Pe inserat

Am mers pe jos pana acasa. Cotroceni-Berceni, cred ca sunt 8 km. Ultimele zile au fost stranii, am auzit atatea chestii incat nu cred ca mai judec ok nimic din ce se petrece in jurul meu. Si totusi in afara de "raul" pe care credeam ca l-am pierdut este singura chestie cu care m-am ales. Da, inca imi mai este rau cand ma enervez. Atat de rau incat ma simt prost fatza de oamenii care ma primesc in casa lor si eu nu sunt in stare decat sa dormm putin. Cat sa imi revin si sa plec sper casa. Raul ala ingrozitor a revenit dupa ce am fost atata vreme bine, fericita. Sa zicem ca nu mi-a mai fost atat de rau de prin ianuarie..
Acum imi este bine. Sunt acasa. Tac in continuare. Ai mei nu inteleg de ce imi doresc sa ma mut de acasa, li se pare ca aici imi este cel mai bine. Si asa este, insa trebuie sa ma lase sa plec sa invat sa imi fie bine si singura. Desi exista posibilitatea sa imi fie rau singura si sa nu fie nimeni acolo sa aiba grija de mine. Whatever..trebuie sa se intample ceva curand pentru ca altfel o sa imi pocneasca ceva in cap.
De cate ori sunt foarte fericita se intampla ceva si se duce naibii tot. De cate ori mi se petrece ceva minunat, pierd ceva care parea minunat..Acum m-am pierdut pe mine. Si totusi as minti daca as spune ca nu este macar un lucru care ma face sa uit de tot..E o voce care ma intreaba "de ce te-ai intors la mine?" .. e o voce care imi spune ca nu sunt prea departe. E o voce care si daca ma minte, ma minte exact asa cum as minti eu. Sau cum mint, caci deh..eu nu sunt femeia unui singur barbat. Eu am nevoie de atentie de la toti barbatii din jur. Absolut toti. Cum zicea Soso candva (sau cum rastalmacesc eu ce zicea el): o femeie e suma tuturor barbatilor care au facut-o sa sufere. Eu nu is chiar asa. Eu sunt o suma a tuturor barbatilor care m-au iubit si pe care i-am iubit. Ei sunt toti o parte din mine asa cu si eu am lasat o urma in viata lor. Si da..in realitatea mea (falsa) pe mine ma iubeste majoritatea barbatilor care m-au cunoscut, fiecare in felul lui m-a facut sa stiu ca am fost speciala. Pentru unul cel putin sunt inca speciala. Fara sa ma aiba, fara sa ma vrea in acel fel clasic amoros (sexual, blah, blah). Cred ca in mintea mea iubirea are atatea forme incat macar o forma de iubire din partea unui barbat mi se cuvine si mie.
Acum o sa ma opresc din scris si din toate. E vremea sa ma odihnesc si sa imi las mintea sa nu faca nimic. Undeva cineva ma iubeste si asta mi-e destul, mai ales ca acel undeva nu este intr-un singur loc, acel cineva nu este un singur om..
Noapte buna.