Amestecate toate ca si gandurile mele

Vinerea finala

Dna Cracescu a parasit corabia adventuriera dupa o saptamana heroica presarata cu imbratisari si "Mikidos nu pleca!", mese si cafele si dansat si nebunie. Las in urma o gasca de oameni cu care am fost ca ciobul si oala din zicala, dar nu pierd nimic pentru ca ma consolez cu gandul ca "ce ti-e scris in frunte ti-e pus". Cadourile de la Mos au fost minunate, plec dupa doua luni carand dupa mine cateva kilograme in plus (pentru care multumim Ionelei!) si un bagaj de prieteni dragi pe care intentionez sa ii pastrez cu riscul de a avea SI MAI MULTI PRIETENI (la naiba!). Daca am regrete, ei bine am..Nu am fost in niciun team building..Micul Mac..off..ce relatie se crease intre noi..si oamenii. Dar! Toate problemele au solutii, se poate merge un weekend la munte in gasca, Mac se gaseste si nu cred ca e o mare inginerie sa imi iau si sa pun bazele unei noi relatii. Dar oamenii..Ei, asta e viata. Partea minunata e ca am mai invatat ceva:) Si ca eu vreau sa fiu eu inca o vreme..

Schimbarile pe care le urasc

Nu mai plec maine dimineata la Timisoara pentru ca am reusit (cum oare?!) sa ma imbolnavesc in ultimul hal. Sa fie oare de la spatele gol cu care dansam prin cluburi? Sa fie de la fitza de a merge cu masina in tricou crezand ca e vara daca mie imi e cald? Sa fie menopauza care vine in viteza asa cum ma ameninta unii?!

Ana si experimentul

Azi dimineatza am facut un experiment. Am vrut sa vad cum este sa muncesti pe bune. Nu ca nu as mai fi muncit altadata..Am vrut sa vad daca mai sunt buna de ceva. Am mers intr-un loc plin de pici, am avut coarne de ren si am vrut sa aflu daca sunt capabila sa fac orice compromis pentru a trai intr-o lume in care nu sunt destul de buna pentru a fi angajata cuiva (pe termen lung). Mi-a placut mie un spot, ala in care la sfarsit voice overul te trezea la realitate si iti spunea: e un job, nu o caZnicie (ca si cand de casnicie nu poti sa mai scapi).
De la 10 la 3 am alergat, cantat, dansat cu pici si pice. Mi-a placut dar concluziile sunt triste.
Nu imi plac picii anilor astia. Nu imi plac parintii colcalari care m-au tras de coarne, nu imi place idee de corporatie, de turma, nu imi place falsul Mos (desi cadourile erau consistente si micile vietati erau fascinate de petrecere si atmosfera in sine). Nu imi place sa nu fiu eu. Si NU, nu as putea sa fac ORICE pentru bani..chiar daca sunt ai mei, chiar daca fac pentru mine..Asa ca ma mai duc la scoala. Caut niste ceva de invatat caci simt nevoia de perfectioanare. Si vreau sa mai invat ceva care implica masinile si viteza.

Am iubit-o pe mica Ana care mi-a stat in brate si m-a facut sa inteleg multe in cateva minute.
Ana are 3 ani. E frumoasa, are ochii albastrii si parul ei miroase a musetel. Primul lucru pe care mi l-a spus a fost ca "parinti mei sunt despartiti". Cand te apuci de divortat nu te gandesti ca aia mica nu intelege nimic, ca e prea mica si o sa fie ok..Pitica asta suferea. I-am spus sa vada partea buna - va primi cadouri din mai multe locuri, va merge in mai multe vacante, si cu mami si noua familie si cu tati si noua familie. Apoi a inceput nebunia. In spatele costumului eram tot eu numai ca am uitat ca minunile astea mici nu ma vad, ca ele vad personajul si atat. O papusa ma intreba unde stau. Fix cand sa deschid gura si sa ii zic de Berceni city imi dau seama ca e un test si o intreb repede: dar tu unde stai? Ce crezi? Berceni! Hahaha! Eu stateam la Polul Nord. Am fost la o gradinita de reni, apoi la o scoala si in ultimii ani m-am pregatit la Facultatea de reni cu specializari diverse. Cum ce specializari?! In trasul saniei desigur! Si da, uneori mai fac jucarii, dar rar. Ana ma mangaia si imi punea intrebarile cu calm, fara sa incerce sa afle ceva care ar fi distrus magia. Eu eram blocata toata si ma gandeam: frate, sunt un ren magic! Bine ca nu mi-am pus cercei si nu m-am dat cu rimel!

"Dar tu ce fel de ren esti de fapt, ca eu stiu ca renii merg pe patru picioare si tu mergi chiar ca un om!" Hm..pai cum ce ren sunt? Un ren special. Asta am invatat la Facultatea de reni, sa merg in picioare. Dar de ce eu am coarnele mai mari? Hmm din nou..Pai uite vezi noi suntem doi. El e Costel si eu sunt Cornel, el e numa' coaste si eu is numa' coarne. Hihihi am ras eu. Dupa ce dezbatem problema cu iarba pe care o mananc eu chiar si cand e iarna (ca sa fiu puternica si sanatoasa) Ana ma intreaba: dar Costel unde a plecat?

Am ras si am pupat-o, uitasem cine e Costel, era desigur prietenul meu renul numa' coaste. Copila asta credea atat de tare in personajele de acolo incat m-a facut sa uit de multe. M-am mai placut cu Mihaita si cu Mara, am facut poze cu Pocahontas care avea cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut de ceva vreme (caprui nu albastri) si ..nu mai stiu. Caci dupa eveniment mi s-a rupt filmul si abia am condus pana acasa. Am cazut lata. Nu am mai vrut sa vaz pici, sa aud tipete, nimic. Am vrut decat sa ajung acasa, sa ma dezbrac si sa dorm ore intregi..am tusit ca o capra si am reusit sa adorm.

Casa plina

Au venit fetele si Mibababy si am mancat sarmalutze si mamaligutza, mi-au adus pastile si prajituri si am primit cadou cea mai frumoasa poezie:) Intr-o carte. Nu ma mai simt singura, nu imi mai e frica in casa. Pentru ca e inutil. Casa o sa fie plina cat timp eu sunt aici. Plina cu mine. Nu mai rog pe nimeni sa vina sa doarma cu mine pentru ca sunt mare de'acuma si nu ma mai tem.

(latter edit: Stiait ca atunci cand spui cuiva "vino sa dormi la mine" chestia aia e similara cu let's fuck, my place. Ce porcarie..eu care nu m'am gandit la asta..Daca vroiam sa ma fuck oare nu ziceam "let's fuck, my place?!" Se duce naibii lumea asta, va zic..)

Inca mai sar. Ceea ce confirma ca sunt inca eu.