vineri, 28 ianuarie 2011

Uitarea

Am uitat. Am inceput sa uit treptat. Mor ganduri in minte. Mor amintirile. Uit putin cate putin. In adolescenta imi doream o amnezie, sa uit tot ce mi-a facut el. Si anii treceau si EL era altcineva si amnezia nu mai venea. Acum nu mai vreau sa uit si uit. Inainte de nastere eram neglijenta si nu imi pasa ce uitam; am fost avertizata ca dupa nastere o sa se agraveze treaba. Nu am crezut. De fapt uit. Nu uit chestii importante, vitale. Uit nume de oameni. Numele unor filme care mi-au placut. Uit carti pe care le-am citit. Uit oameni pe care i-am cunoscut. Poate ca as putea sa cred ca uit tot ce nu imi mai foloseste. Ar fi frumos sa uit asa, nu?
In timp ce scriu ea imi pune mainile pe tastatura si apasa, ma atinge pe fatza cu baloane pe care le face din saliva ei. Mam mam. Atinge ecranul si zice ceva cu tz, rade si vrea sa o bag in seama. Uitarea este o boala oribila. Acum stiu de ce mi-e cel mai frica pe lumea asta. De uitare. Mi-e groaza ca voi uita tot ce a fost frumos pana acum, in acesti 33 de ani..Tot ce a fost important e scris, frumos sau urat, e scris si..ramane. Dar nu vreau sa ajung sa scriu tot ca nu cumva sa uit..as vrea sa imi aduc aminte si nume si piese si filme si carti, asa cum imi aduceam aminte mai demult.
Recunosc ca parca as vrea sa uit tot ce s-a petrecut anul trecut pe vremea asta, nu pot si de asta nu merg mai departe, dar as vrea. As uita lunile anavladice, as uita tot ce am deja scris intru pastrare. As uita doar ce mi-ar conveni, asa ar fi frumos. Si m-as bucura sa pot sa imi aduc aminte niste ani in care eram foarte fericita. Nu am uitat absolut tot, dar ce imi amintesc, este intr-o ceatza deasa..
Anul trecut pe vremea asta aflam ca nu sunt o nebuna si o psihopata care terorizeaza o alta femeie. Mi-e sila. Inca. Nu cred ca o sa scap de senzatia asta de voma multa vreme. Toata lumea ma imbarbateaza, dar eu stiu. Am o sila scarboasa, daca poci sa zic asa. Cu care incerc sa invat sa vietzui..Rar imi merge..Tot ce aud ma face sa rad. Cum adica o sa uit? O sa creasca fata si eu o sa gasesc pe Fat Frumos si el o sa ne iubeasca si o sa vad eu cum o sa uit tot si vai ce frumos o sa fie. Riliiiiiiii??? Cred ca e nevoie de o armata de Feti Frumosi ca sa uit.. Am avut nevoie de o nastere ca sa uit detalii lipsite de importanta, cred ca numai cand o sa mor o sa uit ce mizerii am trait anul trecut. Si da, merg mai departe si caut o cale sa dau la schimb detaliile lipsite de importanta pe care le-as mai putea uita. Le schimb si cer sa uit mizeriile. Tot uitare este, nu? Undeva in cap is niste fire cu mufa, trebuie doar sa nimeresc gaura. Stiu natangi care au nimerit gauri, ma surprind si acum, daca natangii au putut, poate pot si eu. Doar is gaurile mele..

As dori sa imi aduc aminte intr-o secunda. Ce? ... Totul:))

Un comentariu:

  1. da, fata... dar si cand ne aducem aminte, e totul atat de clar si de frumos :*

    RăspundețiȘtergere