joi, 24 iulie 2008

Me, myself and I

Am zile in care imi dau seama ca desi sunt inconjurata de o multime de oameni eu de fapt caut sa fiu singura. Cu gandul meu, cu mine. Oamenii devin obositori, probabil si eu insami sunt uneori (sau deseori) obositoare - cu toate povestile mele, cu nebunia mea, cu rarele mele depresii, desele mele explozii de fericire.
Am plecat din Ro inamorata sau crezand asta..Poate de fapt totul este in mintea mea si nu stiu sa mai "iubesc" pe cineva, Oh, ce cuvinte mari! Ma obisnuisem sa spun asa de des "te iubesc" incat suna ca si "buna ziua"..
Nu cred ca iubesc pe nimeni, cred ca doar mi se pare. Cred ca am lasat lucrurile sa-mi scape putin din mana si am amagit aiurea niste oameni care habar nu aveau cu cine au de a face.. O zuza care crede ca "scanteia" exista, ca dragostea exista, ca poti sa iubesti "ca in filme". Habar nu am sa am aventuri, la mine aventurile dureaza vre'o 4 ani si se termina brusc, ca si cum ar fi durat o noapte. Am ales sa iubesc numai barbati pe care EU i-am gasit potriviti pentru mine, nu si restul lumii. Poate este o chestiune de ambitie - ce imi pasa mie de ce spune lumea?! Care lume de fapt?!
Fiecare dintre cei "alesi" au ajutat la transformarea mea in timp. Azi nu stiu cine sunt decat daca ma raportez la un alt om..trist, nu? Poate de fapt eu habar nu am cine sunt, de asta par rupta de lume cand sunt singura.
M-am intors nervoasa si dezamagita de toti si toate. De cum am venit acasa am inceput sa ma simt rau, din nou ma doare spatele, din nou imi sangereaza gingiile. 14 zile nu m-a durut nimic, nu am dormit 10 ore pe noapte, am mancat o data pe zi + mic dejun, am baut alcool si nu mi-au aparut pete..Insula asta a mea are ceva magic care ma face fericita si paradoxal acolo nu mi-e rau niciodata. Aici da. In fiecare zi. De cand ma trezesc si pana adorm. Nu stiu daca totul are legatura cu "fericirea" caci pana la urma fericirea asta e o notiune. Insa trebuie sa ma intorc. Nici macar nu mai cred ca ma intorc acolo pentru cineva, cred ca trebuie sa ma intorc pentru mine.
In Limenas am cunoscut o familie. Val si Beatrice. El este irlandez si este pe insula de 30 de ani, ea este nemtoaica si locuieste in Thassos de doar 15 ani. Are 54 de ani, este o femeie frumoasa, inalta, blonda, ochi albastri. Senina. Cei doi au un magazin de genti si o bucata de pamant cu maslini. Beatrice povestea ca ultimii 15 ani au fost poate cei mai frumosi din viata ei, in Thassos este o comunitate mica si toata lumea stie pe toata lumea. Verile sunt exclusiv dedicate muncii, iarna insa este totul pustiu si trist. Ii lipseste agitatia orasului si cel mai tare ii lipseste o biblioteca. Sau o librarie..Vrea sa poata vizita un muzeu, sa mearga la o piesa de teatru, sa se plimbe noaptea printr-un oras luminat. Eu am toate astea si vreau o insula, fara prea mult asfalt, fara agitatie. Cu o librarie sau o biblioteca. Si cateva cafenele deschise iarna..
Ma uitam la ei si ii simteam atat de tineri si de fericiti..Exact asa cum ma simteam si eu acolo. Aici ma simt ..inutila. Goala in interior, nemultumita..Nici macar nu are vre'o legatura insula cu notiunea de vacanta. As prefera sa merg acolo si sa lucrez pentru a putea trai, nu imi doresc o viata de stat la plaja pentru ca eu nu sunt o persoana "inactiva"..or something.
Ma intorc pe 1 august. Cu greu. Sper ca soarta nu imi va pune foarte multe piedici, iata ca tocmai ce se decalara cateva zile de filmare si deci o sa plec dupa ce se termina ultima zi de shooting..masina o sa imi fie in service..Banii sunt pregatiti. Si eu nu. Caci plec cu un singur gand. Sa imi fie atat de bine incat binele sa continue si cand o sa fiu nevoita sa ma intorc. Poate daca as avea 20 de ani as avea curaj sa renunt la tot, la 20 de ani suntem inconstienti si facem ce ne taie capul. La 30 parem responsabili si ne temem sa luam decizii. Ne gandim mai bine la consecinte..Ce porcarie..Am fost kamikaze de cand ma stiu..Nu stiu de ce simt ca ma transform intr-o lasha. Poate pentru ca am nevoie de certitudini..
De 4 zile ma gandesc si nu gasesc niciun raspuns. Ce caut aici de fapt? Unde simt ca nu ma vrea nimeni? La munca zic, nu acasa unde sunt the royal highness..Ma uit la mainile mele negre care omoara tastatura si imi dau seama ca as putea munci orice, de la spalat pahare pana la tocat dovlecei si tras la tigaie..Am terminat o facultate de turism, lucrez in publicitate si suspin dupa o insula unde as fi in stare sa servesc la mese doar ca sa fiu acolo..
Well..that's me right now..The crazy flying princess..

