Am avut intotdeauna norocul sa fiu inconjurata (in scurta mea viata de pana acum) de oameni minunati. Am adunat in 35 de ani zeci de prieteni, cu personalitati diferite, din medii sociale diferite, am avut in jurul meu de toate, daca mi-as face vreme si as povesti despre fiecare in parte (si m-ar si plati cineva pentru asta!!) nu as mai avea griji pana la moarte (corect era pana la batranete, dar nu stiu care e mai aproape).
De la fiecare cunoscut am invatat cate ceva, am fost atenta, am cautat exact ce imi place la omul respectiv, apoi am "luat" acel ceva, in liniste, fara sa deranjez (sper) si am asezat frumos pe rafturile mintii mele - poate o sa imi foloseasca candva. O parte din invataturi mi-au folosit si m-au desavarsit pe mine, ca om - exagerez, inca mai sunt multe de adunat si asezat, acum sunt intr-o perioada in care mintea mea s-a odihnit destul si are nevoie de niste actiune. Si mai e o parte de invataturi la care inca n-am ajuns, caci nu le-o venit vremea..ele asteapta ziua in care voi scormoni innebunita pana le voi afla!
Biblioteca pentru copii a fost cea mai activa in acesti 2 ani jumatate de cand sunt muma. Am aplicat tot ce stiam pe copilul personal, am adunat sfaturi de la cei din jur si al ales ce si cum se muleaza pe felul ei de a fi, am ignorat/m-am certat si enervat cand am auzit chestii (se numesc ineptii..dar deh..) legate de copilul meu sau alti pici de la diversi parinti sau nici macar. Am incercat sa ASCULT cat am putut de mult. Mi-a iesit RAR.
Apoi m-a apucat dorul de oameni mari. Dorul de actiune, de provocari care sa ma scoate dintre rafturile cu picime, nebunia aia cu stres..Am incercat in toti acesti ani de mamosenie sa ma pastrez la curent cu tot ce misca in piatza, am avut si (ne)norocul de a primi inca zeci de mailuri asa ca am stiut mereu tot ce se petrece..
Acum ceva vreme am primit un mail despre un proiect. Am citit si m-am apucat sa fac documentare, am scris cum as aborda eu proiectul, am citit si citit si citit. Si in urma "corespondentei" mele cu o doamna despre care am mai scris candva, s-a nascut o colaborare foarte frumoasa si iaca, primul meu "copil" serios de dupa Kate.
Am tot vrut sa va scriu pe blog despre povestea asta dar cumva gandurile despre Kate l-au rapus pe Pacala si l-au aruncat intr-o alta arie, cu oameni mari si seriosi care nu is neaparat mari amatori de povestiri despre drame mamicesti, fetite zurlii si aventuri la 1 metru inaltime:))
Azi insa Katerina face in pas in dreapta si ma'sa va povesteste cum sta treaba cu Pacala
:))
Acum 118 ani Petre Dulfu publica Ispravile lui Pacala. Am pus mai sus un link sa cititi cand aveti vreme pataniile lui Pacala, si despre scriitor - click pe numele lu. Povestea mea nu este numai despre Pacala sau Dulfu ci despre felul in care m-am gasit intr-o zi pe aceiasi lungime de unda cu un om deosebit - cineva care a avut incredere in mine si mi-a dat sansa sa il descopar pe Pacala si sa il impart cu toti cunoscutii mei - Lidia.
Lucrurile stau altfel intre oamenii mari decat stau intre oamenii mici. Oamenii mari sunt insetati de nou, oamenii mici sunt usor de multumit cu o imbratisare sau o bucatica de ciocolata. Oamenii mari au pretentii mari, oamenii mici au pretentii mici si toate legate de iubire:)
Trecerea de la oamenii mici la oamenii mari s-a facut firesc pentru ca am avut un numitor comun - mi-a placut de Pacala foarte tare si am simtit potentialul lui, asa ca tot ce am facut a fost facut imbinand pasiunea Lidiei cu a mea, ajutati de o echipa de oameni deosebiti, sprijiniti de Muzeul Satului si de o multime de sponsori generosi.
Sarbatoarea Muzeului incepe de vineri, sper sa fie vremea buna si sa petrec 3 zile cu fetele la Muzeul Satului, plimbandu-ne printe casute cu poveste. Oricum ar fi vremea, duminica 20 mai o sa arunc cu basca in aer, caci anul asta l-am regasit pe Pacala si l-am asteptat sa se plimbe pe ulitele din Satul lui Pacala!
