murit de foame fara un job, aveam facultatea, etc, etc.
Probabil ca daca as fi fost din provincie si as fi locuit in Bucuresti cu chirie, treaba ar fi fost alta si eu as fi fost mai supusa (not:)) la birou. Ei bine, nu a fost asa.
Mersul la munca a fost de cele mai multe ori "de drag". Si cand nu a mai fost iubire, apoi s-a vazut nene si nu mi s-a mai putut cumpara linistea nici cu bonusuri, nici cu nimic.

Nu am prea fost data afara de la joburi, caci m-am carat eu..Cel mai urat a fost pe vremea in care lucram la un sindicat..Demisie cu mare cantec, nici nu voi a imi aminti:)) Eu, pitzipoanca eleganta, pusa de sef sa dau cu matura. El beat, o concediase cu o saptamana inainte pe biata femeie de serviciu, acum avea nevoie de cineva sa arunce cutiile de vodca cu pai si sa dea o matura in birou, urma nu stiu ce intalnire cu alti drojdieri. Aveam 20 de ani si o camasa albastra cu stele de mare, deh, moda vremii. Parul il purtam scurt si gelat pe spate, eram o divesa infipta care nu vroia praf in par pentru acel salariu de mizerie. Asa ca am maturat, apoi am demisionat, aruncand farasul plin de flotaci pe biroul cetateanului turmentat. Mi-am luat geanta si am pornit pe Calea Victoriei, mandra si mai saraca. Si am plans de nervi, tin minte si acum, am plans pentru ca mi se parea de porc sa mi se vorbeasca asa urat (turmentel imi mai spusese vreo doua inainte de a ii arunca gunoiul pe birou). Dupa 15 zile m-a sunat contabila sa ma duc sa imi iau salariul, ca asa e la sindicat, figurezi, iei bani. M-a pupat draga de ea, cumva auzise povestea..Aia mica, secretara care nu a vrut sa spele la baie, dar a dat cu matura..

Am fost si lucrator comercial. Vanzatoare. Acum se numesc manageri de vanzari. La Lee si Wrangler. Ce vremuri. Asta a fost inainte de sindicat de fapt. Aveam 19 ani si castigam mai multi bani decat ai mei la un loc. Lucram 6 zile din 7, de la 10 la 10..Picasem la stat, la facultate si am decis ca e momentul sa fac bani, asa cum altii facusera in timpul vacantelor, in liceu..A fost bine. Pana cand cineva a spart magazinul si am fost date afara toate...Doua zile, apoi o parte au fost chemate inapoi, eu am fost pedepsita si trimisa la un depozit din Pipera sa fac comenzi. Aia a fost viata. Stiam cataloagele pe de rost, codurile produselor, lucram la fel de mult insa aveam 2 colegi foarte misto cu care stateam pe pervaz si fumam in asfintit. Depozitul se numea Feper si noi eram la ultimul etaj. Niciodata nu a fost mai frumos Bucurestiul in asfintit..Apoi s-a intamplat ceva..am plecat de la Lee. Am stat acasa 1 an, multumita banilor pe care ii castigasem. A fost bine, m-am dus la Filosofie si Jurnalism, la Spiru.
Cand ai 19 ani, nu prea stii cum e cu drepturile angajatului, cu cartea de munca. Nici nu iti pasa cat timp ai salariu ok..
Cand ai 25 ai pretentii de concediu platit. Vrei bonusuri, vrei telefon de firma, vrei masina. Asta daca la 25 de ani ai "sansa" sa profesezi intr-o companie serioasa..Skill-uri?! Neh..Tre sa stii "comunicare".
Eu aveam o problema. Recunosc. Acum:)) Ma faceam "prietena" cu sefii. Cu aia mari desigur. La ce bun sa devii amic cu un sef mic?! Pierdere de vreme. Daca tot muncesti si faci banisori pentru ala, nu e mai dragut sa fi prieten cu el? Asa gandeam eu..Ei nu:)) Eu credeam ca e super sa fiu loiala, sa muncesc 24 din 24, sa facem banisori, sa fie fee-ul mare. Am avut grija cat am putut de mult ca echipa mea sa fie una multumita financiar pentru da randament. Adica..sefii mananca bine, echipa mananca bine, eu happy, sefii happy, echipa happy. Insa nu merge asa. Seful nu iti e prieten. Indiferent cat de bine mananca si cat e de happy, el nu e prieten. Nu poate. Pentru ca el te are. Sau cel putin asa crede. Prietenii nu se au intre ei..nimeni nu e proprietatea nimanui. Eu eram platita 10 ore pe zi, dar telefonul meu ma "avea" 24 de ore. Mailul la fel. Viata mea era munca mea. Asa au fost anii astia de inainte de Kate. Poate nu au fost cei mai frumosi ani, insa eu am fost fericita si am dat maxim. Am primit maxim din cat au putut unii sa dea, insa notiunea de maxim difera de la om la pom:))
Totusi, de ce isi bat joc sefii de angajati? Pentru ca pot. Pentru ca mai nou exista scuza asta penibila cu "e criza". Pentru ca nimeni nu indrazneste sa le sara in gat cu un avocat bun. Pentru ca nimeni nu se uita pe contract cand semneaza. Pentru ca oamenii se lasa aburiti de sume si accepta o parte din bani pe cartea de munca, restul pe DDA. Pentru ca MERGE SI ASA.

