O fata greu de multumit scria..

"Iata ce inseamna sa ai de-a face cu prostii: trebuie sa le suporti, mai mult, sa le inghiti prostiile."

"De ce oi fi venit aici? Ma-ntreb. Eram singura, linistita. Puteam sa fac tot ce-mi trecea prin cap, si totusi am venit aici. Nu e stupid?"

"Am ajuns. Aici e oribil. Pur si simplu oribil. Poate pentru ca ma asteptam la altceva...M-a apucat un plictis incomensurabil."

"E o schimbare. Catva timp am incetat de a ma plicitsi. Sunt atat de lucida ca ma-nspaimant. Mi se pare cu claritate (acum, cel putin) ca viata mea va fi o lunga, lunga plictiseala, intrerupta doar din timp in timp de cate un moment, scurt moment de bucurie sau huzur. Adevarul gol-golut, tristul adevar. E bizar ca tocmai in acest moment si cand am ajuns la aceasta deprimanta concluzie izbucnesc in ras. Rad de una singura. Ca o nebuna. E ceva in neregula aici. Redevin serioasa si conchid sententios-filozofic: rasul meu n-a fost decat un moment neinsemnat in care am uitat de plictiseala"

si scriitura meu favorita de pana acum:

"Sunt nervoasa si par rea. In fond sunt foarte buna. Daca nu eram atat de buna n-as suferi pentru atatea lucruri care nu ma privesc in niciun fel. "Buna" nu e cuvantul propriu. Eu nu sunt buna, sunt sensibila. Sensibila si fina: ar trebui un cuvant nou care sa le includa pe amandoua. Scene ca aceasta la care a trebuit sa asist ma fac sa sufar, imi sfasie inima. Si totusi am suras, facand pe indiferenta. Dar cat efort ca sa-mi retin lacrimile! Acum pot sa plang in voie. Lacrimi ca acestea sunt adevarata suferinta."

Intr-o cutie din debara sunt asezate jurnalele adolescentei mele. Ani de ganduri si drame tineresti, perioade influentate de scriitorii cu care ma hraneam in anii aceia. Am jurnal din clasa a 8 a cred. Pastrez scrisori si amintiri ale unor oameni al caror chip nici nu mi-l mai aduc aminte..insa fiecare om din trecutul meu are un corespondent intr-o vedeta, paradoxal..
Uite, de exemplu Luci de la 12 F - un tip pe care il placeam in clasa a noua de liceu, imi parea ca semana izbitor cu Roch Voisine, un cantaret frantuz din anii '90 - un bunes pe vremea aia.


Gandurile de mai sus, desi ar putea sa fie ale mele foarte bine, apartin unei tinere care avea 17 ani in 1933. Nici nu stiu daca sa plang sau sa rad. Am fost ani de zile convinsa ca m-am nascut intr-o epoca gresita, dar mereu m-am alinat cu gandul ca nu sunt singura care nu isi gaseste calea:)
Apoi am descoperit fascinatia pentru dantela si portelanuri, argintarie, dichis. Poate in fapt am fost slujnica la un conac si de asta gasesc atingerea unor obiecte familiare, mai stii ce chivutza am trait in alta viata?! Totusi sper ca daca am fost chivutza intr-o existenta, intr-o alta am fost doamna casei si curatam argintaria doar de drag, nu ca o indatorire saptamanala/zilnica.

Orice rezolutie as fi avut pentru 2010 sincera sa fiu nu imi doresc decat un copil sanatos si fericit, pace pe pamant si sa ma indragostesc..Poate copilul va schimba totul si niciodata fluturii din stomac nu vor mai avea aceiasi intensitate ca la ultimele iubiri, cine stie..Om vedea in ani de zile, analizand jurnalele virtuale care ma tin departe de caiete vechi, de la bunicul, cu pagini galbene dar goale..