Pace

De cand o stiu pe bunica mea, in toate rugaciunile ei catre Cel de Sus, aparea rugaciunea "Sa fie pace". Bunica nu e chiar asa de batrana, e nascuta in 1939, a prins oarece razboi, insa cred ca ea se refera la o PACE generala, nu neaparat la lipsa razboaielor.

Am cautat multa vreme pacea asta. De cate ori cred ca o gasesc si ma entuziasmez, un conflict minor distruge tot si ma trezesc din nou intr-o neagra dezamagire. Pacea nu tine de un singur om. Indiferent cata intelepciune cultiv si indiferent cat de bine imi gestionez sentimentele, invariabil reusesc sa explodez la cea mai mica "atingere". Sunt un camp de mine anti-personnel pe care sunt plantate mii de maci rosii, sa nu se vada sangele tasnind. Din mine.
Nu poate exista pace intre doi oameni care nu se mai iubesc, asa cum nu o sa mai existe pace intre evrei si amaratii din Gaza..Copilul meu e ca si livada de lamai a unei vaduve palestiniene, vecina cu ministrul Israelian al apararii..ca in Lemon Tree..
Am obosit sa tot cred ca intr-o zi o sa fie bine. Cineva imi spunea sa fiu fericita ca "evreul" imi iubeste copilul, ca e destul, nu o sa imi pese de fapt daca ma iubeste pe mine, pentru ca eu nu voi avea nevoie de asta. Nimic mai fals. Copilul meu creste in mine, chiar si cand se va naste va fi tot o parte din mine, asa cum eu sunt mama si mama e in mine..
Pacea trebuie sa fie mai mult decat o serie de vorbe si conventii care nu sunt de fapt reale. O invitatie la "civilizatie", vizite pe nepusa masa, conversatii cu entitatea acvatica pe care o adoram amandoi - asta nu e pacea. Asta este un lung tratat de neagresiune, inutil. Agresiunea nu trebuie sa fie fizica pentru a face rau cuiva. Este destul sa arunci niste vorbe in vant. Urmele unui atac cu bombe se vad dupa ani de zile, urmele unor cuvinte nu se vad, dar unele nu trec niciodata. Si da, sunt rani care nu se vor vindeca, rani adanci..Copilul nedorit.
Minunea de a iubi ceva despre care nu stii decat ca este o celula care pulseaza versus ura si egoismul cuiva care iti cere sa renunti la vrerea ta ca dovada a unei iubiri bolnave, pe moarte.
Pacea nu trebuie sa fie un compromis. Prefer un razboi cu victime colaterale. O pace pe hartie este nula, cat timp in spatele ei zace o ura de neinteles, o ura care nu va disparea. A cui este vina in razboiul asta? A mea pentru ca EU am ales. A mea pentru ca alegerea mea ar putea schimba cateva vieti. O schimbare care teoretic vine la pachet cu minuni si multa bucurie. From my point of view. De dupa coline, din cealalta partea a conflictului se vede altfel. Ca in orice conflict, eu consider ca dreptatea este de partea mea, caci eu am ales copilul. Nu am nevoie de o pace care sa dureze cateva zile, cateva luni, cativa ani. Prefer sa imi schimb statutul in tara neutra, nu vreau sa fiu implicata in niciun fel de conflict. Nu mai vreau o livada de lamai in vecinatatea lui, vreau sa imi iau fructul si sa ma asez linistita undeva departe. Metaforic vorbind am ales bine Elvetia, acolo isi tin o multime de evrei banii, nu? Pacat ca din povestea mea cu lamai nu se va intelege nimic, daca nu ati vazut filmul si nu stiti povestea.
Oricum toata lumea isi doreste sa fie pace de fapt. Din pacate unii nu inteleg ca pacea nu este un compromis..Eu nu mai fac compromisuri. Eu am pierdut demult ceva-ul care ar fi putut sa fie cheia unui compromis, acum mi-a ramas doar castigul. Si cei care au de castigat nu au de ce sa faca vreodata compromisuri, nu-a asa?!

נעשה