Eu recunosc ca am acceptat razand conditii, pentru ca nu mi-a pasat. Stateam acasa de luni bune, ma astepta o vara la hotel, in Grecia. Am ajuns sa lucrez intr-o agentie. Initial trebuia sa stau pana in iunie, apoi Grecia cu "ura si la gara" aferent. Cineva ma intreba "ce te-ar face sa renunti la visul tau cu Thassos?". Eu am zis ca nimic din lume, nici banii, nici jobul asta, nici macar un barbat de care m-as amoreza. Surpriz! La inceput de mai, la niste saptamani de la angajare, am primit un mail de la hotel, trebuia sa plec mai repede, era nebunie cu rezervarile si deci trebuia sa imi dau demisia de la noul job si sa ma pregatesc pentru vara mea de vis. Dar mi-a fost rusine..Abia ma angajasem, la munca erau oameni misto, aproape locuiam cu tac'su lui K, cum asa tam-nesam sa plec. Nu era vorba ca in iunie?! Asa ca..nu am plecat atunci, a ramas ca daca mai e nevoie, viu mai incolosha. Care cand colo, incolosha se forma Kate.
Asa ca iata-ma gravida. Din nou plecam de la un loc de munca in conditiile mele, ceea ce gasesc ca este minunat. Nu vreau sa imi aduc aminte care au fost conditiile lor:)) Eu am muncit cu drag toti anii astia pentru niste oameni care au uitat ca omenia este mai importanta decat banishorul, ca banu ii ochiul dracului..ca banul STRICA omul. Pe mine nu m-a stricat pentru ca eu l-am muncit si l-am meritat..dar m-a schimbat in relatia cu oameni care mi-ar fi fost dragi. Nu banul fizic ci pozitia. Am uitat sa zic! Romanul e nesimtit. Unii din nascare, altii se educa intru nesimtire..Ajung sa fie mini-sefi si se pisha pe oameni. Am vazut, mi-a fost greatza, nu mai vreau sa vaz. Si daca vaz, voi da un sut in gura respectivei (vului, dupa caz), sa vaz mucii cum ii sar..

Asa ca peste 1 an jumate de acum, voi scrie un text care va suna asa:

Personagiu real, caut angajator cu bun simt. Cer carte de munca cu salariu decent (caci am un copil in ingrijire), program 10-18 sau 9-18 cu ora de masa aferenta, bonuri de masa, telefon de serviciu, masina de serviciu, concediu platit conf legislatiei si anilor mei de munca din cartea de munca), asigurare medicala, abonament sala (etc, etc, intru pastrarea spiritului tanar si spalarea mintii dupa program) - si mai adaug eu la lista (feel free to add daca va mai vin idei:)). Ofer loialitate, buna dispozitie, profesionalism (deh, in fct de domeniu, unde nu stiu mai invat si deviu sefa mintenas..). Referinte la cerere. Doritorii sa dea mail cu oferta si apoi ne vedem la negociere.

Intre noi fie vorba, desi toate tinerelele viseaza "publicitate", eu nu recomand acest domeniu persoanelor care mai au un minim de decenta. Deci pipitzelor intre 21-25, mergeti cu cv in dinti caci portile v-is larg deschise!O cariera infloritoare va asteapta la departamente inventate special pentru dumneavoastra. Pe partea de creatie ii multumesc lui Dumnezeu, eu am avut parte de oameni inteligenti, de minti creative, de echipe ok. Din pacate n-ai cu cine domnule, caci eu client mai idiot decat clientul roman nu am pomenit..A se vedem reclame de pe posturile tv apoi "adevaratele" spoturi - cele facute de regizor..In fine, divagam.

Si pentru ca 1 an jumate e 1 an jumate, va doresc ura si la gara! Reviu la postarile de mama, asa de boring pentur unele priviri cetitoare. Si la poze cu copilul, caci alea plac tuturor.

Un comentariu:

  1. ma bucur tare ca ai revenit! am citit tot, tot, tot.....:)

    RăspundețiȘtergere