octombrie. 2008.

"Nu l-am vazut asa niciodata. Am intrat in casa, aceiasi atmosfera straina, el isi cauta ceva apoi se indreapta spre mine. Nu l-am vazut de anul trecut, s-a tuns, pare mai slab desi mi s-a plans ca a mai pus ceva kilograme pe el. M-a sarutat cumva stanjenit, m-a strans in brate..as fi vrut sa ii spun multe, cuvinte unele dupa altele, sa fiu ca o cascada, de neoprit. Dar nu eram singuri, pe canapea o fosta iubire sau doar o fosta experienta ma asteptase impreuna cu el sa mergem sa cinam. Ii caut ochii si nu stiu de ce nu ma mai priveste, nu cred ca are de ce sa se poarte asa, nu mi-a gresit cu nimic, sau cel putin eu nu am ce sa ii reprosez.

De fiecare data cand are o depresie eu trebuie sa dispar, se acuza ca imi face rau, ca sufar din cauza lui, eu nici nu apuc sa ma plang de ceva. Am mers pe strazi prin zapada, imi inghetasera mainile si urechile, aveam si manusile si o sapca dar nu m-am gandit sa mi le pun, credeam ca mana lui tinand-o pe a mea vor anihila frigul si orice mi-ar putea face rau. 

Nu rade, mananca repede si mult, ca de obicei. E prima masa la care nu ma intreaba daca vreau ceva din farfuria lui. Vorbeste ciudat.. este la fel de frumos cum mi-l aduceam aminte, doar ca nu mai este EL. Reuseste deseori sa transfere starea lui de disconfort sau tristete catre mine, cred ca sunt un bun receptor ...sfarsesc de fiecare data suferind ingrozitor pentru griji care nu sunt ale mele, ma doare stomacul si imi vine sa plang desi nu am nici o problema. La fel si acum. Il vad macinat de ganduri, cumva intanirea asta in trei la masa pare potrivita, asa nu vom putea sa discutam decat banalitati; oricum nu intentionam sa il intreb nimic. M-as fi bucurat sa fie una din serile in care vorbim, refulam si plecam fericiti acasa. Maine ne puteam da telefoane cu tandreturi si mailuri in care ne multumim fara cuvinte pentru suportul pe care ni-l acordam reciproc. Ma indoiesc ca se va mai intampla asta. Nu avem pentru ce sa ne multumim, am senzatia ca imi spune chestiuni pe care ar vrea sa le auda el. Nu el ma face nefericita, ci eu simt ca el este nefericit si din cauza mea, ca in afara de toate zecile de probleme pe care le are mai sunt si eu, ca o cireasa pe un tort.

-          Noi doi ne-am despartit sau cum sta treaba?

-          Nu draga, ce iti veni?

Daca ne-am fi despartit oare cum mi-ar fi spus asta? “Da draga, ne-am cam despartit, move on, you shall be better without me”

E frumos, il tot mangai pe fata, la fel ca in vremurile in care eu il atingeam si el imi saruta mana si apoi se intindea si ma saruta. Azi nu m-a alintat, parca o data mi-a spus cumva apoi s-a oprit totul. Il stanjeneste prezenta mea, sunt in plus la masa asta si in viata lui. Ma simt bine si conversatia se desfasoara mai mult intre mine si persoana cealalta, el este absent. Am vrut sa se termine masa repede ca sa plecam. Ne-am despartit in strada si am auzit aceleasi cuvinte “Vorbim maine”. Am mers pe jos, mi-am pus manusile si m-am gandit. Poate ar fi mai bine pentru el sa nu mai vorbim maine, nici poimaine; poate el nu este genul de om care sa dea explicatii, care sa justifice o “despartire”. Nu ii e bine cu mine, ma face sa simt asta de multa vreme si totusi nu pleaca. Dispare o vreme, eu innebunesc si imi caut o vina apoi apare plin de iubire si eu uit tot ce s-a intamplat. O luam de la capat si de fiecare data depresia lui se adanceste, imi pare din ce in ce mai nefericit. De ce stai? De ce nu rupi totul pur si simplu?

Cum poti sa te intorci la mine de fiecare data si sa ma iubesti in felul tau unic de a iubi o femeie?

Ma simt vinovata de toata nefericirea lui, pentru ca eu sunt fericita. Eu il iubesc si asta ma face sa mai am inca emotii cand masina se apropie de intrarea in blocul unde locuieste, sa imi tremure genunchi cand cobor pe scari... sa vreau sa imi verific machiajul si sa imi ciufulesc parul intr-o oglinda urisa si apoi sa scot limba si sa ma ciupesc de obraji. Sunt fericita doar pentru ca el este acolo, insa nu stiu unde sunt eu pentru el. Habar nu am sa definesc iubirea mea pentru acest barbat..

Ma asez pe trepte si ma gandesc la ce as putea sa fac sa fie bine, pentru el, pentru mine. Nu am raspunsuri asa ca ma ridic si merg mai departe. O sa ii treaca candva, sau poate nu.  

Sunt o iubita pe care nu trebuie sa o iubeasca."

e clar. nu se schimba decat initiale. restul e la fel. mereu. eu..si ei..restul lumei:)