De prin neturi adunate:)

Uite cum gasesc eu minuni si le impart cu oamenii, caci e pacat sa nu imparti minuni:) In plus eu is o veritabila olteanca si muica mea a mosit o multime de bebelusi (numele ei de cod e Moasa'ngelica, hihihi)

Ponoda

(obicei popular oltenesc)

Prof. PATACHIA NELA, Scoala cu cls I-VIII ,,DUMITRU BUZDUN,, Corabia,Olt
Prof. DIMULESCU RAMONA DIANA, Colegiul Tehnic,,Danubius,, Corabia ,Olt


Este un obicei care se întâlneşte în sudul ţării, (Oltenia,Muntenia) dar şi la bulgarii dincolo de Dunăre. Se pare că acest obicei a fost preluat de la slavi şi constă într-o petrecere făcută de femeile din familie la naşterea copilului (responsabiltatea revenindu-i bunicii cu care trăieşte în casă viitoarea mamă).
Interesant este că acest obicei s-a păstrat în zilele noastre deşi femeile nu mai nasc acasă.
În trecut (când femeile năşteau acasă) moaşa avea un rol important în desfăşurarea acestui eveniment. Când femeii îi venea sorocul era chemată ,,moaşa de neam,,sau ,,moaşa satului,, care era în general o femeie bătrână cu experienţă şi de obicei fără bărbat. Se mai numea şi ,,moaşa de buric,,. Aceasta era stabilită din timp şi de multe ori era sora sau cumnata viitoarei bunici (răspunzătoare de buna desfaşurare a acestui eveniment). Moaşa ajuta femeia să nască, tăia buricul, îl lega, scălda copilul, îl înfăşa cu lucruşoarele aduse de ea, (scutece, plăpumică, boneţică şi o faşă de lână împletită cu alb si roşu).
La unul din capetele faşei avea cusută o monedă de argint care avea rolul de a apăra pe copil de duhurile rele.
După ce îmbăia copilul şi se ocupa de îngrijirea lehuzei, moaşa mergea la preotul satului cu o sticlă de apă cu busuioc, la gura ei (firul de aţă cu care se lega busuiocul era neapărat roşu). Preotul făcea o rugăciune specială, sfinţea apa dusă de către moaşa care se numea moliftă. La prima îmbăiere în albia în care se spăla copilul aruncau flori şi monede de argint. Florile aveau rolul de a face ca pielea copilului să se cureţe frumos iar banii de argint îl apărau pe copil de forţele malefice.
Femeia abia născută era pusă într-un pat a cărui saltea se umplea cu paie, fân proaspăt şi busuioc. Copilul era pus lângă mama sa care îl punea imediat la sân.
După ce mama şi copilul se linişteau începea ponoda, petrecerea de bucurie că cei doi erau sănătoşi.
La ponodă erau chemate numai femei rude si vecine (de obicei bătrâne).Acestea beau, mâncau, făceau urări de sănătate pentru copil şi părinţii lui.
Pentru ca pruncul să fie vesel şi sănătos femeile făceau glume, chiuiau şi se stropeau cu apă.
După masa îmbelşugată invitatele plecau şi rămâneau, ,,ai casei,, şi moaşa.
În primele trei nopţi după naştere moaşa dormea în pat cu lehuza şi copilul pentru a-i păzi de lucrurile rele , dar şi pentru a-i da o mână de ajutor proaspetei mame .Ea era înzestrată cu puteri supranaturale de către ,,cetania preotului,, şi de faptul că s-a închinat în biserică de trei ori .
La trei zile după naştere moaşa sau mamaia copilului chema o fata fecioară (,,curată trupeşte ,,) cu acordul lehuzei, care aducea două căldări de apă. Cu apa din prima caldare frământa o ,,azmă,, (pâine nedospită), iar cu cea de-a doua căldare era îmbăiată lehuza. Pâinea era destinată ursitoarelor şi pe ea fetele făceau trei cruci din cocă. După ce se cocea, azma pe care nu trebuia să o atingă nimeni, moaşa înfigea trei lumânări aprinse şi făcea câte trei mătănii pentru fiecare ursitoare.
Lângă turta ursitorelor se mai puneau cute ,,de zahăr, o sticlă de ţuică şi cadourile pentru moaşă. Lumânările erau stinse de către moaşa înainte de a arde în totalitate apoi se culca în pat cu copilul şi proaspăta mamă. Atât mama cât şi moaşa trebuiau să ţină minte ce au visat. Dacă visele erau frumoase şi viaţa copilului va fi la fel. Moaşa pleca acasă cu cadourile, dar şi fetele care au făcut turta, erau răsplătite cu daruri făcute de părinţii copilului. Treptat femeia revenea la o viaţă obişnuită dar trebuia să ştie că nu avea voie să ţină ,,ţoalele,, copilului afară după asfinţitul soarelui, până la botezarea acestuia. Nu avea voie să iasă noaptea din casă până la şase săptămâni .
În zilele noastre femeile nasc la maternitate, dar obiceiul ponodei s-a păstrat şi s-a adaptat noilor condiţii. Acum moaşa este stabilită dinainte şi, de obicei este o femeie tânără, apropiată de vârsta viitoarei mame. Moaşa nu mai taie buricul, (acest lucru făcându-l cadrul medical). În schimb, moaşa face molifta la preot, o duce la spital pentru ca lehuza şi copilul să fie moliftiţi cu ea . În primele trei nopţi moaşa doarme în patul unde dormea femeia, iar ponoda se face în ziua când mama şi nou-născutul vin acasă. Când merge la biserică pentru a face molifta moaşa trebuie să poarte cu mândrie bosceaua roşie (olteneasacă), aceasta fiind un semn distinctiv că ea s-a pus moaşă şi că respectă tradiţia şi obiceiul popular.