5 comentarii:

  1. Scanteia si dragostea chiar exista...nu stiu daca se intampla ca in filme sau poate vrem noi prea mult sa fie ca acolo, de asta reintoarcerile sunt intotdeauna atat de dureroase...De ce ii mai da Dumnezeu omului fericirea, daca i-o ia inapoi? Si asta e tot dintr-un film, romanesc de data asta...
    Cam greu sa faci nebunii la 30 de ani, zici tu? Uita-te la noi...problema e ca mereu vrem sa sarim peste etape...

    As putea trai acolo, mi-am zis...as putea sa imi fac casa sa fie acolo unde e el...sa invat limba, sa caut o librarie, un muzeu, un loc de plimbare...sau, daca n-ar fi, sa le inventez...Dar e nevoie de mai mult de atat. Visul nu e destul. Nu stiu daca ar merge. Pentru ca deocamdata am ajuns la jumatatea drumului, cum fac de obicei. Stau pe aici, admir peisajul, si, daca nu vine nimeni din directia opusa, ma voi intoarce. Sau poate voi pleca in alta parte.

    RăspundețiȘtergere
  2. well baby..we are in the same shit:) Eu ma duc in directia aia. Tu deja ai fost. Apoi ma intorc, admir peisajul si astept. Daca vine, o sa continuam drumul impreuna. Daca nu..ma asez pe o piatra si ma gandesc putin - oare sa ma ridic sau sa raman aici pe piatra asta?!

    RăspundețiȘtergere
  3. ca sa oprim delirul feminin sau femeiesc plm, eu dau urmatoarele solutii: ne mutam de acasa, incetam sa mai rupem tastatura pe bloguri, ca shefii tai barbatzi pentru ca nu pot sa te futa se razbuna pe tine, si in plus nici nu da bine. ne curatzam mintea si luam lucrurile mai usor. pozitivismul e bun, mai putin atunci cand trece in depresie cu care nu stii sa te lupti. nefericirea e buna si ea pentru ca te face sa simti ca traiesti si in plus te invatza chestii despre viatza.
    zic sa faci acu lucruri pe care nu le-ai facut la 20 de ani, pana nu e chiar prea tarziu. in rest, toate bune, fericiti cu lacrimi pe obraz

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Bubu - o sa incerc sa fac acum ce trebuia sa fac pe vremea in care aveam 20 ani si nu aveam minte deloc..
    o sa ma gandesc si la mutare, desi cred ca va fi un efort financiar imens..vb ta, plm, om trai si om vedea..

    RăspundețiȘtergere
  5. interesant, cautarea asta sa tina (si) de starea de a avea 30 de ani? Ca intr-adevar, la 20 nu ne gindeam (mai) deloc la consecinte. Acuma insa... e altfel.

    RăspundețiȘtergere