marți, 9 septembrie 2008

Like a "Message in the bottle"

"- Iti este dor de ei? De lumea ta?
- Uneori..Oare isi mai amintesc de mine?
- Daca tu iti amintesti de ei, cu siguranta ca nici ei nu te-au uitat..Exista lucruri pe care nu le uitam niciodata. Si oameni care ne raman mereu in suflet..

E liniste. Sta intins pe nisip, batranii il urmaresc de departe si din cand in cand schimba priviri intre ei. Priviri care nu au nevoie de cuvinte.

- Stie ca daca vrea poate sa se intoarca la ei? I-ati spus vreodata?
- Nu..Nu a intrebat..Am crezut ca s-a obisnuit cu ideea, ca nu ii e dor de nimic din lumea lui..
- Trebuie sa stie..Toti s-au intors macar o data, tuturor le-a fost dor..Chiar si noi..

S-a ridicat si a mers tacut spre ei, parca citindu-le gandurile.
- Pot sa ma intorc? Pentru o zi, pentru o vreme? Pentru ea..
- De la ea nu ai plecat niciodata dragul nostru..Poti sa te intorci. O vreme. Nu vei fi tu, nu fizic. Dar vei fi acolo.. Te vei putea intoarce dar numai in locul de unde ai plecat..Se poate ca ea sa nu fie acolo, trebuie sa stii asta. Se poate sa nu mai fie nimic acolo..Dar doar asa te poti intoarce..
Este decizia ta.

Se gandi putin apoi isi ridica privirea si raspunde
- Trebuie sa ma intorc."

Am ajuns la 2 mai si mi-am inghitit toate lacrimile. Caci am incercat cat am putut de mult sa nu vad 2 mai-ul ca pe locul din care a plecat Sorin. Sa fie asa..doar o statiune. Am stat si am privit pe rand golfurile, mi-am imginat ziua in care a plecat pe mare, apoi am cautat cu privirea caiacul si nu am inteles ce s-a putut intampla acolo. Marea mea nu pare nervoasa, marea mea nu este un ocean in spume, se vede totul pana departe in larg..unde se putea pierde baiatul nostru? Am plans pe sub ochelari si am facut eforturi uriase sa nu vorbesc deloc despre el. Pentru ca Sarga a stiut mereu ce simt..

Am mers pe dig cautand raspunsuri la intrebari mii..Am fortat un ras, am ridicat ochelarii sa mi se usuce genele, apoi am mers singura putin. Eu, digul, marea..si EA..

Pe pietre, la soare, calma - ma privea. Ma studia si parea ca ma astepta. Eu sa fiu sincera m-am socat. Vorbeam la telefon cu Elvis..S-a intrerupt. Am tipat, am facut poze si apoi am tacut..Caci m-am gandit: uite..marea mi-a dat ceva ca sa nu o mai urasc atat de tare!

Ea este vulpea de mare, o specie rara..O vulpe superba, sanatoasa, cu o coada imensa. Ea a fost ursul meu polar din desert..

Anca a zis ca se simte ca o "pasare intr-un ocean cu pesti"..Si eu ma simt la fel. Si vulpea asta..

I still hate that place..la fel cum de cate ori trec pe drumul spre Ploiesti ceva se rupe in mine..

3 comentarii:

  1. este prima data (de vara asta vorbesc), cand ma bucur ca n-am cum sa ajung la mare pentru ca bebelusha e cam mica.......mai castig timp, sa-mi fac curaj.....sa ajung acolo, pentru ca tot pe el am sa-l caut in zare...si-am sa-mi aduc aminte de toate certurile noastre stupide de la servici, de cum ma vedeam mereu in reactiile lui pe mine, berbeaca incapatanata si nebuna, cu 10-15 ani in urma...si pentru ca ne-ai adus (din nou) aminte de el, (de parca ar fi fost nevoie) - cu o zi inainte, vineri, pe 29 februarie, cand m-a intrebat putin mirat de ce ma bucur asa de tare pentru albumul prietenilor mei de la Bucium care se lansa in acea seara i-am raspuns: pentru ca-s prietenii mei...si pentru tine m-as bucura la fel de tare! ...luni am venit la serviciu si-am plans...si mi s-a rupt sufletul....

    si m-am revarsat aici, ca le tineam de mult in mine

    RăspundețiȘtergere
  2. de-abia acum am citit asta.
    imi pare rau pentru tot, imi pare rau ca vi l-am luat...n-am sa-mi iert asta vreodata...
    acelasi lucru mi l-a spus astazi altcineva...acum inteleg ce-a simtit. la fel simt si eu cu voi.

    RăspundețiȘtergere