Cand am vazut prima oara Finding Nemo eram langa Paris, in Maison Alfort. Locuiam cu un soricel, in casa rosie..La sfarsitul filmului, soricelul meu a plans si m-a intrebat "pe mine de ce nu ma cauta tatal meu?"..
Au trecut anii si am facut promisiuni dupa promisiuni catre mine insami. Mi-am promis ca nu voi face nimic din ceea ce am vazut la altii - lucruri care fac oameni nefericiti si ii tin legati de alti oameni. Am zis mereu ca iubirea trebuie sa invinga orice obstacol. Pentru ca eu eram iubita si iubeam si nu intelegeam cat de greu poate sa fie sa iubesti pe cineva care nu te vrea, sa ai un copil cu cineva care nu te iubeste, sa te casatoresti cu cineva din obligatie, etc, etc. Eu?! Niciodata!
Eu trebuia sa ma casatoresc cu un barbat pe care il adoram si care ma iubea teribil. Aveam o nunta simpla, pe plaja, sau intr-o poienitza. Eram imbracata cu o rochie alba lunga, de panza, simpla, simpla. Desculta si cu o pereche de Converse albi care ma asteptau cand pe inserat se racea vremea. Nunta mea era vara, era o nunta fara dar, o nunta la care ma faceam muci si dansam pe mese. Sotul meu? La fel ca mine, un nebun plin de viata, imbracat intr-o camasa alba de panza si cu pantaloni de in, descult. Cu o familie normala, simpla, ca a mea. Fara basinele si fitze din pricina lipsei fetelor de masa de la nunta..Sotul meu ar fi baut cu mine si cu prietenele mele care intr-un moment de luciditate l-ar fi tras deoparte si i-ar fi spus mai in gluma, mai in serios sa aiba grija de mine ca sunt o sensibila in spatele puterii si gurii mele uriase. El ar fi impartit un rand de tequila cu fetele, le-ar fi pupat pe rand si ele ar fi stiut ca totul o sa fie bine..
Culmea este ca omul asta exista in teorie, dar ne-am ratat reciproc acum cativa ani, asa..la mustatza..Deh! Soarta..
Apoi - copiii mei. Minim doi. Primul venea la scurta vreme dupa nunta de pe plaja. Si desigur era o fetitza. Apoi urma un baietel, la cam 2 ani distanta. Vacantele mele ar fi fost la mare, noi doi si copiii + armata de fete dragi care i-ar fi alintat..Fata mea mi-ar fi impletit flori in par, pe plaja din Vama Veche cea a anului 2000..2000 si ceva..Fiul meu ar fi pescuit cu tata si mi-ar fi cules melci. Ta'su ar fi carat beri la cort, ars de soare. Am fi inotat goi in mare, in larg, noaptea, ametiti de alcool..Si da, ne-am fi iubit. Asa cum am iubit pana acum fiecare om de langa mine. Desigur mi-a fost frica sa admit ani de zile ca am vise la fel ca toate fetele, ca sunt un siropel de fata, ca visez rochia alba (de panza, simpla) si nunta si familie.
Aceastea nu corespundeau prea tare cu mine cea independenta, cea care nu mai vrea relatie..ci vroia sa aiba o aventura..acolo..de trecut la caiet.
Asta era demult, tare demult. Pe vremea cand eram asa de nemultumita desi ma iubea cineva. Acum sunt doar noi doua. Eu si Kate. Eu o iubesc pe ea si ea ma iubeste pe mine, cunoscandu-ma cel mai bine din lume..Poate e singura de fapt care ma stie cu adevarat pentru ca inca impartim un corp, o minte, un suflet:)
Am realizat aseara ca poate cel mai important motiv al singuratatii mele nu este lipsa cuiva care sa ma iubeasca ci frica mea, lipsa de neincredere..Nu mai am curaj sa fac nimic nebunesc, sa ma trezesc la 7 si sa sun la usa cuiva, doar ca sa mai fur o ora de somn cu el..Nu mai am putere sa scriu un mail, un mesaj, sa dau un telefon in care sa spun ce simt. Pentru ca intotdeauna exista frica. Frica sa nu fie cearsaful ciufulit de alta, sub mine. Frica sa nu sune din nou telefonul. Frica sa nu intorc capul si sa zaresc un nume pe desktop, un apel pe telefon..o frica nejustificata, ireala..
Nu cred in exclusivitate pe categoria de iubire:))
Dar cred ca eu si Kate avem o exclusivitate pe iubit si nu ne permitem sa cerem nimanui prelungirea dreptului de suferinta.
Demult, tare demult am stiut ca cea mai fericita parte a vietii mele este legata de mine si copiii mei. Si pana acum nu am avut fericire mai mare decat atunci cand am simtind-o pe fie'mea cum ma impinge cu talpitele ei mici in burtica. Se intinde, sa intoarce cu fundul la lume, isi ascunde zambetul..si nu, nu impartim asta cu cineva anume. Pentru ca am ridicat prea mult stafeta candva si am semanat frica. Mie imi e frica, lui ii e frica. Oamenilor mari nu le este frica.. Oamenii mari stiu exact ce au de facut. Eu raman cu frica si cu Kate. Intr-o zi o sa dispara si frica..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu