8 luni jumate

De unde stim cand a venit "trenul" nostru in statie? Cum ne dam seama ca o decizie pe care o luam este de fapt cea mai buna? Am ajuns sa fac chestii fara sa ma gandesc la consecinte. Simt ca fac bine, orice as face. Desigur as prefera sa nu mai sufere nimeni din cauza deciziilor mele, dar in orice actiune a mea cu siguranta exista "victime" colaterale. Fatza de care imi cer cumva scuze.
Am un gand. Cred ca am pierdut foarte multe in viata mea de pana acum. Pana la 18 ani am invatat. M-am si distrat, dar in toti anii aia scoala a fost mai importanta decat distractia. Apoi m-am indragostit si prima dragoste este cu luare de minti si cu multe compromisuri. Am dat la facultate si am cunoscut oameni care au ajutat la formarea mea. Unul dintre oamenii pe care i-am cunoscut in facultate mi-a ramas bun prieten. Gabi Ispas. Cred ca am ales bine, pentru ca dintre toti colegii de la Filosofie Jurnalistica numai cu el am "comunicat" coerent. Restul erau colegi de scoala si parteneri de bere si taclale la Barza chioara.
Am renuntat apoi la scoala. Too expensive..
Intre 20 si 30 de ani m-am ancorat in relatii dorindu-mi ca orice fetita proasta o relatie care sa se termine cu un mariaj si un copil. Ca asa era trendul pe vremea aia. Stateai cativa ani cu un fecior, ramaneai gravida - prin surprindere desigur si apoi te maritai, ca sa aiba copilul familie. El - saracul, vroia nu vroia trebuia sa te ia.
Cred ca frumos ar fi fost ca in toti anii astia, intre 18-30 zic, sa vad lumea. Sa fac o facultate care sa imi placa cu adevarat, sa am vacante care sa fie vacante - sa vizitez locuri si sa descopar oameni. Asa mi-as fi dorit. Un prieten bun care sa participe la aventura mea. Nu neaparat un iubit cu care sa ies in baruri si cu care sa ajung sa locuiesc. Waste of time..
Anul asta simt ca este ultimul an de nebunie. Cred ca in iulie 2008 cand o sa fac 31 de ani o sa se schimbe totul. Pana astazi anul celor 30 de ani este cel mai palpitant ever. Este anul cunoasterii si desi totul se deruleaza cu repeziciune, imi place maxim nebunia asta care ma face sa cred ca am implinit 20 de ani. Si ca pana o sa imi treaca cei 20 de ani trebuie sa vad mult, sa invat mult, sa ma bucur de mai mult. In februarie am licenta. Termin o facultate de care m-am apucat sperand ca voi avea timp sa invat tot. Mi-am dorit sa pot sa ma duc la cursuri, la toate examenele, sa ma duc in practicile de an si sa raman cu ceva dupa 5 ani. Insa fara job nu is bani de taxa. Cu job nu e timp de mers la scoala. Ultimii doi ani au fost cei mai grei. La un moment dat nu mai stiam ce zi a saptamanii este. Cand nu filmam in weekend, mergeam la scoala. Timpul nu mai conta pentur ca nu mai era timp de nimic. Cu ce raman dupa 5 ani de scoala? Cu un prieten pe care il iubesc maxim si care este jumatatea mea in ale nebuniei. Adrian Bojescu. Cu amintiti frumoase si cu o dragoste imensa pentru cele invatate la oceanografie:)) Cu o pasiune pentru pietre si scoici. Cu o multime de maculatura. Si cu un regret. Ca nu am avut destul timp sa invat tot ce era de invatat. Ca nu am vazut toata tara asta minunata..De asta am ales Geografia Tursimului, ca sa aflu cat pot de multe despre Romania. Indiferent de situatia politica si economica din tara asta "de rahat", Romania ramane un mister care trebuie descoperit si de care as fi putut sa ma bucur in astia 5 ani. Nu stiu aproape nimic din ce ar trebui sa stie cineva care termina 5 ani de facultate. Stiu insa sa fac bugete de productie si sa strang langa mine oameni cu care sa duc o treaba la bun sfarsit. Publicitatea si geografia nu au nimic in comun. Cu ce as putea sa spun ca raman dupa 3 ani de lucrat in mediul asta?! Cu o mana de oameni foarte apropiati de sufletul meu. Cu o multime de amintiri despre specimene ciudate pe care mi-a fost dat sa le cunosc..Cu amintiri frumoase despre locuri pe care le-am vazut avand bani in urma jobului meu. Raman cu multe chestii. Toate is legate de bani din pacate.
Trebuia sa vad lumea. Cu aparatul de gat si un rucsac in spate, cu castile in urechi si o harta mototolita in mana. Daca as avea 20 de ani acum, mi-as lua geanta pe umar si as iesi din birou acum. Ai mei ar vinde masina lor si ar plati ratele la a mea. Caci le-ar ramane lor. As merge sa lucrez voluntar la Unicef. Pentru ca as face orice pentru copii..Sa ma trimita in Africa. Sa ma trimita oriunde in lume unde sunt copii care au nevoie de ceva.
La 20 de ani esti inconstient si lasi timpul sa faca ce vrea cu tine. Nu ai valori. Nu ai nimic. Parintii te trimit la scoala sperand ca vei invata si vei avea o soarta mai buna. Daca ai un anturaj dubios, ai toate sansele sa iti faci scoala intr-un bar, cu o iarba in nas sau mai rau.
Termini facultatea si iti gasesti un job care de obicei nu are nici o legatura cu pregatirea ta. Ca asa este la noi. Muncesti ca un cretin pentru unii care in cea mai mare parte a timpului nu te observa. Sau esti norocos si ai parte de o evolutie frumoasa. Oricum ar fi, timpul trece. Ai 21 de zile de concediu pe an. Ca sa te bucuri de ele ai nevoie de bani. Si de oameni speciali langa tine. Eu sunt o norocoasa. Muncesc 6 luni pe an ca sa imi ofer 14 zile pe insula. Apoi mai muncesc cateva luni si imi ofer 5 zile intr-un oras. Apoi mai muncesc si imi mai ofer o vacanta. Muncesc pentru o rata la masina, branza albastra si alte cascaveluri, Puma si H&M, cadouri pentru cei pe care ii iubesc si..vacante.
As putea sa ma apuc de facut poze la botezuri si nunti, atata lucru am mostenit de la tata - macar sa il valorific cumva. Insa eu nu stiu sa iau bani pe ceva ce fac de drag.
Ce-ar mai fii sa am o carte de vizita pe care sa scriu: fotograf amator la nunti si botezuri?!
Mai am 8 luni si jumatate de aventura. Destula vreme intru cunoastere si aprofundare.
In iulie 2008 trebuie sa trag o linie si sa ma intreb: si acum? incotro?

Pana la trasul liniei.. trag aer in piept, ma indepartez incet..si imi continui calatoria printre oameni.