Va astept pe toti la Muzeul Satului, luati-va parintii, bunicii, pruncii de mana si scoateti-i la aer!! Eu voi fi trage dupa mine doua fetite cu codite, mai mult ca sigur desculte (daca ne bucura soarele) si voi fi cea mai fericita din lume, asa cum am fost ani de zile, la munca:)
Si inchei cu o poza, ca poate va era dor de pacalucele mele:
De la fiecare cunoscut am invatat cate ceva, am fost atenta, am cautat exact ce imi place la omul respectiv, apoi am "luat" acel ceva, in liniste, fara sa deranjez (sper) si am asezat frumos pe rafturile mintii mele - poate o sa imi foloseasca candva. O parte din invataturi mi-au folosit si m-au desavarsit pe mine, ca om - exagerez, inca mai sunt multe de adunat si asezat, acum sunt intr-o perioada in care mintea mea s-a odihnit destul si are nevoie de niste actiune. Si mai e o parte de invataturi la care inca n-am ajuns, caci nu le-o venit vremea..ele asteapta ziua in care voi scormoni innebunita pana le voi afla!
Biblioteca pentru copii a fost cea mai activa in acesti 2 ani jumatate de cand sunt muma. Am aplicat tot ce stiam pe copilul personal, am adunat sfaturi de la cei din jur si al ales ce si cum se muleaza pe felul ei de a fi, am ignorat/m-am certat si enervat cand am auzit chestii (se numesc ineptii..dar deh..) legate de copilul meu sau alti pici de la diversi parinti sau nici macar. Am incercat sa ASCULT cat am putut de mult. Mi-a iesit RAR.
Apoi m-a apucat dorul de oameni mari. Dorul de actiune, de provocari care sa ma scoate dintre rafturile cu picime, nebunia aia cu stres..Am incercat in toti acesti ani de mamosenie sa ma pastrez la curent cu tot ce misca in piatza, am avut si (ne)norocul de a primi inca zeci de mailuri asa ca am stiut mereu tot ce se petrece..
Acum ceva vreme am primit un mail despre un proiect. Am citit si m-am apucat sa fac documentare, am scris cum as aborda eu proiectul, am citit si citit si citit. Si in urma "corespondentei" mele cu o doamna despre care am mai scris candva, s-a nascut o colaborare foarte frumoasa si iaca, primul meu "copil" serios de dupa Kate.
Am tot vrut sa va scriu pe blog despre povestea asta dar cumva gandurile despre Kate l-au rapus pe Pacala si l-au aruncat intr-o alta arie, cu oameni mari si seriosi care nu is neaparat mari amatori de povestiri despre drame mamicesti, fetite zurlii si aventuri la 1 metru inaltime:))
Azi insa Katerina face in pas in dreapta si ma'sa va povesteste cum sta treaba cu Pacala
:))
Lucrurile stau altfel intre oamenii mari decat stau intre oamenii mici. Oamenii mari sunt insetati de nou, oamenii mici sunt usor de multumit cu o imbratisare sau o bucatica de ciocolata. Oamenii mari au pretentii mari, oamenii mici au pretentii mici si toate legate de iubire:)
Trecerea de la oamenii mici la oamenii mari s-a facut firesc pentru ca am avut un numitor comun - mi-a placut de Pacala foarte tare si am simtit potentialul lui, asa ca tot ce am facut a fost facut imbinand pasiunea Lidiei cu a mea, ajutati de o echipa de oameni deosebiti, sprijiniti de Muzeul Satului si de o multime de sponsori generosi.
Sarbatoarea Muzeului incepe de vineri, sper sa fie vremea buna si sa petrec 3 zile cu fetele la Muzeul Satului, plimbandu-ne printe casute cu poveste. Oricum ar fi vremea, duminica 20 mai o sa arunc cu basca in aer, caci anul asta l-am regasit pe Pacala si l-am asteptat sa se plimbe pe ulitele din Satul lui Pacala!
Va astept pe toti la Muzeul Satului, luati-va parintii, bunicii, pruncii de mana si scoateti-i la aer!! Eu voi fi trage dupa mine doua fetite cu codite, mai mult ca sigur desculte (daca ne bucura soarele) si voi fi cea mai fericita din lume, asa cum am fost ani de zile, la munca:)
Si inchei cu o poza, ca poate va era dor de pacalucele mele:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu